Despre îngerii de la mănăstirea Marcuş, din Covasna am mai scris. A trecut un an şi jumătate de când le-am cunoscut pe aceste fetiţe minunate, crescute cu multă dragoste de Maica Serafima. Fetiţele au fost abandonate de părinţi dar au găsit un cămin într-un loc de poveste, o căsuţă dintr-o poiană aflată pe vârful unui deal.
Maica Serafima este foarte necăjită acum. Pe lângă greutăţile curente, grija facturilor, a hranei şi a creşterii fetiţelor s-a trezit peste noapte în faţa unui alt obstacol, care pur şi simplu a dărâmat-o.
Maşina cu care le ducea pe fetiţe la şcoală s-a stricat. Este vorba de un Volkswagen Transporter din 2007. Maşina a fost cumpărată nouă şi are 80.000 de kilometri la bord. Cei de la service i-au spus măicuţei că au mers fără lichid iar cutia trebuie înlocuită. O cutie nouă costă, cu tot cu manoperă aprox. 23.000 -24.000 RON. Am scris bine, nu am pus niciun zero în plus. Asta este estimarea făcută de mecanici. O cutie second hand costă mult mai puţin, în jur de 2000 de euro. Şi în prima şi în a doua situaţie suma este colosală pentru stareţa de la mănăstirea Marcuş.
O problemă în plus ar fi că astfel de cutii de viteze se găsesc foarte greu. Şi în ţară, şi-n străinătate. Măicuţa a reuşit să găsească una în Austria dar s-a vândut în numai câteva ore şi nu a reuşit s-o cumpere.
Pentru fetiţe existenţa acestei maşini este vitală. Pentru cei care nu ştiu mănăstirea unde locuiesc se află pe un deal, în mijlocul unei păduri. De la drumul principal se merge cam 5 kilometri prin pădure. Acum măicuţa nu are cu ce să ducă fetiţele la şcoală. De la drumul principal şi până la şcoala acestora mai sunt câţiva kilometri. În plus, măicuţa are nevoie de maşină şi pentru aprovizionarea pe care o face în mod curent, la Braşov.
Rugămintea mare ar fi următoarea. Dacă găsiţi o cutie de viteze second care corespunde nevoilor tehnice ale maşinii daţi vă rog de veste. Dacă doriţi să contribuiţi financiar la cumpărarea acestei cutii sau aveţi alte sugestii pentru rezolvarea acestei situaţii vă rog s-o sunaţi pe Maica Serafima (0740.095.480)
Se pot face donaţii în contul:
ASOCIATIA DE BINEFACERE "SFANTA IUSTINA"
Presedinta Asociatiei de Binefacere "Sfanta Iustina" Maica Stareta Serafima Comsa
Cod Fiscal: 14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcuş, Loc. Marcuş, jud. Covasna
Cont BCR Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001
BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (ultimul caracter este cifra zero)
Vă asigur că măicuţa are nevoie de suport în aceste momente. Şi de rugăciune către Maica Domnului pentru rezolvarea acestei situaţii. Vă mulţumesc tuturor!
Datele tehnice ale maşinii: Volkswagen Transporter, 2007 (locuri 8+1), motor 2.500 cm cubi, tracţiune 4X4, viteza manuală 6+1, cutie viteze T5.
Dacă doriţi şi alte detalii despre mănăstire puteţi să-mi scrieţi aici: nicoletatintea@gmail.com

Aici puteţi să vedeţi un reportaj cu fetiţele maicii Serafima.
S-a gasit cutia de viteze sau continuam cautarile?
RăspundețiȘtergereBuna Danela,
RăspundețiȘtergeremultumesc de grijă. S-a găsit cutie. Second. Măicuta a luat bani imprumut pentru ea. A costat 2.200 de euro. Enorm. Acum are nevoie de sprijin pentru a putea acoperi datoria.