Când durerea poate fi și zâmbet...

Iubita mea Sofia...

Zilele acestea am încercat să-mi ascund durerea... zâmbind. Am zâmbit pentru că draga mea, într-un fel, acum ştiu mai mult decât în urmă cu două luni, că toate durerile noastre mărunte şi grijile sunt trecătoare.

Așa că m-am bucurat de fiecare clipă, de oameni, de îmbrăţişările lor, de micile daruri pe care le-am primit, o prăjitură sau o portocală. Tu ştii draga mea, de acolo de Sus, că lucrurile astea sunt mai importante ca orice, în iconomia unei zile. 

Tu ştii scumpa mea, că DINCOLO contează cât de mult ai iubit în fiecare zi. Cât de mult ai iubit şi te-ai lăsat iubit de ceilalţi, cât de mult ai reuşit să-i asculţi şi să empatizezi cu suferința lor. 

Draga mea, mi-e greu să explic că aş îmbrăţişa oamenii. Aşa, fără să aleg. I-aş îmbrăţişa cu ochii închişi şi le-aş spune tuturor celor care suferă că totul o să fie bine. I-aş îmbrăţişa aşa cum îmbrăţisezi un copil, aşa cum te-aş fi îmbrăţişat şi pe tine scumpa mea fetiță. Cu tot sufletul. Cred că în fiecare dintre noi se ascunde un copil, un copil avid de iubire, un copil tulburat de frici și spaime. Și cel mai greu trebuie să fie atunci când vezi că s-a golit sacul cu clipe, că ești bătrân și constați că nimic nu se mai poate întoarce, nici măcar o secundă. Sau poate nici măcar nu vei ajunge să-ți trăiești bătrânețea. Poate că timpul tău se va termina mult mai repede.

Viaţa asta nebună ne-a adus multe frici, draga mea. Este greu să  înțelegi cum sunt înghesuite atât de multe trăiri într-o fărâmă de suflet. Câteva grame, atât cât cântăreşte el. Și parcă ne încăpățânăm în fiecare zi să-l sufocăm și mai mult. Cu tot ce vedem. Cu tot ce simțim. Cu alergătura și tot stresul. Încărcăm sufletul cu tot balastul de care el nu are nevoie. Și uităm să... respirăm. Ne hrănim trupul dar cel mai adesea uităm de suflet. Uităm de noi, de legătura cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Pare ciudat dar am ajuns să văd izbucnirile celor din jurul meu, tot ca pe manifestările unor copii. Cred că şi ele pornesc tot dintr-o nevoie acută de afecţiune. Dintr-o neîmplinire, poate personală. Dintr-o durere, ascunsă adânc în inimă. Şi în spatele acestei neîmpliniri stă draga mea, acea înstrăinare de Dumnezeu. Este așa de greu, iubita mea dacă ești departe de El. Pentru că plângi și nu are cine să te mângâie, pentru că suspini și nu are cine să-ți șteargă lacrimile. Și pentru că te simți singur și al nimănui, indiferent cât de multă lume este în jurul tău. Ești ca o floare de mac, în bătaia vântului. Orice pală puternică îți poate smulge petalele. Și orice necaz te poate pune la pământ. Iar singur, fără să ceri ajutorul Maicii Domnului sau sfinților, fără să te lași în voia lui Dumnezeu, s-ar putea să nu te mai ridici niciodată.

Mami, draga mea, aici pe pământ sunt mulți copii mari care au uitat drumul spre ACASĂ. L-au uitat, mami și au îngropat adânc în sufletul lor orice amintire sau gând despre acel loc al veșniciei.

Pe mine mă alină gândul că tu ești deja ACASĂ. Și îmi doresc să trăiesc astfel încât să ne putem revedea.