Să tragem linie...

Închei anul cu o durere îngrozitoare de cap. Probabil s-au îngrămădit acolo prea multele și diferitele sentimente și senzații.

Pentru că anul acesta a fost pentru mine un an al senzațiilor. Al emoțiilor. Un an în care am întâlnit suferința în cele mai diverse forme. În primul rând a fost un an în care AM SIMȚIT. Și bune și rele.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Pentru că am lăsat garda jos cum se spune. Am mai dărâmat puțin din zidul pe care l-am ridicat în jurul meu, ca un fel de protecție. Am simțit, adică mi-am deschis sufletul. Uneori prea mult. Periculos de mult. Nu am învățat să arăt lumii doar prima pagină, a sufletului, cea cu cuprinsul.

Nu. Eu am răsfoit laolaltă toate capitolele. Am deschis cartea și am lăsat pe oricine e dispus să citească liber din ea. Am luat file întregi și le-am dăruit. Am făcut capitole noi, pentru fiecare om pe care l-am cunoscut în acest an. Pentru fiecare copil pentru care am plâns sau am râs. Pentru fiecare întâmplare miracol care mi-a încălzit inima. Pentru fiecare obstacol de care m-am lovit atunci când am pornit pe câte-o alee a faptelor bune.

Nu spun că a fost ușor. Dar l-am avut alături pe Alex, soțul meu. Cred că a fost cel mai intens an de până acum. Un an în care mi s-au deschis orizonturile. Un an în care Dumnezeu mi-a dăruit doi copii, din punct de vedere spiritual, o finuță și un fin. Și foarte mulți prieteni de suflet. Mulți dintre ei, copii.

Bucuriile au depășit detașat încercările. La fiecare miracol clepsidra s-a întors în favoarea binelui. Pentru că, numai Dumnezeu știe de câte ori mi-a zâmbit anul acesta. Mie, copiilor și oamenilor pe care i-am întâlnit.

Păstrez în același sac gustul tristeții, al miracolului și al bucuriei. Știu, veți spune că nu au ce căuta toate împreună. Că sunt sentimente ce se resping. Dar cine mă cunoaște cu adevărat știe că la mine ele sunt cumva lipite de suflet. Că păstrez mereu o doză de optimism și una de pesimism. Poate în timp voi învăța să le separ cumva, în cămări diferite.

Sunt tristă pentru sufletele care au plecat dintre noi anul acesta. Selena, Mery, Elena și Marian Teofan. Sper ca bunul Dumnezeu să-i odihnească în lumea strălucitoare și plină de bucurie a serafimilor și a îngerilor.

Mă rog pentru copii bolnavi pe care i-am cunoscut în 2011: Cosmin, Marcela, Alina, Ana-Maria, Joe, pentru toți copiii care suferă în spital și pentru ceilalți prieteni ai mei aflați în suferință (știu ei cine sunt).

Păstrez viu în suflet miracolul care a avut loc în acest an la Glodeanu. Pentru copiii din Glodeanu, pe care îi păstorește, cu atâta dragoste părintele Marian Tudor. Dumnezeu a șters parcă cu buretele imaginea copiilor goi, a copiilor care caută în noroi sau împart o bucată de mămăligă sau de pâine și a pus în loc imaginea unui păstor credincios care îmbracă și hrănește copiii cu dragoste. Îi hrănește cu ajutorul unei familii mari, extinse, de prieteni și oameni cu sufletul bun ca pâinea caldă. Anul acesta la Glodeanu a ajuns Moș Crăciun și Moș Nicolae și ca-n poveste se ridică și centrul social pe care părintele l-a visat cu ochii minții încă din momentul în care a devenit preot în comunitatea din satul Cârligu Mare. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat la Glodeanu e o dovadă vie că numai CREDINȚA și IUBIREA ne pot salva. Și că totul se poate cu iubire și rugăciune.

