Dacă aş putea uneori aş face o cură de tăcere. Nu aş vorbi cu nimeni. Nici măcar cu cei dragi. Nu aş răspunde la telefon şi aş privi ore în şir, pereţii goi. Nu, nu devin EMO. Dar pur şi simplu am început să am momente în care nu mai simt nevoia să vorbesc. Şi nici să mi se vorbească.
Să nu se supere pe mine nimeni. Prietenii mai ales. Îi iubesc la fel de mult. Dar mă simt stoarsă de energie. Nu mă pot detaşa de problemele altora. Le iau asupra mea. Iar telefonul, Doamne, cât îl urăsc uneori când sună!
Mi se pare că ritmul ăsta nebun ne afectează simţirile. Dorm pe repede înainte, visez urât şi mă trezesc la fel de obosită.
Nu mai am timp să respir. Să-mi trag sufletul. Să privesc cerul. Număr weekend-urile. Plecată, lucrez, plecată, lucrez, nuntă, nuntă, iar lucrez. Uff.
Să nu se supere pe mine nimeni. Prietenii mai ales. Îi iubesc la fel de mult. Dar mă simt stoarsă de energie. Nu mă pot detaşa de problemele altora. Le iau asupra mea. Iar telefonul, Doamne, cât îl urăsc uneori când sună!
Mi se pare că ritmul ăsta nebun ne afectează simţirile. Dorm pe repede înainte, visez urât şi mă trezesc la fel de obosită.
Nu mai am timp să respir. Să-mi trag sufletul. Să privesc cerul. Număr weekend-urile. Plecată, lucrez, plecată, lucrez, nuntă, nuntă, iar lucrez. Uff.