la b(âr)logu' meu!

S.O.S. PENTRU OAMENII DIN GLODEANU

2012-02-13T23:30:00.006+02:00

Aici puteți să vedeți ultimele imagini din Glodeanu. Drumul e plin cu dune de nisip. La ora asta ninge în disperare. Părintele se teme pentru bătrânii ce stau în bordeie, pentru că unele dintre ele au început să se crape din cauza straturilor imense de zăpadă. Oamenii nu mai au lumânări. Lemne ar vrea cineva să le ducă dar nu se poate intra în comună. Utilajele s-au evaporat imediat ce televiziunile au dispărut din zonă. Chiar dacă în acest moment nu se poate ajunge la Glodeanu acțiunea de strângere de alimente rămâne în picioare. Dacă doriți să trimiteți ceva la Glodeanu vă rog să-mi scrieți pe adresa: nicoletatintea@gmail.com Mulțumesc.

S.O.S. PENTRU OAMENII DIN GLODEANU

2012-02-12T20:10:00.024+02:00

Mi-e greu să explic prin ce stări am trecut în ultimele zile. Mai întâi am văzut cu ochii minții dezastrul din zonă. A început totul cu două sms-uri pe care le-am primit marți seara, de la părintele Marian Tudor, din Glodeanu. Vorbisem ultima dată pe 5 februarie, adică duminică seara la telefon despre situația disperată a bătrânei care a rămas fără casă, după ce bordeiul i-a ars complet într-un incendiu. Bătrâna a rămas practic pe drumuri, împreună cu nepotul ei, Iulian, un băiat de 13 ani. Un copil orfan de tată. Părintele îmi spunea că este foarte multă zăpadă în sat și că de vineri nimeni nu a văzut vreun picior de utilaj în comună. Am vorbit despre situația lui Iulian care a ieșit din casa în flăcări, doar cu hainele de pe el. Părintele mi-a spus că imediat ce se oprește ninsoare se va duce la Buzău ca să-i cumpere copilului măcar un rând de haine. Dar ninsorile i-au dat peste cap planurile.

Marți seara părintele mi-a dat următorul mesaj, de pe un număr de cosmote:

"Suntem izolați aici. Nu avem curent, apă, semnal la fix sau mobil, pe drum nu a fost niciun utilaj. Stăm ca-n Siberia."

Primul imbold a fost să sun la 112. Ceea ce am și făcut. Nu le-am spus că sunt jurnalist. M-am gândit să le semnalez situația pentru că îmi închipuiam că s-ar putea să nu știe care sunt problemele de la Glodeanu având în vedere că nu exista semnal pe telefonul mobil. În baza de date se putea vedea însă ușor că sunt jurnalist, pentru că am sunat de pe telefonul de serviciu, așa că mi s-a spus că "s-a luat legătura cu autoritățile locale competente și că pentru alte informații să iau eu legătura cu purtătorul de cuvânt al ISU". Eu făcusem deja asta. Sunasem la Buzău și purtătorul de cuvânt de la ISU mi-a spus că nu au ce să facă. Așa e în tot județul. E viscol. Un răspuns care nu m-a mulțumit deloc.

Am încercat să-l sun pe părintele dar telefonul apărea ca închis. Am insistat. A urmat al doilea mesaj. Și mai cumplit decât primul.

"Problema este că în satul vecin a murit părintele și nu putem face nimic până când nu vine IML-ul. Familia așteaptă neputincioasă. Mai avem o femeie care așteaptă din zi în zi să nască. Pe zi ce trece sunt nămeți tot mai mari."

În noaptea aia nu am prea dormit. Am sunat pe unde am știut. Unde m-a dus capul să sun. Am scris pe facebook. Imediat după ce a văzut mesajul, un prieten a sunat și el la 112 ca să semnaleze situația. Mă gândeam la gravidă. La familia preotului ce trebuia să fie înmormântat. La oamenii și copiii care stau în beznă. Flămânzi. Am ațipit doar cu gândul că pe timpul nopții nu se poate face oricum nimic.

Miercuri dimineața am luat totul de la capăt. Am sunat în stânga și-n dreapta. Nu doar eu. Și alți oameni dragi mie. Situația nu s-a rezolvat însă. Utilajele nu au ajuns în zonă. Faptul că puteam să comunic cu părintele foarte greu, mai mult prin sms-uri mă făcea să-mi închipui cele mai negre scenarii. Neoficial am aflat că autoritățile au doar două utilaje la nivel de județ. Nu știu dacă este adevărat dar așa mi s-a spus. Că Prefectura Buzău nu a cerut ajutorul armatei de pildă, pentru a ajunge în zonă. Iar armata nu intervine dacă nu i se solicită ajutorul. Că există un conflict între cei care trebuie să curețe drumurile naționale și cele județene. Placa oficială, mulțumitoare pentru autorități era că "pe E85 se circulă". Întrebat miercuri seara dacă este mulțumit de modul în care s-a intervenit în Buzău, prefectul Paul Beganu a spus că nu se poate pronunța încă... dar că au fost momente în care s-a simțit depășit. După părerea mea ca să te simți depășit trebuie mai întâi să faci ceva pentru oameni. Să închiriezi utilaje, dacă nu ai. Să aduci din județele vecine. Să ceri ajutor la MApN. Sau la orice firmă privată care te-ar putea sprijini.

Toată ziua de miercuri m-am simțit neputincioasă. Revoltată. Frustrată. Nu știu. Spuneți-i cum vreți. Miercuri seara drumul era în continuare închis. Echipele de filmare nu puteau să ajungă acolo. Părintele făcea ture pe jos, kilometri întregi, între satul Cârligu Mare și Văcăreasca. A mers din casă în casă împreună cu câțiva bărbați mai tineri. A ajutat la deszăpezire. Mi-a povestit cum a găsit-o pe o bătrână în casă, moartă de foame. Nu mai ieșise din casa îngropată în nămeți de trei zile. Tot atunci mi-a spus că a murit încă un bătrân din sat. A fost găsit înghețat. Eu eram tot mai îngrozită.

Joi dimineața l-am sunat pe prefect. De fapt l-am sunat și miercuri dar nu mi-a răspuns. Mi-a spus că a luat legătura cu primarul din zonă. L-am întrebat care primar. Pentru că primarul din Cârligu Mare nu mai este în funcție pentru că a fost arestat în urmă cu câteva luni. În fine. Joi a ajuns în zonă colega mea, Carmina Othman cu operatorul Dan Barciu. Carmina a făcut tot ce i-a stat în putere ca să-i ajute pe oamenii din Glodeanu. Pentru asta îi mulțumesc mult. Încet, încet lucrurile au început să se miște. Privind imaginile filmate am simțit și mai multă revoltă. Față de autorități, față de toți cei care au stat toată săptămâna liniștiți acasă, în fotoliu fără să miște un deget pentru acești oameni deși sunt plătiți să facă ceva pentru ei.

De la o zi la alta am crezut că lucrurile se vor rezolva la Glodeanu. Dar nu a fost așa. Sâmbătă, după ce toate televiziunile au făcut transmisii peste transmisii utilajele au umplut comuna iar drumul a fost deschis. L-am văzut pe Iulian, băiatul de 13 ani la televizor la Antena 3. Colega mea Sabina Iosub a vorbit cu bunica lui. O femeie demnă care tremura de frig. Avea doar două bluze pe ea. Adică hainele cu care ieșise în noaptea în care i-a ars casa. A povestit că se va muta în grajd, când se mai încălzește. Acum stă cu nepotul la una din fetele ei care o găzduiește doar cât e ger. De plâns a plâns doar când a trecut prin fața casei care a ars. Asta mi-a spus soția părintelui.

Acum e duminică seara. Și lucrurile sunt la fel de incerte. Drumul a fost iar închis pentru că a început să ningă. Pe ulițe zăpada e tot cât casa. Și lângă case, tot așa. Problema curentului electric nu s-a rezolvat. Oamenii au nevoie de lemne pentru foc și de lumânări, pentru că stau în beznă. Și de alimente.

Prin urmare propun să ne mobilizăm. Să-i ajutăm fiecare, cum putem pe oamenii care sunt blocați de nămeți. Am primit câteva mesaje de la cei care au încă în zonă rude sau părinți care se luptă cu troienele. Nu-mi pot scoate din cap imaginea bătrânilor în bordeiele lor, blocați de urgia albă. Fără mâncare sau fără apă.

CUM PUTEȚI AJUTA:

1. DONAȚII ÎN BANI

Puteți trimite bani în contul părintelui din Glodeanu. Vă rugăm să specificați "donație pentru alimente".

Contul este: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău.

Titular cont: Tudor Marian

Părintele va folosi banii pentru a cumpăra alimente sau ce este necesar pentru oamenii din zonă. Va face cumpărături în momentul în care poate ajunge cu mașina la Buzău.

P.S. Tot în acest cont puteți face donații și pentru Iulian și bunica lui, care au rămas pe drumuri în urma incendiului de acum o săptămână și jumătate. Dacă doriți să trimiteți bănuți pentru ei vă rog să specificați la bancă, "donație pentru Iulian".

2. DONAȚII ÎN PRODUSE

Până miercuri, 22 februarie strângem alimente pentru oamenii din Glodeanu. Am vorbit cu părintele și mi-a spus că oamenii au mare nevoie de lumânări. Stau efectiv în beznă și tot ce aveau au folosit până acum, așa că lumânările sunt de mare folos, în orice casă în această perioadă.

Am vorbit cu părintele ca să-l întreb care sunt nevoile cele mai mari în acest moment. Oamenii au nevoie de lemne și de combustibil, motorină mai exact pentru a putea tocmi, un tractor cu lamă ca să deszăpezească și ulițele din interiorul satului.

Legat de alimente părintele mi-a spus că oamenii au nevoie de legume (cartofi, fasole, ceapă, morcovi) și alimente neperisabile (ulei, făină, drojdie, mălai, zahăr, orez, paste, biscuiți, bulion, conserve, zacuscă sau borcane cu mazăre, păstăi etc).

Copiii au nevoie de pampers pentru că din cauza vremii vă dați seama că nimeni nu a ieșit din sat. Este nevoie de pampers nr 3, 4, 5. Adică pentru bebeluși mai mari de 6 luni.

Dacă doriți să le trimiteți alimente puteți să mi le aduceți în fiecare zi, de luni până vineri, până pe 22 februarie inclusiv, la Antena 1, în Băneasa, pe Șoseaua București-Ploiești. Intenționez să ducem alimentele în weekend-ul 25, 26 februarie sau chiar mai repede dacă timpul ne permite și reușim să găsim o altă modalitate de transport. Pentru orice fel de informații puteți să-mi scrieți pe adresa: nicoletatintea@gmail.com

3. PACHETE PRIN POȘTĂ

Se pot trimite și pachete prin poștă dar vor ajunge cu mare întârziere la destinație. Oamenii din sat nici măcar nu și-au primit pensiile din cauza vremii. Nu că le-ar servi la ceva, pentru că oricum magazinele sunt aproape goale. Cu toate acestea sunt sigură că atunci când vor ajunge pachetele dvs. vor prinde foarte bine și după ce se încălzește vremea.

Dacă trimiteți ceva prin poștă vă rog din suflet dacă puteți să trimiteți haine groase pentru bunica lui Iulian. Femeia are 67 de ani și in jur de 1.60 - 1.65 m. Dar și haine pentru Iulian, băiatul de 13 ani care nu are cu ce să se îmbrace. Orice vreți să le trimiteți le este de folos, nu doar hainele, pentru că nu mai au oricum, nimic.

Adresa unde se pot trimite pachetele:

Preot Tudor Marian, Sat Cârligu Mare, Comuna Glodeanu Siliştea, Judeţul Buzău, Cod 127260

IMPORTANT: Pentru orice detalii puteți să-l sunați și pe părintele Marian Tudor din Glodeanu la numărul de telefon: 0720281634

Vă rog dacă puteți să distribuiți acest mesaj pe bloguri și pe rețelele de socializare. Vă mulțumesc tuturor.

Infern la Glodeanu

2012-02-09T21:41:00.008+02:00

Aici puteți să vedeți dezastrul de la Glodeanu. Imaginile nu au nevoie de cuvinte. Oamenii sunt la capătul puterilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, astăzi au ajuns și utilajele de deszăpezire în comună, iar la această oră se lucrează. După aproape o săptămână în care nimeni nu s-a interesat de soarta celor îngropați în nămeți. Așa cum puteți vedea în reportaj, părintele Marian Tudor a fost la doi bătrâni care au rămas fără mâncare. Și nu numai. A mers din casă în casă, acolo unde a putut să ajungă prin zăpadă, să se asigure că oamenii sunt în regulă. Dacă au medicamente sau au nevoie de mâncare.

Se vede limpede pe imagini prin ce trec acești bătrâni care au fost la propriu înghițiți de zăpadă. De două zile nu am somn și mă gândesc numai la acești oameni. Am realizat că este nevoie de multă presiune ca să miști niște utilaje. Foarte multă presiune. Și asta nu este normal. Nu! Este strigător la cer. Nu trebuie să atragă presa atenția că sute de oameni sunt izolați, că nu au ce mânca, că unii chiar sunt morți ca să se îndure cineva să curețe drumul. E iarnă, da. Una cumplită. Dar mă întreb cum pot cei care sunt responsabili să pună seara capul pe pernă când știu că de ei depinde soarta atâtor suflete. Și când ar fi ajuns utilajele în zonă dacă părintele nu ar fi putut să mă anunțe de pe o cartelă de cosmote (singura pe care există semnal slab) în ce situație se află sute de oameni din comună.

Oamenii din Glodeanu Siliștea sunt disperați, mai ales că unii sunt bolnavi și au nevoie de medicamente. Au nevoie de hrană. De apă. Ca să nu mai spunem de curentul electric. Toți speră ca acest calvar să se sfârșească mai repede. Cât mai repede posibil. De luni va ninge iar.

Cuvinte care ajung direct la inimă...

2012-02-06T22:51:00.009+02:00

"Când privesc acum înapoi spre ziua aceea plină de ninsoare din februarie, îmi dau seama ce drum lung am străbătut și câte am învățat. Acum știu că dragostea și mila, puse în mișcare de dorința de a ajuta, pot trece peste multe greutăți și pot face miracole; știu că oricine își poate controla timiditatea, oboseala, teama și chiar și ceea ce, la prima vedere, pare o repulsie fizică de nestăpânit doar printr-o simplă și puternică dorință de a fi de folos altora. Am învățat că există un drum către inima tuturor oamenilor, fie ei dușmani ori prieteni, indiferent de opiniile lor politice sau convingerile naționale. Înaintea morții și a durerii toți oamenii sunt egali iar cei mai mulți dintre ei își dau seama de acest lucru și sunt gata să se ajute unul pe altul. Am învățat că acolo unde este credință în Dumnezeu, lucrarea Sa poate fi dusă la îndeplinire." Ileana, Principesă de România, Arhiducesă de Austria "Trăiesc din nou"

Lecții memorabile

2012-02-04T18:54:00.006+02:00

Uneori m-aș muta la sat. Am impresia că am mai multe de învățat de la oamenii simpli. La ei am văzut întotdeauna mai multă credință, sinceritate și iubire.

Cum ar fi bunica lui Iulian din Glodeanu. Bătrânei i-a ars grajdul, apoi la ceva timp casa, i-a murit copilul anul trecut, s-a chinuit patru ani cu o mamă paralizată, își crește singură nepotul rămas orfan de tată și totuși știe sigur că Dumnezeu îi biciuiește mai mult pe cei pe care îi iubește. Așa i-a spus părintelui de la Glodeanu.

Nu o să o uit niciodată pe Jeni de la Glodeanu. Nu o să uit când a venit la București. Când a pășit în redacția Antenei 1 și a privit-o fascinată pe Andreea Berecleanu. A întrebat-o un singur lucru "doamnă, știrile sunt adevărate?". Câteva luni mai târziu mi-a repetat într-o zi întrebarea la telefon. "Doamna Nicoleta, când am fost la București nu am înțeles dacă știrile sunt adevărate", mi-a spus. Apoi și-a dat singură răspunsul. "Eu cred că știrile care sunt așa... exagerate nu sunt adevărate". Jeni are 11 ani.

Incendiu la Glodeanu. Ajutați-l pe Iulian

2012-02-04T14:41:00.005+02:00

UN COPIL. O BUNICĂ. ȘI UN INCENDIU CARE I-A LĂSAT PE DRUMURI

Iulian împreună cu bunica lui

Închipuiți-vă doar pentru câteva clipe că nu mai aveți nimic. Nici pat, nici acoperiș deasupra capului, nici bani, nici mâncare, nici încălțări, nici acte, nici caiete, nici sobă, nici micile amintiri păstrate cu drag în vreo cutie prăfuită.

Închipuiți-vă pentru câteva secunde că aveți 13 ani și nu mai aveți nimic. Doar o pijama ponosită cu care ați ieșit în mare grabă când focul v-a cuprins umila gospodărie în care stăteați singur cu bunica.

Închipuiți-vă că aveți 13 ani și că inima voastră sângerează încă pentru că anul trecut ați rămas fără tată. Pe mama o vedeți mai rar. Ca să aveți ce mânca s-a angajat la 100 de kilometri distanță, în Capitală.

Închipuiți-vă că dormiți la niște rude care v-au promis că vă găzduiesc, doar până când se mai încălzește vremea. După aceea nu știți unde o să vă duceți pentru că nu puteți dormi sub cerul liber.

Închipuiți-vă că luni trebuie să mergeți la școală. Prin satul plin de troiene. Voi nu aveți nici cu ce să vă încălțați. Nici geacă groasă, nici pantaloni, nimic. Acum din ceea ce însemna „acasă” au mai rămas doar niște pereți.

Din păcate această poveste nu este una imaginară. Iulian, un băiețel de 13 ani din satul Cârligu Mare, comuna Glodeanu a rămas pe drumuri împreună cu bunica lui, în vârstă de 67 de ani. Tatăl i-a murit anul trecut, iar mama a plecat să câștige o pâine la București ca să poată să-l întrețină. Casa le-a ars acum două zile iar Iulian nu are nici măcar cu ce să se îmbrace.

PĂRINTELE MARIAN TUDOR NE CERE AJUTORUL

Sunt sigură că Dumnezeu a avut planul său când a pus un păstor bun, în satul Cârligu Mare din Glodeanu. Pentru că iată, la Glodeanu este nevoie de ajutor. Dacă nu ar fi fost părintele Marian Tudor probabil că nu am fi aflat de necazul care s-a abătut asupra acestei familii din parohia pe care o păstorește.

