Cosmin Dănilă cu un prieten
foto: Asociația Bubulina
Dragii mei prieteni,
vă scriu astăzi pentru că sunt un pic mai îngândurat ca de obicei.....
Analizele curente (trombocite, leucocite) nu au ieșit prea bine în ultimele zile. Ieri am făcut o nouă transfuzie de sânge. Mi-au apărut și câteva afte pe limbă și pentru că nu am deloc poftă de mâncare am fost hrănit prin perfuzii.
Am făcut și o scintigrafie osoasă. Din câte mi-a explicat mami mi s-a injectat o substanță care se fixează pe organul bolnav, iar cu o camera specială s-a înregistrat radiația pe care o emite. Imaginea rezultată apare pe un ecran iar rolul ei este să arate dacă există vreo evoluție sau vreo transformare a tumorii. Sincer nu m-a durut dar recunosc că mi-a fost teamă la început, mai ales că am fost nevoit să stau lungit pe pat, în timp ce camera respectivă se învârtea în jurul meu ca un scanner.
Aseară am vorbit cu tata la telefon și am plâns în hohote. Mi-e dor de el și aici e tare greu. Spitalul este curat și sunt condiții dar sufletește mi-e greu pentru că sunt departe de prieteni, cologi și cunoscuți. Noroc că din când în când primesc vizite de la rudele pe care le am în Italia. Mama este răcită și a luat și ea antibiotic. Se simte foarte singură, așa cum mă simt și eu chiar dacă sunt conștient că vă gândiți la mine. Uneori mama îmi aduce vești despre o altă fetiță din România care este internată într-o altă aripă a spitalului. Îmi aduce vești pentru că fetița are o infecție și eu nu pot să o văd chiar dacă tare mult
mi-ar surâde să ne jucăm împreună.
Acum câteva zile mami s-a întâlnit cu câțiva doctori pentru a evalua starea mea de sănătate. Parcă mi-a înghețat sângele în vene când i-am văzut pe toți în salon, în jurul patului meu. Mi-a fost frică pentru că am crezut că mă operează atunci pe loc. Am privit-o disperat pe mama în ochi pentru a primi o încurajare din priviri.
Mama mea dragă...Numai ea știe prin câte a trecut pentru a ajunge aici. Face tot ce îi stă în putință ca să mă salveze. Am ajuns la spitalul din Italia datorită părinților mei și datorită vouă, a tuturor prietenilor cunoscuți sau necunoscuți care ați decis să-mi dați o mână de ajutor. Ați fost toți aproape de noi și nu știu dacă voi putea vreodată să vă mulțumesc pe deplin.
Doctorii i-au spus mamei că în jurul datei de 7 martie îmi vor recolta celule stem în vederea unui autotransplant. Nu mă prea pricep la toate investigațiile medicale dar din ce am putut eu pricepe mi se va introduce un cateter (al doilea de când sunt aici) și cu ajutorul unui aparat mi se va scoate sânge din care se vor extrage celulele respective. Acestea vor fi congelate, tratate și după un timp se vor reintroduce în organism în cadrul transplantului propriu zis. (mă iertați dacă nu am reușit să explic exact procedura, cam atât am înțeles eu din ea).
Mă așteaptă apoi o nouă scientigrafie osoasă și un nou examen tomograf iar dacă totul merge ca la carte cam prin 18 martie mă așteaptă intervenția chirurgicală de care eu mă tem atât de mult. Prima intervenție, pentru că mami mi-a mai dat o veste proastă. S-ar putea să fie nevoie să fiu operat de două ori.
Mulți spun despre mine că sunt un băiețel curajos dar mie mi-e tare frică. După toate veștile proaste mama e sleită de puteri. Plânge des iar uneori se uită în gol cu o privire încremenită. Îi este frică și ei și deși încearcă să se ascundă de mine eu văd că merge pe hol ca să plângă.
Vă rog dragii mei dacă puteți și aveți posibilitatea să o sunați și să o încurajați la numărul de telefon 00393802411106. Dacă nu știți cumva, pe mama mea o cheamă Dănilă Ana, dar noi îi spunem Anica. Vă rog să nu-i spuneți că v-am rugat eu. Să rămână micul nostru secret.
Vă mulțumesc tuturor încă o dată și vă rog să vă rugați pentru mine pentru ca totul să fie bine, să fiu iar sănătos.
Vă îmbrățișez cu drag,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu