Iar mă ia cu leşin. Ca să se înţeleagă, de trei zile sunt prizoniera deciziilor mele. Cică ţin cură. Spun cică ţin, pentru simplul motiv că nu pot să ţin. Asta mă umple de nervi şi de sentimente de vinovăţie. Cum pot fi atât de slabă? Îmi vine să renunţ la fiecare două ore!
Dar încă nu am renuţat. Şi nici ciocolată nu am mâncat până la urmă. Şi totuşi ziua se împarte în ora de fruct, ora de pui, ora de iaurt. Numai la orele astea mă gândesc.
Azi noapte eram gata să renunţ. Am ieşit în oraş şi am rezistat cu brio tentaţiilor. Am băut două ceaiuri verzi şi o apă plată. Dar spre miezul nopţii, când am ajuns acasă am simţit că mă ia cu leşin. Şi tremuram.
Am încălcat regulile. Am mâncat o nectarină. Uff. Şi după aia m-am simţit puţin vinovată, aşa ca atunci când ţii post şi uiţi, şi te delectezi cu o bucată de ciocolată.
De trei zile studiez pe net diverse diete. Citesc cum au reuşit alţii. Altele. Toţi erau cu siguranţă mai ambiţioşi ca mine. Am citit şi cum se comportă Scorpionii într-o cură de slăbire. Cică slăbesc uşor şi ţin cu dinţii de cură. Pe naiba! Eu cred că la capitolul ăsta la mine nu se mai manifestă zodia ci ascendentul :) .
Acum iar sunt străvezie. M-am trezit devreme aşa că orele au fost şi mai lungi. Astăzi la prânz m-am liniştit după ora de pui. Acum aştept ora de iaurt. Problema e, că după ora de iaurt nu mai urmează nimic. Nici o oră de mâncat. :(
Eu am crezut că e simplu. Dar nu e simplu deloc. Cine a făcut reclama cu grupul femeilor care beau apă plată, ştia el ce ştia. Cred că ar trebui să mă înscriu într-un grup de susţinere a curelor de slăbire. La fel ca la Alcoolici anonimi. Să fie ceva de genul - "Sunt Nicoleta, şi de două luni nu am mai mâncat ciocolată!"
Azi la primă oră, discuţiile cu două colege care au trecut prin acelaşi calvar m-au mai liniştit. Am înţeles că e normal să mă simt aşa şi că la început e greu. Dar am mai înţeles ceva, care nu m-a încurajat deloc - foamea o simţi şi înainte, şi după, şi mai târziu. Dar cică trece... cu apă plată.
La mine nu funcţionează. Nu cred că mănânc cu mult mai puţin decât de obicei. Dar ideea de dietă mă înnebuneşte. De foame. Nu de altceva. Oricum aştept idei de la cele mult mai ambiţioase decât mine. Ştiu că sunt multe. Le văd în fiecare zi.
Eu nu cred că pot duce la bun sfârşit ceea ce am început. Dar încă nu renunţ. Încă.
Mi-a placut cum a inceput- Cica tin cura- deci persoana vrea sa slabeasca - pentru ca dupa cateva cuvinte sa apara Cum pot fi atat de... slaba? Persoana respectiva a pierdut, deci, deja, kilogramele?! Era doar o gluma ! E frumoasa limba romana, pentru ca ne poate face sa spunem altceva, cateodata:)
RăspundețiȘtergereStiu. M-am gândit şi eu la dublul sens, atunci când am scris. Dar cred că se deduce din context. Slabă, în sensul de lipsită de ambiţie. Ca dacă sensul era de slab la propriu, nu aş mai fi ţinut cură, nu?
RăspundețiȘtergereEu aşa văd lucrurile.
Stii ca in America exista un asemenea.."club" al celor care tin dieta? E intr-adevar ceva foarte asemanator cu Alcoolicii Anonimi si se numeste "Weight Watchers", adica "cei care supravegheaza greutatea", hai sa zicem ca sunt ca niste politisti ai dietelor :))
RăspundețiȘtergereSi da, e mare lucru sa ai o persoana macar care sa faca front comun cu tine, o prietena, iubitul (cam greu daca nu e obez) , o colega...Cat despre ideea de dieta, elimin-o daca poti! Nu te gandi ca tii dieta, gandeste-te ca e un nou si...permanent stil de hrana si viata pana la urma. Doamne fereste, nu zic sa tii orele de pui, fruct si iaurt toata viata ca iti pui streangul de gat, dar sa respecti niste reguli precum (imi dai voie sau ma vei injura?): doua gustari de fruct pe zi (la 11 cand te roade stomacelul si la 5 inainte cu 2 ore de cina ca sa nu dai iama in...cina), NU dulciurilor, sucurilor, paine putina, NU rontaielilor gen popkorn,alune, seminte, chipsuri..etc., fara branzeturi grase gen cascaval, branza topita, samantana...Hai ca nu e greu! Mai vorbim dupa all inclusive-ul ala, pana atunci pregateste-ti moralul si psihicul si motivatia! Astea-s cele mai importante, cu ele trebuie sa incepi si dureaza ceva pana ajungi la un echilibru. Succes!
Draga mea
RăspundețiȘtergereStiu ce spui. Eu m-am mai obisnuit putin. Asta nu inseamna ca nu mi-e foame sau ca nu ma simt slabita. Oricum nu stiu daca crezi dar am dat deja 2 kg jos. Mie mi se pare foarte mult, avand in vedere ca asta e de abia a sasea zi.
Nu vreau sa te descurajez dar cele 2 kg date jos nu sunt grasime....e apa....sau masa musculara, asta se intampla prima data. Grasimea se da foarte greu jos si revine foarte usor. Daca vei renunta acum, cand te vei urca pe cantar vei vedea ca vei avea in plus dublul celor date jos. Cat despre starea de slabiciune si foame...get use to it, cum spune englezu'. Bafta!
RăspundețiȘtergereSă sperăm că mă ţine cura, cât mai mult. Nu ştiu cum voi face cu baclavaua all inclusive....Stiu că acolo nu voi putea fi la fel de fermă...dar...asta e...
RăspundețiȘtergereReiau cura la întoarcere. Ştiu, te cred că poate nu e decât apă. Tu ştii oricum mai bine. Ai trecut de atâtea ori prin asta:)
Oricum tu eşti mai ambiţioasă la capitolul ăsta.