|
Ovidiu Craiciu, Fotokolor |
Am scris pe scurt, despre serbare aici, la câteva ore după ce ne-am întors de la spital. O serbare prin care mi-am dorit să aducem puţină bucurie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, celor care îşi petrec zile, săptămâni întregi, luni sau chiar ani, în spital.
Mi-e destul de greu să explic ce am simţit pe 8 decembrie, la spital. A fost un cumul de sentimente, de la bucurie, la tristeţe. Au fost mulţi oameni dragi alături de noi. Oameni care ne-au ajutat la descărcatul şi urcatul pachetelor până sus, la etajul 9 al Spitalului Fundeni, în amfiteatru şi înapoi, jos şi iar sus, la diverse etaje ale Spitalului Marie Curie. Părintele Marian Tudor din Glodeanu le-a povestit copiilor despre minunile Sfântului Nicolae, Roxana Dumitru prietena mea, asistent social la Asociaţia Pavel mi-a pregătit şi mie o surpriză. A invitat colindătorii din Asociaţia Tradiţia Românească la serbare care ne-au amintit de colindele vechi, învăţate din bătrâni şi transmise din generaţie în generaţie.
Darurile au ocupat un întreg şir de băncuţe din amfiteatru şi fiecare categorie de pachete (dulciuri, panetone, jucării, şosete, cărţi sau rechizite) a avut câte un spiriduş responsabil care a ştiut cum să le împartă, în funcţie de vârstele copiilor. Şi tot spiriduşii au pregătit amfiteatrul, de sărbătoare. Bunătăţi parfumate pregătite cu drag au fost aşezate frumos pe farfurii, alături de sticlele de apă şi de sucul natural oferit de BioBunătăţi şi Valea Mare (60 l de suc natural de măr). Am primit prăjituri care mai de care mai parfumate şi cozonaci delicioşi. Au fost trimise prăjituri chiar şi din Grecia. Altele au ajuns la spital de aici, de la noi de acasă. Lista spiriduşilor care au gătit pentru serbare este lungă aşa că sper să-mi fie cu iertare că nu-i pot menţiona pe toţi. Vă mulţumesc însă tuturor celor care aţi pregătit sau cumpărat prăjituri pentru copii. Ştiu că pe lângă praful de copt aţi pus şi mult praf de iubire, special pentru ei.
Sunt sigură că tot ce s-a întâmplat pe 8 decembrie a fost pentru fiecare dintre cei prezenţi o lecţie. Sunt sigură că fiecare a avut ceva de învăţat. A fost exact cum am scris la câteva ore după serbare. Am plâns, am râs, ne-am bucurat sau am cântat alături de cei de la Zurli, am făcut poze, ni s-a rupt inima în două de mai multe ori, am văzut un copil la graniţa dintre două lumi sau copii plini de viaţă şi de speranţă deşi au stat pe tot parcursul serbării cu perfuzia pusă la mână, am învăţat de la Andra, care a supravieţuit cancerului şi de la minunata ei mamă că boală se poate învinge prin rugăciune, credinţă şi o gândire pozitivă. Am învăţat multe şi nu am putea să le cuprindem pe toate în cuvinte. Elena şi Mike Mircea şi prietenii lor au împărţit înainte de serbarea din Fundeni, pachete copiilor din Institutul Oncologic. După evenimentul din Fundeni ne-am dus cu daruri în saloane pentru că 13 copii nu au putut participa la serbare, din cauza stării lor precare de sănătate. Pentru că ne-au rămas foarte multe pachete, după serbare, ajutaţi de câţiva dintre cei care au participat la eveniment, prieteni buni sau oameni cu inimă mare pe care i-am cunoscut în acea zi am mers în Spitalul „Marie Curie” ca să le împărţim. Am refăcut o parte dintre daruri chiar pe holurile spitalului, în funcţie de informaţiile pe care le primeam de la asistente, pentru că multe dintre pachete (jucăriile, cărtile etc) erau personalizate în funcţie de vârstă. Am împărţit cadourile în secţia de Oncologie, Pediatrie, Terapie Intensivă şi Nefrologie din Spitalul „Marie Curie”. Seara s-a încheiat la ora 22.00 când am plecat de la spital obosiţi dar fericiţi că am reuşit să bucurăm atât de mulţi copii. Pachetele pentru copiii din Spitalul Fundeni au fost acoperite, cu mici excepţii, din donaţii.
DARURILE
I. DARURILE PENTRU COPII. 1. SPITALUL FUNDENI
Pe scurt la copiii din Spitalul Fundeni au ajuns:
a. o pungă mare de hârtie în care s-au aflat următoarele produse, dulciuri (1 borcan de dulceață de cătină fără zahăr Topoloveni, 1 cozonac mare Balocco tip panetone, 1 suc multifruct 1,5 l Pfanner, 1 brăduț de turtă dulce, 1 suc Teddy cu pai, 1 pungă bomboane sugus, 1 suc teddy mic cu pai, 5 dropsuri asortate, 2 acadele, 1 pachet de biscuiți, 1 napolitană mică cu alune, 1 napolitană cu cremă de vanilie Alka, 1 croissant cremă fructe, 1 croissant cu cremă de lapte Boromir, 2 ciocolate albe Milka, 1 ciocolată albă Shogetten, 2 bucăti prăjitura casei cu mere sau căpșuni, o napolitană mare Balocco, 1 prăjitură Boromir, 1 pungă fulgi de porumb, 1 eugenie, 1 ou kinder, 1 pungă cu turtă dulce, 1 baton cereale, 1 iaurt mic, 1 ciocolată Kinder Bueno, 1 compot de ananas) și 1 ren de pluș portocaliu de la Ikea – în total 60 de pachete;
b. o pungă cu rechizite și altele (1 cutie de creioane colorate, 2 cutii de carioci, 2 caiete de matematică, 1 caiet de desen, 1 joc de făcut baloane din săpun, 1 pix, 1 cutie de acuarele, un coif pentru serbare, o pereche de șosete noi, o brățară din ață cu medalion decorativ);
c. o pungă cu fructe diverse (banane, portocale, mere, kiwi și gref) câte 13 fructe în fiecare pungă; Pungile au fost pregătite de colega mea, Oana Diaconu și sora ei, Alina Nițulescu (profesoară de franceză în şcoala generală din Baldovineşti) care a venit cu trei elevi la serbare, tocmai din Balş, judeţul Olt;
d. o jucărie în funcție de vârstă (pentru bebeluși o orgă cu melodii, pentru fetițe o păpușă Barbie cu haine de schimb, pentru băieți o mașină cu telecomandă, pentru adolescenți un joc specific vârstei); e. o pungă cu cărți în funcție de categoria de vârstă (de colorat, povești, romane pentru adolescenți etc).
În total am avut aproximativ 554 de cărți și cărticele. La categoriile mai mici de vârstă am pus câte 5 cărticele în pachet, la categoriile mai mari, câte 4, 3 sau 2, în funcție de numărul de cărți pe care l-am primit pentru fiecare segment de vârstă. Editura Prut a oferit jumătate din numărul de cărți (în total au fost 257 de cărti de la Editura Prut, dintre care, cărti cu autocolante 80 buc, cărti de colorat pensula magică 30, cărti de colorat cu poezii scurte despre animale, insecte etc 120 buc, romane “Copiii căpitanului Grant”, “Cănuță om sucit” etc 27 buc). Lor li s-au adăugat carti de colorat diverse 60 buc, alte carti 12 buc, 150 de cărți oferite de Candice Dragotă si Editura Sofisticat (“Povestiri din grădina pisici”, autor Candice Luana Dragotă), 35 de cărți oferite ca sponsorizare de Editura Iona, 40 de cărti de povesti (“Motanul Incăltat si alte povesti” 10 buc, “Print si cersetor” 10 buc, 20 “Scufita Rosie”).
OBSERVAȚII: Și la părinții copiilor a venit Moșul. Firma Strauss Romania SRL care produce și comercializează cafeaua Doncafe a trimis la spital 156 de pungi de cafea de 250 g. Mulțumesc, Cristina Necula!
FOTOGRAFII
Fotografii de la serbare puteți să vedeți aici:
fotografiile făcute de mine:
fotografiile făcute de Ovidiu Craiciu, Fotokolor:
fotografiile făcute de Gaşca Zurli:
2. INSTITUTUL ONCOLOGIC BUCUREȘTI
Toate pachetele pentru copiii din Institutul Oncologic, de la cumpărături, până la transport și organizare au fost pregătite de Mike și Elena Mircea. Prietenii lor și colegii lui Mike din Orange au făcut donații în bani (suma totală 10568 ron) Mike a cheltuit pentru cumpărăturile necesare celor 50 de pachete 3977.12 ron. Banii care au rămas (6590.88 RON) vor fi folosiţi de Mike pentru achiziția de medicamente (mai multe detalii la rubrica donații în bani) pentru copiii din Institutul Oncologic.