Părintele s-a dus ieri, prin viscol să-l vadă pe Iulian ca să-mi dea toate informațiile necesare, pentru a vă putea spune cum putem să-l ajutăm. A rămas și dânsul înzăpezit. Iată ce mi-a scris pe mail, la întoarcere:

„Am reușit să ajung la copil, cu greu, am rămas împotmolit dar Dumnezeu a făcut să treacă pe acolo un grup de tineri care m-au ajutat să ies din nămeți! Iulian are 13 ani. Este în clasa a VII-a. Bunica lui, tanti Georgeta are 67 de ani, dar arată de 75!

Bătrânica mi-a spus că e voia Lui Dumnezeu să-i ardă casa și știe El Bunul de ce o biciuiește așa! Și-a mai adus aminte că a citit cândva că Dumnezeu îi biciuiește pe cei pe care îi iubește și astfel are încredere mare că nu vor rămâne pe drumuri! I-am întrebat ce ar avea nevoie și nu au știut ce să-mi spună, mi-au răspuns că au doar ce văd, pe ei.

Cel mai urgent au nevoie de haine groase, geci și încălțăminte! Iulian poartă măsura 40 la picior, iar bunica lui, 39. Apoi au nevoie de materiale de construcții, aragaz, butelie, televizor, mobilier, de tot ceea ce este strict necesar într-o casă!

Iulian are nevoie de toate manualele pentru clasa a VII-a. Rechizitele și ghiozdanul le am pentru el. Am vorbit și cu mama lui Iulian la telefon și încă nu vrea să creadă că nu a rămas nimic din casă! Din păcate nu poate ajunge acasă din cauza drumurilor blocate.”

CUM PUTEȚI SĂ AJUTAȚI:

Eu cred că Dumnezeu i-a luat casa acestui copil pentru a ne încerca și pe noi. Pentru a vedea dacă putem să dăm o mână de ajutor unui copil și unei bătrâne care au rămas pe drumuri. Dacă doriți să-i ajutați, puteți să luați direct legătura cu părintele Marian Tudor din Glodeanu, la numărul de telefon 0720.281.634

Dacă doriți să le trimiteți un pachet cu haine, mâncare sau orice credeți că le este de folos, puteți să trimiteți prin poștă pachetul pe adresa:

Preot Tudor Marian, Sat Cârligu Mare, Comuna Glodeanu Siliştea, Judeţul Buzău, Cod 127260.

Să specificați vă rog pe pachet, „Pentru Iulian, băiețelul care a rămas fără casă”.

Dacă doriți să faceți o donație pentru acest copil puteți să trimiteți bănuți în contul părintelui din Glodeanu și să specificați „DONAȚIE PENTRU IULIAN”.

CONT: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău. Titular cont: Tudor Marian

Iulian și bunica lui au nevoie de o casă. Dacă cunoașteți persoane care pot să-i ajute cu materiale de construcții pentru a-și face o nouă locuință pe locul celei care a ars vă rog să-l sunați pe părintele. Despre incendiul care a mistuit casa lui Iulian puteți să citiți și aici. Mai jos puteți să vedeți câteva fotografii din timpul incendiului. Vă mulțumesc tuturor!

Casa lui Iulian, în timpul incendiului

Incendiul

Intervenția pompierilor

Ce a rămas în urma incendiului

De la predica de duminică...

2012-01-17T09:04:00.010+02:00

Doar unul din cei zece leproşi vindecaţi s-a întors să mulţumească Domnului Iisus.
Când privim un om nu trebuie să-i vedem răutatea, ci potenţialul său de-a deveni bun, chiar sfânt.
Când judecăm, în ceilalţi vedem de fapt lipsurile noastre.
Cuvântul are o încărcătură extraordinară. Prin cuvintele noastre îi facem pe ceilalţi să manifeste partea lor bună sau partea rea.

SALVARE PENTRU SMURD

2012-01-11T21:42:00.014+02:00

În iulie 2008 am avut ocazia să asist la o acțiune impresionantă de salvare. O acțiune a medicilor și a asistenților SMURD. Îmi amintesc perfect. Era într-o duminică. O zi aparent liniștită în care eram la muncă. Era genul acela de zi în care clipele se scurgeau greu. Apoi am primit un telefon. Am aflat că Ministerul Apărării pune la dispoziție o aeronavă AN 26 pentru a aduce la București răniții unei explozii de la fabrica de prelucrare a lemnului din Gheorghieni. Un om drag mie m-a ajutat să urc în acel avion. Am plecat în mare grabă, cu operatorul Eugen Șimonia, pentru că aeronava urma să decoleze în mai puțin de jumătate de oră.

La Baza Aeriană 90 ne-am întâlnit cu salvările SMURD. Medicii și asistenții erau coordonați de medicul Bogdan Oprița. Toți se mișcau însă exact ca un pluton de soldați care știu ce au de făcut. Fiecare avea sarcini clare. Unii aranjau tărgile, alții pregăteau aparatura medicală. În scurt timp avionul era gata pentru decolare.

Când am ajuns pe aeroportul din Târgu-Mureș am realizat că situația este mult mai gravă decât mă gândeam. 13 răniți. Aproape că nici nu știam unde să mă uit. Răniții erau împachetați în folie lucioasă. Unora nici nu li se vedea fața. Doar doi erau conștienți. Medicii SMURD au fost întâmpinați de o doamnă doctor care le-a dat informațiile despre pacienți, despre starea în care se aflau.

Apoi a urmat selecția. Și acum mi se ridică părul pe mine când mă gândesc. Pe cine să alegi? Medicii nu aveau însă timp să stea pe gânduri. Pentru ei a contat un singur lucru - nu cum îl cheama pe rănit, nu dacă era bogat sau sărac, nu dacă era bărbat sau femeie. La București a fost adus cel care era în starea cea mai gravă.

La întoarcere am stat în cabina piloților. Avionul era plin de răniți și de medicii și asistenții care îi îngrijeau. La un moment dat, o femeie a făcut stop-cardiac. Un salvator a resuscitat-o minute în șir. Femeia a supraviețuit.

La aterizare, salvatorii au fost la fel de eficienți. Informațiile au fost transmise din timp la București, iar pacienții au fost așteptați de mai multe ambulanțe care i-au dus la spitale diferite.

Este doar una din acțiunile SMURD la care am luat parte. Pentru salvatori acesta nu a fost un exercițiu. Ei fac asta în fiecare zi. I-am văzut la descarcerări, la accidente sau incendii. Acum avem și noi datoria de-ai salva pe salvatorii SMURD. Pentru că azi, mâine, peste o lună sau un an putem fi oricare dintre noi cel care are nevoie de profesionalismul lor.

Pentru mai multe detalii intrați pe facebook pe SALVARE PENTRU SMURD. O campanie Observator.

Dacă doriți să salvați SMURD, dați mai departe pagina SALVARE PENTRU SMURD pe care o găsiți aici:

http://www.facebook.com/SalvarepentruSMURD

Vă mulțumesc!

Aici puteți să vedeți reportajul pe care l-am realizat în 2008.

montaj: Adrian Negoiță

Ca de început de an...

2012-01-08T23:32:00.011+02:00

Am început anul bine.

În prima zi a anului am dormit. Mult. Excesiv. Prelung. Dacă am dormit toată ziua în prima zi a lui 2012 asta înseamnă că voi dormi tot anul? :)

Luni... A fost luni. Acomodarea dintre vacanță și job.

Marți. A venit Moș Crăciun la mine, de două ori. Am primit și-o veste bună. Vreo două telefoane de la prieteni dragi. Și am ieșit la cico cu prietena mea, Alina.

Miercuri. A fost "dezmăț culinar" la libanez. Vechea secție eveniment în formație aproape completă.

Joi. Cină în doi și un risotto făcut cu drag.

Vineri. Fetele mele știau că e timpul pentru o șuetă la Starbucks. De obicei ne place să stăm în mall până la ora închiderii. A devenit deja tradiție rugămintea de la miezul nopții, venită din partea agentului de pază... "Mall-ul se închide....vă rugăm să părăsiți zona!" :)))

Sâmbătă. Am fost la un botez. Ne-am bucurat alături de John, Mioara și puiul lor.

Duminică. Am descoperit o frumoasă bisericuță la doi pași de blocul nostru. Poartă hramul Sfântului Ioan Rusul și cel al Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. După slujbă am stat cocoțată în vârful patului, cu o cană de cafea caldă și m-am uitat la filme. La primele două am plâns pe înfundate. Nu știu de ce.....Așa mă emoționează pe mine lucrurile mărunte. Spre seară am pus țara la cale. Ne pregătim de nuntă. :) Iar. Vom fi nași. Iuhuuuu!

Dacă ar fi tot anul ca prima săptămână! :)))

Să tragem linie...

2011-12-31T15:35:00.027+02:00

Închei anul cu o durere îngrozitoare de cap. Probabil s-au îngrămădit acolo prea multele și diferitele sentimente și senzații.

Pentru că anul acesta a fost pentru mine un an al senzațiilor. Al emoțiilor. Un an în care am întâlnit suferința în cele mai diverse forme. În primul rând a fost un an în care AM SIMȚIT. Și bune și rele.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Pentru că am lăsat garda jos cum se spune. Am mai dărâmat puțin din zidul pe care l-am ridicat în jurul meu, ca un fel de protecție. Am simțit, adică mi-am deschis sufletul. Uneori prea mult. Periculos de mult. Nu am învățat să arăt lumii doar prima pagină, a sufletului, cea cu cuprinsul.

Nu. Eu am răsfoit laolaltă toate capitolele. Am deschis cartea și am lăsat pe oricine e dispus să citească liber din ea. Am luat file întregi și le-am dăruit. Am făcut capitole noi, pentru fiecare om pe care l-am cunoscut în acest an. Pentru fiecare copil pentru care am plâns sau am râs. Pentru fiecare întâmplare miracol care mi-a încălzit inima. Pentru fiecare obstacol de care m-am lovit atunci când am pornit pe câte-o alee a faptelor bune.

Nu spun că a fost ușor. Dar l-am avut alături pe Alex, soțul meu. Cred că a fost cel mai intens an de până acum. Un an în care mi s-au deschis orizonturile. Un an în care Dumnezeu mi-a dăruit doi copii, din punct de vedere spiritual, o finuță și un fin. Și foarte mulți prieteni de suflet. Mulți dintre ei, copii.

Bucuriile au depășit detașat încercările. La fiecare miracol clepsidra s-a întors în favoarea binelui. Pentru că, numai Dumnezeu știe de câte ori mi-a zâmbit anul acesta. Mie, copiilor și oamenilor pe care i-am întâlnit.

Păstrez în același sac gustul tristeții, al miracolului și al bucuriei. Știu, veți spune că nu au ce căuta toate împreună. Că sunt sentimente ce se resping. Dar cine mă cunoaște cu adevărat știe că la mine ele sunt cumva lipite de suflet. Că păstrez mereu o doză de optimism și una de pesimism. Poate în timp voi învăța să le separ cumva, în cămări diferite.

Sunt tristă pentru sufletele care au plecat dintre noi anul acesta. Selena, Mery, Elena și Marian Teofan. Sper ca bunul Dumnezeu să-i odihnească în lumea strălucitoare și plină de bucurie a serafimilor și a îngerilor.

Mă rog pentru copii bolnavi pe care i-am cunoscut în 2011: Cosmin, Marcela, Alina, Ana-Maria, Joe, pentru toți copiii care suferă în spital și pentru ceilalți prieteni ai mei aflați în suferință (știu ei cine sunt).

Păstrez viu în suflet miracolul care a avut loc în acest an la Glodeanu. Pentru copiii din Glodeanu, pe care îi păstorește, cu atâta dragoste părintele Marian Tudor. Dumnezeu a șters parcă cu buretele imaginea copiilor goi, a copiilor care caută în noroi sau împart o bucată de mămăligă sau de pâine și a pus în loc imaginea unui păstor credincios care îmbracă și hrănește copiii cu dragoste. Îi hrănește cu ajutorul unei familii mari, extinse, de prieteni și oameni cu sufletul bun ca pâinea caldă. Anul acesta la Glodeanu a ajuns Moș Crăciun și Moș Nicolae și ca-n poveste se ridică și centrul social pe care părintele l-a visat cu ochii minții încă din momentul în care a devenit preot în comunitatea din satul Cârligu Mare. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat la Glodeanu e o dovadă vie că numai CREDINȚA și IUBIREA ne pot salva. Și că totul se poate cu iubire și rugăciune.

Așez în pomul meu imaginar de Crăciun toate bucuriile pe care le-am simțit în fiecare zi a acestui an. Bucuria întâlnirii copiilor de la Școala de Nevăzători din Buzău care m-au învățat că important este să vezi, să citești lumea cu sufletul, bucuria pe care am împărtășit-o cu îngerii de la Mănăstirea Mărcuș, fetițele care au fost abandonate și sunt crescute acum, cu dragoste de Maica Serafima, fericirea și clipele minunate pe care le-am trăit alături de copiii bolnavi, internați în Spitalul Fundeni sau în Institutul Oncologic, bucuria că în țară există păstori adevărați, cum sunt părintele Marian Tudor de la Glodeanu și părintele Adrian Stănescu, ce are grijă de copiii din Cătănele, alături de doamna Nina și de Asociația Sfântul Ștefan.

Sunt bucurii mărgăritar. În acest an am cunoscut zeci de oameni minunați. Oameni care mi-au dăruit din sufletul lor fără să aștepte nimic în schimb, oameni care m-au ajutat să aducem un strop de speranță, un zâmbet, acolo unde era multă tristețe, oameni care nu m-au cunoscut dar care care mi-au intrat la suflet de la prima întâlnire, ca și cum ne-am fi știut de-o viață, oameni care m-au învățat prin experiența lor că fiecare clipă măruntă contează. Lista ar fi mult prea lungă și mi-e teamă că aș putea uita pe cineva dacă i-aș enumera pe toți aici. Dar vreau să știți că pentru mine fiecare faptă bună pe care ați făcut-o mi-a adus bucurie, foarte multă bucurie și că vă păstrez pe toți în inimă ca pe niște diamante rare și prețioase.

Nimic nu se pierde. Tot ce am simțit și am trăit luăm cu noi.

Anul acesta am aflat și am cunoscut miracolele și poveștile mai multor sfinți despre care nu știam nimic până acum: Sfânta Filofteia, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Luca al Crimeei, doctorul fără arginți, Sfinții Rafail, Nicolae și Irina, Sfânta Elisabeta și Sfântul Stelian. Iar Sfântul Nicolae și Sfântul Nectarie mi-au fost mereu aproape.

Vă mulțumesc tuturor pentru grija, iubirea, suportul cu care m-ați înconjurat. Vă rog să mă iertați pentru orice gând rău, cuvânt greșit cu care v-am atins poate, fără să vreau sufletul. Mă rog ca bunul Dumnezeu să vă dea în anul care vine iubirea, bucuria și întâmplările ce vă sunt necesare pentru mântuirea sufletului. Să aveți un an bogat, cu lumină, iubire și credință.

Tristețe

2011-12-30T00:46:00.010+02:00

Seara a venit cu o veste tristă. Foarte tristă. Marian Teofan, băiețelul părintelui Grierosu din Iași nu mai este printre noi. Cuvinte nu am. Nu pot să le găsesc. Rămâne acum durerea covârșitoare a celor doi părinți. Cred că e o durere care nu se poate exprima și nici alina în cuvinte. Dumnezeu să-l odihnească pe micul Marian Teofan. Iar pe părinții săi să-i întărească și să-i aline.

În reportaj puteți să-l vedeți pe Marian Teofan în perioada în care părinții săi luptau din răsputeri să-l salveze.

Am jucat într-un film...

2011-12-29T19:53:00.013+02:00

Azi-noapte am visat că jucam într-un film. Era un film vechi iar eu jucam un personaj dintr-o altă epocă. Purtam o căciulă cochetă pe cap. Aşa, ca o franţuzoaică.

Nu ştiu cum ajunsesem eu să joc. Mă miram şi eu de întâmplare. Ştiu doar că eram emoţionată. Mă uitam la material ușor tensionată. Era... frumos dar prea lung. Avea cinci minute. Iar cinci minute era enorm.

Nu ştiu de ce, dar în vis eram stresaţi de timp. Materialul era prea lung, iar timpul prea scurt ca să-l tăiem la montaj.

Cineva... parcă era o bătrânică a venit cu ideea salvatoare.

Să-l tăiem! Nu oricum. Să-l tăiem cu foarfeca. Inima mi s-a făcut cât un purice. Mică, mică. De emoţie. Eram sigură că prin tăiere, filmarea va fi stricată.

Dar femeia nu a stat pe gânduri. A luat rola de film şi a început s-o taie fără să-i tremure mâna. Cu gesturi scurte. M-am întrebat ce vom face acum. Bătrânica m-a privit serioasă. Simplu! Lipim pelicula cu apă.

Am privit-o sceptică cum dă cu apă peste bucăţile de film, apoi le apropie şi le lipeşte.

A urmat vizionarea. Filmul a fost introdus în aparat. Ştiu doar că eram mai mulţi. O echipă întreagă. Eu una eram sigură că este imposibil ca replicile să se lipească perfect, adică nu credeam că tăieturile în orb au fost făcute la milimetru.

Filmul a început să ruleze. La fiecare lipitură, în cadru apărea o foarfecă veche, cu zimţi mari. Foarfeca despărţea practic fragmentele, scenele. Toată lumea a fost încântată de acest efect reuşit.

Spuneau că a ieşit că un efect nesperat. Eu am răsuflat uşurată. Și încă mă mai miram cum am ajuns să joc într-un film.

Uneori visele mele sunt comice. Nu ştiu de ce. Și nici de unde reuşesc să inventez în somn atâtea detalii. Din visul ăsta mi-a plăcut cel mai mult efectul cu foarfeca.

Andante

2011-12-28T21:14:00.004+02:00

O slujbă frumoasă, de Crăciun. Voci cristaline care urcă în trepte pân' la Cer. Rugăciuni care trec de bolta înaltă a catedralei. Urcă ca un fuior luminos, ireal. Colinde calde.

Cadouri multe, desfăcute în grabă. Copii care aleargă bucuroşi în jurul bradului. Linişte!!!!!! Faceţi linişte! Doarme bebeluşul păpuşă! Aş lua bucuria şi aş pune-o într-o cutie, ca o bijuterie. Ca s-o pot deschide în zilele în care nu e Crăciun.

