Despre întâmplări, viață, moarte și speranță

Nicolae

Se făcea că prietena mea, Roxana a scris într-o zi pe facebook despre povestea unui băiețel de opt ani bolnav de leucemie, blond și singur. Nicolae. Un nume care a produs un ecou în sufletul meu, pentru că Sfântul Nicolae este sfântul meu drag, protectorul meu. Doi ochi albaștri triști dintr-o fotografie m-au convins că trebuie să-l ajut cumva pe acest copil. Primul gând a fost cel al omului ocupat - să-i trimit cât mai repede Roxanei niște bănuți să-i cumpere o carte, o ciocolată, ceva. O bucurie cât de mică. Dar Roxana nu avea un cont în care să-i trimit banii.

Se făcea că mă suna într-o seară doamna Vali, soția părintelui Marian Tudor din Glodeanu ca să-mi spună că vrea și ea să-l cunoască pe același băiețel, Nicolae pe care-l văzuse tot pe facebook. Așa că am decis să mergem împreună
să-l cunoaștem. Era pe la sfârșitul lui martie. Nicolae ne-a cucerit pe amândouă cu inteligența lui nativă, cu delicatețea lui, cu... nu știu cum să descriu senzația pe care o ai când cunoști un suflet bun, sensibil și plăpând, ca un fulg. Nicolae a cerut cadou de la iepuraș un banal stilou. Și ne-a povestit că are și câteva   cd-uri cu muzică, primite de Crăciun, la spital pe care nu are unde să le asculte. 

În a doua zi de Paște, Spitalul Fundeni

Se făcea că într-o seară le-am povestit prietenelor mele, Mirela și Mădălina despre cât de mult m-a impresionat Nicolae. Împreună am hotărât să-i facem o bucurie, să mergem la el la spital, în a doua zi de Paște. Să punem mână de la mână să-i luăm un cadou. Doamna Vali ne-a spus că de abia așteaptă să-l revadă. Cercul s-a mărit. Nicolae a plecat însă de sărbători acasă dar gândul de a aduce un strop de bucurie celor care rămân internați în spital, de Paște a rămas. Iar Dumnezeu ne-a trimis multe ajutoare. În numai o săptămână am pregătit 50 de pachete pline cu daruri pe care le-am împărțit în Spitalul Fundeni și în Institutul Oncologic. 20 de prieteni au fost alături de noi, la acea vizită. Și alți prieteni... nu știu să spun câți, dar mulți ne-au ajutat să mergem la spital cu brațele pline. 

Robert și Mirela, 16 aprilie

La spital ni s-a lipit de suflet, Robert Florin. Un adolescent de 16 ani care se lupta cu o leucemie mieloblastică. Un copil singur la părinți care credea în miracole și în faptul că va reuși să învețe să meargă din nou, deși de o lună și jumătate stătea imobilizat într-un pat de spital, sub privirile neputincioase ale celor care i-au dat viață, și care nu 
s-au dezlipit, o clipă de la căpătâiul lui. Robert ne-a impresionat pe toți cu optimismul lui. Iar Mirela, prietena mea nu a mai avut somn. Mi-a spus că trebuie să facem tot posibilul ca să-i bucurăm inima lui Robert. Să facem rost de un laptop pe care să i-l dăruim când vom merge să-l revedem pe Nicolae, pentru că știam că trebuie să se întoarcă după sărbători în spital. Un laptop. Ce înseamnă un laptop pentru un adolescent care nu și-a permis niciodată acest lux? Înseamnă mult. 

Am stabilit să-i vizităm pe Robert și pe Nicolae în weekendul 28 sau 29 aprilie. Teoretic amândoi ar fi trebuit să fie internați pe același etaj, poate chiar în același salon. Joi am aflat că prietena mea, Dana a reușit să facă rost de o fotografie cu actorul preferat al lui Robert, Steven Seagal. O fotografie cu autograf. Vineri am primit vestea cea bună. Un om cu inimă mare (care dorește să-și păstreze anonimatul) ne-a anunțat că-i va trimite lui Robert un laptop, din străinătate. Eram bucuroase. Mai aveam doar o săptămână până la surpriză și de abia așteptam să-l vedem pe Robert fericit. Pentru Nicolae, doamna Vali, soția părintelui din Glodeanu pregătise deja două cutii mari cu pline suprize – trei enciclopedii nouă nouțe, creioane, un dvd player, un stilou, culori, caiete, jucării și multe altele. 

