Cosmin Dănilă, foto: Asociaţia Bubulina
Aproape 49.000 de euro s-au strâns pentru Cosmin. De aproape cinci luni acest copil nu mai ştie cum e să alerge în voie, cum este să aibă o zi în care să nu ia medicamente sau cum este să meargă la şcoală şi să se joace nestingherit cu prietenii lui. Cosmin ştie în schimb ce înseamnă perfuzii, branule, chimioterapie, stări de vomă şi de slăbiciune. Peste toate a trecut ca un adevărat bărbat, cu curaj şi cu speranţă. Îmi povestea Cristina Dragoş, de la Asociaţia Bubulina care l-a vizitat pe Cosmin la spitalul din Italia, cum a suportat el, într-o zi, fără să spună nimic toate încercările asistentelor de a-i găsi venele. Chiar dacă l-a durut şi s-a chinuit nu s-a plâns. Pentru că este un copil energic, un copil puternic şi bun.
Cosmin are încă nevoie de noi toţi. Nimic din ceea ce-i dăruiţi nu va fi folosit în alt scop decât pentru plata tratamentelor. Toate facturile eliberate de spital vor fi publicate pe blogul lui. Suma care îi lipseşte se ridică la aproximativ 28.800 de euro. Deocamdată nu ştim câţi bani s-au adunat din donaţiile făcute prin apelurile date la numărul de teledon Romtelecom, pentru că banii se înregistrează cu întârziere, în funcţie de facturare.
Cosmin are mari emoţii. Ieri a făcut un nou examen tomograf iar joi va fi din nou internat la Spitalul Gianinna Gaslini din Genova. Vineri este programat la operaţie şi trebuie să vă spun că amândoi părinţii au inima cât un purice pentru că ştiu foarte bine care sunt riscurile intervenţiei. Tatăl lui Cosmin, domnul Dănilă pleacă mâine în Italia ca să-i fie alături. Mihai Beandeac şi Valahu i-au trimis autografe. Colegii lui de clasă i-au scris scrisori şi i-au făcut desene. Toate vor ajunge la Cosmin mâine.
Cosmin îşi doreşte să-i revadă cât mai repede. Va mai sta însă în spital cel puţin o lună. Poate chiar mai mult. Medicii au estimat iniţial o jumătate de an. Totul depinde foarte mult de modul în care el reacţionează la tratament, de cele două intervenţii chirugicale, de analize.
Cosmin şi părinţii lui vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul extraordinar de care aţi dat dovadă. În ţară, el nu ar fi avut nicio şansă. Vă mulţumesc şi eu pentru ajutorul pe care l-am primit de la voi, pentru acest copil, în ultima lună şi jumătate.
Va fi bine! Multa lume se roaga din tot sufletul pentru Cosmin si sunt sigura ca va trece cu bine peste operatia de vineri!
RăspundețiȘtergereDoamne, ajuta!
Știu că se roagă multă lume pentru Cosmin. Am simțit așa acest ajutor încă de la început.
RăspundețiȘtergereIar Cosmin are nevoie de rugăciunile tuturor, mai mult ca oricând.
Să dea Dumnezeu să scape de cancerul care îi chinuie trupul și să se facă bine.
Mulțumesc.