Somn. Zile şi nopţi dormite agale. Somn prelungit, întrerupt doar de zgomotul ceasului deşteptător.

Cărţi. În sfârşit, cărţi. Trăite intens. Cuvintele aproape că pulsează în visele diurne.

Brazii nu miros anul acesta. Nu ştiu de ce. Nicăieri.

A trecut Crăciunul. Dar parcă pentru mine a venit de abia acum. Încet, încet, pe nesimţite redevin eu.

Povestea în fotografii

2011-12-19T23:23:00.000+02:00

"Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer" - 17 decembrie, Institutul Oncologic Fundeni

2011-12-19T00:46:00.003+02:00

În loc de bilant

Nu știu să scriu despre suferință și bucurie, puse amândouă în același pahar. E ca și cum ai înghiți o gură de pelin în care ai pus un strop de miere. Simți și mierea, dar pelinul e parcă mai puternic.

Aș vrea doar să scriu despre copiii care luptă. Despre copiii bolnavi de cancer care țin cu dinții de fiecare firicel de viață. Și o fac cu demnitate.

Pot să spun că a fost foarte frumos la serbarea din Institutul Oncologic Fundeni. Dar noțiunea asta nu se potrivește prea bine cu ideea unui loc în care este atât de multă suferință. Un lucru este sigur. La serbare a fost BUCURIE.

M-am întrebat mereu de ce oare în preajma acestor copii bolnavi, care mă emoționează de fiecare dată, așa de mult încât după fiecare întâlnire nu prea pot să dorm două, trei nopți mă simt totuși... bine?! E ca un paradox. Eu cred că ei sunt înconjurați de îngeri diafani care îi învăluie cu multă iubire și îi ajută să lupte. În preajma lor îmi vine să merg parcă pe vârfuri, să nu respir, să vorbesc în șoaptă și doar să le mângâi sufletele cu cuvintele, ca o adiere blândă, ca nu cumva să alung ajutoarele nevăzute care le dau atâta credință, bunătate și puritate.

În atâta suferință, COPILUL rămâne copil. Bun, inocent, natural. Are aceeași forță de-a se bucura fără să-și ridice atâtea bariere ca noi, adulții.

Mă simt bine lângă acești copii pentru că pentru mine, ei se află pe o treaptă superioară, spiritual vorbind. Sufletele lor, oricum inocente sunt purificate și de boală. Așa că îi văd pe acești copilași ca pe niște mici îngeri pe pământ. Întotdeauna învăț de la ei ceva. Ei sunt profesorii, iar eu elevul.

Pentru mine acești copii sunt o lecție vie. O lecție care mă învață că acolo unde e suferință poate fi bucurie, că acolo unde e boală contează doar noțiunile de ACUM și AICI. Contează clipa, contează zâmbetul, contează o îmbrățișare, o portocală pe care o împarți pe jumătate și prietenia care prinde contur într-o singură clipă, printr-o simplă strângere de mână.

De aceea pentru mine, faptul că am putut să ofer cu ajutorul atâtor oameni minunați câteva clipe de bucurie acestor copii este un PRIVILEGIU. Este un dar pe care Dumnezeu mi l-a pus în palmă și m-a lăsat să mă bucur de el cu mirarea cu care ai privi o buburuză ce se odihnește pe o frunză.

Știu că nu voi putea niciodată mulțumi suficient pentru mobilizarea extraordinară care mi-a încălzit sufletul în ultimele săptămâni. Au fost zeci de oameni cunoscuți sau necunoscuți care s-au implicat necondiționat și care au scos la suprafață acea lumină care există în fiecare din noi. Dar mă rog ca darul fiecăruia să fie primit.

Și de această dată s-au întâmplat minuni. Minunea că am cunoscut așa de mulți oameni frumoși, că am revăzut oameni dragi, că Dumnezeu mi-a trimis ajutoare atunci când mi-a fost greu.

Campania nu s-a terminat. Puteti să-i ajutati pe copii prin rugăciune

M-aș bucura să știu că unii dintre cei care au participat direct sau indirect la această acțiune sau poate chiar cei care se vor uita la fotografii își vor dori să-i ajute în continuare pe acești copii. Dacă doriți să le oferiți suport și sprijin puteți intra în legătura cu doamnele de la Asociația Pavel, asociație care se ocupă de problemele acestor micuți și care are sediul chiar în Institutul Oncologic Fundeni.

M-aș bucura să știu că toți cei care vor privi fotografiile de la cele două acțiuni îi vor mulțumi lui Dumnezeu măcar o clipă, pentru că pot să respire, să mănânce, să vorbească, să se miște singuri. Pentru că vor sta de Crăciun cu cei dragi și nu pe un pat de spital. Vor mulțumi pentru tot ceea ce au și vor uita de lucrurile care le lipsesc.

Mi-aș dori în măsura în care puteți, să-i purtați în rugăciunile voastre pe toți copilașii bolnavi cărora le-ați făcut o bucurie, adică pe copiii din Spitalul Fundeni pe care i-am vizitat pe 10 decembrie și pe copiii din Institutul Oncologic Fundeni, pe care i-am văzut pe 17 decembrie. În acest sens o să revin cu un articol cu lista completă cu numele de botez ale copiilor internați în cele două spitale.

Serbarea din Institutul Oncologic Fundeni

Serbarea s-a ținut în sala de mese, la etajul 5 al spitalului. Au venit să-i vadă pe micuți foarte mulți spiriduși (nu i-am numărat dar cred că am fost în jur de 20 de persoane) care mai de care mai încărcați cu bunătăți (de la brioșe parfumate cu miros de Crăciun, până la plușuri pufoase, jucării tip monopoly, o orgă imensă și alte jocuri educative, lăzi întregi de fructe etc).

Spectacolul „Poveste de iarnă” a fost oferit de oamenii minunați de la Teatrul Paiața. Îi mulțumesc Cristinei Ioachimescu de la Teatrul Paiața și părintelui Marian Tudor din Glodeanu, care ne-a pus în legătură. A fost un spectacol de teatru de păpuși, o poveste de Crăciun cu mesaj. Moș Crăciun din poveste este la un pas să fie oprit din drumul său spre copiii cuminți, de vrăjitoarea cea rea. Din fericire el primește ajutor de la Crăiasa Zăpezii ce are în sanie trei cadouri speciale: prietenia, iubirea și bunătatea.

Unii dintre micuți nu au putut rămâne până la finalul spectacolului. Majoritatea aveau perfuzii. Câțiva dintre ei s-au retras pentru că erau mult prea slăbiți. Cel mai mult m-a impresionat un băiețel care a ieșit din sală, pe hol la începutul spectacolului, pentru că se simțea rău. A privit spectacolul din ușă și a luptat cu starea pe care o avea. Mai mult decât atât el a dorit să fie ultimul copil care primește darul de la Moș Crăciun. Mie mi s-a părut un copil extraordinar de curajos.

După spectacol a ajuns și Moșul în carne și oase. Mi-a plăcut că Moșul a venit cu temele pregătite. A fost ajutat de spiriduși și a știut câteva lucruri despre copilași. A interacționat cu ei.

Darurile

Fiecare copil internat la Institutul Oncologic Fundeni a primit sâmbătă două pungi (una cu dulciuri și fructe, una cu cărticele și jucării sau un obiect vestimentar în cazul adolescenților).

Asociația Resurse Regionale prin domnul Aurelian Nebel a cumpărat dulciuri în valoare de 1.500 RON pentru cele 50 de pachete. Pungile au fost completate cu fructe și alte produse dăruite de diverși spiriduși, dar și cu dulciuri pe care le-am cumpărat din banii strânși din donații.

Cărțile au fost oferite de Cristina Demetrescu, Codrina Butnaru iar caietele cu tematică școlară de Editura Aramis. Jucăriile le-am cumpărat. Au fost jucării diversificate, în funcție de vârste.

La copii din Institutul Oncologic Fundeni au ajuns:

50 de pungi cu dulciuri şi fructe (1 cozonac tip panetone, 2 suc teddy, 1 croissant, 1 bloc de desen/1 caiet de matematică, 1 baton susan, 3 pachete de biscuiţi, 1 ciocolată albă Milka, o ciocolată albă Poiana, 1 pachete de napolitane, 1 cutie carioci, 1 pungă fulgi de porumb, 1 pungă de bomboane asortate, 3 acadele, aproximativ 10 fructe (portocale, mandarine, mere, banane, gref).

Jucării: set 2 păpuşi barbie (8 bucăţi), joc "Nu te supăra frate (1 buc), joc "Comoara lui Piticot" (1 buc), set păpuşă barbie (1 buc), elicopter lego (4 buc), joc ferma animalelor cu 29 de piese (6 buc), tăblițe de desenat (18 buc), Moş Crăciun în glob de sticlă (30 buc), figuri din desene animate de pus pe perete (30 buc), pulover adolescente (5 buc), pulover adolescenţi (7 buc), gentuță farduri de jucărie, set jucărie de pluş + cărticică (5 buc). La aceste jucării s-au mai adăugat jucăriile pe care spiridușii le-au adus chiar în ziua serbării și pe care nu am mai apucat să le număr (aproximativ 10 plușuri și în jur de 10 jucării educative, puzzle, monopoly, o orgă etc).

Cărţi: 60 de bucăţi ("Povestea zodiacului pentru copii" de Cristina Demetrescu), 35 de bucăţi cărţi diverse (5 cărţi de colorat, 17 Disney, 5 mitologie, 3 romane, 5 Jules Vernes), 50 de bucăţi caiete pentru clasa a II-a oferite, 50 de caiete lecturi pentru clasa a III-a, 50 de caiete diferite pentru clasele I-IV (oferite de Editura Aramis), cărți povești diverse (5 buc).

Diverse: servețele umede (10 bucăţi), pampers nr 5 (o cutie mare si 2 pungi mari), brăduţi artificiali mici (16 buc), cutii suc natural 2 l (12 cutii), gentuțe mici pentru fetițe (6 buc), eșarfe (5 buc), breloc cu ursuleț (6 buc), veioze mici (2 buc), 1 dvd cu Harry Potter.

Nu au lipsit bunătătile pregătite de spiriduși (brioșe parfumate, colorate și decorate în diverse moduri, brăduți și steluțe umplute cu dulceață, fursecuri cu fructe uscate sau vișine etc) care chiar au adus mirosul de Crăciun în spital.

Pentru această acțiune am strâns din donații suma de 2.555,5 RON. Din această sumă am cheltuit 1.212,5 RON pentru jucării și 426 RON pentru a completa pachetele cu dulciuri. Restul de bani, adică 917 RON îi voi trimite săptămâna viitoare, cu acordul celor care i-au donat spre Valea Plopului, adică spre părintele Nicolae Tănase și spre cele 400 de suflete care au rămas fără bucătărie, sala de mese și fără alimente în prag de Crăciun. Mai multe detalii găsiți aici. Conturile le găsiți aici.

MULȚUMESC DIN INIMĂ:

Roxana Dumitru, Cristina Ioachimescu și trupa Paiața, Aurelian Nebel și Asociația Resurse Regionale, Maria Coman, Oana Machidonschi și Editura Aramis, Elena Tudor și Alexa Stănescu, Soare Vlad, Cristiana Gheorghe, Iulia Adam, Alexa Dumitru, Ana Coralevici, Ruxandra Barau, Irina Gheorghe, Andreea Gancea, Sorana Leru, Cristina Carlan, Alexandru Manucu, Crina Gheorghe, Daniela Popa, Silvia Petcu, Alexandra și Alex Ioniță, voluntarele Asociației Pavel (Simona Coandă, Eliza Moraru, Silvia Elena Andrei, Dan și Oana Cociș, Roxana Dascălu, Codrina Butnaru, Cătălin Ioniță și prietenii lor, Livia Șerbănescu și Tache, Bianca si Simion Totonea, Cristina Adriana Buta, Alina Diguță, Sonia Simionov, Adriana Pava, Adriana Dumitru, Victor Stănilă, Alina Comşa, Adina Pădureanu, Alina Stanciu, Fundația Metropolis, Marinescu Mariana, Anda Mihaela Drăghici, Gabriela Iris Cozea, Asociaţia Româno-Canadiana Sfântul Anton, Dorina Coroama, Andreea Cristina Dumitrescu, Oana-Andreea Gherla, Monica Gaian, Adriana Petcu, Maria Stoica, Ionela Costache, Alexandru Baches, Răzvan Sebe, Cristina Adriana Buta, Alexandra Vaida, Alexandra Niță, doamnei asistente si infirmierei din IOB care au lucrat pe 17 decembrie, Maria Stoica, Nadia Ulmeanu, Oana Andreea Zachia, echipa Zurli (Lidia Feher, Mirela Retegan, Vero Căliman, Alex Stama, Robert Tudor, Dan Clucinsky), Iuliana Hamciuc, Paula Varga, Lavinia Tudoran, Mihaela Radu, Dana Popa, doamna Bănică, Carmen Iancu și Paul Coadă, Laura Rădulescu și familia, Alex Vlase și prietenii săi, firma Vavian Pharma, Alexandra Niță, Maria Stoica, doamna Sandra Radu, Dan Dragos, Florin Genescu, Alina Pescaru, Carmen Lucia Sanchez, firma Heidi Chocolat, Luminita Musat, Claudia Lakouri Papanikolaou, Alexandra Nanu, Andreea Pantilimon, Mihaela Duica, Alexandra și Cătălin Grigore, Editura Iona, Asociația Pavel, Olga Cridland, Irina Gabriela și Ștefania Grecu, Ramona Aldea, Nicu și prietenii (Iuliana, Mișu, Dunea, George, Dunca, Slav, Alin, Lucian, Ionuț, Mirabela, Duhaniuc, Monica, Flori, Adina, Ioana Georgeta, Bogdan, Constantin, Mihai, Dragoș, Miruna, Ionela, Mihaela, Ovidiu, Laura, Adi, Mihai, Cătălin, Cristi, Marius, Ionuț, Ștefan, Cristi, Gică, Tudor, Sorin, Mihai, Florin, Florin, Cosmin, Giani, Gică, Florin, Dragoș, Doru, Mihai, Stelian, Aurel, Iulian, Laura, Andreea, Anton, Simona, Nicolaie, Loredana, Petronela, Ramona) Elena Donici, Castelina Voica și Școala nr. 88 „Mihai Viteazul” și în special clasei a VI-a B (diriginte profesor Ileana Popescu, director Luminița Gheorghe), Roxana Muntean și Roveli Stricescu, Doina și Adi Milea, Dorina Coroama, Adrian, Paula si Ilinca Ambrozie, Laura Mirela Ursu, Alin și Alina Mărginean, Cristina Demetrescu, Mari Mălinescu și Cristi Suciu, Mirela Portik, Daniela Popa, Andreea Oana, Lydia Totoiu, Cristina Salca, Cristina Strain, Cristina Monica, Andrei Dana, Dana Mirela Văsilăteanu, Alina Mierloiu, Alexandra Niță, Mirona Miro, Lili Șerbănescu, Cristia Gal, Ana-Maria Hincu, Alexandru Chelu, Iris Gabriela Ghedzira, Victor Stănilă, Luiza Almangiu, Mara Timco, Alina Stefănescu, Cosmin Călugăru, Kristof L. Lajos, Andreea Sminchise, Nicoleta Ionescu, Sânzâiana Vișan, Elena State, Radu Cochină, Petra Babe, Claudia Ungureanu, Florina Roman.

Lista de mulțumiri este comună pentru ambele acțiuni (cea de pe 10 decembrie, din Spitalul Fundeni, pentru 100 de copii și cea de pe 17 decembrie, din Institutul Oncologic Fundeni, pentru 50 de copii) și va fi actualizată pe măsură ce primesc numele tuturor celor care au contribuit. Îmi cer scuze dacă voi uita să menționez pe cineva și vă rog să-mi scrieți un mail pe nicoletatintea@gmail.com pentru a-mi spune cine lipsește de pe listă. Trebuie să menționez că aștept încă de la mai multe persoane listele cu numele prietenilor care au dat o mână de ajutor pentru cele două acțiuni așa că vă rog frumos dacă nu vă regăsiți în listă să mă iertați de o mie de ori.

Să-l ajutăm pe părintele Tănase și pe copiii de la Valea Plopului

2011-12-16T00:51:00.014+02:00

Tabăra de la Valea Plopului pe 15 decembrie

Sursa: Facebook

De două zile mă gândesc numai la necazul care s-a abătut peste tabăra de la Valea Plopului. Anul trecut, cu doar două zile înainte de Crăciun am realizat reportajul pe care il puteți vedea mai jos. Copiii m-au colindat în 2010, chiar în clădirea în care a ars. O clădire frumoasă, curată, în care copiii puteau lua masa în condiții decente și puteau desfășura diferite activități. Cred că era singură clădire nou nouță din toată tabăra în care foarte multe dintre căsuțe sunt făcute din lemn. Numai când mă uit la poze mi se rupe inima când văd ce a rămas în locul ei. Mă rog ca Dumnezeu să ne dea fiecăruia un gând bun. Știu că avem fiecare dintre noi puterea de a face ceva. Așa simt. Că suntem datori să facem toți ceva. Puțin, mult cât putem fiecare. Nu o să uit ce mi-a spus părintele Tănase, când i-am spus că mi se pare extraordinar ce a realizat la Valea Plopului. Părintele mi-a spus că pe vremuri, românii îi creșteau pe orfanii ai căror părinți mureau în război și li se părea FIRESC. Firesc ar fi ca și noi să ajutăm cele 400 de suflete de care are grijă părintele să aibă ce să pună pe masă, de Crăciun. Și nu numai atât. Cred că suntem datori să-i ajutăm să reconstruiască ce au pierdut. Suntem datori să facem asta măcar pentru faptul că părintele a salvat zeci, poate chiar suflete de la moarte. Și a mai spălat în acest fel, din noianul de păcate al poporului nostru.

Cei care vor să dea o mână de ajutor la Valea Plopului pot face donații în conturile:

RON: RO42RNCB 0211 0118 4390 0001

Cod Fiscal: 7250977,

BCR - Valenii de Munte

EURO: RO65BPOS30402731515EUR01

Codul băncii 53940, Cod Swift BPOSROBU, Cod Fiscal: 7250977

BANC POST – AGENTIA VALENII DE MUNTE

Mai multe despre situația de la Valea Plopului puteți să urmăriți și pe facebook:

http://www.facebook.com/pages/Valea-Plopului-Orphans/278680380606

Pe fugă

2011-12-15T21:30:00.000+02:00

E bună cafeaua la filtru. Foaarteeeee bună. Nu se compară cu aia de la aparatul cu fise. Pe locuri, fiţi gata, start. Spiriduşii aleg în viteză. Noroc că au de unde. Noroc că au cu ce. Jucării. Prinţese care se lipesc pe pereţi. Ce frumoaaaaase sunt! Daruri. Moşi Crăciuni captivi în globuri de sticlă. Şi fulgi care îi acoperă ca-n poveste. Cărţile. Trebuie luate azi. Încerc la....Sau poate la....Spiriduşul de acasă mă salvează. Ca de fiecare dată. Nu. Nu mai este nevoie să luăm jucării. Misiunea a fost îndeplinită. S-o ajutăm pe Alesia. Are cancer. Şi nevoie de bani mulţi. Da. Mâine vin prăjiturile. Da. E frumos puloverul pentru sărbătorită. Roz deschis. Pungi. Să luăm pungi. Şi Pampers. Şi şerveţele. Mă urmăreşte lista de NU-uri. Nu am mulţumit suficient. Nu am fost la bancă. Nu am luat cadouri de Crăciun. Nu am plătit facturile. Nu am sunat. Nu am luat card pentru aparat. Nu am reuşit să pun fotografiile pe blog. Nici bannerele. Nici ce mai vroiam să scriu. NU....Mulţi de NU. Cuvinte. Jumătăţi de cuvinte. Liste. Multe, multe lucruri de făcut. Şi tot atâtea de uitat. Mi-e foame. Mă pregătesc să comand de mâncare. Uitasem. Am mâncare. E la frigider. Cuvinte. Imagini. Cuvinte. Telefon. A luat cărţile. A găsit adresa. Pachetele aşteaptă cuminţi pe bancheta din spate a maşinii. La Valea Plopului a ars bucătăria. Şi mâncarea. Şi scaunele copiilor. Şi culorile. Şi ce mai aveau pe acolo. Vine Crăciunul. 400 de suflete nu au mâncare. Nici masă. Nici acoperişul de deasupra ei. Ce să facem? Cum să facem? Caut imagini. Telefon. Vom avea brioşe frumoase. Da. Fără cacao. Fără ciocolată. Telefon. Mâine. Da. Sunt aici. Mâine vin încolonate mai multe jucării de pluş. Da. Cobor acum. Iau portocalele. Şi sucurile teddy. Da. Am nevoie de încă o maşină pentru sâmbătă. Bingo. Am maşină! Mai tai una de pe listă. Ştiu. Am uitat să duc tăvile. Mai am şi CD-ul de sâmbătă de restituit. E ziua nepotului meu. Am febră. Trebuie să iau un paracetamol. Adrian Năstase a fost achitat. Mătuşa Tamara, adică mătuşa Danei Năstase se poate odihni deci liniştită. Unde e declaraţia cu ouăle? Băsescu vorbeşte dupa şedinţa CSAT. Pe mine mă doare gingia. Cică voi avea un dinte nou până la Crăciun. Tot timpul încerc să-mi amintesc ce am uitat. Pentru că sigur am uitat ceva. :) Ce aveam de făcut. Evident. :)

Îngerii de la mănăstire vin din nou la București

2011-12-15T01:09:00.008+02:00

În prag de sărbătoare, cu numai câteva zile înainte de Crăciun, îngerii de la mănăstire, adică fetițele de la Mănăstirea Mărcuș, pe care le crește cu dragoste Maica Serafima vin la București. Au pregătit colinde duioase care vă vor încălzi inimile.

Fetițele vor colinda la Biserica Mihai Vodă din Capitală, duminică, 18 decembrie. (strada Sapienței, în spatele Spring Time-ului de la Izvor). În biserica Mihai Vodă se află și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului dar și mai multe moaște de sfinți.

Dacă doriți s-o revedeți pe Maica Serafima, cu sufletul ei mare și pufos, care aduce alinare, dacă doriți să le revedeți sau să le cunoașteți pe fetițele pe care Maica Stareță le crește încă de când cei care le-au dat viață le-au "uitat" într-o maternitate rece, dacă doriți doar să-i spuneți cu o săptămână înainte de Crăciun, o rugă în taină, Maicii Domnului în fața icoanei sale vindecătoare sunteți așteptați cu drag la biserica Mihai Vodă.

Sunt sigură că "întâlnirea" o să vă bucure sufletele.

Dacă doriți să luați legătura direct cu Maica Serafima puteți s-o sunați la numărul 0740.095.480

"Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer" - Spitalul Fundeni, 10 decembrie

2011-12-12T08:42:00.000+02:00

"Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer" - Spitalul Fundeni, 10 decembrie

2011-12-12T00:19:00.022+02:00

Cum l-am chemat pe Moș Crăciun în spital

Întotdeauna mi-a fost greu să scriu despre lucrurile care amestecă bucuria cu tristețea, zâmbetul cu lacrima.

Am trăit în ultimele săptămâni cât nu am trăit tot anul. Parcă mai mult ca oricând Dumnezeu mi-a trimis ajutoare. Oamenii s-au prins în piramida faptelor bune și ideile au început să prindă contur, să se transforme în povești, în cadouri, în dulciuri, jucării și cărți, de Moș Crăciun. Un Moș Crăciun care s-a grăbit să ajungă mai devreme decât în mod normal, pentru a aduce un strop de bucurie copiilor care sunt internați în Spitalul Fundeni. Cum a pornit totul am scris aici.

Roxana Dumitru, de la Asociația Pavel mi-a oferit în toată această perioadă ajutor și sprijin. Între noi s-a legat o prietenie minunată care nu are nevoie de cuvinte sau descrieri.

Pregătirile

Vreau să spun că pentru cele două acțiuni (cea de pe 10 decembrie si cea care va avea loc săptămâna viitoare, pe 17 decembrie în Institutul Oncologic Fundeni) am primit ajutor de la Maica Domnului.

Ei m-am rugat, în fața icoanei sale făcătoare de minuni, care se află în biserica Mihai Vodă (în spatele Spring Time-ului de la Izvor). Măicuța s-a îngrijit de toate. Vă invit și pe voi să ajungeți acolo când aveți timp. Sunt sigură că o să vă asculte rugăciunile așa cum mi le-a ascultat și mie.

Nu aș putea să fac o ierarhizare a lucrurilor care m-au impresionat cel mai mult, în timpul pregătirilor. Pot să vă spun că știu și apreciez fiecare efort pe care l-ați făcut, fiecare bănuț pe care mi l-ați dăruit, fiecare fruct, cărticică sau prăjitură pe care ați pregătit-o cu dragoste pentru acești copii. Știu sigur că mulți dintre voi ați făcut eforturi mari ca să puteți dărui din puținul pe care îl aveți. Eu știu asta și sunt sigură că și Dumnezeu v-a văzut strădania.

Mi s-a părut extraordinar că la această acțiune au participat și copiii clasei a VI-a B, din Școala nr. 88 „Mihai Viteazul” (diriginte profesor Ileana Popescu, director Luminița Gheorghe), la inițiativa doamnei Castelina Voica și a băiețelului său, care e elev în această clasă. Copiii au adus dulciuri și fructe pentru cei care stau în spital.

O felicit pe Ramona Aldea pentru că a reușit împreună cu amicul ei Nicu, un lucru minunat pe care eu am încercat să-l declanșez la fiecare campanie, adică să-i conving pe cei care mă cunosc că și 3 lei, 10 lei, 20 de lei contează atunci când vrei să faci o faptă bună. Ramona a mobilizat aproape 60 de oameni și a demonstrat că strângând puțin de la fiecare poți să faci lucruri minunate. Știu sigur că sunt oameni care vor să ajute dar le este jenă să doneze 5 sau 10 lei și sper din toată inima să înțeleagă că nu suma este importantă, ci dragostea cu care dăruiești.

Petrecerea din spitalul Fundeni

Petrecerea s-a ținut la etajul 7. Copilașii au stat pe scaune, așezate în formă de semicerc.

Pe fețele câtorva dintre ei boala și-a lăsat semnele. Ochișorii lor păstrau urmele suferinței de după citostatice sau dializă. Cei mai mulți aveau măscuțe pe față, menite să-i țină departe de microbi. Au fost prezenți și câțiva bebeluși care de abia au învățat de meargă. Iar de mânuțele lor mici, care se întindeau spre noi era legată câte-o perfuzie ce picura alene.

Poate că de aceea bucuria lor a fost atât de contrastantă. A fost bucurie pură. Ieri, pe holul unui spital eu asta am văzut. Copiii fericiți. Știu. A fost pentru câteva clipe. Dar acele clipe le voi păstra cu drag în suflet.

Magicienii de la Zurli au fost extraordinari. Ștefania, o minunăție de fetiță, care a fost și ea pacientă la Institutul Oncologic Fundeni și care a decis să vină cu daruri, împreună cu mama ei la spital, ca să le facă o bucurie celor care sunt încă pacienți ne-a cucerit pe toți. Pe noi, dar și pe magicianul de la Zurli, cu care a interacționat clipe bune cu o naturalețe demnă de scenă.

Copiii au cântat, au aplaudat. Cei care au putut chiar s-au ridicat de pe scaune și au făcut câțiva pași. Dar cel mai important este că....AU RÂS. S-au prăpădit de râs. Trebuie să recunosc că am râs și noi. Și părinții. La fiecare giumbușluc făcut de magician sau de ajutoarele sale. O mămică a ținut telefonul deschis, pentru ca puiul ei, aflat în camera sterilă, după transplantul pe care l-a făcut să participe în acest mod și el, la petrecere.

Eu una am râs cu ochii în lacrimi în timpul spectacolului. Eram ca în poveste, un ochi râdea, unul plângea. M-am bucurat alături de copii și am avut lacrimi în ochi pentru suferințele prin care trec.

Copiilor le-a plăcut la nebunie magicianul de la Zurli. Au rămas mască în momentul în care magicianul a scos de sub un capac, un iepuraș alb, mic și pufos. Apoi au urmat chiotele. Care s-au întețit când în scenă a apărut, tot de sub un capac pe care l-a ridicat Ștefania.... Grigore, un iepure gigant, gri.

Spiridușii Zurli, îmbrăcați de gală i-au învățat pe copii câteva cântecele. Eu am rămas în cap cu ritmurile de la „Săniuța fuge”. Îl cântam și noi în copilărie.

Iar surpriza mult așteptată nu a întârziat să apară. Moș Crăciun a apărut în carne și oase în toiul petrecerii și a deșertat darurile. Nimeni nu a plecat fără o punga plină cu dulciuri și fructe, fără o jucărie și fără una sau două cărți de povești. A urmat ședința foto cu Moșul, chiar lângă brad. Unii au fost prietenoși cu Moșul, alții l-au privit cu teamă. Dar frica s-a spulberat după ce au primit cadourile.

Pentru copilași am pus pe o masă, prăjituri făcute în casă și sucuri naturale.

La finalul petrecerii, când copiii au plecat în saloane o mămică și-a adus puiul, o fetiță de 3 anișori în cărucior. M-a impresionat mult micuța. Era apatică după ședința de chimioterapie și inițial nu a vrut să-l vadă pe Moșul. I-am dat darul și m-a urmărit ore bune privirea ei tristă.

După petrecere am dat o fugă și până în Institutul Oncologic Fundeni. Am pregătit câteva daruri (50 de pungulițe - noi, 10 - Ștefania și mama ei) și pentru copilașii de acolo. I-am revăzut astfel pe prietenii pe care ni i-am făcut deja acolo, pe Alina, Joe, Ana...

Darurile

Pe scurt la copiii din Spitalul Fundeni au ajuns:

- o pungă mare cu dulciuri si fructe în care s-au aflat cu aproximație următoarele produse (1 cozonac tip panetone, 1 pungă bomboane sugus, 1 baton cereale, 1 pungă bomboane asortate, 1 suc teddy mic cu pai, 2 bomboane raffaello, 1 acadea, 1-2 pachete de biscuiți, 1 cutie creioane colorate sau carioci, un caiet de matematică, 1 balon, 1 pachet napolitane, 1 croissant, 1 ciocolată albă Milka, o ciocolată albă Heidi, 1 pungă fulgi de porumb, mere, banane, portocale) – în total 100 de pachete;

- o jucărie în funcție de vârstă (pentru bebeluși zdrăngănele sau pian de jucărie, pentru fetițe păpușă Barbie cu hăinuțe de schimb, pentru băieți mașinuță, pentru adolescenți ceas);

- cărti în funcție de vârstă (de colorat, povești, romane pentru adolescenți etc).

Pentru bebeluși:

Pampers (2 cutii mari și încă 4 pungi mari);

Lapte Nan fără lactoză (5 cutii);

Șervetele umede (12 pachete).

La spital au ajuns 890 de cutii de Osteocare (calciu pentru copii) oferite ca sponsorizare de firma Vavian Pharma.

60 de pachete cu dulciuri (în care s-au aflat fructe, o ciocolată albă, 2, 3 produse gen biscuiți, stiksuri, 1 croissant, o jucărie etc) au ajuns la copiii bolnavi de cancer din Institutul Oncologic (cei pentru care pregătim o petrecere sâmbăta viitoare, pe 17 decembrie la ora 17.00).

Pentru pachetele copiilor am cheltuit 3.500 RON. Au fost persoane care au donat dulciuri, cărți, pampers, fructe. Toate jucăriile copiilor au fost cumpărate de doamna Sandra Radu și prietenii săi.

Nu voi putea niciodată exprima în cuvinte mulțumirile mele.

MULȚUMESC DIN INIMĂ:

Roxana Dumitru, Nadia Ulmeanu, Andreea Zachia, Dan și Oana Chiș, echipa Zurli (Lidia Feher, Mirela Retegan, Vero Căliman, Alex Stama, Robert Tudor, Dan Clucinsky), Maria Coman, Iuliana Hamciuc, Paula Varga, Lavinia Tudoran, Mihaela Radu, Dana Popa, doamna Bănică, Carmen Iancu și Paul Coadă, Laura Rădulescu și familia, Alex Vlase și prietenii săi, firma Vavian Pharma, Alexandra Niță, Maria Stoica, doamna Sandra Radu și prietenii săi, Alexandra Nanu, Andreea Pantilimon, Mihaela Duica, Alexandra și Cătălin Grigore, Editura Iona, Aurelian Nebel și Asociația Resurse Regionale, Asociația Pavel, Olga Cridland, Irina Gabriela și Ștefania Grecu, Ramona Aldea, Nicu și prietenii (Iuliana, Mișu, Dunea, George, Dunca, Slav, Alin, Lucian, Ionuț, Mirabela, Duhaniuc, Monica, Flori, Adina, Ioana Georgeta, Bogdan, Constantin, Mihai, Dragoș, Miruna, Ionela, Mihaela, Ovidiu, Laura, Adi, Mihai, Cătălin, Cristi, Marius, Ionuț, Ștefan, Cristi, Gică, Tudor, Sorin, Mihai, Florin, Florin, Cosmin, Giani, Gică, Florin, Dragoș, Doru, Mihai, Stelian, Aurel, Iulian, Laura, Andreea, Anton, Simona, Nicolaie, Loredana, Petronela, Ramona) Elena Donici, Castelina Voica și Școala nr. 88 „Mihai Viteazul” și în special clasei a VI-a B (diriginte profesor Ileana Popescu, director Luminița Gheorghe), Codrina Butnaru și Cătălin Ioniță și prietenii lor, Roxana Muntean și Roveli Stricescu, Doina și Adi Milea, Doina Coroama, Adrian, Paula si Ilinca Ambrozie, Laura Mirela Ursu, Alin și Alina Mărginean, Cristina Demetrescu, Roxana Dascălu, Mari Mălinescu și Cristi Suciu, Mirela Portik, Daniela Popa, Andreea Oana, Lydia Totoiu, Cristina Salca, Cristina Strain, Cristina Monica, Andrei Dana, Dana Mirela Văsilăteanu, Livia Șerbănescu și Tache, Alina Mierloiu, Alexandra Niță, Mirona Miro, Lili Șerbănescu, Cristia Gal, Bianca Totonea, Ana-Maria Hincu, Alexandru Chelu, Cristina Adriana Buta, Iris Gabriela Ghedzira, Victor Stănilă, Luiza Almangiu, Mara Timco, Alina Stefănescu, Alexa Dumitru, Cosmin Călugăru, Kristof L. Lajos, Andreea Sminchise, Ionela Costache, Nicoleta Ionescu, Elena Tudor și Alexa Stănescu, Sânzâiana Vișan, Elena State, Radu Cochină, Petra Babe, Claudia Ungureanu, Cristina Ioachimescu și trupa Paiața.

(pe această listă i-am trecut pe cei care au contribuit la acțiunea de pe 10 decembrie dar și pe cei care au anunțat că vor să dea o mână de ajutor la acțiunea de pe 17 decembrie.)

Lista nu este așadar completă. Aștept să-mi trimiteți și numele prietenilor voștri care au contribuit la acțiunea de pe 10 și pe care nu-i cunosc. Lista o voi actualiza pe parcurs. Rugămintea mare este să mă trageți de mânecă, pe mail, facebook sau să mă sunați ca să mă anunțați pe cine am uitat să trec pe listă. Vă rog să mă iertați dar volumul de mesaje a fost foarte mare în ultima perioadă și cu siguranță am uitat pe cineva.

Vreau să-i mulțumesc în mod special lui Alex, soțul meu (știe el pentru ce), Roxanei Dumitru, de la Asociația Pavel care a fost motorașul acestui eveniment, doamnei Nadia Ulmeanu, asistentă șefă în Spitalul Fundeni, asistentelor și infirmierelor din spital care ne-au ajutat la pregătiri, Laurei Rădulescu care a venit la spital împreună cu familia sa minunată, lui Carmen Iancu și prietenului său, Paul Coadă, doi oameni calzi care ne-au ajutat o seară întreagă la împărțirea pachetelor în pungi și care au participat și la acțiunea de la spital, Ramonei Aldea și lui Nicu care ne-au scos din impas și ne-au ajutat la transport și nu numai, celor trei voluntare de la Asociația Pavel și Irinei Gabriela Grecu și fetiței ei Ștefania, care a învins boala și nu i-a uitat pe cei aflați în suferință și soțului Codrinei, lui Cătălin care și-a făcut timp într-o zi de sâmbătă să aducă bunătățile pregătite de Codrina, la spital. Dumnezeu să vă primească tuturor milostenia!

Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer

2011-11-29T00:18:00.002+02:00

Alina si Pufi, ursulețul ei

Pe scurt aş putea să spun doar că Dumnezeu mi-a scos-o în cale pe Roxana Dumitru, o femeie extraordinară de la Asociaţia Pavel şi că într-o zi de octombrie am fost în vizită la Institutul Oncologic Fundeni, ca să o cunosc pe Marcela, o fată de 17 ani care suferă de cancer. Am scris câteva rânduri la câteva ore după ce m-am întors de la spital dar am ezitat să le public. O fac acum.

Marcela

"Am fost astăzi la Marcela. Mâine este ziua ei. Marcela nu vede. A pierdut vederea când era mică. Mâine împlinește 17 ani și are cancer. Ultimii doi i-a stat mai mult în spital, la Fundeni.

Marcela e Scorpioancă. La fel ca mine. Are o mânuță mică, moale, de copil. Te "vede" cu atingerea mâinii ei calde. E un copil blând, care nu se deschide în fața oricui. Îi este dor de colegii de la Școala de Nevăzători din Buzău. Marcela visează să fie tipograf. Visează să tipărească în braille cărți pentru cei care nu văd. Cărţile braille nu sunt la îndemâna oricui. Marcela ştie asta cel mai bine.

Alex cu Marcela, la prima noastră întâlnire

Mi-a spus că orbii nu sunt înțeleși. Nu sunt acceptați de oameni. Și că ar vrea să-i ajute. Marcela citește în braille cu foarte multă rapiditate. A luat şi premii, în vremea în care mai putea să meargă la şcoală. Ne-a arătat și nouă cât de repede citește și a parcurs câteva rânduri dintr-unul din volumele pe care i le-am dus, cărțile fiind oferite de Asociația Nevăzătorilor din România, cu sprijinul domnului Sergiu Ruba.

Marcela visează să se întoarcă la școală. Să ajungă la Muzeul Antipa. A auzit la televizor că muzeul a fost renovat. Vrea să meargă la teatru. Să cunoască oameni noi și să aibă și ea câteva jocuri pentru nevăzători. Și o planșetă specială care să-i permită să-și învețe colegele de salon, alfabetul braille în pauzele dintre ședințele de radioterapie.

Marcela, Ana și Șoricelul

În patul de alături stă Ana. E numai obraji. Are opt ani și o minte ascuțită. Caietele-i sunt scrise cu litere rotunde, perfect caligrafiate. E un copil energic, plin de personalitate. În mod normal, Ana locuiește cu mama ei într-un centru de plasament. Acum, "casa" lor e un salon de spital. I se spune Veverița. Și își merită numele pe deplin. Se foiește, se joacă, ne zâmbește, ne arată desenele ei. Nu vrea să mănânce masa de prânz. Parcă nu vrea să piardă niciun minut din timpul în care în salon sunt vizitatori.

Veverița

Slăbită, în patul de lângă Ana stă Alina. Cele două s-au legat iremediabil. Fetele-i spun Maimuţica. E în clasa a treia. Zâmbește des și din când în când își lipește căpșorul mic de marginea patului. Zâmbetul îi luminează chipul dar ochii rămân tot triști. Alina stă și ea tot într-un centru de plasament. Fără o mamă, însă. Acum se luptă și cu boala. Am întrebat-o cum e îngerul ei. Mi-a spus că este mic și alb.

La ușă stă "Șoricelul". O fetiță jucăușă care speră că o să plece mai repede acasă. E în clasa a șaptea. Așteaptă rezultatul unei analize și speră să plece cât de curând din spital. Mi-a spus că se plictisesc toate, acolo."

Am ezitat să public aceste rânduri pentru că ştiam că de fapt nu voi putea exprima aproape nimic din ceea ce am simţit la spital. Am simţit că viaţa e ca un fuior care ni se scurge printre degete şi că pe marginea prăpastiei, acolo unde aceşti copii plăpânzi cunosc suferinţa, Dumnezeu le pune pe spatele lor firav, aripi ca să poată să zboare. Să viseze, să se bucure. Şi am mai simţit ceva. Deşi nu le poţi schimba destinul, nici boala, nici durerea care le curge prin vene, totuşi orice poţi să faci pentru ei este mai mult decât nimic. Dacă le oferi măcar două ore din timpul tău, o portocală, o îmbrăţişare, un cântec sau un joc le poţi alina sufletul pentru o clipă.

Alina și Ana, în noul lor salon

Pentru că vine luna decembrie şi pentru că toţi ne gândim la Moş Nicolae, la Moş Crăciun şi la darurile pe care vrem să le pregătim pentru cei dragi, în acest decembrie propun să facem fiecare un pachet în plus, adică să ne gândim şi la copilaşii care vor sta de sărbători în spital.

Aşa că planul este următorul:

Nicolae

Pe 10 decembrie pregătim o surpriză pentru copiii internaţi la Spitalul Fundeni. Sunt în jur de 100 de copii care au leucemie, anemii severe, boli renale sau alte afecţiuni. Avem deja ajutoare de nădejde, magicienii veseliei de la Zurli care vor pregăti un spectacol, special pentru copii.

Ca petrecerea să fie ca la carte ne-am gândit să-i îndulcim pe copii cu prăjituri făcute în casă. Ne dorim să ajungă şi Moş Crăciun la copilaşii internaţi. În acest scop căutăm spiriduşi dispuşi să contribuie la pachetele pe care le vom duce copiilor. Puteţi să dăruiţi bănuţi sau produse (fructe, dulciuri, jucării). Excludem ciocolata, prăjiturile cu creme sau alte dulciuri cu cacao.

Pe 17 decembrie petrecerea se mută în Institutul Oncologic Fundeni. Adică acolo unde sunt internate Marcela, Ana şi Alina. Sunt în jur de 50 de copii care suferă de cancer şi se bucură întotdeauna să primească vizitatori. Veselia va fi asigurată de Teatrul de Păpuşi Paiaţa. În rest planul este la fel ca pe 10 decembrie. Dorim să le ducem prăjituri copiilor, sucuri şi daruri de Moş Crăciun.

Dacă doriţi să fiţi ajutoarele Moşului anul acesta pentru unul sau mai mulţi copilaşi bolnavi (în total sunt 150 de copii pentru ambele acţiuni) vă rog daţi-mi de veste. Primesc orice sugestii sau idei pe adresa nicoletatintea@gmail.com

Dacă puteţi vă rog să le spuneţi şi prietenilor despre această acţiune.

UPDATE: Pachetele şi darurile se strâng la Antena 1, Băneasa, soseaua Bucureşti-Ploiesti. Inainte să veniti vă rog daţi-mi un mail pe nicoletatintea@gmail.com Multumesc.

Bilanțul în fotografii (ultima parte)

2011-11-28T23:51:00.001+02:00

Bilanțul campaniei "De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina"

Bilanțul în fotografii (vizita la Glodeanu)

2011-11-28T23:23:00.001+02:00

Bilanțul în fotografii. Episodul Glodeanu.

Bilanțul în fotografii (pregătirile)

2011-11-28T23:19:00.001+02:00

Bilanțul campaniei "De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina" - prima parte.

Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer

2011-11-28T03:38:00.008+02:00

Alina si Pufi, ursulețul ei

"Am fost astăzi la Marcela. Mâine este ziua ei. Marcela nu vede. A pierdut vederea când era mică. Mâine împlinește 17 ani și are cancer. Ultimii doi i-a stat mai mult în spital, la Fundeni.

Aşa că planul este următorul:

Dacă puteţi vă rog să le spuneţi şi prietenilor despre această acţiune.

Campania "De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina"

2011-11-28T01:10:00.016+02:00

Copiii de la Școala de Nevăzători, în timpul spectacolului

Am fost ieri la Buzău. Și la Glodeanu. Nu a fost în plan chiar de la început să facem două vizite într-o singură zi dar cred că Sfântul Nicolae știe că micuții de la Glodeanu ocupă un loc special în sufletul meu așa că a aranjat totul în așa fel încât bucuria să ajungă și în satul Cârligu Mare, în apropierea sărbătorii care mi-e așa de dragă.

Ieri a fost o zi plină. Rotundă ca o portocală. O zi în care fiecare rotiță a stat la locul ei. S-a așezat singură. Nu a fost nevoie să o tragă nimeni. A fost o zi în care am simțit din nou că iubirea este cea care poate să treacă peste orice barieră. Și că, de fapt numai iubirea contează. Să dăruiești din inima ta, să primești și să dăruiești iar din ce-ai primit.

Alex, Aurelian, George, Dan, Livia, Tache, Alina și Radu au fost oamenii minunați care au vegheat ca darurile să ajungă la destinație.

Dimineața, prima oprire am făcut-o la Mănăstirea Cernica. Părintele Ioachim, de la Centrul Socio-Cultural Sfântul Ierarh Calinic a pregătit cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, 110 pungi cu dulciuri pe care le-am luat pentru a le duce copiilor de la Școala de Nevăzători din Buzău.

Următoarea oprire am făcut-o la Glodeanu, la biserică. Părintele Marian Tudor este la fel de energic. Pentru mine a fost o mare bucurie să-i revăd pe copii. Nu știam că vor fi și ei acolo. Așa că surpriza a fost pe măsură. Și pentru mine, și pentru ei. Cel mai emoționant moment a fost cel în care m-am întâlnit cu Loredana, una dintre fetițe. Loredana mi-a sărit în brațe și a început să plângă de fericire că ne revedem. Nu pot să explic legătura dintre noi două. Știu doar că există și că este cu adevărat specială. Dan și Aurelian au împărțit dulciurile copiilor, iar hăinuțele și jucăriile le va împărți părintele. Am cunoscut și copiii care au intrat de curând în familia de la Glodeanu. Au ochii triști, la fel de triști cum îi avea Jeni, la prima noastră întâlnire. Despre nevoile lor voi scrie însă mai pe larg.

Ne-am despărțit cu greu de copii. Alina Turcitu de la Jurnalul Național a revăzut-o pe Jeni și au schimbat impresii de la ultima întâlnire. Reportajele Alinei (cel pentru Observator si cel din Jurnalul Național) au adus o undă de speranță în viața lui Jeni și a frățiorilor ei.

Am plecat în șir indian. La Școala pentru Nevăzători din Buzău era mare agitație când am ajuns. Copiii repetau în sala de spectacole pentru că ne aștepta o surpriză, o mare surpriză. Copiii au făcut ieri serbarea de Sfântul Nicolae. În timp ce ei repetau noi am pregătit cadourile. Ne-au ajutat doamnele profesoare, diriginta lui Adelin, domnișoara Laura Mirela Ursu, doamna directoare Adriana Leca și personalul care era în școală. Așa că totul a mers foarte repede. La ora 15.00, Moș Nicolae avea toate pachetele pregătite.

Este așa de bun Sfântul Nicolae! Așa de bun!

Am intrat în sala de spectacole. O sală plină de copii. Toți elevii școlii, cu câteva excepții.

Copiii de la grădiniță ne-au cântat. Adelin și colegii lui ne-au spus povestea Sfântului Nicolae iar la final, cei mari ne-au colindat. Nu pot să vă spun ce voci au!

Țin minte că acum câțiva ani prietena mea Carolina, care nu poate merge deloc, în urma unui accident de călărie îmi spunea că atunci când omul pierde ceva fizic se compensează psihic. Ieri mi-am amintit cuvintele ei. Pentru că acești copii au o sensibilitate aparte și o curățenie a spiritului. Poate și pentru faptul că nu văd și nu judecă așa cum o facem noi, de fiecare dată când privim în jur, de fiecare dată când clipim. Sau dacă văd, ori zăresc umbre îi înțeleg cu siguranță mai bine pe cei pentru care formele sunt doar o idee abstractă.

I-am privit pe copii cum se țin de mâini ca să se ajute când urcă pe scenă. Când coboară scările. Pentru mine asta înseamnă iubire. I-am văzut cum se bucură țopăind. I-am văzut cum citesc oamenii. Îi „văd” cu mâinile. Îi ating și le pun milioane de întrebări ca să-și facă o idee despre cel care stă în fața lor.

La finalul spectacolului, părintele Marian Tudor, din Glodeanu le-a vorbit copiilor despre Sfântul Nicolae. Despre cum i-a salvat sfântul pe cei care au crezut în el. Am împărțit darurile copiilor și i-am însoțit apoi în clase. Adelin și colegii lui ne-au pregătit și nouă cadouri. Felicitări și cizmulițe din hârtie colorată.

M-a impresionat un mod special Angelo. Un băiețel care este la grădiniță. M-a întrebat cu ce circulă Moș Nicolae. I-am spus că nu știu, pentru că Moșul nu se arată deci nu cunosc cu ce mijloc de transport se deplasează. I-am spus însă că Moșul îl ascultă dacă vorbește cu el. Așa că Angelo a întors capul într-o parte, ca și cum l-ar fi văzut pe Moș Nicolae și a început să-i vorbească. I-a spus „Moș Nicolae te rog să vorbești cu Moș Crăciun și să-i spui să-mi aducă și mie un ceas”. Sincer, eu cred că Sfântul Nicolae i-a ascultat dorința.

Ar mai fi un milion de lucruri de spus. Un milion. Pentru că nu ne mai săturam să stăm cu copiii. Și ei cu noi.

Fiecare dintre ei are o poveste. Violeta de exemplu a fost abandonată de părinți. Ea și cei doi frați sunt crescuți de o mătușă. Într-o casă săracă. Violeta are deficiențe de vedere iar când era mică a fost surprinsă într-un incendiu în urma căruia a suferit o gravă arsură la picior, care a necesitat mai multe operații. De curând a făcut o criză de epilepsie. Un copil chinuit.

Eu cred că această mică acțiune „De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina” nu se va opri aici. Îmi doresc că Sfântul Nicolae să deschidă inimile și altor oameni. Pentru că a rămas o ușă deschisă pentru toți cei care vor să-i cunoască pe copii. Să-i ajute. Să le ofere afecțiunea și prietenia lor.

Mă înclin în fața tuturor celor care au făcut-o deja. Mă înclin în fața prietenilor, colegilor, amicilor, firmelor, cunoscuților și necunoscuților, susținătorilor de pe facebook care au participat la această campanie. Fără ajutorul celor enumerați, Moș Nicolae nu ar fi ajuns la acești copii. Le mulțumesc sponsorilor și tuturor celor care m-au sprijinit și de această dată. Îi salut pe prietenii noi care s-au prins în horă. Și îi mulțumesc lui Alex, soțul meu.

Și mai concret, MULȚUMESC din inimă:

Aurelian Nebel, Dan și Asociația Resurse Regionale

(http://resurseregionale.ro/copiiibuzaului), Maria Coman, Adelin Petrișor, Simona Irimie, Cristina Patentașu, Anca Bondrea, Cristina Zurini, Roxana și Dan Roșu, Simona Haliga, Oana Dușmănescu, Ada Demirgian, Alina Fekete, Zaira Bamberger, Sorina Vână, Tudor Ciortea și firma Noumax (http://www.noumax.ro), Părintele Ioachim Ceaușu de la Centrul Socio-Cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (http://www.centrulsfcalinic.ro), Stela și Andrei Andronache, E.Finanțe Management Group SRL din București, Bogdan Dumitrașcu și compania Râureni (http://raureni.ro/), Răzvan Stanciu și Editura Corint (http://www.edituracorint.ro), Bogdan Ioachim și Danone România (http://www.danone.ro), Alexandra și Cătălin Grigore și Editura Iona (http://edituraiona.blogspot.com/), Vavian Pharma SRL (http://www.vavianpharma.ro/), Alina și Radu Turcitu, Livia Ștefănescu și Tache, Alina Mierloiu, George Valentin Gâdea, Alina și Cătălin Dobre, Alina, Alin și Luca Mărginean, Alfred Schupler, Andreea Zachia, Răzvan Ciule, Alina Prodan, Mihaela Radu, Ioana Matei, Andreea Gheorghe, Niels Schnecker, părintele Marian Tudor din Glodeanu, Iuliana, Diana și Andrei Cristescu, Roxana și Tudor Toma, Andra Mămularu, Cristi Petru, Simona Andrei și Bogdan Saviuc, Cătălin Vărzaru, Adrian Ivănescu și Theodora Massini, Oscar Stanciu, Andreea Cus, Petruța Codrianu Dumitru, Mihai, Eleonora și Adrian Mermezan, Miruna Ionescu, Alexandra Nadane, și Asociația Ortografitti, (http://asociatiaorthograffiti.wordpress.com), Adrian și Paula Ambrozie, Oana Despa, Roxana Muntean și Roveli Stricescu, Alexandra Nanu, Nadina Câmpean.

Mulțumiri speciale pentru Laura Mirela Ursu, diriginta lui Adelin pentru tot suportul dat pe parcursul campaniei, dar și doamnei Adriana Leca, directorul școlii și profesorilor care au contribuit la pregătirea spectacolului oferit de copii.

La copiii de la Școala de Nevăzători din Buzău au ajuns:

HAINE: 3 saci mari, 11 pungi mari, tip supermarket, 2 genți mari, 1 cutie mare și 1 pungă medie.

ÎNCĂLȚĂMINTE: 2 pungi.

JUCĂRII: 2 pungi.

VITAMINE: 110 cutii Osteocare (calciu pentru copii), oferite de Vavian Pharma.

AUDIOBOOK-URI, CD-URI: 50 de audiobook-uri noi („Greșeala vraciului”, de Joseph Delauney), oferite de Editura Corint, 55 de CD-uri cu povești, romane, 1 DVD cu 36 de povești, 10 CD-uri cu Acatistul Sfântului Nicolae, 15 casete cu povești, 3 CD-uri muzică.

MATERIALE DIDACTICE: 1 laptop nou, oferit de firma Noumax, 1 trusă pentru învățat braille, 1 cubaritm (material didactic pentru calcul matematic).

DIVERSE: 1 radio mic portabil.

Toți cei 110 copii au primit daruri mijlocite de Sfântul Nicolae. Fiecare copil a primit două pungi, pline cu dulciuri și fructe. O parte din dulciuri le-am primit, o parte le-am cumpărat.

Fiecare copil a primit în dar: 1 borcan dulceață, 1 borcan zacuscă, 1 borcan compot, o sticlă de sirop de vișine (toate oferite de Râureni), 3 produse oferite de Danone, o pungă de napolitane, un produs Winder Delice, 2 croissante, o ciocolată Bounty, o ciocolată Poiana, un suc teddy, o sticlă de suc Winny la 2 litri, o ciocolată Novatini, 2 eugenii, 2 pachete de biscuiți, 1 prăjitură tiramisu, 2 banane, 2 portocole, 2 mere, 1 ou kinder, 1 Mos Crăciun de ciocolată Milka, 1 ciocolată Milka, o pungă de bomboane asortate, acadele etc.

