La noi, ca la nimenea

Culmea internetului. Să-ţi instalezi net acasă, dar să nu meargă. Să suni de cel puţin zece ori la firmă, asta timp de o lună şi jumătate. Să vină cei de la firmă şi să spună că internetul, merge. Merge desigur, dar numai până pleacă ei.

De la telefoane, ajungem la ameninţări. Le spun că reziliez contractul. Promit solemn că vin din nou, a doua zi. A doua zi...pauză însă. Nu vine nimeni. Sun din nou. Bărbatul vorbeşte ca şi cum aş fi nebună. Aaaa...probabil că aţi vorbit cu colegul, nu ştiam că trebuia să venim. Asta în condiţiile în care numărul era de mobil.

În fine. Lăsaţi că trimitem pe cineva. Spune. Acasă, las ajutoare. Într-un final soseşte un bărbat de la firmă, înarmat cu cabluri şi toate cele. Vrea să mă conecteze la net. I se spune că sunt deja conectată, de mai bine de o lună. Nu se poate. El e de la conectări, l-au trimis de la firmă. În fine, se semnează un proces verbal şi omul pleacă.

Sun din nou la omul de la tehnic. A zice el, nu a venit nimeni de la noi. Ba da, îi spun, am semnat şi un proces verbal. Nu, nu se poate. "Domnule", îi spun. "Să înţeleg că în casa mea a intrat unul de pe stradă?".

În fine, zice bărbatul. Trimitem pe altcineva. De la tehnic de această dată. Vă sunăm imediat. Orele trec, nu sună nimeni. Cedez nervos.

A doua zi, vreau să reziliez contractul. Surpriză ...softul de la firma de internet nu merge. Contractul nu poate fi prin urmare reziliat.

Culmea culmilor.

La o zi distanţă, victorie! Reziliez. Plătesc şi netul pe două luni, chiar dacă nu l-am folosit nici măcar o secundă. Gata. Am scăpat.

Ajung acasă. Rămân mască. Merge netul.