Luni dimineață m-a sunat prietena mea Roxana, de la Asociația Pavel. Mi-a spus că Robert este la terapie intensivă. Că starea lui s-a degradat brusc și că nu se știe dacă mai trăiește până a doua zi. Vestea a căzut ca un trăsnet. Am plâns toată ziua. Am regretat că nu am putut să fac totul mai repede. Mi-am făcut o mie și una de gânduri. Roxana 
l-a mai prins pe Robert conștient. I-a dus laptopul ei ca să-i aducă o brumă de bucurie. Robert a stat cu mâna strânsă pe el. Seara am alergat la spital. Recunosc că nu m-am întâlnit cu moartea, față în față, niciodată. Când am ajuns la spital, Robert se pregătea să plece din lumea asta. Medicii au scos-o pe mama lui pe hol. Mama lui repeta într-una că Robert se duce. L-au scos intubat, din salon, pe o targă și când a trecut pe lângă noi am avut impresia că are o convulsie. Nu știu cum să explic cum se poate crea o legătură atât de puternică într-un timp atât de scurt. Nu-l voi uita niciodată pe acest copil. Și nici pe mama lui. În timp ce-și plângea fiul, pentru o secundă m-a privit în ochi iar privirea i s-a luminat ca atunci când am intrat prima oară în salonul lui Robert. Mi-a spus doar, „ați venit”. Ca și cum trebuia să fiu acolo. Ca și cum ne cunoșteam de-o viață. Nu pot să descriu lucrurile astea. Știu doar că trebuia să fiu acolo în acele momente grele chiar dacă nu au fost inventate până acum cuvinte pentru durerea unei mame care își pierde copilul. 

Am reușit să-l văd câteva clipe în seara aceea și pe Nicolae. L-am întrebat dacă iepurașul a ajuns la el cât a fost acasă și mi-a spus că nu. L-am întrebat ce să-i spun să-i aducă dacă mă întâlnesc cu el și mi-a spus că un laptop. Am rămas fără grai. Așa a devenit laptopul lui Robert, laptopul lui Nicolae. Pe Robert l-am cunoscut datorită lui Nicolae. Iar laptopul pe care intenționam să i-l dăruim lui îl va ajuta pe Nicolae să suporte mai ușor faptul că va sta închis, câteva zile sau săptămâni, într-o cameră sterilă unde nu poate avea vizitatori. Nicolae trebuie să stea în camera sterilă pentru că va fi supus unui transplant. Știu sigur că Dumnezeu a vrut să-l cunoaștem pe Nicolae și prin el, și pe Robert. Nu știu cum să explic că s-au legat aceste lucruri. Este mai presus de înțelegerea mea. De înțelegerea noastră. Pregătirile pe care le-am făcut pentru vizita lui Robert s-au transformat în suport pentru părinții lui, dar și în ajutor pentru Nicolae, care, am aflat două zile mai târziu, că avea nevoie pentru perioada post-transplant de o listă lungă de lucruri pe care mama lui nu putea să i le cumpere (pijamale noi, medicamente, prosoape, alimente etc). 

Roxana Dumitru, mama lui Nicolae, Mirela și Mădă

Astăzi am fost la spital împreună cu Roxana, Alex, Mirela și Mădă. Așa cum ne-am propus încă de acum două săptămâni, din a doua zi de Paște. I-am dus lui Nicolae darurile de la doamna Vali și de la părintele Marian Tudor, dar și lucrurile de care mai avea nevoie (hârtie, servetele, fructe, apă etc). 

Darurile lui Nicolae

Din bănuții pe care i-am lăsat Roxanei ea va cumpăra la două, trei zile alimente pentru Nicolae. Săptămâna viitoare îi vom duce și laptopul pe care îl vom primi din străinătate. Laptopul lui Robert. Acum al lui Nicolae. Nu am putut să intrăm la Nicolae pentru că el se află deja într-o cameră sterilă, se pregătește de transplant. Dar am vorbit cu el la telefon. Asistentele i-au permis să vină până la geam. 

Nicolae, ne face cu mâna

Nu pot să spun ce fericit era. Ne-a trimis bezele și ne-a făcut cu mâna lui de fluturaș delicat.

Nicolae ne trimite bezele, din spatele a două rânduri de uși

Tare mult am fi vrut să-l găsim într-un salon și Robert. Dar probabil el ne privește de undeva dintr-o lume mult mai bună decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Trebuie să recunosc că mi-a fost greu când am trecut pe holul în care acum o săptămână, mama lui Robert stătea prăbușită pe un scaun, plângând. Încă mi-e greu să accept că acest copil luminos s-a dus deși mă rog pentru el și pentru odihna lui. 

Știu că Dumnezeu a vrut să fim prietenii lui Nicolae în această perioadă grea, în care acest copil are nevoie de suport. Moral, dar și financiar. Spre seară l-am sunat pe Nicolae care se uita la desenele animate de pe dvd-urile primite.
Mi-a spus că acum timpul îi va trece mai ușor. 

Dulciurile cumpărate

Pentru copiii din spital am pregătit cu banii adunați din donații de la prieteni și cunoscuți 30 de pachete cu dulciuri (ciocolată albă, fructe, suc, acadele, bomboane asortate, napolitane, croissant etc). 

Am intrat și în salonul în care am fost acum două săptămâni. Chiar în salonul lui Robert. Emanuel era tot acolo, la fel de trist. Mai are încă cinci frați acasă, iar tatăl lui vrea să plece la muncă, în Italia pentru că nu are cu ce să-i întrețină.

Emanuel, un băiețel de 2 ani care stă de la Crăciun în spital

Băiețelul care avea probleme cu trombocitele

Un alt copilaș dormea în patul în care acum două săptămâni, Robert își trăia ultimele zile de viață. Băiețelul are probleme cu trombocitele și este plin de vânătăi. 

Cristina, fetița superbă cu ochi albaștri este și ea în continuare internată în spital. Mă fascinează frumusețea acestui copil.

Cristina, cu mama ei

David

Adrian, băiatul de 19 ani a plecat între timp acasă. 

Adrian, 16 aprilie

Ni s-a rupt sufletul când am intrat în salonul Alecsiei. O bebelușă de 10 luni care se luptă să trăiască. Mama ei, Mihaela are 15 ani și jumătate și mi-a spus că au fost clipe în care a făcut foamea prin spitale. Nu avea nici un ban la ea. Tot ce-și dorea era să-i cumpere micuței un iaurt cu biscuiți ca să-i mai îndulcească suferința. M-a impresionat cât o iubește și cât suferă pentru copilul ei deși este și ea, doar un copil. 

Alecsia și Mihaela

Birsen, fetița abandonată în spital a fost singura care ne-a adus zâmbetul pe buze. Nu am văzut copil mai iubăreț și mai energic. S-a jucat cu Alex și a fost în elementul ei după ce l-a tras de urechi și l-a pupat cu dragoste, jucăușă, pe cei doi obraji. 

Birsen cu Alex

Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această perioadă. Pentru mine a fost una grea. Recunosc. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit financiar.    
S-au strâns din donații 1820 RON. 

Ce am pus astăzi în pungile copiilor

Bănuții i-am împărțit astfel:

• 300 ron – ajutor de înmormântare pentru părinții lui Robert (părinții lui Robert au primit în total 1.000 ron, 500 ron din banii pe care i-am lăsat Roxanei Dumitru în a doua zi de Paște, 200 ron de la Asociația Pavel și 300 ron pe care i-am strâns acum). 
• 750 ron – din acești bani Roxana Dumitru a făcut cumpărături pentru Nicolae, pentru lista cu lucrurile de care avea nevoie în perioada în care va sta în camera sterilă, după transplant. În această camera ar putea sta între o săptămână și o lună iar pe lista dată de spital erau trecute, de la pastă de dinți, periuță, 5 pijamale noi, prosoape noi, termometru, papuci, până la medicamente și alimente). 
• 770 ron – din acești bani am cumpărat dulciuri pentru 30 de pachete pe care le-am împărțit astăzi copiiilor care se aflau în spital.
  
  

  

  Pungile cu dulciuri

MULȚUMESC:

Roxana Dumitru, părintele Marian Tudor și soția, doamna Vali Tudor, Mirela Ghinea, Daniel Stanciu, Mădălina Zlătan, Alex Moraru, Dana și Adrian Conerth, Ghedzira Iris Cozea, Claudia Oprina, Oana Gheorghiu, Roxana Minican, Sorina Vâna, Lavinia Tudoran, Florin Șerban, Iuliana Irimia, Laios Veronica, Irina Sârbu, Mihai Brânzan, Alexandra Nanu, Irina Ilie, Maria Rășcanu, Mihai Răduț, Ana Neamțu, Mădălina Mladin, Bogdan Marian Fireteanu, Laszlo Bodor. 

Fetele împreună cu un băiețel

Îi mulțumim din suflet celui care i-a trimis laptopul, lui Nicolae. Laptopul va ajunge săptămâna viitoare la București.