La copiii din Institutul Oncologic au ajuns pungi (în total 35 de pachete) în care s-au aflat următoarele produse: bloc de desen, pensule, acuarele, creioane de colorat + carte de colorat / pix + caiet dictanto, carti povesti, carti cu rugaciuni pentru copii, iconita, glucoza, punga fulgi porumb, punga lapte praf, cutie lapte, pachet de biscuiti, acadea, compot ananas, turta dulce, sticla suc mere natural 1l, baton mic cu cereale, punga bomboane sugus, ciocolata alba Milka, napolitane alfers, ciocolata bounty, punga jeleuri, prajitura casei, mere, banane, portocale, ocarina/muzicuta, ursulet plus.
II. CATEGORIA CONSUMABILE ȘI MEDICAMENTE
Așa cum știți am primit de la spital o listă cu medicamente necesare pentru copii (pampers, nurofen etc). Aici puteți să vedeți lista semnată de doamna doctor Anca Coliță, șefa Secției de Pediatrie:
Am aflat că este mare nevoie de pampers (măsurile 3, 4 și 5), lapte praf fără lactoză (pentru bebelușii care suferă de boli hepatice), lapte praf și detergent (pentru mamele care stau mai mult în spital și spală hainele copiilor la mașina de spălat din spital).
1. Pampers, lapte praf, medicamente uzuale.
Donațiile către spital s-au făcut în mai multe tranșe.
a. Donații consumabile duse la spital de Ana Parvan
Tot ce am primit de la voi a fost dus la spital pe 5 decembrie, de Ana Parvan (Popa) care a făcut un proces verbal complet, cu toate darurile, pampers, medicamente etc.
Comparând lista de medicamente, cu mici excepții s-au strâns sau chiar s-au depășit de două sau trei ori cantitățile necesare trecute pe listă. Cu litere bolduite am scris cantitățile care au fost duse la spital.
La fel de generoase au fost și donațiile în lapte praf, fără lactoză sau pampers. (cantitățile le regăsiți în procesul verbal).
- PANADOL SIROP - 30 flacoane – 117 flacoane
- PANADOL tablete - 20 cutii – 64 cutii
- NUROFEN SIROP 0-3 luni - 30 flacoane – 69 flacoane
- NUROFEN SIROP 6-12 ani - 30 flacoane – 17 flacoane
- NUROFEN supozitoare - 5 cutii – 15 cutii
- ALGOCALMIN supozitoare - 5 cutii – 19 cutii
- DIAZEPAM intarrectal de 5 mg - 1 cutie – 2 cutii
- DIAZEPAM intrarrectal de 10mg - 1 cutie - 2 cutii
- DEXAMETAZONA fiole -100 fiole – 110 fiole
- CLARITINE sirop - 30 flacoane – 46 flacoane
-PERITOL sirop - 10 flacoane (peritol nu s-a găsit pe piaţă) – am dus Romergan 10 flacoane
- 50 de termometre electronice – 55 bucati
Pe lângă datele trecute în procesul verbal am mai dus la spital, cu o zi înainte de eveniment 2 baxuri de pampers happy măsura 3 (de 82 de bucăti), 17 siropuri pentru tuse și 6 pachete de șervețele umede.
b. Donații consumabile - Irina Ilie și angajații Romtelecom
Tot ce au strâns angajații Romtelecom, prin intermediul Irinei Ilie a fost dus la spital pe 3 decembrie. Prietenul Irinei a făcut acest transport.
Pe scurt angajații Romtelecom au trimis următoarele produse la spital: lapte praf - NAN Fara lactoza, 400g - 2 buc, NAN 3, 400g - 7 buc, NAN 4, 400g - 3 buc, NAN 1, 800g - 3 buc, NAN 2, 800g - 2 buc, NAN 2, 400g - 1 buc, panetone - 7 buc, pampers (măsura 4) pachet 20 de bucati - 1 buc, Pampers (măsura 4) pachet 18 bucati - 2 buc, Pampers Midi, 2 cutii x 3 pachete (186 scutece total), Pufies (măsura 4) pachet 70 scutece - 1 buc, Pufies (măsura 5) pachet 58 bucati - 1 buc, Oncoxin sticla 500ml - 6 buc, Oncoxin 90 capsule - 2 buc.
