Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer

Alina si Pufi, ursulețul ei

Pe scurt aş putea să spun doar că Dumnezeu mi-a scos-o în cale pe Roxana Dumitru, o femeie extraordinară de la Asociaţia Pavel şi că într-o zi de octombrie am fost în vizită la Institutul Oncologic Fundeni, ca să o cunosc pe Marcela, o fată de 17 ani care suferă de cancer. Am scris câteva rânduri la câteva ore după ce m-am întors de la spital dar am ezitat să le public. O fac acum.

"Am fost astăzi la Marcela. Mâine este ziua ei. Marcela nu vede. A pierdut vederea când era mică. Mâine împlinește 17 ani și are cancer. Ultimii doi i-a stat mai mult în spital, la Fundeni.

Marcela e Scorpioancă. La fel ca mine. Are o mânuță mică, moale, de copil. Te "vede" cu atingerea mâinii ei calde. E un copil blând, care nu se deschide în fața oricui. Îi este dor de colegii de la Școala de Nevăzători din Buzău. Marcela visează să fie tipograf. Visează să tipărească în braille cărți pentru cei care nu văd. Cărţile braille nu sunt la îndemâna oricui. Marcela ştie asta cel mai bine.

Mi-a spus că orbii nu sunt înțeleși. Nu sunt acceptați de oameni. Și că ar vrea să-i ajute. Marcela citește în braille cu foarte multă rapiditate. A luat şi premii, în vremea în care mai putea să meargă la şcoală. Ne-a arătat și nouă cât de repede citește și a parcurs câteva rânduri dintr-unul din volumele pe care i le-am dus, cărțile fiind oferite de Asociația Nevăzătorilor din România, cu sprijinul domnului Sergiu Ruba.

Marcela visează să se întoarcă la școală. Să ajungă la Muzeul Antipa. A auzit la televizor că muzeul a fost renovat. Vrea să meargă la teatru. Să cunoască oameni noi și să aibă și ea câteva jocuri pentru nevăzători. Și o planșetă specială care să-i permită să-și învețe colegele de salon, alfabetul braille în pauzele dintre ședințele de radioterapie.

În patul de alături stă Ana. E numai obraji. Are opt ani și o minte ascuțită. Caietele-i sunt scrise cu litere rotunde, perfect caligrafiate. E un copil energic, plin de personalitate. În mod normal, Ana locuiește cu mama ei într-un centru de plasament. Acum, "casa" lor e un salon de spital. I se spune Veverița. Și își merită numele pe deplin. Se foiește, se joacă, ne zâmbește, ne arată desenele ei. Nu vrea să mănânce masa de prânz. Parcă nu vrea să piardă niciun minut din timpul în care în salon sunt vizitatori.

Slăbită, în patul de lângă Ana stă Alina. Cele două s-au legat iremediabil. Fetele-i spun Maimuţica. E în clasa a treia. Zâmbește des și din când în când își lipește căpșorul mic de marginea patului. Zâmbetul îi luminează chipul dar ochii rămân tot triști. Alina stă și ea tot într-un centru de plasament. Fără o mamă, însă. Acum se luptă și cu boala. Am întrebat-o cum e îngerul ei. Mi-a spus că este mic și alb.

La ușă stă "Șoricelul". O fetiță jucăușă care speră că o să plece mai repede acasă. E în clasa a șaptea. Așteaptă rezultatul unei analize și speră să plece cât de curând din spital. Mi-a spus că se plictisesc toate, acolo."

Am ezitat să public aceste rânduri pentru că ştiam că de fapt nu voi putea exprima aproape nimic din ceea ce am simţit la spital. Am simţit că viaţa e ca un fuior care ni se scurge printre degete şi că pe marginea prăpastiei, acolo unde aceşti copii plăpânzi cunosc suferinţa, Dumnezeu le pune pe spatele lor firav, aripi ca să poată să zboare. Să viseze, să se bucure. Şi am mai simţit ceva. Deşi nu le poţi schimba destinul, nici boala, nici durerea care le curge prin vene, totuşi orice poţi să faci pentru ei este mai mult decât nimic. Dacă le oferi măcar două ore din timpul tău, o portocală, o îmbrăţişare, un cântec sau un joc le poţi alina sufletul pentru o clipă.

Pentru că vine luna decembrie şi pentru că toţi ne gândim la Moş Nicolae, la Moş Crăciun şi la darurile pe care vrem să le pregătim pentru cei dragi, în acest decembrie propun să facem fiecare un pachet în plus, adică să ne gândim şi la copilaşii care vor sta de sărbători în spital.

Aşa că planul este următorul:

Pe 10 decembrie pregătim o surpriză pentru copiii internaţi la Spitalul Fundeni. Sunt în jur de 100 de copii care au leucemie, anemii severe, boli renale sau alte afecţiuni. Avem deja ajutoare de nădejde, magicienii veseliei de la Zurli care vor pregăti un spectacol, special pentru copii.

Ca petrecerea să fie ca la carte ne-am gândit să-i îndulcim pe copii cu prăjituri făcute în casă. Ne dorim să ajungă şi Moş Crăciun la copilaşii internaţi. În acest scop căutăm spiriduşi dispuşi să contribuie la pachetele pe care le vom duce copiilor. Puteţi să dăruiţi bănuţi sau produse (fructe, dulciuri, jucării). Excludem ciocolata, prăjiturile cu creme sau alte dulciuri cu cacao.

Pe 17 decembrie petrecerea se mută în Institutul Oncologic Fundeni. Adică acolo unde sunt internate Marcela, Ana şi Alina. Sunt în jur de 50 de copii care suferă de cancer şi se bucură întotdeauna să primească vizitatori. Veselia va fi asigurată de Teatrul de Păpuşi Paiaţa. În rest planul este la fel ca pe 10 decembrie. Dorim să le ducem prăjituri copiilor, sucuri şi daruri de Moş Crăciun.

Dacă doriţi să fiţi ajutoarele Moşului anul acesta pentru unul sau mai mulţi copilaşi bolnavi (în total sunt 150 de copii pentru ambele acţiuni) vă rog daţi-mi de veste. Primesc orice sugestii sau idei pe adresa nicoletatintea@gmail.com

Dacă puteţi vă rog să le spuneţi şi prietenilor despre această acţiune.