Tortul miresei

Să vorbim despre tort. Am crezut că va fi cea mai uşoară alegere. În definitiv, ce poate fi atât de greu? E doar un tort. Un tort de mireasă.

Prima oprire. Cofetăria Ana. Din Pipera. Toată lumea a auzit de Ana. Are o reputaţie bună. Am crezut că prima oprire va fi şi prima servire. Dar....NU. Era sâmbătă şi laboratorul era gol. Tanti de după tejghea ne-a privit cu ochi mari când a auzit că mai avem vreo două luni până la nuntă....Că de, tortul se comandă aşa, cu câteva zile înainte. Nu am ştiut. Eu credeam că e mai bine să faci totul din timp.

În fine, cerem un catalog. Şi primim un album cu vreo 10 fotografii 9 pe 13 care arătau ca acum o sută de ani. Şi torturile la fel. Pe bune, că la fel. Dar cu flori naturale puteţi să decoraţi tortul, întreb. Aaaaaa, nu ştiu. Nu am mai făcut.

Nu mai ţin minte exact preţul pentru un kilogram de tort. Parcă 60 şi ceva. Şi vreo 80 transportul. Şi nu ştiu cât suportul. Era oricum peste preţul pieţei. Am plecat dezamăgită. Mai încercăm. Mai încercăm. Doar e prima cofetărie, m-am gândit.

Aşa că am început căutarea asiduă pe internet. Aşa am aflat de cofetăria Maria, din Aviaţiei. Păreri bune. În plus, am găsit printre apropiaţi nişte clienţi. Gata, asta e! Cea mai simplă alegere. Şi kilogramul de tort mai accesibil ca preţ. Prăjiturile de aici sunt recunoscute pentru că sunt făcute cu frişcă bătută, nu sintetică. Aşa că a doua oprire - cofetăria Maria. Când am ajuns totul era gol. Cofetăria, tot. Nu era nimic în galantar. În geam, un bilet. Concediu de odihnă o lună. Păi cum, toată cofetăria????? Şi nunţi, şi onomastice, şi botezuri, nimic? Ok.

Aşteptăm. Trece luna. Revenim. Sâmbătă. Aglomeraţie. În cofetărie, cozi. Pe două rânduri. Căldură. Aer condiţionat întreb? Nu. Mor de cald. Şi sunt şi foarte obosită. Vreau doar să întreb de un tort. Dar unde? Trebuie să aştept la coadă. În fine. Până la urmă mi s-a pus în braţe un catalog. De întrebat detalii nu am pe cine. Că se vând prăji pe bandă rulantă. Iar fotografiile cu torturile ...Nu ştiu. Eu vreau să fie îmbrăcat în marţipan. Deci, nu. Am cumpărat câteva prăjituri care au fost delicioase, recunosc. Cu siguranţă şi torturile sunt foarte bune dacă alegi să fie doar cu frişcă. Dar eu vroiam marţipan.

Aşa că, m-am întors din nou la domnul GOOGLE, GOAGĂL, GUUGLE. Că doar el m-a salvat de atâtea ori. Am intrat pe forumul de mirese şi am luat la rând cofetăriile. E drept, multe dintre ele nu au pagini de internet. Dar am citit păreri, pro şi contra. M-am uitat la zeci de fotografii. Şi am descoperit cel mai sinistru lucru. COFETĂRII FURĂCIOASE. Deci dragi cofetari, patroni de cofetari sau cum vă numiţi, vă rog eu frumos nu mai furaţi fotografii de pe site-urile străine de profil şi nu le mai puneţi pe pagina voastră de prezentare ca şi cum ar fi marile voastre realizări. Serios. Dacă poţi să faci doar două torturi fă-le pe alea, dar fă-le bine. E ca şi cum eu m-aş semna pe o ştire care a scris-o sau obţinut-o altul.