BANI DIN DONAȚII:

2.500 RON s-au strâns pentru copii (din bănuți am cumpărat dulciuri și fructe pe care le-am pus în pachetele copiilor).

Domnul Sergiu Ruba, prin Asociația Nevăzătorilor din România a promis că va trimite școlii din Buzău săptămâna viitoare, mai multe cărți braille. Îi mulțumesc pe această cale.

P.S. Dacă în perioada următoare vor mai fi persoane sau sponsori care vor dori să susțină acești copii voi completa lista cu numele acestora dar și cu darurile de care se vor bucura micuții cu deficiențe de vedere.

În aceeași zi, la copiii din Glodeanu (www.copiiidinglodeanu.blogspot.com) au ajuns:

HAINE ȘI ÎNCĂLȚĂMINTE: 8 pungi mari, tip supermarket, 3 pungi medii.

JUCĂRII: 1 cutie mare, 1 pungă.

CĂRȚI DE POVEȘTI ȘI CĂRȚI PENTRU ȘCOALĂ: 1 lădiță.

DIVERSE: 1 cărucior.

ALIMENTE ȘI DULCIURI: oferite de Asociația Resurse Regionale

(http://resurseregionale.ro/copiiibuzaului). Valoarea produselor - 1.600 RON

P.S.

1. În lista de mulțumiri sunt trecuți și cei care au trimis hăinuțe și jucării la copiii din Glodeanu.

2. Voi completa lista pe parcurs pe măsură ce primesc toate numele celor care au făcut donații.

3. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut donații direct în contul lui Adelin, băiețelul din reportaj, cont administrat de doamna diriginta Laura Ursu. În urma difuzării reportajului la Antena1, realizat de Alina Turcitu și Alfred Schupler, Adelin a primit o mașină de scris pentru nevăzători, un laptop dar și alte daruri, special adaptate pentru nevoile unui copil cu probleme grave de vedere.

Cei care vor să-i ajute pe copii pot face în continuare donații. Dacă doriți să donați strict pentru nevoile lui Adelin vă rog să specificați la bancă DONAȚIE PENTRU ADELIN, dacă doriți ca bănuții să fie folosiți pentru nevoile tuturor copiilor vă rog să precizați DONAȚIE PENTRU TOȚI COPIII. Pentru mai multe detalii puteți să-i scrieți domnișoarei Laura Ursu laura.ursu@gmail.com

Contul este deschis la BRD.

CONT nr SV37671991000 (Titular: Ursu Laura Mirela) 

Cod IBAN: RO22BRDE100SV37671991000

4. Vă rog să mă iertați dacă am uitat cumva să trec pe cineva în lista. Dacă observați că lipsește cineva de pe listă vă rog dați-mi un mail pe adresa nicoletatintea@gmail.com Mulțumesc.

5. Am pus mai multe fotografii de la acțiune pe contul meu de facebook.

5. Aici puteti să vedeți procesul verbal pe care l-am încheiat la Scoala de Nevăzători din Buzău.

Pe fugă

2011-11-23T23:37:00.007+02:00

Alerg

Printre bagaje,

Oameni,

Jumătăți de cuvinte

Și multă iubire,

foarte multă iubire.

Îmi pare rău

că nu am timp

de ea.

Să o simt.

Să-i adulmec fiecare răsuflare

Sau urmă de parfum.

Să-i gust aromele

Și să le plimb

În gură

Pentru mult timp

ca pe un vin

Vechi,

Rar și bun.

Nu am timp.

Dar parfumul ei

Va rămâne în inimă

Mult timp.

La prima oră

2011-11-22T17:52:00.005+02:00

Doamne, vreau doar să-ţi mulţumesc pentru ziua care începe. Pentru că sunt sănătoasă şi pentru că am lângă mine atâţia oameni care mă iubesc şi-mi poartă de grijă. Pentru că ai deschis inimi şi pentru că
mi-ai scos în cale oameni extraordinari.

Reminder

2011-11-13T18:07:00.011+02:00

UPDATE: Pentru că pe 2 decembrie s-ar putea să fie zi liberă pentru copiii de la Buzău, iar aceștia vor pleca din internat în weekend-ul 3, 4 decembrie am decis ca Moș Nicolae să ajungă la ei mai repede cu o săptămână. Vom merge la Școala de Nevăzători cu darurile, pe 26 noiembrie și nu pe 3 decembrie, cum ne-am propus inițial. Dacă doriți să le trimiteți ceva copiilor vă rog să o faceți cel târziu până pe 24 noiembrie. Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Lipsesc câteva zile. Dacă nu vă este cu supărare nu uitați să-mi lăsați în căsuța poștală (nicoletatintea@gmail.com) vești bune.

Peste două săptămâni (26-27 noiembrie) tragem linie și facem inventarul darurilor care vor ajunge la copiii cu deficiențe de vedere, de la Școala de Nevăzători din Buzău, pe 3 decembrie.

Și tot atunci, în funcție de buget pornim la cumpărături pentru ei. Sfântul Nicolae, pe care eu una îl văd ca pe un bunic generos sunt sigură că ne va ajuta să le aducem zâmbetul pe buze.

P.S. Am uitat să vă spun. Am extins un pic planul și vrem să facem pachete pentru toți elevii școlii. În total sunt 110 copii, începând de la grădi și până la liceu.

Gândul zilei

2011-11-13T15:48:00.006+02:00

Sper ca într-o zi să intru pe acea UȘĂ. Mai e până atunci. Încă nu a venit momentul.

De ce nu mai scriu

2011-11-12T15:57:00.019+02:00

"Indiferența este mai mult decât păcat, este moarte. "

Maica Siluana

Aproape nu mai pot să scriu. Nu mai am timp. De ale mele, în niciun caz. Respir printre ele. Simt, tot așa. Parcă nu-mi permit să simt tot. Simt doar pe jumătate. Jumătate de bucurie, o frântură de teamă, o felie de milă, un strop de compasiune și în schimb, o vină uriașă că... NU AM TIMP. Nu am timp nici să simt. Probabil că într-un fel ofer tot jumătăți, nu știu. În plus, din cauza vitezei am început să uit.

Aș vrea să fac mai mult, dar nu pot. Aș vrea să simt mai mult, dar nu pot. Și nu pot nici să-mi educ simțurile, care au rămas la fel de nărăvașe ca mine. Sunt cu mine, în mine. Așa că mă enervez la fel de repede. Ca un vulcan sunt. Explodez și apoi... gata, a trecut furtuna.

Recunosc, faptele bune aduc și multe dezamăgiri. Sufăr că nu pot să simplific lucrurile și mai ales deciziile întortocheate ale oamenilor. Eu trăiesc pe diagonală. Sunt ca un uragan. Le-aș lua pe toate în spate și aș alerga cu ele în cocoașă. Le-aș rezolva pe fugă.

Aș vrea să schimb. Multe. Să-i fac pe oameni mai sensibili. Mai receptivi la nevoile altora. Nu închiși ca în gogoașa fluturelui de mătase. Îmi vine să-i scutur uneori când îi văd măcinați de dorințe mult prea mărunte pentru o veșnicie infinită. De fapt... în veșnicia infinită acele dorințe probabil că nici nu ar avea loc. Mă fac că nu văd dar tot îmi vine să țip. Avem o avere uriașă în noi dar refuzăm să o folosim. Refuzăm să ne folosim iubirea. Să o punem în aplicare ca pe un medicament care vindecă. Vindecă suflete, pansează răni și poate schimba destine.

Nu am să înțeleg de ce oamenii aruncă cu noroi mai ales că știu că le-ai întins o mână cu tot dragul și mai mult decât atât, că într-o zi îți vor bate din nou în ușă ca să-ți ceară ajutorul.

E uluitor cum mă deranjează lucruri atât de mărunte.

Oricum, uneori mă blochează reacțiile oamenilor. Mă blochează. Ca și cum totul e ok și dintr-o dată, paf, dai cu nasul de zid. Da! Și nu înțeleg de ce. Ce se schimbă? Sau de ce dintr-o dată s-a închis o ușă?

P.S. Nu. Nu sunt supărată. Chiar nu sunt. Astea sunt doar câteva din resturile pe care le-am ținut însă în mine, în ultimul timp.

Cum trebuie să privim milostenia ne spune Maica Siluana AICI.

Muzica zilei

2011-11-11T13:06:00.004+02:00

O melodie despre toamnă într-o zi în care iubesc...

Gândul serii

2011-10-30T20:55:00.001+02:00

Sunt zile a căror frumusețe n-o poți cuprinde în cuvinte. Așa a fost azi.

Ajutaţi-l pe Sebastian să ajungă la lumină

2011-10-26T17:48:00.026+03:00

Sebastian are 3 ani. E un copil dulce, blond care poartă la o vârstă atât de fragedă o povară imensă pe umeri. Sebastian va fi ORB. Numai simplul cuvânt mi se pare apăsător. O vocală şi două consoane seci, care s-ar lovi brutal de pereţii oricărei încăperi în care există ecou. O încăpere pe care o văd rece şi întunecată. Pentru că într-un fel, ORB înseamnă prizonier. Prizonier într-o lume fără lumină și implicit, şanse mai mici de-a te descurca singur, în lume.

Sebastian va fi ORB, numai dacă noi nu vom simţi nimic când îi privim fotografia. Dacă simţim, cu siguranţă vom face ceva pentru a contribui la drumul care-l va duce pe Sebastian spre lumină. Sau spre o luminiţă.

Născut prematur, Sebastian suferă de retinopatie de maturitate, o boală care determină dezlipirea retinei şi apoi orbirea. Un ochişor nu mai poate fi salvat. Pentru celălalt există însă o şansă. Sebastian trebuie să fie operat de urgenţă în Detroit. Operaţia costă însă 20.000 euro, o sumă imensă pentru o familie cu patru persoane şi un singur venit.

Dacă doriţi să-l sprijiniţi pe Sebastian există două conturi deschise pe numele tatălui său, Colgiu Nedelcu, la BRD, sucursala Colentina:

- în lei: RO70BRDE426SV33106774450

- în euro: RO63BRDE426SV47142594260

Cei care vor să afle mai multe informaţii pot lua legătura cu familia Colgiu la numărul de telefon: 0766.71.52.64.

Mai multe detalii găsiți și pe blogul lui Sebastian.

Vă mulțumesc!

Gândul nopții

2011-10-25T00:27:00.004+03:00

Un cuvânt e uneori ca acceleratul. Trece ca săgeata prin inimă și răscolește totul, ca o furtună rapidă.

Ora de pictură

2011-10-15T21:09:00.015+03:00

Pe la prânz m-am ridicat din pat și mi-am împrăștiat repede pe birou toate tuburile de culoare pe care le am în casă. Nu știam ce și nici de ce. Știam doar că trebuie să încep mai repede. În ultimii doi ani ar fi a treia sau a patra oară când mi se întâmplă.

Am pus câte puțin din fiecare culoare pe o paletă și am deschis o carte cu câteva fotografii ale unor tablouri realizate de pictori români.

De data asta voi merge până la capăt, nu mă mai opresc la jumătatea drumului. Asta mi-am spus. Am avut icoana cu Sfântul Arhanghel Mihail, mereu sub ochi. Asta mi-a dat încredere. Am început cu aripile. Cred că mi-am amintit că trăsăturile feței se lasă la final.

Mi-am ales culorile explodate direct din tub. Mov violent, albastru și puțin portocaliu. Eram sigură că voi reuși să pictez cu tușe rapide, un înger colorat. Așa îl vedeam eu în acel moment.

Treptat tușele s-au domolit. M-am calmat și după ce am făcut aripile cu albastru, apoi cu mov, apoi iar albastru, apoi cu roz și cu portocaliu pe alocuri am simțit că trebuie să îndulcesc puțin tonurile.

Apoi încă puțin. Și încă puțin. La final nu a mai fost pic de roz, mov, lila sau albastru. A rămas doar un Arhanghel. Arhanghelul Mihail.

Punct şi de la capăt

2011-10-04T12:34:00.020+03:00

Adelin cu mama lui

Pentru că îmi este foarte drag Sfântul Nicolae şi pentru că am văzut reportajul pe care l-am adăugat mai jos, despre Adelin, un băieţel orb şi sărac m-am gândit ca anul acesta, în apropierea zilei de Sfântul Nicolae să le facem o mică bucurie copiilor de la Şcoala de Nevăzători din Buzău.

Povestea lui Adelin o puteţi citi si aici, în reportajul scris de Alina Turcitu, pentru Jurnalul Naţional.

Am vorbit la telefon cu doamna Laura Ursu, profesoara şi diriginta lui Adelin şi am aflat câteva dintre greutăţile cu care se confruntă copiii cu deficienţe de vedere.

Cei mai mulţi dintre copiii care învaţă la şcoala specială din Buzău stau la internat pentru că familiile lor locuiesc în judeţele limitrofe.

Mai bine de jumătate dintre copiii şcolii au o situaţie financiară delicată. Mulţi dintre ei îşi permit să meargă acasă, doar în vacanţe şi nu pot să facă acest lucru aşa cum şi-ar dori, la fiecare sfârşit de săptămână.

Am aflat lucruri pe care nu le ştiam şi la care nu m-am gândit până acum niciodată. Am aflat de exemplu, că foarte mulţi părinţi săraci care au un copil cu deficienţe de vedere preferă să nu-l dea la şcoală pentru că pierd ajutorul de la stat, în valoare de 600 de lei sau îl trimit foarte târziu. Din acest motiv în clasa a treia de exemplu, vârstele copiilor variază între 9 şi 16 ani.

Am aflat că în momentul în care copiii sunt înscrişi la această şcoală specială nu mai primesc nici alocaţia lunară, de la stat. Ea intră într-un cont la care au acces numai în momentul în care împlinesc 18 ani.

Am aflat că şcoala are nevoie de cărţi scrise în braille. O astfel de carte se poate face la comandă, la Asociaţia de Nevăzători din Bucureşti. O carte obișnuită care are să spunem 20, 30 de pagini, în braille are cam 100.

Am aflat că pentru a uşura viaţa unui copil nevăzător, el are nevoie de un laptop cu sintetizator vocal. (este vorba de un laptop obişnuit, pe care se pune un dispozitiv prin care informaţia scrisă este transformată în audio).

Aşa că...mi-am pus o nouă dorinţă. În ciclul primar (clasele I-IV) şi la grădiniţa de la Buzău sunt aproximativ 40 de copii.

Am aflat doar puțin din poveștile lor și a fost suficient ca să-mi amintesc cât suntem de norocoși.

Pentru acești copilași aş vrea să pregătim pachete cu dulciuri, fructe, eventual jucării. Darurile le vom duce acolo în apropierea sărbătorii Sfântului Nicolae. M-aş bucura enorm să fim cât mai mulţi prieteni şi să mergem împreună în vizită, la început de decembrie, la şcoala din Buzău. Sunt sigură că aceşti copii care sunt aşa de talentaţi şi de sensibili au în primul rând nevoie de prieteni. De aceea sper. Sper şi vă rog încă o dată să vă prindeţi în această horă minunată a prieteniei.

Chiar dacă puteţi să dăruiţi doar o ciocolată sau un banal gel de duş, pe care Adelin și-ar dori să-l aibă, așa cum noi ne dorim noi uneori să ne luăm un parfum scump să ştiţi că pentru aceşti copii gestul are valoare.

Știu că fiecare e prins în propriile griji dar vă propun ca în următoarele două luni să alocați acestor copii 5 lei pe lună, adică 10 lei, dacă nu puteți să oferiți mai mult.

Dacă cinci prieteni dau fiecare 10 lei, un copil va fi măcar pentru o clipă, mai fericit. Dacă cinci prieteni dau mai mult de zece lei putem să cumpărăm şi alte lucruri care îi sunt necesare unui copil pentru care lumea este formată din sunete, mirosuri şi umbre.

Copiii au nevoie şi de hăinuţe. Eu visez să găsim o fabrică sau un magazin care să le facă o donaţie de haine noi. Mă gândesc că bucuria ar fi mai mare pentru ei dacă ar primi o hăinuţă nouă, o hăinuţă care miroase a nou, pentru că de culori nu se pot oricum bucura.

În caz că nu găsim o astfel de sponsorizare mă gândesc să le ducem hăinuţe care au fost purtate de alţi copii.

Rugămintea mea mare ar fi să le trimiteţi numai haine în stare bună, haine pe care le-ar purta oricând și copiii dumneavoastră.

Concluzionând, până pe 25 noiembrie strângem bănuţi, dulciuri sau ce puteţi dărui pentru pachetele de Sfântul Nicolae.

În funcţie de câţi bănuţi se vor strânge vom face cumpărături şi sper să reuşim să aducem un strop de speranţă pentru aceşti copii. Bilanţul îl voi afişa aici, pe blog.

Strângem şi încălţăminte în stare bună (pentru vârste 3 ani - 18 ani) şi jucării.

Pachetele se pot aduce la Antena 1, în zona Băneasa. Înainte să veniţi vă rog să-mi scrieţi un mail pe adresa nicoletatintea@gmail.com

Dacă aveţi idei, sugestii despre cum am putea să-i ajutăm pe termen lung pe aceşti copii sau dacă cunoaşteţi firme dispuse să-i sponsorizeze cu haine noi, laptop-uri sau cărţi braille daţi-mi vă rog de veste.

Vă mulţumesc tuturor!

P.S. Rugămintea mea mare ar fi dacă puteţi să le spuneţi şi prietenilor (pe mail, blog sau facebook) despre povestea acestor copii.

Puteți urmări acțiunea și pe facebook: http://www.facebook.com/event.php?eid=251523324894386

Copiii de la Mănăstirea Marcuș, la Observator

2011-10-03T23:03:00.010+03:00

Vă invit să le vedeți aici pe fetițele care cresc la Mănăstirea Marcuș, în județul Covasna. Fetițele pe care Maica Serafima le-a luat pe când aveau câteva luni și erau abandonate într-o maternitate. Vă invit s-o vedeți pe drăgălașa Alexandra, pe care dacă o veți cunoaște o s-o iubiți imediat, pentru că ea molipsește pe toată lumea cu voioșia ei și cu zâmbetul care îi lasă mereu gropițe în obraji.

În material le veți vedea pe toate fetițele, pe delicata Sara, pe serioasa Elena, pe melancolica Ștefi, pe Nicoleta și pe frumoasa Ana. Și nu numai.