Angajaţii Romtelecom au donat prin intermediul Irinei Ilie suma de 1355 ron, bani care se regăsesc la suma totală de la capitolul donaţii în bani.
c. Donații consumabile - Mike și Elena Mircea și angajații Orange România:
La Institutul Oncologic au ajuns pe 8 decembrie următoarele produse: fluoracil 500 mg (16 buc), termometre electronice (50 buc), panadol sirop (30 buc), panadol tablete (20 buc), nurofen sirop 0-3 luni (30 buc), nurofen sirop 6-12 ani (30 buc), nurofen supozitoare (5 cutii) și 30 de cutii de lapte praf aptamil, fără lactoză, oferite de firma Danone, prin amabilitatea doamnei Laura P.
d. Donații consumabile - Ramona Aldea, Alina Butușină și angajații hotelului Golden Tulip Victoria Bucharest
Au ajuns la Spitalul Fundeni pe 8 decembrie următoarele produse: 6 cutii de lapte praf fara lactoza Nan, 3 baxuri de pampers măsura 3 (150 buc), 4 (120 buc), si 5 (132 buc) și 6 pachete de servetele umede.
e. Nestle România a donat direct spitalului, 25 de cutii de lapte praf Nutren f. Donații consumabile, din partea Cora Pantelimon (aceste donații vor ajunge săptămâna viitoare la spital). Nan fără lactoză (10 cutii), şerveţele umede Pampers (7 cutii x 4 pachete), şerveţele umede Pampers bebe fresh (2 pachete), Pampers mărimea 3 (7 pachete), mărimea 4 (7 pachete), mărimea 5 (8 pachete).
g. Firma Romastru și-a exprimat disponibilitatea de-a sponsoriza Spitalul Fundeni cu medicamentele de care au nevoie copii internați.
2. Oncoxin
Cea mai mare problemă de pe listă o reprezenta suplimentul numit ONCOXIN, care este un supliment nutritiv ce se prescrie copiilor care au leucemie, în paralel cu tratamentul citostatic dar și după acest tratament. Prospectul Oncoxin îl puteți citi aici: http://www.drogheria.ro/oncoxin_tb_-p1278.html
Pe lista întocmită de spital la cantitățile necesare la Oncoxin erau de 60 bucăți Oncoxin sirop și 50 de flacoane Oncoxin capsule. Siropul se administrează copiilor până în 12 ani iar pastilele celor peste 12 ani. Oncoxinul este scump, prețul pe piață pentru sirop variază între 175 si 220 ron iar pentru flacoanele cu pastile între 160 si 180 ron. Mike Mircea a vorbit cu reprezentanții Oncoxin în România (SC.A NUTRITIONAL NATUROMEDICA SRL) și a obținut cel mai bun preț pentru aceste produse, mai exact la fiecare comandă pe care am dat-o am primit peste prețul plătit, produse de încă 20 la sută. A rezultat un preț pe produs de 153.82 ron pentru sirop și 136.50 pentru un flacon de Oncoxin cu 90 de pastile. Compania ne-a oferit cu titlu gratuit și 150 de batoane din cereale.
Pentru achiziția de Oncoxin, Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București a oferit o sponsorizare în oncoxin în valoare de 10.000 ron, adică 100 de milioane de lei vechi. Mulțumiri doamnei Carmen Negoițescu care ne-a sprijin în acest demers și Anei Neamțu. Din acești bani Camera Executorilor a cumpărat 47 de flacoane de Oncoxin sirop și 18 flacoane de Oncoxin tablete.