Dezamăgirile s-au ţinut lanţ. Pentru că la pretenţiile de Mic Paris stăm foarte prost la capitolul inspiraţie. Poate că, nu ştiu, poate că mirii îşi mai doresc şi altceva în afară de trandafirii grosolani din marţipan spoiţi cu albastru sau roz ţipător. Şi alte torturi, mai atipice. Un prieten artist mi-a spus că nu e greu, cel mai bine ar fi să fac eu macheta tortului din carton şi să mă duc cu ea la o cofetărie. Asta mi-ar mai trebui!!! Să mă apuc să fac şi machete de tort.

Am avut şi câteva clipe de fericire. Pasagere. Am nimerit uneori pe site-uri unde mi-au plăcut torturile. Dar fericirea a durat doar până am realizat că dulciurile respective erau realizate în alt oraş.

Oricum cele mai aspectoase torturi le-am găsit pe site-urile unor cofetării din Cluj, Braşov, Timişoara şi Oradea. Iar numărul 1 în top e http://www.cauttort.ro/

Ca de obicei, mirele a fost deschis la nou. Doar, doar s-o calma mireasa. Aşa că, după rochia de mireasă făcută la Sibiu, invitaţiile şi meniurile făcute la Cluj, sandalele comandate din Argentina a acceptat şi ideea de a realiza tortul la o cofetărie din ţară.

Din păcate cei de la http://www.cauttort.ro/ nu aveau posibilitatea să-l transporte. Aşa că am renunţat la idee.

Am restrâns seria căutărilor la Bucureşti. Am mai făcut o oprire undeva aproape de Bucur Obor unde e un laborator care face torturi bune dar din nou era sâmbătă şi am dat peste o vânzătoare cam aeriană care mi-a prezentat un catalog cu nişte torturi făcute în străinătate (nu ştiu de ce, dar chestia asta îmi suna cunoscut) şi în plus, nu făceau decât torturi din ciocolată.

După lecturile pe forumuri am văzut că nu poţi da greş cu Cofetăria Agapitos. Au preţuri destul de ridicate dar şi reputaţie bună în domeniu. În fine. În sâmbăta aceea până şi în Cofetăria Agapitos din Dorobanţi se stricase aerul condiţionat. Poate pentru că am intrat eu în cofetărie :))). Au ceva modele de tort mai răsărite, multe copiate tot după modelele din străinătate. Desigur marţipanul nu e prelucrat la fel de minuţios iar la compoziţie nu ai decât două variante (black forest şi una biscotino).

Sincer, prăjiturile sunt tare bune şi m-ar fi tentat teribil o compoziţie cu cappucino sau caffe latte dar la următoarea vizită tanti vânzătoarea mi-a spus că dacă vreau totul se poate pe propria semnătură, aşa că am renunţat la ideea revoluţionară.

Pentru că atunci nu se lucra la laborator am amânat comanda. Am revenit şi nu am mai stat pe gânduri. Am comandat un tort clasic, fără prea multe briz briz-uri. Un tort obişnuit. Frumos şi simplu. Acum rămâne de văzut dacă gustul acestuia va fi pe placul invitaţilor.

Două săptămâni. Şi o zi.

Mai sunt două săptămâni. Şi o zi.

Zilele se rostogolesc unele după altele. De fapt nu se rostogolesc, cad unele peste altele ca la jocul de domino. Câteva nopţi am dormit pe repede, m-am trezit de nu ştiu câte ori, am avut insomnii şi un singur stres, pleacă sau nu Madonna, a ajuns sau la aeroport, a ieşit sau nu din hotel şi aşa mai departe.

Printre toate astea s-au strecurat şi gânduri legate de chestiile care trebuie rezolvate cu două săptămâni înainte de nuntă....