Aș vrea să pot să vă spun și lucrurile care nu se văd în acest material. Nevoile despre care Maicii Serafima îi vine greu să vorbească. Nevoi care o dărâmă uneori, dar care nu o doboară niciodată.

Eu sper ca acest mic reportaj să vă determine ca într-o zi de toamnă să faceți o plimbare până la mănăstirea din poiană. Să le cunoașteți pe fetițe. Să stați de vorbă cu Maica Serafima. Să simțiți parfumul locului, pe care părintele Arsenie Boca l-a văzut ca pe un spațiu în care vor cânta îngerii.

O poiană unde te poți întâlni cu copilul din tine. Și un loc în care poți deschide o fereastră. Spre tine și spre Dumnezeu.

Dacă doriți să le ajutați pe aceste fetițe puteți să aflați mai multe despre ele de pe blogul lor:

www.ingeriidelamanastire.blogspot.com

RUGĂMINTE: Vă rog dacă puteți să dați mai departe povestea lor pe site-uri sau prin rețelele de socializare. Le puteți susține și făcând trimitere spre blogul lor, de pe blogul dvs. printr-un link, banner sau o fotografie.

Pentru alte detalii despre copile puteți s-o sunați pe Maica Serafima (0740095480).

Vă mulțumesc tuturor!

Fetiţele de la Mănăstirea Marcuş la Observator

2011-10-03T19:00:00.005+03:00

În scurt timp, în această seară, la Observator, ora 19.00, Antena 1 puteţi să le vedeţi pe fetiţele de la Mănăstirea Marcuş, jud. Covasna, fetiţele pe care le creşte cu dragoste, Maica Stareţă Serafima.

Copilărie în beznă

2011-09-25T21:54:00.007+03:00

Un reportaj care nu are nevoie de cuvinte. Dar care merită văzut. Adelin este un copil care nu vede. Orb și sărac. Două cruci grele pentru un copil atât de firav și de sensibil. Pentru el, lucrurile nu vor avea niciodată un contur real. Ci numai un contur imaginar.

Adelin adoră să citească. Își dorește să se bucure de cuvinte. De cuvintele la care noi avem așa de ușor acces deschizând orice carte sau calculatorul. Pentru el, singura bucurie ar fi să poată intra oricând în lumea fascinantă a cărților. Pentru asta are nevoie de o mașină care costă 700 de euro.

Adelin are nevoie și de multe alte lucruri care-i lipsesc oricărui copil sărac, haine, rechizite, alimente. El stă la internat, la școala pentru nevăzători din Buzău și din cauza lipsurilor își permite să-și vadă mama, numai în vacanțe.

Un material de Alina Bădălan Turcitu și Alfred Shupler. Montaj: Leo Moga.

Gândul serii

2011-09-24T23:15:00.006+03:00

După întrebări, îndoieli, renunțări - O ÎNTÂLNIRE. Una care mi-a mângâiat sufletul.

Jeni, la Observator

2011-09-20T00:16:00.019+03:00

Jeni este acel copil timorat, blând, sărac, matur, sclipitor, silitor, inteligent, visător, trist, măcinat de griji, harnic, flămând, un copil fără copilărie. Un copil prea mic, pentru griji prea mari. Un copil care se agață de carte ca de unica barcă de salvare.

Am aflat care sunt câteva dintre greutățile prin care trece Jeni în martie, de la părintele Marian Tudor, din Glodeanu. Jeni m-a impresionat încă de la prima noastră întâlnire prin seriozitatea și imensa tristețe ce-i stăteau parcă în spate. De atunci am revăzut-o pe Jeni de câteva ori. M-am bucurat când în ochii mari a apărut un licăr de lumină, ca o speranță. Am văzut treptat schimbări în bine, Jeni a primit hăinuțe noi și a avut mici bucurii, adică a primit cărți sau mâncare. Și-a făcut și o prietenă la distanță, pe doamna Luiza, care i-a trimis cu dragoste câte un pachet, din când în când.

Și totuși, când am vizionat tot interviul pe care l-a dat Jeni pentru Observator, am plâns pe înfundate la calculator. I-am sorbit cuvintele cântărite, de adult. Și am simțit iar că sunt neputincioasă.

De ce ai nevoie Jeni, a întrebat-o Alina, reporterul care a realizat interviul. De coperți pentru cărți. Știu, costă un leu, a spus Jeni. Nu e mult, a adăugat grav. Dar nu am banii aceștia.

Apoi a cântărit mult și a făcut lista lucrurilor de care are nevoie: lipici, o foarfecă, un caiet de geografie, un bloc de desen și o uniformă. La matematică se descurcă. Mai are jumătate de caiet de anul trecut. Sunt lucruri mărunte care pot face un copil fericit.

Sunt întrebări și răspunsuri care nu au intrat în interviu, din lipsă de spațiu.

Jeni a povestit de exemplu că într-o iarnă a purtat cu schimbul pantofii surorii ei mai mari, Florina. Fetele mergeau la școală în schimburi diferite, așa că aveau timp să poarte cu rândul, încălțările.

Jeni are o mulțime de personaje preferate. Singurul ei refugiu este în lumea cărților. V-ar putea spune oricând povești întregi, pe de rost. O iubește pe Albă ca Zăpada și pe Cenușăreasa.

Vă întrebați care este mâncarea preferată a acestei fetițe? Cartofii prăjiți. Ce mănâncă la micul dejun? Cerealele pe care i le-a trimis doamna Luiza, de la București, în pachet.

Poate cândva veți ajunge la Glodeanu și o veți vizita pe Jeni ca să înțelegeți în ce sărăcie trăiește acest copil. Și că este o minune că mai merge la școală și chiar mai mult decât atât. Jeni învață bine și se străduiește din răsputeri să-și continue studiile în ciuda lipsurilor, a sărăciei și a foamei.

Jeni este un copil care a fost terorizat de tată. Un copil care a trecut prin spaima că-și pierde mama. Un copil care trebuie să fie adult în locul propriului părinte. Mama acestei fetițe a avut un accident de circulație în urma căruia a rămas invalidă și cu pierderi grave de memorie.

Simt că pentru Jeni nu am făcut nimic până acum. Acest copil merită mai mult. Acest copil trăiește cu sora ei, Florina (12 ani) și frățiorul Bogdan (3 ani si jumătate) numai din alocații. Jeni trebuie ajutată pe termen lung. Trebuie susținută material și emoțional pentru ca ea să-și continue visul. Pentru că Jeni vrea să devină doctor. Sau măcar asistentă, cum spune ea.

Mai multe despre Jeni puteți afla de pe blogul copiilor din Glodeanu: http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/

Copiii de la Marcuș...

2011-09-17T00:25:00.010+03:00

vă așteaptă astăzi la târg.

Dacă nu reușiți să ajungeți, îi puteți întâlni și duminică dimineața, la biserică.

Copiii de la Mănăstirea Marcuş vin din nou la Bucureşti

2011-09-14T12:20:00.014+03:00

Copiii de la Mănăstirea Marcuş vin în weekend la Bucureşti. Este vorba despre fetiţele pe care le creşte Maica Serafima. Copilele au fost abandonate de cei care le-au dat viaţă sau au fost lăsate la mănăstire pentru că părinţii lor nu au putut să le crească.

Le puteţi cunoaşte pe fetiţe sâmbătă, pe 17 septembrie, la Târgul de Produse Ecologice din curtea Facultăţii de Agronomie sau duminică dimineaţă, la biserica Mihai Vodă (zona Izvor). După liturghie fetiţele şi măicuţa Serafima se vor întoarce la târg.

Mai multe detalii despre fetiţe puteţi să găsiţi aici.

P.S. Vă rog dacă puteţi să mediatizaţi venirea fetiţelor la Bucureşti sau blogul copiilor de la Marcuş: http://www.ingeriidelamanastire.blogspot.com/
Dacă doriţi alte informaţii despre fetiţe puteţi să-mi trimiteţi un mail pe nicoletatintea@gmail.com
Mulţumesc!

2 ani

2011-09-12T22:22:00.005+03:00

Azi am fost fericită toată ziua. Poate pentru că am simțit încă de la prima oră a dimineții că azi e ziua noastră, ziua în care ne-am unit destinele în fața lui Dumnezeu.

M-am întors

2011-08-28T15:50:00.018+03:00

Gata vacanța!

Stropi mari

și multe cercuri concentrice.

Acasă.

Ultima cafea

băută în tihnă

în miezul de duminică.

Pisica musafir toarce

cuibărită

în brațele moi,

transformate

în culcuș intim.

Vești.

Un suflet a ajuns la Domnul.

Lecția morții

este examenul pe

care trebuie

să-l picăm de mai multe

ori până

să-i înțelegem

sensul.

Semne multe.

Spectacol solar.

Armonia este

cântecul pe

care trebuie să-l

știm toți.

Dar mai întâi

trebuie să ne lepădăm

De haine.

Dezamăgită

2011-08-10T23:33:00.017+03:00

Nouă luni. Patru medici dentiști. O lucrare costisitoare de porțelan. O mie de radiografii, anestezii, tratamente și retratamente de canal, la microscop, de analgezice și antibiotice. Bani aruncați pe fereastră. În teorie nu are ce să doară. În practică, doare.

Verdictul final - măseaua pe care o tratez cu atâta sârguință este FRACTURATĂ. Doare pentru că este ruptă. Adică nu o mai pot folosi niciodată.

Pentru Mery a început numărătoarea inversă...

2011-08-10T23:25:00.005+03:00

Boala este în remisie. Are 30 de zile în care poate face transplant. Doar 30 de zile în care trebuie să strângă banii necesari pentru transplant.

Cum o puteți salva pe Mery aflați AICI.

Despre nimicuri

2011-08-06T16:31:00.021+03:00

Vine vacanța și aproape că mi-e teamă să mă gândesc la ea. Mi-e teamă să mă gândesc la bine, mai ales că în ultimele săptămâni m-am simțit doborâtă de rău. A fost ca și cum aș fi avut o tinichea uriașă, agățată de coadă, care uneori o lua înaintea mea, reușind să răstoarne toată construcția.

În ultimele săptămâni am simțit răul, m-am luat la trântă cu el și de abia aseară am înțeles că uneori trebuie pur și simplu să accepți că răul există, că face parte din viața noastră, că Dumnezeu îi îngăduie să fie acolo pentru a ne învăța o lecție.

Am crezut că dacă mă rog ca RĂUL să dispară, rezolvarea o să apară de la sine. Dar săgețile au fost și mai aprige, ca și cum parfumul rugăciunii l-ar fi înverșunat și mai tare.

Acum cred că singura cheie care poate deschide sau schimba ceva în sufletele oamenilor este cheia iertării.

Recunosc că uneori lecția umilinței e greu de dus, la o mândrie așa de mare. Poate că de aceea și marii călugări spun că de mândrie scăpăm ultima oară. E păcatul care ne urmărește toată viața, și când suntem slabi și când devenim mai puternici în credință.

Semnele nu ne părăsesc însă niciodată. Le primim în forme diferite și descoperim uneori același mesaj multiplicat în lucrurile care ne înconjoară. Bietul înger! Câtă grijă și iubire are față de noi!

Regret că RĂUL mă desparte de BINE. Ridică într-o singură pauză de respirație un zid imens între mine și Dumnezeu, pe care doar lacrimile reușesc să-l surpe pe alocuri lăsând lumina să răzbată timid prin fantele create. Mi-e teamă că mi-ar putea îngheța sufletul și că nu voi mai putea să plâng.

Spunea un tânăr frate călugăr pe care l-am cunoscut recent că lacrimile sunt darul cel mai mare pe care-l avem de la Dumnezeu.

Visez la o libertate a spiritului. Visez să tai lanțurile grele ale constrângerilor, în primul rând financiare care ne împiedică să fim cu adevărat liberi. Îmi doresc acel curaj care să mă rupă de locurile comune, de material și de posesia care ne transformă și ne otrăvește atât de mult sufletele, curajul care să-mi permită să fiu cu adevărat EU. Doar EU așa cum Dumnezeu m-a lăsat pe acest pământ. Dar încă nu a venit timpul.

Impresii de la târg

2011-08-03T00:00:00.013+03:00

Nu știu să spun ce m-a impresionat mai mult în cele două zile în care am stat la târg, cu Maica Serafima și copiii de la Mănăstirea Marcuș, Covasna. Poate faptul că am simțit încă o dată că rugăciunile ne sunt ascultate. Că Maica Domnului i-a supravegheat pe micuți cu o dragoste care nu se poate măsura. A avut grijă de ei, le-a trimis prin oameni minunați bănuți, mâncare, hăinuțe, îmbrățișări și cuvinte calde. Chiar și oameni care i-au dus în parc atunci când s-au plictisit sau la un tur de oraș, cu autobuzul turistic. Măicuța Domnului s-a îngrijit de toate și copiilor nu le-a lipsit nimic.

M-a impresionat bănuțul cerșetorului sprijinit în două cârje care a vrut să cumpere o iconiță și să-i ajute în acest fel și pe copii.

M-am uitat emoționată la Sara care a citit în fiecare zi, din proprie inițiativă câte un acatist pe care l-a ales singură de pe masă. Sara începe la toamnă clasa a doua.

Mi-au dat lacrimile când am descoperit că fetițele, inspirate de cei care lăsau acatiste pentru mănăstire au scris și ele în joacă, câte un acatist. Am rămas fără cuvinte când am văzut că pe listă mi-au trecut și mie numele.

Copiii s-au întors duminică seara în poiana lor de poveste. La Marcuș e însă întotdeauna nevoie de ajutor. Este nevoie de voluntari, de bănuți și de multe altele. Dacă doriți să aflați cum îi puteți susține puteți intra pe blogul lor www.ingeriidelamanastire.blogspot.com. Este de folos și dacă mediatizați acest blog.

Mulțumesc

Pe scurt

2011-08-01T00:02:00.005+03:00

Epuizare. Fericire. Miracol.

www.ingeriidelamanastire.blogspot.com

2011-07-29T11:06:00.024+03:00

Maica Serafima cu copiii de la mănăstire
Copiii de la mănăstirea Marcuş, jud. Covasna au blog. Deocamdată blogul este la început dar sper să reuşim să-l actualizăm din când în când cu noutăţile de acolo. Puteţi să-i susţineţi pe copiii crescuţi de Maica Serafima mediatizând povestea lor şi micul blog care s-a născut din dorinţa de-a le da o mână de ajutor.
Nu uitaţi că mâine copiii vin la Bucureşti, împreună cu Maica Serafima, la Târgul de Produse Tradiţionale din curtea Facultăţii de Agronomie de lângă Mănăstirea Caşin. Copiii vor sta la târg sâmbătă şi duminică pentru a strânge fonduri care să o ajute pe Maica Serafima să-i crească la fel de frumos ca până acum.
Vă aşteptăm cu drag.
P.S. Dacă puteţi vă rog să daţi mai departe pe bloguri şi reţele de socializare informaţia privind venirea copiilor de la mănăstire la Bucureşti. Poate sunt persoane care ajung mai greu în Covasna, dar îşi doresc să-i ajute pe micuţi iar acum au ocazia să-i şi cunoască.
Maica Domnului să ne vegheze pe toţi!

Copiii de la Mănăstirea Marcuș vin la București

2011-07-27T01:01:00.008+03:00

Îngerii de la mănăstire, cum îmi place să-i numesc pe copiii care cresc la Mănăstirea Marcuș, în Covasna, sub aripa protectoare a Măicuței Serafima vin la București în weekend. Sâmbătă și duminică îi puteți întâlni la târgul de produse tradiționale din curtea Facultății de Agronomie. Copiii vin la București, cu speranța că oamenii cu suflet mare o vor ajuta după posibilități, pe "Mami", cum o numesc ei pe Maica Serafima să mai scape, măcar puțin, de grijile materiale care o apasă așa de mult. La schimb, copiii le vor oferi felicitări și icoane făcute cu dragoste și rugăciune. Dacă puteți, vă rog să dați mai departe acest mesaj.

Vă aștept la târg pe toți cei care vreți să-i cunoașteți pe acești copii care trăiesc în acea poiană despre care părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului spunea că va fi o poiană în care vor cânta îngerii. Sunt sigură că va fi o întâlnire care vă va încânta sufletele așa cum a fost și pentru mine prima întâlnire cu ei.

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

Mai multe informații despre copiii de la mănăstire găsiți aici.

Aici găsiți mai multe date despre târg.

Se pot face donații pentru copii în acest cont:

Maica Stareță Serafima Mariana Comșa

ASOCIATIA DE BINEFACERE "SFANTA IUSTINA"

Cod Fiscal: 14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus Loc. Marcus, jud. Covasna

Cont BCR - Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001

BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (!ultimul caracter este cifra zero)

Telefon Maica Stareță Serafima : 0740.095.480

P.S. Îi mulțumesc doamnei Daniela Popa de la Media Link Business, organizatoarea târgului de produse tradiționale din curtea Facultății de Agronomie pentru suportul pe care îl oferă acestor copii.

Gândul serii

2011-07-26T00:21:00.007+03:00

	"Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
	Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?" Psalmul 26

Susțineți tipărirea monografiei satului Gârbova de Sus

2011-07-10T11:15:00.036+03:00

V-ați gândit vreodată că după ce muriți s-ar putea ca-n urma voastră să nu rămână nimeni care să vă aprindă o lumânare? Care să plătească un pomelnic pentru voi la biserică sau să dea pentru sufletul vostru de pomană, o bucată de pâine?

V-ați gândit vreodată că sacrificiul pe care l-ați făcut poate pentru comunitatea în care trăiți se va șterge pentru totdeauna din memoria colectivă?

V-ați gândit vreodată că locul copilăriei voastre, prima biserică în care ați pășit și ați privit cu mirare îngerii și sfinții pictați pe pereți va deveni o ruină ascunsă între mărăcini?

V-ați gândit vreodată că lucrurile extraordinare făcute de bunici și de străbunici, pentru păstrarea limbii și a neamului de care sunteți legați prin același sânge vor rămâne neștiute, pentru că faptele nu vor fi consemnate nicăieri, poate doar în niște arhive mâncate de timp și de molii?

Doamna Istina Sima s-a gândit la astfel de lucruri într-o vreme în care puțini se îngrijesc de trecut, de morții și de bisericile nimănui.