Asociația Resurse Regionale, prin domnul Aurelian Nebel, preşedintele asociaţiei a folosit cele trei sponsorizări primite de la trei firme din Constanța (SC. COMVEX SRL 2000 ron, SC Consal Trade, sucursala Port Constanța 1000 ron și BRIGHT MARITIME SERVICES 1000 ron) și de la o persoană fizică pentru a achiziția tot oncoxin (16 flacoane de oncoxin tablete și 12 flacoane de oncoxin sirop). Costul facturii a fost de 4.086.27 ron. Pentru a completa necesarul de Oncoxin am cumpărat din banii strânși din donații încă 10 flacoane de oncoxin tablete). Costul facturii a fost de 1354.08 ron. Am primit de la persoane fizice 6 flacoane de Oncoxin și un Oncoxin sirop. Toate produsele au fost predate pe 7 decembrie, Spitalului Fundeni. În total la spital au ajuns 50 de flacoane de Oncoxin tablete și 60 de flacoane de sirop, adică exact cât era pe lista primită de la spital. Lor li se adaugă produsele duse anterior de Irina Ilie (adică 6 buc de sirop si 2 flacoane tablete).
Pentru a vedea cele trei facturi prin care s-a făcut achiziția de oncoxin (una pe numele Camerei Executorilor Judecătorești, una din partea Asociației Resurse Regionale și una pe persoană fizică, Alexandru Moraru, soțul meu), dar şi procesele verbale încheiate la spital intraţi vă rog aici.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.510365428985039.107886.100000347584111&type=3
În acest folder voi adăuga pe parcurs toate documentele legate de achiziţia de medicamente, facturi, contracte de sponsorizare etc.
III. DONAȚII ÎN BANI
Pentru nevoile copiilor din Fundeni am primit din donații suma de 40542.01 ron. Din bani am cheltuit 385.43 pentru o parte din pungile pentru cadouri și completarea unor produse (turtă dulce, croissante, carioci, acuarele) și 1354.08 ron pentru a completa achiziția de Oncoxin. Au rămas 38802.5 ron. Multe dintre fonduri au fost strânse de prieteni sau de prietenii prietenilor, în cercul lor de colegi sau cunoştiinţe. Acestor bani (38802.5 ron) li se adaugă cei strânși de Elena şi Mike Mircea, prietenii lor și angajații Orange România (rămaşi după pregătirea pachetelor pentru Institutul Oncologic), adică 6590.88 ron. Suma totală este 45393.38 ron, adică echivalentul a aproximativ 9954 euro.
Pentru mine și sunt sigură că pentru toți cei implicați în această campanie, ajutorul primit este nesperat. Sunt convinsă însă că darul a venit pentru că acolo, în cele trei spitale pe care le-am vizitat sunt zeci de copii care au nevoie de sprijin. Au nevoie de medicamente și suport ca să-și poată continua tratamentul. Ca să aibă o șansă la viață.
IV. CE URMEAZĂ
Toţi bănuţii pe care i-am primit din donaţii vor fi folosiţi pentru susţinerea copiilor bolnavi din Spitalul Fundeni, Institutul Oncologic şi Spitalul "Marie Curie". Susţinere care implică achiziţia de medicamente dar şi susţinerea lor pentru alte nevoi care pot fi susţinute cu dovezi financiare (chitanţe etc). In prima fază de vom ocupa de achiziţia de medicamente pentru susținerea copiilor internați în Spitalul Fundeni şi în Institutul Oncologic. Medicamente pentru transplant şi citostatice care lipsesc din spitale. Sunt trei copii care sunt pe lista de aşteptare pentru transplant, in Spitalul Fundeni şi nu-l pot face tocmai pentru că medicii din Fundeni au nevoie de o serie de medicamente care nu se găsesc în România şi în plus, sunt şi foarte costisitoare. Am primit de la spital lista cu medicamentele necesare copiilor care trebuie să facă transplant. O puteți vedea aici.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=510366025651646&set=a.510365428985039.107886.100000347584111&type=3&theater
Pentru că medicamentele nu se găsesc în România nu putem să precizăm deocamdată care sunt costurile. Potrivit primelor estimări vorbim însă de câteva mii de euro, doar pentru medicamentele aflate pe această listă.
După ce vom afla exact listele de preţuri eu voi dona banii pe care i-am primit, Asociaţiei "Aripi spre Viaţă", care va face achiziţia de medicamente pentru Spitalul Fundeni, în baza reţetelor eliberate de medicii curanţi. Achiziţia de medicamente va dura puţin dar sperăm ca-n cel mult o lună sau poate chiar mai puțin să putem să tragem linie şi să scriu pe blog şi facebook, în amănunt modul în care s-au cheltuit bănuţii de la voi. Şi să ataşez inclusiv facturile. Acesta este şi motivul pentru care am prelungit durata evenimentului de pe facebook pentru a putea scrie pe pagină toate noutăţile şi modul în care au fost folosite donaţiile.