Deci dă ok-ul pentru meniurile de la Cluj, e spaţiu prea mult între text şi steluţe, deci vă rog să fie toate cu maro, da, nu pot să-mi fac programare la pedichiură, totul e ocupat, când ajunge comanda de la Oriflame, cafeaua din Germania nu putem s-o ridicăm că nu a fost pus coletul pe numele nostru, ăia nu au trimis încă pantofii din Argentina, confirmă codul poştal, mai confirmă şi adresa, şi strada, şi ţară şi aşa mai departe, da, nu ştiu când ajung la solar, cică ai nevoie de cinci şedinţe ca să te colorezi frumos, nu putem da comandă de tort, pentru că sâmbăta nu se lucrează la laborator, să ducem costumul la scurtat, nu am cumpărat butonii, nu uita de cămaşa pentru cununia civilă, te rog ia-o pe asta exotică, turcoaz, nu vrei, e ok şi cea gri, cum găsim piesa pentru dans, trebuie să aibă o calitate mai bună, când repetăm şi noi, să sunăm pentru confirmări, să vedem cum facem aranjarea la mese, avem numai cu numere impare, deci nu e bine ocupă prea mult loc, dar nimeni nu poate fi mutat că X nu cunoaşte pe nimeni de la masa Y, şi nici Z de la masa W, să tăiem de pe listă, să punem pe listă, da, să ne întâlnim cu cei de la firma de decoraţiuni, nu uita de lumânări, mai trebuie să-mi cumpăr un ruj, că nu am, de ce fel de agrafe am nevoie, să nu uităm de ramă, da, trebuie reparată draperia, să ceri bormaşina, am primit mesaj de la bancă că trebuie să plătesc rata, cum facem cu analizele, să multiplici te rog actele pentru cununia civilă, a nu se potriveşte cafeaua....

Şi tot aşa....

Şi NU, NU SUNT STRESATĂ. Nici nu am timp să mă gândesc cum mă simt.

AMR 20 de zile

Mai sunt 20 de zile. Şi de abia acum am început să am fluturi în stomac. De exemplu astăzi, la croitor când l-am văzut pe domnul mire îmbrăcat în costumul de ginerică! Şi tot astăzi, când am revăzut sala nunţii, amenajată pentru un eveniment similar.

Mai avem lucruri destul de mărunte de aranjat. Unele se aşează parcă singure, de la sine. Le aşează o mână vrăjită. Sau nu ştiu, poate pur şi simplu nu mi se mai par mie atât de importante. Sau nici nu erau.

Cred că voi fi emoţionată, asta e sigur. Şi sper să nu plâng prea mult.

Nunta prinde contur. Văd totul cu ochii minţii, privirile celor dragi, îmbrăţişările, lacrimile furişe, florile, sala, rochia, sandalele, totul. Aproape că aud şi muzica. Muzica nunţii mele. Şi vizualizez dansul. Şi zbânţuiala nebună.

Sandale de mireasă. Partea X

Am comis-o! Sau cum să spun? Dacă prima şi a doua achiziţie de sandale la comandă ţi-au scos peri albi de ce să nu începi un nou capitol numit "cumpărături online"??

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu una, n-am stat nicio clipă pe gânduri. După câteva zile de aşteptare ieri, pe înserat am primit în sfârşit un semn de viaţă de la firma de pantofi din Argentina. UN MAIL. În care scria negru pe alb, că TOTUL ESTE POSIBIL. Că pentru o "bride" sandalele pot ajunge de la mii de kilometri distanţă, chiar şi în 5 zile. 5 zile desigur, după ce se face plata.

Am simţit aşa, un val de bucurie. Îmi venea să sar în sus. Mirele dormea sus dar nu m-am putut abţine: l-am trezit să-i dau vestea. Sincer el chiar s-a bucurat. Acum nu ştiu dacă s-a bucurat pentru că era sigur că a scăpat de câteva drumuri pe la magazine sau de corvoada şi de emoţiile unei potenţiale noi comenzi de sandale care îmi dădea deja târcoale. (Pentru că am găsit ceva care mi-a făcut cu ochiul pe site-ul www.belpaso.ro)

Oricum după ce am primit mailul m-am gândit că trebuie să risc. Sincer, până la nuntă mai sunt mai bine de trei săptămâni. Sandalele au timp să ajungă! Banii i-am trimis la prima oră cu Western Union. Acum tot ce mai aştept e un semn de la firma din Argentina. O confirmare că mi-au primit banii şi că sandalele sunt deja pe drum.

