De oboseală nu mai am timp să văd miracolele. Nu știu de ce lucrurile nu sunt niciodată, doar albe sau doar negre. Întotdeauna apar amestecate, ca să te deruteze cu tonurile lor de gri.
Bine cu forța nu se face. Energia lucrurilor și a oamenilor este cea care antrenează întotdeauna forțele. Mișcă munții, într-o parte sau în alta. Noi, de fapt, noi nu suntem nimic în această ecuație. Suntem doar instrumente într-un plan care nu ne aparține. Suntem canalele prin care curge acea iubire capabilă să schimbe fața lucrurilor.
Uneori mi se întâmplă să am îndoieli. Lucrurile vin cum spuneam, la pachet, amestecate. Puțin noroi, cu puțină fericire.
Bucuriile se măsoară în gesturile mici. Un mulțumesc, câteodată, o privire, o strângere de mână, o îmbrățișare, un colind cântat la telefon, de glasurile cristaline ale unor copii. Astea sunt bucuriile mele. Le așez pe toate într-un insectar imaginar pe care îl deschid uneori ca să-mi amintesc că binele triumfă întotdeauna.
Noi oamenii, trebuie să avem grijă la ce manifestăm. Am văzut forme uriașe de solidaritate umană în ultimul an. Și în același timp simt că numai credința ne poate înălța pe noi, ca popor.
Din lipsa credinței se trage cel mai des nemulțumirea. Pentru că am văzut și oameni nemulțumiți indiferent cât ajutor ar primi. De la oameni sau de la Dumnezeu. Nemulțumiți cu viața pe care o au. Nemulțumiți prin excelență. Nemulțumirea nu are legătura cu starea socială. Ci e o stare de spirit, un vierme care ne mănâncă cu poftă, sufletul.
Cele mai bune lecții de viață le-am primit întotdeauna de la cei care știu să-și ducă crucea cu demnitate. Indiferent cât de loviți sunt, deși par puși la pământ, în fața mea, sufletele lor urcă la fel ca niște uriași albi și luminoși, până la cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu