Vacanţa pe scurt.

Am fugit câteva zile în concediu. Am evadat şi am regăsit pentru câteva clipe lumea copilăriei. Mi-am amintit alături de nepotul meu, elev în clasa întâi JOCUL. Banalul "Nu te supăra frate". Am realizat şi cât de puţină experienţă am la puzzle. Deşi are un sfert din vârsta mea, Adi (aşa îl cheamă pe nepotul meu) îmi dă lecţii. Eu mă uit cruciş la zecile de bucăţele de carton care trebuie să-şi găsească perfect locul în scena de desen animat. Caut mult şi le găsesc locul după multe încercări. Adi, le nimereşte aproape din prima şi îmi arată jucăuş cum povestea prinde viaţă în mâinile lui.

Apoi îmi strecoară în faţă o planşă de colorat. Să vedem care colorează mai frumos, zice el. Trezesc ceva din simţurile mele adormite şi mă străduiesc să pun pe foaia de hârtie ceva din lucrurile învăţate demult - lumină, culoare, umbră.

Vezi, zice Adi. Nu ai venit la mine degeaba. Ai învăţat şi tu să te joci.

Avea dreptate. Am uitat demult jocul. Bucuria.

Am regăsit ceva şi din adolescenţă în concediu. Am aruncat un ochi peste amintiri - cutiile cu scrisori. Nu ştiu de ce fac asta, de fiecare dată când merg acasă. Poate pentru că îmi place să mă întorc în timp.

Am primit şi un cadou de suflet - scrisorile pe care le-am scris acum 10 ani unei prietene. Ea a fost pentru mine un fel de jurnal, într-o perioadă grea a vieţii mele, când ziua nu mai era zi şi nici noaptea noapte.

Scriam atunci că nu am bani de timbre şi că nici nu puteam vorbi la telefon. Pe fix. Acum mi se pare stranie ideea - cum adică să nu ai bani nici de timbre??? Uitasem asta. Şi mi se pare ireal. Dar aşa era.

Am frunzărit şi câteva dintre scrisorile pe care le-am primit de la prietene în primul an de facultate. De abia cunoscusem ideea de libertate dar mă simţeam total pierdută în Bucureşti, un oraş al haosului. Totuşi atunci aveam nevoie de atât de puţin pentru a fi fericită.

Am citit şi câteva cărţi în scurta vacanţă.

Am reţinut două idei. Ştiu că pentru unii Coelho e un scriitor controversat. Dar mie îmi place. Şi mi-a plăcut ideea de bază din "Brida". Aceea că sufletul pe parcursul mai multor încărnări se divide şi de aceea într-o singură viaţă poţi să întâlneşti MAI MULTE PĂRŢI. Aşa se explică de ce iubeşti de mai multe ori într-o singură viaţă. Desigur cei care au şansa să se regăsească.

Mi-a plăcut şi ideea romanului "Încă o zi". Pe scurt, un jucător de baseball care a cunoscut strălucirea sportivă pentru scurt timp şi şi-a distrus viaţa în alcool se hotărăşte să se sinucidă. Fiica lui îl dispreţuieşte aşa de mult încât nu-l cheamă la propria nuntă. Bărbatul provoacă un accident. Trece printr-un fel de transă şi îşi regăşeşte mama moartă. Mama pe care nu a apreciat-o suficient în timpul vieţii. De la a cărei aniversare a fugit minţind pentru un meci. Povestea e mai complicată. Dar mi-a plăcut ideea. Ce ai face dacă ţi s-ar da încă o zi alături de cei pe care i-ai pierdut. Le-ai spune poate că îi iubeşti mai mult, le-ai cere iertare pentru greşeli, ai repara tot ce ai stricat printr-un imbold al încăpăţânării.

Eu cred în viaţă dincolo de moarte. Mai trebuie spus că personajul din cartea asta îşi revine după accident. Nu ştiu dacă e după un fapt real deşi eu cred că da.

Cam atât din concediu.