Se explică de ce am verificat astăzi mailul de nu ştiu câte ori. Încă nu am primit niciun răspuns. Dar mă gândesc că şi primul semn l-au dat cu întârziere, aşa că...

Un lucru este clar, dacă nici sandalele astea nu ajung la timp, sau se întâmplă din nou ceva şi îmi sunt mici, mari, largi etc altele de rezervă nu-mi mai cumpăr. Nu ştiu. Voi folosi alte sandale pe care le am deja, voi dansa desculţă sau mă voi maltrata în prima pereche de sandale de mireasă. Cele care mă cam strâng.

Nu ştiu. Oricum ideea că le voi avea pe cele pe care mi le-am dorit m-a însufleţit. M-am gândit că poate totuşi, cineva acolo sus mă iubeşte. Oricum uneori apreciezi mai mult lucrurile obţinute cu mai mult efort.

Ştiu. Vorbim doar de nişte banale sandale. Dar cine iubeşte pantofii poate că mă înţelege.

Blestemul pantofilor

Cred că trăiesc într-o conspiraţie. Nu-mi e dat să port pantofi făcuţi pe comandă. Sau cel puţin asta cred după ce:

1. Mi-am comandat sandalele de mireasă. Le-am făcut de trei ori. Am schimbat vreo cinci modele. Am făcut opt drumuri. O dată mi-au ieşit prea mari. O dată prea mici. De două ori s-au greşit nuanţele. Doamna designer mi-a spus să dau şi eu pentru ea un acatist la biserică. Că poate ies aşa. Adevărul e că mă săturasem. Vroiam să le văd o dată gata. Că se transformaseră într-un laitmotiv al existenţei mele. Am optat până la urmă pentru un model destul de banal, clasic pe care puteam să-l găsesc şi în magazin. Şi la care desigur, pielea sidef aleasă a fost înlocuită din greşeală cu alta, mată, un alb unt, simplu. Şi oricum perechea finală mă strânge puţin. În fine.

2. Mi-am comandat sandale pentru cununia civilă. La altă firmă. La un preţ mai bun. Au ieşit frumoase, nimic de spus dar mai întâi le-am testat la un botez şi am realizat că bareta din spate îmi cade mereu din picior iar eu mă aplec cam după fiecare pas să o ridic.

3. Am modificat sandalele pentru cununia civilă şi am înlocuit o parte din bareta din spate cu elastic. Chiar şi aşa, bareta alunecă deci prea multe schimbări nu sunt. Noroc că la starea civilă totul se desfăşoară repede DA, DA de ambele părţi şi gata!!!!

4. Pentru că era evident că sandalele de la punctul 1 nu sunt de cursă lungă am decis să-mi comand nişte pantofiori de rezervă. După îndelungi căutări am găsit sandalele ideale. Sunt făcute în Argentina şi importate de o firmă românească. Ca să fie totul gata din timp am dat comanda la începutul lunii iulie. Am fost şi la firmă ca să probez, să fiu sigură că măsurile se potrivesc adică 37 înseamnă 37 şi aşa mai departe. Mi s-a spus că în trei săptămâni sosesc. După trei săptămâni am sunat la firmă şi mi s-a spus că ăăăă.....de fapt au uitat să mă anunţe că firma din Argentina nu mai are nu ştiu ce material necesar pentru săndăluţe. După alte câteva zile am răsuflat uşurată când am aflat că firma din Argentina a găsit materialul cu pricina (în definitiv cred că era vorba de vreo 20 de cm) şi că sandalele le voi primi pe 15 august.

Pe 14 august am primit telefon de la mama domnişoarei care se ocupă de firma cu pricina şi sâmbătă m-am prezentat să le ridic. Am uitat să spun că săndăluţele astea păreau ideale, cu piele întoarsă pe interior, cu talpă făcută special pentru dans şi aşa mai departe...

Aşa. Am ajuns la firma cu pricina. Şi când colo, ce să vezi? Nu se ştie din ce motiv SANDALELE MELE erau mărimea 36. Asta în condiţiile în care eu port 37. Sincer m-a pornit plânsul mai ales când mama domnişoarei mi-a explicat că poate totuşi se lasă!!! Doamne, oare de câte ori am auzit asta în ultimele luni? Ce să se lase când mie nici sângele nu-mi mai circula prin picior????