Doamna Sima a scris o monografie a locului ei natal - satul Gârbova de Sus, județul Alba. Și nu numai atât. Dânsa a curățat și cimitirul, a făcut o inventariere a tuturor eroilor satului din primul și din al doilea război mondial, a plătit slujbe de pomenire pentru ei la biserica satului și a scos la lumină și ruinele vechii biserici, îngropată în buruieni și mărăcini.

Mi-a mărturisit că a început să scrie această monografie a satului în care s-a născut de teamă că timpul va șterge pentru totdeauna, documentele identității unei comunități iar oamenii vor uita legendele, tradiția și sacrificiile pe care strămoșii lor le-au făcut pentru ei. Satul a dat scriitori, ziariști și preoți de seamă. Din biserica din Deal care datează din secolul al III-lea au rămas doar niște ruine. În schimb s-au păstrat câteva sfeșnice brâncovenești dar și valoroase icoane pictate pe lemn.

Cartea are 10 capitole și în jur de 480 de pagini. Din păcate tipărirea unui singurul exemplar costă 130 RON iar doamna Sima nu poate să susțină singură scoaterea mai multor volume. Se simte neputincioasă pentru că toată munca ei de documentare ar putea să nu vadă lumina hârtiei niciodată. Nu știu de ce, dar eu simt că Măicuța Domnului o va lumina pe acest drum.

Dacă puteți să susțineți demersul tipăririi acestei monografii a satului Gârbova de Sus vă rog să luați legătura cu doamna Sima la numărul de telefon: 0744757861

Puteți face și donații direct în contul: Asociaţia „Pro Gârbova de Sus”, Cont: RO56BTRL00101205149846XX, deschis la Banca Transilvania, Alba Iulia.

Vă mulțumesc tuturor!

P.S. Fotografiile aparțin doamnei Istina Sima și vor fi folosite la ilustrarea monografiei.

Simetrie

2011-07-09T21:39:00.002+03:00

Zeltweg, Austria

Dialog

2011-07-08T18:55:00.030+03:00

"Lasă-mă să închid ferestrele. Să le închid pe toate. Fereastra ochilor, a mâinilor, a atingerii. Ultima să fie cea a inimii. Să nu mai simt nimic, să nu mai văd nimic, să nu mă mai doară nimic.

Lasă-mă să stau ascunsă sub plapumă, bolnavă de oameni. Să-mi dorm minţile, gândurile, cuvintele. Să-mi visez vorbele nespuse şi să rostesc răspicat ceea ce citesc în adâncuri. Mi-e teamă că o să vină o zi în care o să mă trezesc vorbind toate astea cu voce tare. Fără bariere, fără oprelişti. O să spun totul dintr-o singură suflare, o să-mi fac bagajul pe loc şi nu o să mă mai uit înapoi, aşa ca atunci când închei un capitol al unei cărţi pe care n-o s-o mai reciteşti niciodată.

Dar poate că e mai bine să mă trezesc şi să uit. Să uit ce-am visat. Să mă trezesc ca după un somn fără început şi fără sfârşit. Senină. Cu memoria resetată. Ca după un refresh care șterge fișierele virusate de înțepătura demonului."

Gândul zilei

2011-07-08T00:10:00.010+03:00

Sunt călită. Dar nu suficient. Mai am și acum clipe când mă mir cum, într-o lume a bunelor intenții, oamenii se împiedică de litere mărunte.

Piloții de teste

2011-07-05T23:47:00.003+03:00

Mă doare capul

2011-07-04T22:45:00.007+03:00

Mă doare capul!

De fapt pe capul meu

Îl dor

multe.

Țipetele,

Agitația nesfârșită,

Vorbăria lipsită de sens,

Timpul pierdut

Dar...

Dintre toate, măștile dor

Cel mai tare

Mi se așează pe țeastă

Până când interiorul zvâcnește

Devenind greu

Ca piatra.

Pe capul meu îl dor

multe

Și cea mai mare

dezamăgire

E că nu poate fi

Un felinar de lumină

Pentru lucrurile

Care-l dor.

Minunile Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina

2011-06-24T11:15:00.042+03:00

Am citit ieri cu multă bucurie despre minunea pe care sfinţii Rafail, Nicolae Irina au săvărşit-o pentru micuţul Siluan. Mi-a tresăltat sufletul pentru că am aflat şi eu de curând povestea vieţii acestor sfinţi cu totul întâmplător.

În urmă cu o lună, când am fost în concediu în Cipru şi am plecat hai-hui la colindat am decis uitându-ne pe hartă să vizităm biserica Sfântul Rafael, deşi nu am găsit informaţii despre aceasta în ghid turistic, adică nu era trecută pe lista must-urilor. Iniţial ne-am gândit că este o mănăstire închinată Sfântului Arhanghel Rafael şi pentru că iubim îngerii am hotărât să ajungem în acel loc. Drumul a fost sinuos dar peisajul ne-a încântat sufletele. La un moment dat urcând la altitudine am avut senzaţia că zărim la orizont marea.

Mă întrebam de unde a apărut apa pentru că potrivit orientării mele în spaţiu ieşirea la mare nu era în acea parte. Am coborât din maşină ca să ne dezmeticim. De fapt, în zare se vedeau norii, pufoşi.

Plafonul era destul de jos iar soarele strălucea. Un peisaj unic.

Imediat ce am ajuns la biserica Sfântul Rafail am ştiut că nu am fost călăuziţi întâmplător spre acel loc. Biserica, destul de nouă ca şi construcţie este extrem de cochetă, cu bucăţi colorate de ceramică pe zidurile exterioare.

În interior am descoperit că biserica este închinată Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina. Nu ştiam absolut nimic despre aceşti sfinţi. Am ştiut însă că ei au săvărşit multe minuni în momentul în care lângă icoana lor, care se afla la intrarea în biserică, în partea dreaptă am zărit mai multe cârje lăsate ca mărturie a vindecărilor miraculoase făcute de aceşti sfinţi care au pătimit extraordinar de mult în timpul vieţii.

Recunosc că imaginea m-a cutremurat iar în gând mi-au venit oameni pe care îi cunosc şi care se află în suferinţă. I-am rugat pe sfinţi să le aline şi lor durerile.

Am plecat de la biserică liniştiţi şi împăcaţi că Dumnezeu ne-a dus în acel loc. După ce m-am întors acasă, de fapt chiar în timp ce aşteptam avionul în aeroport am căutat pe internet mai multe informaţii despre locul pe care l-am vizitat. Am găsit informaţii aici iar aici o mărturie personală a unei doamne care a vizitat şi dânsa această biserică.

Biserica Sfântul Rafail din Cipru

De atunci îi port în suflet pe aceşti sfinţi. După ce am citit mărturia părinţilor micuţului Siluan am simţit că trebuie să împărtăşesc şi eu bucuria pe care am simţit-o când am aflat povestea lor. Poate şi alte suflete care se află în suferinţă vor să le ceară ajutorul. P.S. Am găsit şi acatistul închinat celor trei sfinţi aici.

Ajutați îngerii părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Marcuș, Covasna

2011-06-13T22:29:00.010+03:00

Măicuța Serafima cu copiii

Am vorbit în această seară la telefon cu Măicuța Serafima, de la Mănăstirea Marcuș, din Covasna. Am mai scris despre maica Serafima și despre copiii care cresc sub aripa ei protectoare, de mamă. (Mai multe detalii puteți să citiți aici, aici și aici.)

Măicuța Serafima e de fapt și mamă și tată pentru cei 11 copii abandonați pe care îi crește cu un profund simț de responsabilitate. Măicuța e administrator și stareță, e contabil și profesor, e supraveghetor de șantier, e mai mult decât am putea fiecare dintre noi să fim.

Acum măicuța nu are somn, nici liniște. Am simțit-o tristă și necăjită în această seară. În primul rând pentru că a început reparațiile la acoperișul clădirii în care stau maicile, care trebuia reparat pentru că ploua în interior. Materialele de construcții, oamenii care lucrează pe șantier, factura enormă de curent, salariile pe care trebuie să le plătească femeilor care au grijă de copii, toate acestea o frământă peste măsură și nu o lasă să închidă un ochi toată noaptea.

Măicuța Serafima are nevoie de ajutor. Are nevoie de bani pe care nu-i va băga la ea în buzunar. Pentru orice cheltuială plătită poate să elibereze facturi. Ajutând-o pe măicuța îi ajutați de fapt pe îngerii părintelui Arsenie Boca, pentru că Sfântul Ardealului a prezis că în poiana de la Marcuș vor cânta îngerii.

Știu că vă e greu. Știu că toți ne uităm în portofel și ne drămuim în vremurile astea fiecare bănuț. Dar mai știu că fiecare bănuț pe care îl dăm îl vom primi înapoi înzecit.

Dacă puteți, dacă vă lasă inima, dacă cunoașteți oameni care pot să ajute, dacă aveți posibilitatea să răspândiți acest mesaj pe bloguri sau pe mail vă rog din tot sufletul să o faceți. Am fost la mănăstire la Marcuș în iarnă. I-am cunoscut pe copii și mi s-au lipit de suflet. Poate de aceea în această seară am simțit aproape fizic durerea și disperarea măicuței Serafima care nu știe la ce ușă să bată pentru a găsi un mic suport.

Vă mulțumesc tuturor!

Dacă doriți să o ajutați pe Măicuță, dacă știți ce înseamnă dragostea și mai ales grijile de mamă, dacă doriți să ajutați acești copii abandonați care și-au găsit un cămin și un drum în viață datorită acestei femei puteți să faceți donații în acest cont:

Maica Stareță Serafima Mariana Comșa

ASOCIATIA DE BINEFACERE "SFANTA IUSTINA"

Cod Fiscal: 14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus Loc. Marcus, jud. Covasna

Cont BCR - Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001

BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (!ultimul caracter este cifra zero)

Telefon Maica Stareță Serafima : 0740.095.480

Mai multe detalii despre Măicuță Serafima și copiii ei găsiți pe site-ul oficial al mănăstirii: http://www.manastirea-marcus.com/

Vizita

2011-06-13T13:35:00.007+03:00

Cu Jeni şi Florina

Am scris despre ultima vizită la Glodeanu aici.

O zi

2011-06-11T19:46:00.032+03:00

Sunt zile în care timpul curge alene. Nici prea repede, nici prea încet. Sunt zile în care minutele sunt minute şi secundele, secunde. Timpul există dar pare scos din tabloul obişnuit al trecerii. Ca şi cum nu ar fi nici noapte, nici zi, nici început, nici sfârşit, ca şi cum timpul s-ar fi oprit ca să respire puţin. Adică aşa ca...azi. Într-o astfel de zi, clipele coboară din ceasul ţintuit în perete iar sufletul se aşează la loc. Îşi ocupă LOCUL LUI, pentru că timpul nu-i mai e duşman, ci aliat, ca o bijuterie preţioasă şi rară.

Sunt zile în care fugi din viaţa ta ca să poţi să te întorci în ea mai plin, mai bucuros şi liniştit în acelaşi timp. Sunt zile în care coincidenţele vin una după alta, întâlnirile au tâlc iar sufletele se deschid ca şi cum ar fi fost atinse de îngerul cuvintelor care vindecă. Din văzduh, de undeva, cineva nevăzut ne pansează în timp ce ne întâlnim unii cu alţii şi ne odihnim fără să ştim, sprijinindu-ne unele pe altele, sufletele noastre.

Sunt zile în care te identifici cu tot şi cu toate. Cu firul iarbă, cu omul modest dar cinstit, cu pruncul nevinovat şi flămând, cu bătrâna nefericită şi invidioasă, cu mama emoţionată şi iubitoare, cu fetiţa sensibilă şi visătoare, sunt zile în care realizezi că toate sunt UNA şi că fiecare gest pe care îl faci provoacă o prăpastie sau naşte o floare, undeva în Univers. Și că ești ceea ce dai.

Suntem buni şi răi. Tineri şi bătrâni. Săraci sau bogaţi. Fericiţi sau nefericiţi. Singuri sau plini de viaţă. Dar suntem toţi făcuţi din pământ, din ACELAŞI PĂMÂNT şi ne vom întoarce tot acolo, cu o mână de haine. Cu noi nu luăm nimic. Doar amintirile, faptele, bucuriile, tristeţile, dorul, îmbrăţişările, luăm cu noi doar ce am simţit şi am trăit...

Azi mulţumesc...

2011-06-10T10:50:00.016+03:00

pentru că m-am ridicat singură din pat...
pentru că pot să-mi folosesc singură şi mâinile, şi picioarele...
pentru că respir doar cu ajutorul plămânilor mei...
pentru că dorm în patul meu de acasă...
pentru că pot să simt mirosul cafelei, pentru că aud cel mai mic zgomot şi pentru că văd...
pentru că am prieteni care mă sună să mă întrebe ce fac, dacă mi-e bine, dacă sunt veselă sau tristă...
pentru că orice supărare se risipeşte când mă cuprind două braţe iubitoare...

Sâmbătă

2011-06-04T13:17:00.003+03:00

Sâmbătă.

Netul toarce

agale

E ca mine.

Somnoros

ca o pisică

ce miaună

a alint.

Minutele

sunt miiiiiiinuuuuuuuuteeeeee

Fac burtă.

Se rostogolesc

de pe o parte

pe alta.

Se întind

Până le pocnesc

Încheieturile

Literelor.

Sâmbătă.

Un zâmbet de la copiii din Glodeanu

2011-05-23T13:29:00.002+03:00

Când aveți timp vă rog să vă uitați la ultimul reportaj cu copiii din Glodeanu, care a fost difuzat duminică, la emisiunea "În premieră", pe Antena 3. Un reportaj realizat cu sufletul de prietena mea Alina Prodan și filmat de Liviu Dochița. Zâmbetele copiilor sunt cadoul lor pentru voi, toți cei care nu ați rămas indiferenți la suferința lor. VĂ MULȚUMESC!

Ne rugăm pentru Cosmin sâmbătă, la ora 20.00

2011-05-20T22:52:00.005+03:00

Andreea Stroe mi-a dat ideea. Iar prietenii lui Cosmin au răspuns imediat. Mâine seară ne rugăm pentru el. La ora 20.00. Vă mulțumesc tuturor!

Rugaţi-vă pentru Cosmin

2011-05-19T23:34:00.011+03:00

Cosmin se simte rău. Este apatic. Are stări de vomă. De patru zile nu mănâncă. Nu vrea să vorbească cu nimeni. Afară, în Italia este o vreme caldă. Lumea face plajă iar Cosmin se gândește uneori câte ar fi putut să facă dacă era în țară, alături de prieteni și colegi.

Vă rog să-l pomeniți la rugăciune în această perioadă. Să aprindeți o lumânare pentru el, când mergeți la biserică. Are mare nevoie de susținerea noastră, a tuturor.

CAMPANIE: O fotografie = o bucurie

2011-05-15T18:55:00.004+03:00

După ce au dat o mână de ajutor copiilor din Glodeanu, Elena și soțul ei Antonio, fotograf profesionist s-au gândit să repete experiența și să ajute copiii de la Valea Plopului. Așa că duminica viitoare, pe 22 mai vor sta în parcul I.O.R. între orele 10.00-14.00 pentru toți cei care vor să aducă o ciocolată, o pungă de bomboane sau o napolitană pentru copiii de care are grijă părintele Nicolae Tănase. La schimb vor da cu dragoste, cel puțin o fotografie. Acțiunea este sprijinită de Asociația Orthograffiti și Crucea Roșie sector 3. Mai multe detalii puteți să citiți aici.

Pe scurt

2011-05-14T15:28:00.018+03:00

Un înger a venit pe lume

În chinuri.

Acum e bine și doarme

în brațele iubitoare ale mamei.

O tânără se pregătește

să primească inelul

și să pornească

pe un drum în doi,

cu dreptul.

O altă femeie e deja

în cer

și pleacă mâine dintre noi.

Departe,

Un înger de copil

se chinuie

Sub privirile lipsite

De strălucire

ale mamei sale.

A început

azi o luptă grea,

cu trupul.

Pe cea cu sufletul a câștigat-o

deja.

La câteva sate

distanță

de mine

O mamă

are cancer.

Și trei copii flămânzi.

Unul e prunc.

Vântul îi suflă

prin buzunare

și inima e deja

grea de atâtea întrebări.

De ce mie?

De ce acum?

Copiii săraci

au prieteni noi.

Generoși

și calzi.

De alții nu știe însă nimeni.

Nimeni nu le deschide

poarta

Și nu le

cercetează

sufletul,

Nu-i alină

nimeni,

cu o ciocolată

sau cu o fărâmă de iubire.

Și bune

și rele.

Amestecate.

Frânturi din toate.

Marian Teofan

2011-05-10T23:46:00.003+03:00

Pentru bebelușul Marian Teofan banii se adună greu. Analizele care au sosit din Italia au arătat că părinții nu sunt donatori compatibili. Câțiva oameni cu suflet mare organizează în perioada 13 - 18 mai o campanie de strângere de fonduri pentru Marian. Pentru această campanie se caută voluntari. Dacă puteți să vă rupeți o oră, două din timpul pe care-l aveți dați vă rog de veste. Mai multe detalii despre această acțiune găsiți aici.

Copiii din Glodeanu, la emisiunea "În premieră", Antena3

2011-04-25T23:15:00.004+03:00

Un reportaj realizat de Alina Prodan și Liviu Dochița

Copiii din Glodeanu, la Observator

2011-04-22T20:50:00.002+03:00

Puteți afla mai multe despre copiii din Glodeanu, duminică, la ora 21.00, la emisiunea ”În premieră”, pe Antena3. Puteți să ajutați acești copiii donând în contul deschis special pentru ei.

CONTUL: RO35CECEBZ0130RON0786067, DESCHIS LA CEC, SUCURSALA BUZĂU, COD SWIFT CECEROBU, TITULAR CONT: PAROHIA GLODEANU CÎRLIG.

Banii vor fi folosiți pentru ridicarea unei cantine sociale, în curtea bisericii din Glodeanu.

Copiii din Glodeanu apar la Observator

2011-04-22T19:27:00.001+03:00

Puteți să-i vedeți în această seară, la ora 19.00, pe Antena 1.

Copiii din Glodeanu apar la televizor

2011-04-21T23:42:00.003+03:00

Sursa foto: www.fotokolor.blogspot.com

Duminică, în prima zi de Paște, la ora 21.00, la emisiunea "În premieră", pe Antena 3 puteți să-i vedeți pe copiii din Glodeanu. Așa cum trăiesc ei. Fără niciun pic de cosmetizare. Materialul a fost realizat de prietena mea, Alina Prodan, un om minunat. Îi mulțumesc mult pentru tot.