(aici este pagina evenimentului de pe facebook: https://www.facebook.com/events/484706741551355/?fref=ts)
Banii strânşi de Elena şi Mike vor fi folosiţi pentru susţinerea copiilor din Institutul Oncologic, prin intermediul Asociaţiei Pavel, care are sediul în acest spital. Dacă rămân bani, după achiziţionarea medicamentelor luăm în calcul şi susţinerea unui singur caz de copil grav bolnav. Voi reveni cu detalii pe măsură ce se concretizează lucrurile în acest sens. Sunt deja doi copii pe care i-am cunoscut in Spitalul "Marie Curie" despre care cred că au nevoie de acest tip de suport.
VI. CÂTEVA PRECIZĂRI
Așa cum am spus încă de la început, numărul copiilor internați în spital este variabil și se schimbă foarte mult de la o zi la alta, mai ales când vine vorba de sărbători sau weekend-uri. Noi am pregătim în total 200 de pachete, 150 pentru copiii din Spitalul Fundeni și 50 de pachete pentru copiii din Institutul Oncologic. Pentru că cifrele s-au schimbat în ultima clipă am dus la Spitalul Fundeni 60 de pachete iar în Institutul Oncologic 35.
Din pachetele destinate Spitalului Fundeni am redistribuit în felul următor:
- 18 pachete către copiii săraci din satul Gogoșari, jud. Giurgiu de care are grijă părintele Cătălin. Unii locuiesc în case de chirpici, alți au rămas fără un acoperiș deasupra capului după ce le-a ars casa. Mai multe despre acești copii puteți citi aici: http://easiea.blogspot.ro/2012/11/saracia-are-ochi-albastri.html Pachetele vor ajunge la Gogoșari pe 16 decembrie.
- 8 pachete vor pleca spre trei familii fără posibilităti, cu copii (o familie cu trei copii pe care i-am cunoscut la biserica si i-am ajutat si cu altă ocazie
- 3 pachete, o familie care are doi copii in plasament - 2 pachete, o mămică care este supusă violenţei în familie si are trei copii mici - 2 pachete şi unui copil cu handicap, în vârstă de 13 ani care se chinuie într-un scaun cu rotile şi are nevoie de şedinte de recuperare în Ucraina - 1 pachet). Pachetele vor ajunge la acești copii, în limita timpului disponibil, până pe 21 decembrie.
- 1 pachet l-am păstrat pentru Nicolae, care are leucemie (Nicolae este un băiețel fără posibilităţi din Suraia, Vrancea care are leucemie, a făcut un transplant și vine periodic la spital pentru tratament). Pachetul va ajunge la Nicolae la începutul lunii ianuarie, când revine la Spitalul Fundeni.
- restul de pachete, adică 63 de pungi cu daruri le-am dus, pe 8 decembrie, după serbare, împreună cu cele 15 pungi care au rămas în Institutul Oncologic copiilor internați pe secția de Oncologie a Spitalului “Marie Curie”.
Până la finalul lunii decembrie...
Dulciurile disparate sau care conțineau ciocolată sau cacao le vom duce până în Crăciun unor copii cu handicap care stau în două centre de plasament. O să fie nevoie să mai completăm puțin pachetele, măcar cu niște fructe și o ciocolată dar sunt sigură că vom reuşi să le facem această bucurie. Unul dintre centre este acesta. Aici nu se pot face fotografii. Sunt 13 băieți în centru. Am programat să ducem darurile sâmbătă, pe 15 decembrie seara. Vom cumpăra şi papucei de casă mai călduroşi pentru că am aflat că au copiii nevoie. (în acest scop am primit 200 de ron de la Mihaela Topliceanu).
Celălalt centru se numeşte “Floare de Colt” din Buzău. Aici sunt 20 de copii. Darurile vor ajunge acolo, prin intermediul domnului Silviu Tesleanu tot în weekendul 15-16 decembrie. Pentru completarea pachetelor am primit 200 de ron de la Simona Andrei.