Așez în pomul meu imaginar de Crăciun toate bucuriile pe care le-am simțit în fiecare zi a acestui an. Bucuria întâlnirii copiilor de la Școala de Nevăzători din Buzău care m-au învățat că important este să vezi, să citești lumea cu sufletul, bucuria pe care am împărtășit-o cu îngerii de la Mănăstirea Mărcuș, fetițele care au fost abandonate și sunt crescute acum, cu dragoste de Maica Serafima, fericirea și clipele minunate pe care le-am trăit alături de copiii bolnavi, internați în Spitalul Fundeni sau în Institutul Oncologic, bucuria că în țară există păstori adevărați, cum sunt părintele Marian Tudor de la Glodeanu și părintele Adrian Stănescu, ce are grijă de copiii din Cătănele, alături de doamna Nina și de Asociația Sfântul Ștefan.

Sunt bucurii mărgăritar. În acest an am cunoscut zeci de oameni minunați. Oameni care mi-au dăruit din sufletul lor fără să aștepte nimic în schimb, oameni care m-au ajutat să aducem un strop de speranță, un zâmbet, acolo unde era multă tristețe, oameni care nu m-au cunoscut dar care care mi-au intrat la suflet de la prima întâlnire, ca și cum ne-am fi știut de-o viață, oameni care m-au învățat prin experiența lor că fiecare clipă măruntă contează. Lista ar fi mult prea lungă și mi-e teamă că aș putea uita pe cineva dacă i-aș enumera pe toți aici. Dar vreau să știți că pentru mine fiecare faptă bună pe care ați făcut-o mi-a adus bucurie, foarte multă bucurie și că vă păstrez pe toți în inimă ca pe niște diamante rare și prețioase.

Nimic nu se pierde. Tot ce am simțit și am trăit luăm cu noi.

Anul acesta am aflat și am cunoscut miracolele și poveștile mai multor sfinți despre care nu știam nimic până acum: Sfânta Filofteia, Sfântul Ioan Rusul, Sfântul Luca al Crimeei, doctorul fără arginți, Sfinții Rafail, Nicolae și Irina, Sfânta Elisabeta și Sfântul Stelian. Iar Sfântul Nicolae și Sfântul Nectarie mi-au fost mereu aproape.

Vă mulțumesc tuturor pentru grija, iubirea, suportul cu care m-ați înconjurat. Vă rog să mă iertați pentru orice gând rău, cuvânt greșit cu care v-am atins poate, fără să vreau sufletul. Mă rog ca bunul Dumnezeu să vă dea în anul care vine iubirea, bucuria și întâmplările ce vă sunt necesare pentru mântuirea sufletului. Să aveți un an bogat, cu lumină, iubire și credință.

Tristețe

Seara a venit cu o veste tristă. Foarte tristă. Marian Teofan, băiețelul părintelui Grierosu din Iași nu mai este printre noi. Cuvinte nu am. Nu pot să le găsesc. Rămâne acum durerea covârșitoare a celor doi părinți. Cred că e o durere care nu se poate exprima și nici alina în cuvinte. Dumnezeu să-l odihnească pe micul Marian Teofan. Iar pe părinții săi să-i întărească și să-i aline.

În reportaj puteți să-l vedeți pe Marian Teofan în perioada în care părinții săi luptau din răsputeri să-l salveze.

Am jucat într-un film...

Azi-noapte am visat că jucam într-un film. Era un film vechi iar eu jucam un personaj dintr-o altă epocă. Purtam o căciulă cochetă pe cap. Aşa, ca o franţuzoaică.

Nu ştiu cum ajunsesem eu să joc. Mă miram şi eu de întâmplare. Ştiu doar că eram emoţionată. Mă uitam la material ușor tensionată. Era... frumos dar prea lung. Avea cinci minute. Iar cinci minute era enorm.

Nu ştiu de ce, dar în vis eram stresaţi de timp. Materialul era prea lung, iar timpul prea scurt ca să-l tăiem la montaj.

Cineva... parcă era o bătrânică a venit cu ideea salvatoare.

Să-l tăiem! Nu oricum. Să-l tăiem cu foarfeca. Inima mi s-a făcut cât un purice. Mică, mică. De emoţie. Eram sigură că prin tăiere, filmarea va fi stricată.

Dar femeia nu a stat pe gânduri. A luat rola de film şi a început s-o taie fără să-i tremure mâna. Cu gesturi scurte. M-am întrebat ce vom face acum. Bătrânica m-a privit serioasă. Simplu! Lipim pelicula cu apă.

Am privit-o sceptică cum dă cu apă peste bucăţile de film, apoi le apropie şi le lipeşte.

A urmat vizionarea. Filmul a fost introdus în aparat. Ştiu doar că eram mai mulţi. O echipă întreagă. Eu una eram sigură că este imposibil ca replicile să se lipească perfect, adică nu credeam că tăieturile în orb au fost făcute la milimetru.

Filmul a început să ruleze. La fiecare lipitură, în cadru apărea o foarfecă veche, cu zimţi mari. Foarfeca despărţea practic fragmentele, scenele. Toată lumea a fost încântată de acest efect reuşit.

Spuneau că a ieşit că un efect nesperat. Eu am răsuflat uşurată. Și încă mă mai miram cum am ajuns să joc într-un film.

Uneori visele mele sunt comice. Nu ştiu de ce. Și nici de unde reuşesc să inventez în somn atâtea detalii. Din visul ăsta mi-a plăcut cel mai mult efectul cu foarfeca.

Andante

O slujbă frumoasă, de Crăciun. Voci cristaline care urcă în trepte pân' la Cer. Rugăciuni care trec de bolta înaltă a catedralei. Urcă ca un fuior luminos, ireal. Colinde calde.

Cadouri multe, desfăcute în grabă. Copii care aleargă bucuroşi în jurul bradului. Linişte!!!!!! Faceţi linişte! Doarme bebeluşul păpuşă! Aş lua bucuria şi aş pune-o într-o cutie, ca o bijuterie. Ca s-o pot deschide în zilele în care nu e Crăciun.

Somn. Zile şi nopţi dormite agale. Somn prelungit, întrerupt doar de zgomotul ceasului deşteptător.

Cărţi. În sfârşit, cărţi. Trăite intens. Cuvintele aproape că pulsează în visele diurne.

Brazii nu miros anul acesta. Nu ştiu de ce. Nicăieri.

A trecut Crăciunul. Dar parcă pentru mine a venit de abia acum. Încet, încet, pe nesimţite redevin eu.

Povestea în fotografii

"Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer" - 17 decembrie, Institutul Oncologic Fundeni

În loc de bilant

Nu știu să scriu despre suferință și bucurie, puse amândouă în același pahar. E ca și cum ai înghiți o gură de pelin în care ai pus un strop de miere. Simți și mierea, dar pelinul e parcă mai puternic.

Aș vrea doar să scriu despre copiii care luptă. Despre copiii bolnavi de cancer care țin cu dinții de fiecare firicel de viață. Și o fac cu demnitate.

Pot să spun că a fost foarte frumos la serbarea din Institutul Oncologic Fundeni. Dar noțiunea asta nu se potrivește prea bine cu ideea unui loc în care este atât de multă suferință. Un lucru este sigur. La serbare a fost BUCURIE.

M-am întrebat mereu de ce oare în preajma acestor copii bolnavi, care mă emoționează de fiecare dată, așa de mult încât după fiecare întâlnire nu prea pot să dorm două, trei nopți mă simt totuși... bine?! E ca un paradox. Eu cred că ei sunt înconjurați de îngeri diafani care îi învăluie cu multă iubire și îi ajută să lupte. În preajma lor îmi vine să merg parcă pe vârfuri, să nu respir, să vorbesc în șoaptă și doar să le mângâi sufletele cu cuvintele, ca o adiere blândă, ca nu cumva să alung ajutoarele nevăzute care le dau atâta credință, bunătate și puritate.

În atâta suferință, COPILUL rămâne copil. Bun, inocent, natural. Are aceeași forță de-a se bucura fără să-și ridice atâtea bariere ca noi, adulții.

Mă simt bine lângă acești copii pentru că pentru mine, ei se află pe o treaptă superioară, spiritual vorbind. Sufletele lor, oricum inocente sunt purificate și de boală. Așa că îi văd pe acești copilași ca pe niște mici îngeri pe pământ. Întotdeauna învăț de la ei ceva. Ei sunt profesorii, iar eu elevul.

Pentru mine acești copii sunt o lecție vie. O lecție care mă învață că acolo unde e suferință poate fi bucurie, că acolo unde e boală contează doar noțiunile de ACUM și AICI. Contează clipa, contează zâmbetul, contează o îmbrățișare, o portocală pe care o împarți pe jumătate și prietenia care prinde contur într-o singură clipă, printr-o simplă strângere de mână.

De aceea pentru mine, faptul că am putut să ofer cu ajutorul atâtor oameni minunați câteva clipe de bucurie acestor copii este un PRIVILEGIU. Este un dar pe care Dumnezeu mi l-a pus în palmă și m-a lăsat să mă bucur de el cu mirarea cu care ai privi o buburuză ce se odihnește pe o frunză.

Știu că nu voi putea niciodată mulțumi suficient pentru mobilizarea extraordinară care mi-a încălzit sufletul în ultimele săptămâni. Au fost zeci de oameni cunoscuți sau necunoscuți care s-au implicat necondiționat și care au scos la suprafață acea lumină care există în fiecare din noi. Dar mă rog ca darul fiecăruia să fie primit.

Și de această dată s-au întâmplat minuni. Minunea că am cunoscut așa de mulți oameni frumoși, că am revăzut oameni dragi, că Dumnezeu mi-a trimis ajutoare atunci când  mi-a fost greu.

Campania nu s-a terminat. Puteti să-i ajutati pe copii prin rugăciune

M-aș bucura să știu că unii dintre cei care au participat direct sau indirect la această acțiune sau poate chiar cei care se vor uita la fotografii își vor dori să-i ajute în continuare pe acești copii. Dacă doriți să le oferiți suport și sprijin puteți intra în legătura cu doamnele de la Asociația Pavel, asociație care se ocupă de problemele acestor micuți și care are sediul chiar în Institutul Oncologic Fundeni.

M-aș bucura să știu că toți cei care vor privi fotografiile de la cele două acțiuni îi vor mulțumi lui Dumnezeu măcar o clipă, pentru că pot să respire, să mănânce, să vorbească, să se miște singuri. Pentru că vor sta de Crăciun cu cei dragi și nu pe un pat de spital. Vor mulțumi pentru tot ceea ce au și vor uita de lucrurile care le lipsesc.

Mi-aș dori în măsura în care puteți, să-i purtați în rugăciunile voastre pe toți copilașii bolnavi cărora le-ați făcut o bucurie, adică pe copiii din Spitalul Fundeni pe care i-am vizitat pe 10 decembrie și pe copiii din Institutul Oncologic Fundeni, pe care i-am văzut pe 17 decembrie. În acest sens o să revin cu un articol cu lista completă cu numele de botez ale copiilor internați în cele două spitale.

Serbarea din Institutul Oncologic Fundeni

Serbarea s-a ținut în sala de mese, la etajul 5 al spitalului. Au venit  să-i vadă pe micuți foarte mulți spiriduși (nu i-am numărat dar cred că am fost în jur de 20 de persoane) care mai de care mai încărcați cu bunătăți (de la brioșe parfumate cu miros de Crăciun, până la plușuri pufoase, jucării tip monopoly, o orgă imensă și alte jocuri educative, lăzi întregi de fructe etc).

Spectacolul „Poveste de iarnă” a fost oferit de oamenii minunați de la Teatrul Paiața. Îi mulțumesc Cristinei Ioachimescu de la Teatrul Paiața și părintelui Marian Tudor din Glodeanu, care ne-a pus în legătură. A fost un spectacol de teatru de păpuși, o poveste de Crăciun cu mesaj. Moș Crăciun din poveste este la un pas să fie oprit din drumul său spre copiii cuminți, de vrăjitoarea cea rea. Din fericire el primește ajutor de la Crăiasa Zăpezii ce are în sanie trei cadouri speciale: prietenia, iubirea și bunătatea.

Unii dintre micuți nu au putut rămâne până la finalul spectacolului. Majoritatea aveau perfuzii. Câțiva dintre ei s-au retras pentru că erau mult prea slăbiți. Cel mai mult m-a impresionat un băiețel care a ieșit din sală, pe hol la începutul spectacolului, pentru că se simțea rău. A privit spectacolul din ușă și a luptat cu starea pe care o avea. Mai mult decât atât el a dorit să fie ultimul copil care primește darul de la Moș Crăciun. Mie mi s-a părut un copil extraordinar de curajos.

După spectacol a ajuns și Moșul în carne și oase. Mi-a plăcut că Moșul a venit cu temele pregătite. A fost ajutat de spiriduși și a știut câteva lucruri despre copilași. A interacționat cu ei.

Darurile

Fiecare copil internat la Institutul Oncologic Fundeni a primit sâmbătă două pungi (una cu dulciuri și fructe, una cu cărticele și jucării sau un obiect vestimentar în cazul adolescenților).

Asociația Resurse Regionale prin domnul Aurelian Nebel a cumpărat dulciuri în valoare de 1.500 RON pentru cele 50 de pachete. Pungile au fost completate cu fructe și alte produse dăruite de diverși spiriduși, dar și cu dulciuri pe care le-am cumpărat din banii strânși din donații.

Cărțile au fost oferite de Cristina Demetrescu, Codrina Butnaru iar caietele cu tematică școlară de Editura Aramis. Jucăriile le-am cumpărat. Au fost jucării diversificate, în funcție de vârste.

La copii din Institutul Oncologic Fundeni au ajuns:

50 de pungi cu dulciuri şi fructe (1 cozonac tip panetone, 2 suc teddy, 1 croissant, 1 bloc de desen/1 caiet de matematică, 1 baton susan, 3 pachete de biscuiţi, 1 ciocolată albă Milka, o ciocolată albă Poiana, 1 pachete de napolitane, 1 cutie carioci, 1 pungă fulgi de porumb, 1 pungă de bomboane asortate, 3 acadele, aproximativ 10 fructe (portocale, mandarine, mere, banane, gref).

Jucării: set 2 păpuşi barbie (8 bucăţi), joc "Nu te supăra frate (1 buc), joc "Comoara lui Piticot" (1 buc), set păpuşă barbie (1 buc), elicopter lego (4 buc), joc ferma animalelor cu 29 de piese (6 buc), tăblițe de desenat (18 buc), Moş Crăciun în glob de sticlă (30 buc), figuri din desene animate de pus pe perete (30 buc), pulover adolescente (5 buc), pulover adolescenţi (7 buc), gentuță farduri de jucărie, set jucărie de pluş + cărticică (5 buc). La aceste jucării s-au mai adăugat jucăriile pe care spiridușii le-au adus chiar în ziua serbării și pe care nu am mai apucat să le număr (aproximativ 10 plușuri și în jur de 10 jucării educative, puzzle, monopoly, o orgă etc).

Cărţi: 60 de bucăţi ("Povestea zodiacului pentru copii" de Cristina Demetrescu), 35 de bucăţi cărţi diverse (5 cărţi de colorat, 17 Disney, 5 mitologie, 3 romane, 5 Jules Vernes), 50 de bucăţi caiete pentru clasa a II-a oferite, 50 de caiete lecturi pentru clasa a III-a, 50 de caiete diferite pentru clasele I-IV (oferite de Editura Aramis), cărți povești diverse (5 buc).

Diverse: servețele umede (10 bucăţi), pampers nr 5 (o cutie mare si 2 pungi mari), brăduţi artificiali mici (16 buc), cutii suc natural 2 l (12 cutii), gentuțe mici pentru fetițe (6 buc), eșarfe (5 buc), breloc cu ursuleț (6 buc), veioze mici (2 buc), 1 dvd cu Harry Potter.

Nu au lipsit bunătătile pregătite de spiriduși (brioșe parfumate, colorate și decorate în diverse moduri, brăduți și steluțe umplute cu dulceață, fursecuri cu fructe uscate sau vișine etc) care chiar au adus mirosul de Crăciun în spital.

Pentru această acțiune am strâns din donații suma de 2.555,5 RON. Din această sumă am cheltuit 1.212,5 RON pentru jucării și 426 RON pentru a completa pachetele cu dulciuri. Restul de bani, adică 917 RON îi voi trimite săptămâna viitoare, cu acordul celor care i-au donat spre Valea Plopului, adică spre părintele Nicolae Tănase și spre cele 400 de suflete care au rămas fără bucătărie, sala de mese și fără alimente în prag de Crăciun. Mai multe detalii găsiți aici. Conturile le găsiți aici. 

MULȚUMESC DIN INIMĂ:

Roxana Dumitru, Cristina Ioachimescu și trupa Paiața, Aurelian Nebel și Asociația Resurse Regionale, Maria Coman, Oana Machidonschi și Editura Aramis, Elena Tudor și Alexa Stănescu, Soare Vlad, Cristiana Gheorghe, Iulia Adam, Alexa Dumitru, Ana Coralevici, Ruxandra Barau, Irina Gheorghe, Andreea Gancea, Sorana Leru, Cristina Carlan, Alexandru Manucu, Crina Gheorghe, Daniela Popa, Silvia Petcu, Alexandra și Alex Ioniță, voluntarele Asociației Pavel (Simona Coandă, Eliza Moraru, Silvia Elena Andrei, Dan și Oana Cociș, Roxana Dascălu, Codrina Butnaru, Cătălin Ioniță și prietenii lor, Livia Șerbănescu și Tache, Bianca si Simion Totonea, Cristina Adriana Buta, Alina Diguță, Sonia Simionov, Adriana Pava, Adriana Dumitru, Victor Stănilă, Alina Comşa, Adina Pădureanu, Alina Stanciu, Fundația Metropolis, Marinescu Mariana, Anda Mihaela Drăghici, Gabriela Iris Cozea, Asociaţia Româno-Canadiana Sfântul Anton, Dorina Coroama, Andreea Cristina Dumitrescu, Oana-Andreea Gherla, Monica Gaian, Adriana Petcu, Maria Stoica, Ionela Costache, Alexandru Baches, Răzvan Sebe, Cristina Adriana Buta, Alexandra Vaida, Alexandra Niță, doamnei asistente si infirmierei din IOB care au lucrat pe 17 decembrie, Maria Stoica, Nadia Ulmeanu, Oana Andreea Zachia, echipa Zurli (Lidia Feher, Mirela Retegan, Vero Căliman, Alex Stama, Robert Tudor, Dan Clucinsky), Iuliana Hamciuc, Paula Varga, Lavinia Tudoran, Mihaela Radu, Dana Popa, doamna Bănică, Carmen Iancu și Paul Coadă, Laura Rădulescu și familia, Alex Vlase și prietenii săi, firma Vavian Pharma, Alexandra Niță, Maria Stoica, doamna Sandra Radu, Dan Dragos, Florin Genescu, Alina Pescaru, Carmen Lucia Sanchez, firma Heidi Chocolat, Luminita Musat, Claudia Lakouri Papanikolaou, Alexandra Nanu, Andreea Pantilimon, Mihaela Duica, Alexandra și Cătălin Grigore, Editura Iona, Asociația Pavel, Olga Cridland, Irina Gabriela și Ștefania Grecu, Ramona Aldea, Nicu și prietenii (Iuliana, Mișu, Dunea, George, Dunca, Slav, Alin, Lucian, Ionuț, Mirabela, Duhaniuc, Monica, Flori, Adina, Ioana Georgeta, Bogdan, Constantin, Mihai, Dragoș, Miruna, Ionela, Mihaela, Ovidiu, Laura, Adi, Mihai, Cătălin, Cristi, Marius, Ionuț, Ștefan, Cristi, Gică, Tudor, Sorin, Mihai, Florin, Florin, Cosmin, Giani, Gică, Florin, Dragoș, Doru, Mihai, Stelian, Aurel, Iulian, Laura, Andreea, Anton, Simona, Nicolaie, Loredana, Petronela, Ramona) Elena Donici, Castelina Voica și Școala nr. 88 „Mihai Viteazul” și în special clasei a VI-a B (diriginte profesor Ileana Popescu, director Luminița Gheorghe), Roxana Muntean și Roveli Stricescu, Doina și Adi Milea, Dorina Coroama, Adrian, Paula si Ilinca Ambrozie, Laura Mirela Ursu, Alin și Alina Mărginean, Cristina Demetrescu, Mari Mălinescu și Cristi Suciu, Mirela Portik, Daniela Popa, Andreea Oana, Lydia Totoiu, Cristina Salca, Cristina Strain, Cristina Monica, Andrei Dana, Dana Mirela Văsilăteanu, Alina Mierloiu, Alexandra Niță, Mirona Miro, Lili Șerbănescu, Cristia Gal, Ana-Maria Hincu, Alexandru Chelu, Iris Gabriela Ghedzira, Victor Stănilă, Luiza Almangiu, Mara Timco, Alina Stefănescu, Cosmin Călugăru, Kristof L. Lajos, Andreea Sminchise, Nicoleta Ionescu, Sânzâiana Vișan, Elena State, Radu Cochină, Petra Babe, Claudia Ungureanu, Florina Roman.

Lista de mulțumiri este comună pentru ambele acțiuni (cea de pe 10 decembrie, din Spitalul Fundeni, pentru 100 de copii și cea de pe 17 decembrie, din Institutul Oncologic Fundeni, pentru 50 de copii) și va fi actualizată pe măsură ce primesc numele tuturor celor care au contribuit. Îmi cer scuze dacă voi uita să menționez pe cineva și vă rog să-mi scrieți un mail pe nicoletatintea@gmail.com pentru a-mi spune cine lipsește de pe listă. Trebuie să menționez că aștept încă de la mai multe persoane listele cu numele prietenilor care au dat o mână de ajutor pentru cele două acțiuni așa că vă rog frumos dacă nu vă regăsiți în listă să mă iertați de o mie de ori.

Să-l ajutăm pe părintele Tănase și pe copiii de la Valea Plopului

Tabăra de la Valea Plopului pe 15 decembrie

Sursa: Facebook

De două zile mă gândesc numai la necazul care s-a abătut peste tabăra de la Valea Plopului. Anul trecut, cu doar două zile înainte de Crăciun am realizat reportajul pe care il puteți vedea mai jos. Copiii m-au colindat în 2010, chiar în clădirea în care a ars. O clădire frumoasă, curată, în care copiii puteau lua masa în condiții decente și puteau desfășura diferite activități. Cred că era singură clădire nou nouță din toată tabăra în care foarte multe dintre căsuțe sunt făcute din lemn. Numai când mă uit la poze mi se rupe inima când văd ce a rămas în locul ei. Mă rog ca Dumnezeu să ne dea fiecăruia un gând bun. Știu că avem fiecare dintre noi puterea de a face ceva. Așa simt. Că suntem datori să facem toți ceva. Puțin, mult cât putem fiecare. Nu o să uit ce mi-a spus părintele Tănase, când i-am spus că mi se pare extraordinar ce a realizat la Valea Plopului. Părintele mi-a spus că pe vremuri, românii îi creșteau pe orfanii ai căror părinți mureau în război și li se părea FIRESC. Firesc ar fi ca și noi să ajutăm cele 400 de suflete de care are grijă părintele să aibă ce să pună pe masă, de Crăciun. Și nu numai atât. Cred că suntem datori să-i ajutăm să reconstruiască ce au pierdut. Suntem datori să facem asta măcar pentru faptul că părintele a salvat zeci, poate chiar suflete de la moarte. Și a mai spălat în acest fel, din noianul de păcate al poporului nostru.

Cei care vor să dea o mână de ajutor la Valea Plopului pot face donații în conturile:

RON: RO42RNCB 0211 0118 4390 0001

Cod Fiscal: 7250977,

BCR - Valenii de Munte

EURO: RO65BPOS30402731515EUR01

Codul băncii 53940, Cod Swift BPOSROBU, Cod Fiscal: 7250977

BANC POST – AGENTIA VALENII DE MUNTE

Mai multe despre situația de la Valea Plopului puteți să urmăriți și pe facebook:

