Amintiri din vacanţă

M-am întors. Grecia mi-a plăcut la nebunie.
Atena m-a şocat. Am văzut vestigiile antice pe care le visam cândva.

M-am plimbat pe lângă Acropole. M-am întors cu gândul în timp. Am admirat oraşul de la înălţime.

Am privit în culisele teatrului antic. I-am văzut cu ochii minţii pe vechii greci jucând scene cu zei în sanctuarul cu o acustică perfectă.

Am privit spre cer şi m-am bucurat de lumina ireală. Am admirat proporţiile perfecte ale Cariatidelor.

Mi-am amintit perioada în care stăteam cu nasul în cărţi şi învăţam despre proporţiile de aur ale artei greceşti.
În rest, oraşul m-a surprins. Traficul e de-a dreptul dement. Sute de maşini gonesc pe străduţele cu sens unic. Din stânga, din dreapta, de nicăieri sute de motociclişti te înconjoară.

Gunoaiele stau maldăr în centrul oraşului. Am văzut drogaţi plimbându-se în miezul zilei, nestingheriţi de poliţişti.

Comerţul e şi el suprinzător. În numai câteva minute zeci de libanezi îşi aştern păturile pe carosabil şi deşartă rebuturi oferite spre vânzare. Alţii stau pe şosea cu tarabe ambulante. Totul se întâmplă în plin centru, în timp ce maşinile nu se opresc din goana lor.

La greci, şoferul deţine supremaţia. Am văzut o maşină de poliţie care nu dădea prioritate unui pieton - o bătrânică aflată pe zebră. Până şi semafoarele ţin cu şoferii. Pentru pietoni culoarea verde ţine mai puţin de 15 secunde. Practic, trebuie să alergi pe zebră. Oricum, poate fi distractiv.

Cartierul Plaka e fascinant. Străduţe înguste cu chilipiruri frumos luminate. Terase care te îmbie la tot pasul, greci care te poftesc, aşa cum numai ei pot s-o facă, la masă.

Servicii bune. Te aşezi obosit şi grecul îţi aduce mai întâi un pahar cu apă. Îl sorbi cu nesaţ. După plimbările interminabile, parcă îţi e mai sete ca oricând.

Nu poţi rezista însă cafelei. Nu se cade însă să ceri, pur şi simplu, o cafea. Ai de ales, cafea grecească, cafea dublă, frappe cu gheaţă şi aşa mai departe. Pe mine m-a sedus frappe-ul cu îngheţată.

Insula Paros a fost şi ea minunată. Hotel decent. La intrare eşti primit de un papagal vorbitor. Repetă pe un ton caraghios "Hello Rico".

Marea, aproape. Terase luxoase pe marginea apei. Muzică în surdină, aşa cum îmi place mie. Şi o apă de milioane. Limpede, cât să-i vezi fundul. Peştii arginti te înconjoară. Ai impresia că-i poţi prinde năstruşnic între degete. E doar o impresie, desigur. Plaje diverse. Cu nisip sau golfuri magnifice, între stânci.

Soarele apune în mare. Mingea de foc e înghiţită seară de seară, de apele line.

Sunt multe de spus. Nu voi uita cina cu fructe de mare servită la un restaurant cu specific, în orăşelul Paralia Avlida. Apoi, portul Halkis cu Apele Nebune, cum le numesc localnicii. Acolo, apele din golf sunt mişcate de curenţi şase ore în stânga, şase în dreapta iar o oră sunt ţinute pe loc. Nu e o glumă. Aşa e acolo, iar specialiştii nu au reuşit să explice încă fenomenul.

Cam atât din vacanţă.