Anul acesta se împlinesc 10 ani de când am terminat liceul. De câteva zile sunt animată de ideea reîntâlnirii cu foştii mei colegi de liceu. Cei mai creativi au trântit deja un blog, unde putem dezbate pe marginea întâlnirii.
Sincer, de abia aştept să mă întâlnesc cu foştii colegi. De când vorbim despre asta m-a apucat nostalgia. Mai ales că am reluat legătura cu unii dintre ei, despre care nu mai ştiam nimic, de 10 ani. Mă gândesc la vremurile din liceu. Nu m-am putut bucura prea mult de libertate pe atunci, dar am trăit vremuri frumoase alături de colegi. Nu pot să spun că am fost uniţi.
Firi de artişti am fost dezbinaţi chiar de doi profesori, pe la începutul clasei a X-a. Bătălia se ducea pe plan artistic. Practic, jumătate eram susţinătorii unei profe de pictură, care terminase la Cluj şi care ne dezvolta simţul artei abstracte.
Cealaltă jumătate devenise fidelă unui prof care a dat de 10 ori la facultate, şi în final a şi reuşit. Terminase Academia de Arte de la Bucureşti, ca elev al profesorului Paştina. Omul promova un stil care se apropia pe undeva de cel impresionist. În fine, o dădea într-una cu peisajul, cu lumina şi umbra.
Noi eram nişte copii proşti dacă stau să mă gândesc acum, prinşi între orgoliile mărunte ale unor oameni talentaţi. Până la urma era destul loc şi pentru trăiri abstracte şi pentru cele peisagistico- lirice. Numai că, de dragul celor doi profi departamentul de pictură s-a rupt în două - pictură şi grafică pictură. Adică tot pictură. Unii lucrau abstract şi făceau pictură cu profa care terminase la Cluj iar restul, denumiţi "mârziştii" după numele mentorului (să mă ierte acum, toţi cei de atunci) îşi petreceau weekend-urile în mijlocul naturii încercând să suprindă lumina pe pânză.
În fine, noi nu ne uram dar preferinţele artistice şi-au pus amprenta şi asupra relaţiilor dintre noi.
Viaţa de liceu a fost frumoasă. Eu am intrat la Liceul de Arte încă din clasa a opta. Eram răzvrătiţi prin esenţă şi ţin minte că îi exasperam pe toţi profesorii cu ideile noastre non-conformiste.
Într-a opta, diringintă ne-a fost profa de fizică. Când i-am comunicat că noi vrem să facem banchetul la un bar din localitate am oripilat-o.
De pomină rămâne excursia de la Bazna, de lângă Mediaş. Eram o mână de copii demenţi. Unul dintre băieţi a organizat singur excursia. Am luat cu noi o profă de engleză din liecu, mai mult de ochii lumii. Nici măcar nu ne preda nouă. Când a văzut cât suntem de nebuni a plecat femeia din excursie şi ne-a lăsat singuri.
Ţin minte că noaptea am mers într-o discotecă unde clienţii aveau 40+. Noi aveam 14-15. Şi ni se părea că lumea e a noastră. În noaptea aia, camerele în care ne-am cazat, au fost devastate. Nu ştim de cine. Dar ştiu că poliţiştii au trimis o hârtie la liceu şi s-a făcut mare tam-tam.
Nici nu ştiu. Sunt atâtea amintiri. Multe ore ni le-am petrecut la "MIŞU", o dugheană de lângă liceu. O dată ne-am ascuns toţi într-un beci de lângă atelierele de pictură. Am luat lumânări de la biserică şi
le-am aprins acolo, pentru a avea lumină. Am stat de vorbă. Am citit poezii. Nu am făcut nimic. Dar ni se părea interesant.
Bucurii tâmpite.
Oricum viaţa era frumoasă printre culori. Pictam, desenam şi restul nu mai conta.
Cam jumătate dintre foştii colegi sunt plecaţi în străinătate. Sper să se întoarcă pentru întâlnire.