Azi noapte am visat că eram într-o ţară străină, la cumpărături. Mă aflam într-un magazin imens şi mă minunam de frumuseţea hainelor.
Erau aşezate frumos pe umeraşe, în funcţie de culori tot felul de bluze. Materialele erau fine şi culorile intense. Îmi plăceau atât de mult bluzele alea! Erau unele în câte trei culori, îndrăzneţe şi extravagante. Galben ocru cu turcoaz şi ciclamen. Pare stranie asocierea dar arătau tare bine.
Eu mă uitam la etichete Erau nişte cifre pe care nu le înţelegeam. De fapt mă tot chinuiam să schimb moneda în gând, să calculez. Prea scump, prea scump, îmi spuneam de fiecare dată. Mi se păreau prea ridicate preţurile şi în acelaşi timp mă întristam că nu pot să-mi cumpăr nimic.
Am plecat de acolo cu mâna goală, mâhnită.
Acum nu ştiu cum să interpretez visul ăsta.
Fie vreau să fac o schimbare dar nu am curaj. (Nu prea îmi convine varianta asta!!!)
Fie îmi apare o oportunitate pe care mă tem să mi-o asum. (Nici asta nu sună bine!!!)
Fie îmi doresc ţoale noi, dar nu e momentul. (Ţoale noi îmi doresc oricum tot timpul)
Fie voi pleca undeva în străinătate. (Hmmm, aş vrea eu!!!)
Fie am nevoie urgentă de shopping. (Asta cred că e cea mai plauzibilă interpretare).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu