Am jucat într-un film...

Azi-noapte am visat că jucam într-un film. Era un film vechi iar eu jucam un personaj dintr-o altă epocă. Purtam o căciulă cochetă pe cap. Aşa, ca o franţuzoaică.

Nu ştiu cum ajunsesem eu să joc. Mă miram şi eu de întâmplare. Ştiu doar că eram emoţionată. Mă uitam la material ușor tensionată. Era... frumos dar prea lung. Avea cinci minute. Iar cinci minute era enorm.

Nu ştiu de ce, dar în vis eram stresaţi de timp. Materialul era prea lung, iar timpul prea scurt ca să-l tăiem la montaj.

Cineva... parcă era o bătrânică a venit cu ideea salvatoare.

Să-l tăiem! Nu oricum. Să-l tăiem cu foarfeca. Inima mi s-a făcut cât un purice. Mică, mică. De emoţie. Eram sigură că prin tăiere, filmarea va fi stricată.

Dar femeia nu a stat pe gânduri. A luat rola de film şi a început s-o taie fără să-i tremure mâna. Cu gesturi scurte. M-am întrebat ce vom face acum. Bătrânica m-a privit serioasă. Simplu! Lipim pelicula cu apă.

Am privit-o sceptică cum dă cu apă peste bucăţile de film, apoi le apropie şi le lipeşte.

A urmat vizionarea. Filmul a fost introdus în aparat. Ştiu doar că eram mai mulţi. O echipă întreagă. Eu una eram sigură că este imposibil ca replicile să se lipească perfect, adică nu credeam că tăieturile în orb au fost făcute la milimetru.

Filmul a început să ruleze. La fiecare lipitură, în cadru apărea o foarfecă veche, cu zimţi mari. Foarfeca despărţea practic fragmentele, scenele. Toată lumea a fost încântată de acest efect reuşit.

Spuneau că a ieşit că un efect nesperat. Eu am răsuflat uşurată. Și încă mă mai miram cum am ajuns să joc într-un film.

Uneori visele mele sunt comice. Nu ştiu de ce. Și nici de unde reuşesc să inventez în somn atâtea detalii. Din visul ăsta mi-a plăcut cel mai mult efectul cu foarfeca.