Am fost astăzi în vizită la copiii din Spitalul „Marie Curie”. Ori de câte ori vreau să descriu suferința acestor copii și a părinților care-i veghează nu-mi găsesc cuvintele. Știu doar că de câte ori ajung acolo, în spital aș vrea să mă multiplic. Pentru fiecare mamă ce-mi iese în cale, în saloane sau pe holuri. Cele mai multe mămici stau singure cu lunile, cu copiii în spital și au mare nevoie să stea de vorbă cu cineva, au nevoie de încurajări sau de o îmbrățișare.
Pentru amarul lor nu există cuvinte. Nu s-au inventat suficiente alăturări de litere care să descrie disperarea celei care strânge din dinți, de față cu copilul ei și tremură la fiecare grimasă de durere a acestuia și aleargă apoi la capătul unui hol pentru a plânge în voie doar pentru ca puiul ei să nu-i știe durerea.
Am văzut multe, multe lacrimi azi adunându-se în barbă.
Nu știu cum și de ce, dar boala lovește de foarte multe ori în cei mai sărmani. Crucea stă să doboare câte-o mamă slabă cât o furnică, cu ochii adânciți în orbite de lacrimi și nesomn și totuși o vezi că rezistă, luptă și ar fi în stare să meargă până la capătului pământului de dragul copilului ei.
Vă scriu pentru că am cunoscut trei copii care au nevoie de încurajare. De prieteni. De puțină atenție. Nu-i vizitează aproape nimeni pentru că sunt departe de casă. Este suficient să mă gândesc cât de dor le este de prietenii și colegii lor.
 |
| Marian Dâscă, telefon 0721024899 |
Primul este Marian. Are 9 ani și jumătate. A trecut prin multă suferință pentru un copil. Prea multă durere pentru ochii lui verzi și senini. În 2007 a făcut leucemie mieloblastică. Cure grele de citostatice. A trecut printr-o operație la plămâni în urma unei infecții. Apoi a făcut și una la coloană. Șase luni nu a mers deloc. A stat doar în pat. A făcut ședințe lungi de recuperare, de fizioterapie. A început să meargă. Șchiopătează și acum cu un picior. Leucemia a intrat în remisie și viața lui părea să meargă spre bine. Toată lumea credea că a scăpat definitiv de spitale. Până acum o lună când a făcut recădere. Leucemia este din nou prezentă în organism. Acum este din nou în spital. Mama lui Marian plânge mereu. Mai are acasă doi copii mai mari. Marian mi s-a lipit de suflet. Îi repeta mereu mamei că el se face bine. L-am întrebat ce-și dorește. Mi-a spus că jocuri gen piticot sau cu pirați. Mama lui mi-a șoptit că băiatul visează la o tabletă, cum au și ceilalți copii din spital, dar lui Marian i-a fost jenă să-mi spună. Dacă doriți să-i faceți o vizită acestui copil minunat, (credeți-mă este minunat, dacă-l veți cunoaște vă veți convinge că nu exagerez) puteți să o sunați pe mama lui Marian: Dâscă Vasilica (0721024899). Pe Marian îl găsiți la etajul 5 al Secției de Oncologie din Spitalul „Marie Curie”, salonul 517. Îi puteți duce fructe, mâncare, un joc sau pur și simplu puteți merge să vă jucați cu el, să-i spuneți o vorbă bună mamei.
 |
| Patrick Stefan, telefon 0765875960 |
Al doilea copilaș care are nevoie de ajutor este Patrick. Are 14 ani și a stat numai în spital de la vârsta de un an. La început medicii l-au tratat pentru o boală autoimună. Apoi s-a chinuit ani la rând din cauza bolilor de rinichi. A făcut blocaj renal și de ani de zile a rezistat doar cu dializă. De curând, medicii au descoperit că are leucemie. Copilul este foarte cuminte, comunică destul de puțin dar mi-a spus că s-ar bucura mult să aibă și el prieteni care să-l viziteze. Este prea bulversat de întorsătura pe care a luat-o viața lui. Am aflat de la doamnele asistente că situația financiară a acestui copil este disperată. Mama lui nu-și permite să-i cumpere nici măcar o pereche de pantaloni. Un copil ceva mai înstărit din spital a râs de Patrick pentru că mănâncă mereu doar mâncarea din spital, iar de durere, mama lui a izbucnit în plâns. Am întrebat-o de ce ar avea nevoie și mi-a spus că nu vrea altceva decât sănătate pentru copilul ei pentru că amărâți au fost toată viața. Lucrurile acestea mi le-a spus pe hol, printre lacrimi. Situația lui Patrick este delicată pentru că din cauza bolii de care suferă la rinichi nu prea poate să facă citostatice. Patrick arată ca un copil de 16-17 ani. Dacă doriți să-i faceți o bucurie îi puteți duce la spital orice vă prisosește - mâncare, o hăinuță, fructe, un joc etc. Dacă nu puteți să-l vizitați vă rog eu frumos poate îi dați măcar un telefon ca să vadă că nu este singur în această luptă. El nu are credit și nu vă poate suna înapoi. Pe mama lui Patrick o cheamă Rodica Ștefan. Îl puteți suna pe Patrick la numărul de telefon 0765875960. Mama lui nu are telefon. Patrick este coleg de salon cu Ionuț, la etajul 5 al secției de Oncologie din Spitalul „Marie Curie”, salonul 520.
Un al copil care mi-a rămas la inimă încă de acum două săptămâni este Edi. Are 14 ani dar boala l-a slăbit foarte mult. Arată ca un copil de 11-12 ani. Este din județul Prahova și-n ultimul an a stat numai în spital. Inițial a fost diagnosticat greșit iar părinții au mers cu el din spital în spital pentru că a fost tratat de reumatism deși avea cancer osos la picior. Edi este un copil trist. Acum face o cură dură de chimioterapie în urma căreia este somnolent, are stări de vomă și nu are poftă de mâncare. În plus are dureri mari. Pe mama lui Edi o cheamă Luminița. Luminița are nevoie de susținere
emoțională. Simte nevoia să-și descarce sufletul și nu are cui. Primesc rar vizite. Puteți să vorbiți cu Luminița la numărul de telefon 0729103413.
În album găsiți fotografii cu Marian și Patrick. Lui Edi nu i-am făcut poză pentru că dormea când am ajuns noi.
Dacă doriți și alte informații despre copilași vă rog să-mi dați de veste pe facebook sau pe mail: nicoletatintea@gmail.com
Vă mulțumesc tuturor!
Dacă puteți vă rog să dați mai departe acest mesaj.
