Viscolul

Viscolul bătea în geamul mașinii.

În întunericul îngropat

sub nămeți

Totul părea rupt de lume.

Un drum care nu se mai termina.

Și mașini

care alunecau sub ochii ei,

în șanț.

Dar nu-i era teamă.

În cap îi stăruia imaginea pruncului adormit.

În față, doi îngeri înalți

trăgeau mașina

Cu fire nevăzute, din troiene.