Despre dietă

Trei kilograme şi jumătate. Aproape patru. Cam de atât am scăpat într-o lună şi ceva. Nu pot să apreciez dacă e mult sau puţin, dar din fericire se vede.

Nu pot să spun ce bine mă simt când văd că pantalonii cad de pe mine. Acum am motiv de shopping, nu e aşa? În definitiv nu mai am cu ce să mă îmbrac. Dar, încă nu am găsit timp de cumpărături. Aşa că, atârn câte o curea de pantalonii buclucaşi, trag tricoul peste şi ...gata!

În concediu nu am ţinut cură. Am fost mai rezervată dar am trişat la capitolul dulciuri. M-au ispitit mai ales şarlotele cu seminţe.

Acum am stagnat. Acul cântarului nu vrea sub nicio formă să se mai încline spre stânga. Asta nu îmi place. Nu îmi place deloc. Ba chiar mă enervează la culme.

Între timp, nu mai suport să mănânc carne de pui. M-am mai obişnuit cu dieta şi uneori chiar nu prea mai pot să mănânc nimic.

Dar în dietă, e ca şi în dragoste atunci când suferi. Vine aşa un moment critic în care vrei să renunţi. Sau cel puţin, faci mici concesii.

E ca atunci când vrei să renunţi la o relaţie, te ambiţionezi câteva luni, nu dai nici un semn, îţi plângi în pumn, dar nu dai nici un telefon, şi pace.

Apoi într-o zi, te trezeşti vesel şi eşti încântat că ai scăpat de apăsarea aia care îţi măcina sufletul. Eşti sigur că nu mai iubeşti şi că eşti suficient de detaşat încât de întrebi ce te costă dacă dai un telefon. Aşa să vezi ce mai face? În definitiv nici nu îl mai iubeşti! Ăsta e momentul păcătos în care poţi relua cercul vicios.

Aşa e şi cu dieta. Suferi, mori de foame, mai apoi te obişnuieşti, vezi că talia se subţiază, îţi creşte inima în tine, nu îţi mai e foame, nu mai ai pofte şi cel mai mult de bucuri că ...FUNCŢIONEAZĂ.

Şi într-un astfel de moment, când nu îţi mai e foame, nici poftă te gândeşti să mănânci totuşi ceva dulce, că dă-o naibii de dietă, ce contează dacă o iei pe alături puţin?

Dar cântarul nu minte niciodată, îţi arată repede greşeala, apoi apare sentimentul de vionvăţie, nervii şi o iei de la capăt.

Nu sunt bune momentele astea în care ...ţi se pare că ţi-a trecut şi că eşti suficient de puternic ca să înfrunţi tentaţiile. Nu sunt bune deloc pentru că experienţa ne arată că suntem oameni şi că uneori viciile sunt mai puternice decât credeam. Chiar şi viciul ăsta numit, ciocolată sau generic CEVA DULCE.

Cum mi-am început ziua

Am mers la bancomat să scot bani de pe card pentru a plăti o rată iar bancomatul nu era alimentat.

Am stat la coadă în bancă şi am reuşit să scot banii.

Apoi am mers la bancă, unde trebuia să-mi achit rata. Am aşteptat minute în şir privind în ochii casierei exasperate. Am înţeles imediat de ce. Nu mergea internetul. Aşa că nu am putut plăti rata.

Apoi am făcut o vizită la chioşcul de pe străduţă pentru a-mi cumpăra fructe. Cele care îmi înseninează zilele de dietă. Aveau doar mere şi lămâi. Mere nu pot mânca pentru că mă doare stomacul. Lămâile nu intră oricum în discuţie.

Am uitat să vă spun că la capitolul plimbări eu sunt un monstru de lene. Adică nu sunt genul care să însoţesc pe cineva la cumpărături, să intru în magazine. La supermarket merg o dată sau de două ori pe săptămână, de nevoie, iar dacă uit să cumpăr ceva prefer să mor de foame decât să ies din casă.

Am ajuns în redacţie. Personajul X mi-a promis că-mi dă un interviu. Acelaşi personaj s-a răzgândit o jumătate de oră mai târziu.

La prânz, dozatoarele de apă din redacţie nu mai funcţionau. De sete, am mai plecat o dată la magazin. Fructe tot nu aveau. M-am mulţumit cu apă plată.

Avem un magazin mai bine aprovizionat şi peste drum. Dar consider că este mult prea departe. M-a salvat un coleg care mi-a spus că merge el. Gata, de mâine nu mai plec fără fructe de acasă. Să-mi fie învăţătură de minte!

În faţa morţii...

"Trebuie să ştiţi că băieţelul este foarte grav şi este foarte posibil să moară. Într-un timp de, nu ştiu, câteva zile, o săptămână..."

Asta i-a spus un medic astăzi unei mame de faţă cu mine. O mamă care a fost iniţial suspectată că şi-ar fi lovit copilul. Eu una nu cred că l-a lovit. Cel puţin nu ea. Poate concubinul ei. Nu ştiu.

Dar verdictul mi s-a părut dur. Eu am văzut că familia era de faţă şi încercam să-l iau pe medic de acolo, pentru ca bunicii copilului şi mama acestuia să nu audă că moare.

Dar medicul a fost dur. I-a spus răspicat mamei că acel copil va muri. Eu aş fi vrut să intru în pământ în momentul ăla. Sau să devin o muscă. Să nu mai fiu prezentă acolo. Mi-a fost milă de fata aia.

Ea l-a întrebat pe medic dacă îşi poate duce copilul, undeva în străinătate. Nu, i-a răspuns el, nu are nicio şansă.