VI. MULȚUMIRI
Aceasta a fost cea mai mare acțiune pe care am organizat-o până acum. Am primit cu bucurie implicarea voastră. Am simțit din plin ajutorul Sfântului Nicolae și al tuturor sfinților cărora m-am rugat, înainte de acțiune, în mănăstirile din Bucovina în scurta vacanță pe care am avut-o în luna noiembrie, chiar înainte de demararea acțiunii umanitare. Evenimentul pe care l-am făcut pe facebook a strâns într-o lună peste 900 de susținători. Foarte mulți dintre ei s-au implicat în mod real în susținerea acțiunii, prin mediatizare, donații în produse, atragere de sponsori, donații în bani, achiziții de medicamente, pampers etc. Au fost trimiși bănuți pentru copiii din Spitalul Fundeni și de la mii de kilometri depărtare, din Australia, Canada, Germania, Portugalia etc. Aș vrea să vă mulțumesc fiecăruia în parte pentru resursele extraordinare de energie pozitivă pe care le-ați investit în acest eveniment. Pentru mine a fost încă o dovadă că se pot face lucruri mari cu pași mici, atunci când există rugăciune, dorință și dăruire. Şi o dovadă că există oameni buni, mulţi oameni buni. Pentru că au fost foarte mulți oameni implicați am decis ca-n lista de final să trec în special firmele care au sponsorizat acest eveniment.
Vă rog să mă iertați dacă v-am greșit în toată această perioadă. Pentru mine a fost un pic dificil să gestionez toate resursele și nu știu dacă am reușit să fac totul așa cum mă străduiesc mereu, cât mai bine cu putință. Dacă am uitat să trec pe cineva în lista de sponsori sau de donații, dacă doriți să faceți anumite completări care să fie incluse în acest bilanț vă rog să-mi scrieți pe adresa: nicoletatintea@gmail.com. Tot aici îmi puteți scrie și dacă doriți să vă trimit bonurile de la cumpărături dar și facturile și procesele verbale încheiate la spital sau orice alte informații legate de această acțiune, cheltuirea banilor etc.
Așadar MULȚUMESC:
Roxana Dumitru (Asistent Social, Asociația Pavel) pentru tot ajutorul, prietenie şi suport, Nadia Ulmeanu (asistent șef, Secția Pediatrie, Spitalul Fundeni), Maria Coman (pentru tot sprijinul dat pe parcursul campaniei), doamna doctor Anca Coliță, Şefa Secţiei de Pediatrie din Spitalul Fundeni, Mike și Elena Mircea (pentru tot sprijinul dat pe parcursul campaniei și pregătirea pachetelor pentru IOB), Aurelian Nebel și Asociația Resurse Regionale prin intermediul căreia am încheiat toate contractile de sponsorizare, Carmen Negoițescu și Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București care a cumpărat Oncoxin pentru copiii din spital, în valoare de 10.000 ron (100 de milioane de lei vechi), doamna doctor Carmen Orban (managerul Spitalului Fundeni), Bibiana şi Diana Stanciulov și Magiun de Topoloveni (www.magiun-sonimpex.ro) (150 de borcane de dulceață de cătină), Ana Parvan (suport si logistica) şi celor 71 de prieteni şi colegi ai Anei, angajaţi ai unei bănci din România, Dana Popa, Boromir (http://boromir.ro/ - 150 de croissante și 150 de prăjitura casei), pictor Iosif Oprescu (care a făcut desenul pentru fotografiile copiilor), tipografiei care a tipărit panoul cu Moş Nicolae, pentru serbare, Marcel Iordan “Tipu’ de la cabina foto” şi echipei lui, adică www.saycheese.com.ro (care le-a făcut fotografii copiilor cu Moș Nicolae din panou și i-a oferit fiecăruia, pe loc, o poză ca amintire, Sandra Radu (jucării), Cami Iordan (140 de reni de la Ikea), Fotokolor (www.fotokolor.com prin Ovidiu Craiciu care le-a făcut poze minunate copiilor), Mirela Retegan şi trupa Zurli (http://www.zurli.ro/), Valentina Nedea “Tanti Hăinuța” (150 de șosete noi), Cecilia Ciupercă, Andreea Mihai, Emilia Covrig și Carrefour România (http://www.carrefour.ro/), Monica David și Cora Pantelimon (http://www.cora.ro/), Valentina Nistor și Styx Naturcosmetic (http://www.styx.ro/) (150 de creioane și 150 de caiete), Editura Iona (www.edituraiona.ro), Editura Prut (http://www.prut.ro/), Candice Dragota şi Editura Sofisticat (150 de cărti "Povestiri din grădina cu pisici")
, Olivia Pamfil-Nechitoaia (www.organicinromania.blogspot.ro) BioBunatati (www.biobunatati.ro) și Valea Mare (http://www.valea-mare.ro) (care au oferit cei 60 de litri de suc de mere, pentru serbare), Natalia Ene (http://www.helpnet.ro/), Dana Nicolae care a pregătit brățările pentru copii și le-a oferit la un preț modic (http://stelepeperete.blogspot.ro/), Ramona Aldea, Alina Butuşină şi angajaţilor hotelului Golden Tulip, Beatrice Cioba și Asociatia Familiilor Monoparentale Famo, Adriana Mironescu şi firmele din Constanța - S.C. Comvex SA (2000 ron), SC Consal Trade, sucursala Port Constanța (1000 ron) și Bright Maritime Services (1000 ron), Bograve Advertising SRL (150 de cozonaci tip panetone Balloco şi 150 de napolitane), grupului de pe facebook “O mână de ajutor de la o mână de oameni”, Wilhelm Romco SRL, Mara Stoenescu “Bodybebe” (http://bodybebe.ro/) care a donat hăinuțe noi pentru bebelușii din spital, Valentina Popescu (http://interesart.wordpress.com/) care a donat o cutie plină de materiale didactice, special pentru camera de joacă din spital, Nestle, Danone, Lavinia Petruescu (a asigurat din fondurile primite de la prietenii săi achiziția medicamentului Natulan pentru doi copii internați în spital. Medicamentul pentru cei doi copii a costat 1800 ron. Tot Lavinia a donat bănuţii pentru susținerea financiară a lui Rareș, un băiețel care a făcut de curând un transplant de ficat de la mamă și are mare nevoie de ajutor pentru cumpărarea de medicamente și alimente etc.), Cristina Necula și Strauss Romania SRL, firma care produce si comercializeaza cafeaua Doncafe
(http://www.facebook.com/Doncafe) (156 pachete Doncafe de 250 g), Alka si Cyrom Romania (150 de sticle de suc Phanner de 1.5 l, Wilhelm Romco SRL, Asociaţia „Aripi spre Viaţă” si Asociaţia Pavel.
Le mulţumesc tuturor celor care ne-au însoţit la Spitalul „Marie Curie” (Ramona, Carmen, Paul, domnul Florescu, Mike, Elena, Claudia, Cristina, Lavinia şi prietenii săi, fără de care nu am fi putut să împărţim pachetele în aceeaşi seară) dar şi tuturor celor care au fost la eveniment, în mod fizic sau cu inima şi au făcut posibilă realizarea serbării pentru copii.
Mulțumesc tuturor celor care au scris pe bloguri despre acest eveniment: Maria Coman, Miruna Mărgărit, Corina Ozon, Viorel Ilisoi, Bogdana Dobre, Olivia Pamfil-Nechitoaia, Piticul Copilasi, Cristina Popa.
Dați de veste dacă am uitat pe cineva. Eu cred că ajutorul și susținerea extraordinară de care ați dat dovadă nu se vor opri aici. Celor care doresc să susțină pe termen lung un copil bolnav de cancer le recomand să ia legătura cu Asociația Pavel (http://www.asociatiapavel.ro/), sau cu Asociația “Aripi spre Viață” (http://www.aripispreviata.ro - președinte Nicoleta Vlad, telefon 0723300259) care se ocupă de problematica acestei suferințe, mai precis de copiii bolnavi de cancer. Asociația “Aripi Spre Viață” are un proiect privind renovarea a șase rezerve de la etajul 6 al Spitalului Fundeni dar și un proiect privind achiziționarea de catetere.
Orice ajutor este binevenit pentru cei care luptă pentru interesul copiilor aflați în suferință. Ca să faci o bucurie uneori nu este nevoie de prea mult. Doar de un gând bun și puțină voință.
Pe blogul Asociației Pavel îi găsiți cu ușurință pe cei care au nevoie de ajutor. http://apeluriumanitare.wordpress.com/
Puteți să-l alegeți pe oricare dintre acești copii și să-i faceți o vizită. Să le dați părinților un telefon și să-i susțineți cu o vorbă bună. Dumnezeu să aibă grijă de voi toți