Electrica. Bilă neagră

La prima oră. Îmi pun telefonul la încărcat. Nu se încarcă. Mă gândesc că poate s-a stricat încărcătorul. Ajung în baie. Beznă totală. Pun mâna pe întrerupător. Misterul a fost dezlegat. Nu e curent.

Mă învârt prin casă. Deci nu pot să folosesc peria să-mi întind părul. Nu pot să-mi fac cafea la filtru. Nici pâine prăjită. Practic nu pot să fac mai nimic. Duşul îl fac aşa, pe întuneric. Iar părul mi-l prind pe orbecăite.

Ies pe holul scării şi apăs pe întrerupător. Să fiu sigură că nu a sărit vreo siguranţă. Nu, nu e curent. E clar.

Şi e chiar enervant să nu ai electricitate. Nu prea obişnuiesc dar îmi vine ideea genială să sun la Electrica. Mă uit pe factură şi găsesc numărul salvator - 9291. Cică acolo trebuie să anunţi dacă nu ai curent. Şi sun. Mă întâmpină o voce melodioasă de femeie. Robot. Ca la companiile de telefonie mobilă. Aţi sunat la Electrica! Convorbirea va fi înregistrată. Continuarea convorbirii reprezintă acceptul dvs. Bla, bla, bla şi tot aşa. Pentru Bucureşti apăsaţi 1. Pentru sectorul 1 apăsaţi 1, pentru sectorul 2 apăsaţi 2 şi tot aşa până la sectorul 6.

Apăs tasta salvatoare. Mă întâmpină o melodie gen "Ally McBeal". Bună piesa! Nu ştiu cine o cânta. Ptttti ce s-au mai modernizat aştia, zic! Din când în când tanti de la început întrerupe piesa - vă rugăm să aşteptaţi până când un operator poate prelua apelul dumneavoastră etc etc (cam asta era ideea, nu reţin exact cuvintele).

Mă plimb prin bucătărie cu telefonul la ureche. Bună piesa, chiar sună bine! Doar tanti aia a început să devină enervantă. Vă rugăm aşteptaţi etc, etc, sună sacadat şi monoton în receptor.

Trec vreo zece minute bune. Vreau să pun pe difuzor şi din greşeală închid. Repet operaţiunea. Şi mai ascult încă vreo 15 minute tot discursul. Toată placa. Aşadar convorbirea va fi înregistrată. Care convorbire, cucoană???? Că nu mă preia nimeni. Nimeni, nimeni. Renunţ. La idee. La tot.

Frigiderul începe să se dezgheţe. Eu îmi fac o cafea la ibric. Nu mă omor după ea. Dar nu pot nici fără cafea. Plec. Casa, tot fără curent. Mi se pare culmea însă ca aproape o jumătate de oră să

nu-ţi răspundă nimeni la telefonul pus la dispoziţie pentru asta. Pentru sesizări şi reclamaţii.

Dacă era ceva grav? Dacă era vorba de un bolnav conectat la aparate şi lipsa curentului îi punea viaţa în pericol? Dacă, dacă, dacă...

Fulgerător mi-a trecut prin minte cazul mirilor care au avut o nuntă de coşmar după ce restaurantul unde se ţinea petrecerea a fost cuprins de beznă. Şi imaginea nuntaşilor care sunau disperaţi la Electrica! Sunau, dar degeaba. Că oricum nu i-a băgat nimeni în seamă.

Dar asta e. Ce putem noi să facem? Serviciile din România rămân la fel, chiar dacă pe alocuri mai schimbăm un ton muzical. Rămân la fel de proaste mai ales când e vorba de societăţi care deţin monopolul pe piaţă.