Niciodată nu am avut pe cineva drag, grav bolnav alături de mine. Nu am privit pe nimeni cum se stinge. Şi nici nu îmi doresc asta. Cei dragi din familia mea s-au dus repede. Şi eu nu am fost acolo. Aşa a fost să fie. Doar pe bunica din partea tatălui am văzut-o cu câteva săptămâni înainte, pe patul de moarte. Dar eu nu credeam atunci că va muri. Speram că va învinge boala. Îi era rău, dar avea aşa, o putere teribilă. Râdea, glumea şi îmi spunea că de abia aşteaptă să treacă iarna, zăpada, ca să urce pe munte.

Mi se pare îngrozitor să afli un verdict atât de dur în acest mod. Şi de faţa cu nişte străini. Nu ştiu, aşa cred eu. E drept că medicii se detaşează de problemele pacienţilor, aşa cum şi ziariştii se detaşează de multe ori de subiect. Dar cu toate acestea, cred că pentru o astfel de veste, cineva ar trebui să te pregătească dinainte.

Impresii de vacanţă

Am revenit din concediu. Vacanţa a trecut repede, repede. Cum ar fi putut fi altfel?

Am reuşit să îmi văd prietenii din Sfântu Gheorghe şi să dau o fugă până la Târgovişte unde am urcat în Turnul Chindiei şi am vizitat Biserica Stelea. Frumoasă biserică! La fel şi Mănăstirea Dealu care poartă hramul Sfântului Nicolae.

Apoi am plecat în Turcia. Anul acesta am ales Marmaris. Nu am vrut staţiunea asta din prima, dar am ajuns acolo printr-un context de împrejurări.

Între Grecia şi Turcia, Grecia rămâne în topul preferinţelor.

În concediu m-am simţit bine, dar în Turcia nu vreau să mă întorc. Poate doar să dau o fugă până la Istanbul.

E greşită impresia că Turcia e ieftină. Am cheltuit mai mulţi bani decât anul trecut în Grecia. Nu ştiu mie nu îmi place firea turcilor, care caută să te fure la fiecare pas. Chiar şi la casele de schimb valutar. Eu nu suport negocierea la fiecare chilipir. Să stai să te târguieşti ca la uşa cortului. Mulţi spun că adoră asta, mie nu îmi place şi pace.

Servicii. Aşa şi aşa. Cele patru stele de la hotel au fost de fapt vreo trei. Hotelul arăta bine. Dar prosoapele erau schimbate o dată la două zile, la masă trebuia să-ţi păstrezi tacâmurile pentru a mânca desertul, că altele nu mai găseai, iar pentru băuturile răcoritoare găseai doar pahare de unică folosinţă.

Cât despre mâncare... Nu era prea variată. Adică mi-ar fi plăcut să găsesc mai multă îngheţată, mai multe fructe şi bineînţeles, mai multe dulciuri. Culmea e că eu am fost mulţumită în mare, dar dacă ar fi să mă gândesc la patru stele mă aşteptam totuşi la alte condiţii.

Plaja foarte îngustă. Dar curată. Apa la fel. La ieşire de pe plajă te puteai spăla pe picioare. Băuturile îţi erau aduse la şezlong, bilă albă din punctul acesta de vedere.

Ce am admirat. Turcii ştiu să facă bani din orice. Cred că, dacă ar putea ţi-ar vinde şi aerul pe care îl respiri. Te iau de pe stradă şi te conving să mergi în excursii. Turismul e bine pus la punct. Pentru orice excursie eşti luat cu un fel de titicar, direct de la hotel şi returul îţi este deasemenea, asigurat.

Asta mi-a plăcut. Că am făcut excursii. Am fost la Efes, unde siturile antice s-au păstrat exemplar. Am văzut şi Casa Fecioarei Maria unde se presupune că aceasta şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

O zi am stat în insula Rodos. Nu mă întrebaţi de ce, dar când am păşit pe tărâm grecesc am simţit aşa o bucurie nemărginită. Mie îmi place Grecia şi gata. Cu clădirile ei ca laptele şi florile curgătoare în culori ţipătoare.

În Rodos am hoinărit în cetatea veche. Am aruncat un ochi la suveniruri şi am cedat în faţa unor sandale aurii :) .

De zece stele a fost însă baia turcească din Marmaris. Doamne, cât de mult mi-a plăcut. Mi-era teamă de saună, în general mi se face rău de la căldură, dar alternanţa cu duşurile reci, peeling-ul şi masajul cu spumă sau cu ulei relaxant au făcut toţi banii.

Ne-am desfătat la "hamam" cum i se spune în prima şi în ultima zi. Am căutat să văd dacă nu există baie turcească în Bucureşti, dar până acum nu am găsit una.

În rest, foarte relaxantă a fost plimbarea de o zi cu barca, în largul mării. Am făcut plajă, am văzut insule exclusiviste şi ne-am bălăcit în mijlocul apei. O mare în culori unice din care am reţinut strălucirea azurului şi tenta de smoală, gen cerneală.

Pentru cei care aleg zona Marmaris pentru vacanţă îi sfătuiesc să meargă mai bine în Icemeler, o staţiune aflată la câţiva kilometri apropiere. Mult mai luxoasă şi cu un peisaj mai atrăgător - muntele se înalţă din mare, iar în larg eşti fascinat de crestele ascuţite de pe o insulă.

O vizită în Turcia merită însă pentru hainele de piele şi pentru bijuterii. În centrul de piele, turcii ceva mai stilaţi au un mod de a vinde prin care ar putea da lecţii multor comercianţi de la noi.

Cam asta am făcut în concediu. La toate se adaugă şi o vizită scurtă la Alba, la o nuntă şi un parastas. Amândouă în aceiaşi zi.

Deja mă gândesc la destinaţii pentru următoarea vacanţă.

Concediu

Plec în concediu. Şi sunt foarte fericită.