http://www.facebook.com/pages/Valea-Plopului-Orphans/278680380606

Pe fugă

E bună cafeaua la filtru. Foaarteeeee bună. Nu se compară cu aia de la aparatul cu fise. Pe locuri, fiţi gata, start. Spiriduşii aleg în viteză. Noroc că au de unde. Noroc că au cu ce. Jucării. Prinţese care se lipesc pe pereţi. Ce frumoaaaaase sunt! Daruri. Moşi Crăciuni captivi în globuri de sticlă. Şi fulgi care îi acoperă ca-n poveste. Cărţile. Trebuie luate azi. Încerc la....Sau poate la....Spiriduşul de acasă mă salvează. Ca de fiecare dată. Nu. Nu mai este nevoie să luăm jucării. Misiunea a fost îndeplinită. S-o ajutăm pe Alesia. Are cancer. Şi nevoie de bani mulţi. Da. Mâine vin prăjiturile. Da. E frumos puloverul pentru sărbătorită. Roz deschis. Pungi. Să luăm pungi. Şi Pampers. Şi şerveţele. Mă urmăreşte lista de NU-uri. Nu am mulţumit suficient. Nu am fost la bancă. Nu am luat cadouri de Crăciun. Nu am plătit facturile. Nu am sunat. Nu am luat card pentru aparat. Nu am reuşit să pun fotografiile pe blog. Nici bannerele. Nici ce mai vroiam să scriu. NU....Mulţi de NU. Cuvinte. Jumătăţi de cuvinte. Liste. Multe, multe lucruri de făcut. Şi tot atâtea de uitat. Mi-e foame. Mă pregătesc să comand de mâncare. Uitasem. Am mâncare. E la frigider. Cuvinte. Imagini. Cuvinte. Telefon. A luat cărţile. A găsit adresa. Pachetele aşteaptă cuminţi pe bancheta din spate a maşinii. La Valea Plopului a ars bucătăria. Şi mâncarea. Şi scaunele copiilor. Şi culorile. Şi ce mai aveau pe acolo. Vine Crăciunul. 400 de suflete nu au mâncare. Nici masă. Nici acoperişul de deasupra ei. Ce să facem? Cum să facem? Caut imagini. Telefon. Vom avea brioşe frumoase. Da. Fără cacao. Fără ciocolată. Telefon. Mâine. Da. Sunt aici. Mâine vin încolonate mai multe jucării de pluş. Da. Cobor acum. Iau portocalele. Şi sucurile teddy. Da. Am nevoie de încă o maşină pentru sâmbătă. Bingo. Am maşină! Mai tai una de pe listă. Ştiu. Am uitat să duc tăvile. Mai am şi CD-ul de sâmbătă de restituit. E ziua nepotului meu. Am febră. Trebuie să iau un paracetamol. Adrian Năstase a fost achitat. Mătuşa Tamara, adică mătuşa Danei Năstase se poate odihni deci liniştită. Unde e declaraţia cu ouăle? Băsescu vorbeşte dupa şedinţa CSAT. Pe mine mă doare gingia. Cică voi avea un dinte nou până la Crăciun. Tot timpul încerc să-mi amintesc ce am uitat. Pentru că sigur am uitat ceva. :) Ce aveam de făcut. Evident. :)

Îngerii de la mănăstire vin din nou la București

În prag de sărbătoare, cu numai câteva zile înainte de Crăciun, îngerii de la mănăstire, adică fetițele de la Mănăstirea Mărcuș, pe care le crește cu dragoste Maica Serafima vin la București. Au pregătit colinde duioase care vă vor încălzi inimile.

Fetițele vor colinda la Biserica Mihai Vodă din Capitală, duminică, 18 decembrie. (strada Sapienței, în spatele Spring Time-ului de la Izvor). În biserica Mihai Vodă se află și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului dar și mai multe moaște de sfinți.

Dacă doriți s-o revedeți pe Maica Serafima, cu sufletul ei mare și pufos, care aduce alinare, dacă doriți să le revedeți sau să le cunoașteți pe fetițele pe care Maica Stareță le crește încă de când cei care le-au dat viață le-au "uitat" într-o maternitate rece, dacă doriți doar să-i spuneți cu o săptămână înainte de Crăciun, o rugă în taină, Maicii Domnului în fața icoanei sale vindecătoare sunteți așteptați cu drag la biserica Mihai Vodă.

Sunt sigură că "întâlnirea" o să vă bucure sufletele.

Dacă doriți să luați legătura direct cu Maica Serafima puteți s-o sunați la numărul 0740.095.480

"Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer" - Spitalul Fundeni, 10 decembrie