Domnişoara care face propriu zis comenzi este plecată şi se întoarce pe 1 septembrie. Este puţin probabil ca în mai puţin de două săptămâni să-mi ajungă alte sandale. Şi sincer dacă nu am reuşit să le am în două luni, de ce aş reuşi în două săptămâni?

Aşa că în acest moment caut sandale de mireasă de rezervă. De dans. Fac rabat la model. Caut comoditate.

Nu mai am foarte mult timp la dispoziţie...

Aşa că...are cineva vreo sugestie?????

PLAYLIST

Mai e puţin şi e gata playlist-ul. Numai asta am făcut zilele trecute. Am ascultat muzică. Am scris, am şters de pe listă, iar am scris, iar am şters. Şi la sfârşit am realizat că mi-a ieşit un playlist cu muzică de club. Club A. Sau muzică de cluburi de drogaţi, că aşa le spun eu. Aici includ Fire Club sau Vama Veche. Cluburile studenţiei mele.

Nu am planificat aşa de la început dar numai piesele alea au trecut la audiţie. Şi aşa am regăsit piesele mele preferate. Acum sincer, pe listă am trecut mai multe piese rock. La unele am scris timid, în coloana din dreapta (spre dimineaţă). Până la urmă mă tem să nu fugă invitaţii. Eu una, dacă ar fi după mine nu aş pune muzică populară la nuntă. În fine. Am găsit vreo trei piese cu care sunt de acord. Doar trei. Pe restul să le găsească DJ-ul. Eu aprob. Cu condiţia să nu fie prea multe. În fine, ştiu teoria că lumea se distrează pe muzică populară. S-o distra. În fine. Fac şi eu un compromis.

Acum ştiu că trebuie să mai scot nişte piese pe ici pe colo. Că cică nu prea merg de nuntă. O să-i trimit DJ-ului lista, să văd cum reacţionează. Poate totuşi îl conving să lase Nirvana cu My girl sau măcar The man who sold the world....E deplasat??? Adică ce, vouă nu vă plac piesele astea???? Nu la nuntă???? Îhmmmm....Poate Pink Floyd, atunci. The wall. Aha. Nici asta nu merge? Uff.

PS. Nu vă speriaţi. Era doar un test. Am pus de toate pentru toţi. Şi piese româneşti, şi ceva latino şi muuultă muzică veche. Eu sper ca va ieşi bine. Şi poate totuşi spre dimineaţă merge şi o Nirvana.

AMR o lună şi 4 zile

Pentru moment am îngheţat căutările. Pregătirile febrile. Şi modificările. M-am bucurat de o mică vacanţă într-ale pregătirilor pentru MARELE EVENIMENT.

Nu am mai făcut aproape nimic. E drept am o mică strângere de inimă că pantofii mei de rezervă nu vor ajunge la timp din Argentina dar mă gândesc că încă nu e cazul să intru în panică.

Am reuşit să modific sandalele pentru cununie comandate de pe http://www.comenzipantofi.ro/ şi chiar am găsit înţelegere la cei care se ocupă cu acest magazin (on line şi nu numai). Aşa că îi recomand cu căldură.

Eram aşa, cam adormită, dar astăzi o colegă m-a întrebat când dau invitaţiile pentru că e cam târziu... M-am uitat în calendar şi aşa am realizat cât de puţin mai este. Asta înseamnă că luni e 10 august. Adică că mai e o lună. Şi eu nu am dat cea mai mare parte a invitaţiilor.

Acum mă gândesc că totul a trecut de fapt foarte repede şi realizez că într-un fel, fiecare lucru pe care l-am ales are povestea lui. Pentru că fiecare mărunţiş a fost îndelung căutat, ales, comparat ...

Culmea e că dintr-o dată, prefer să amân tot ceea ce am de făcut. Aş vrea să simt mai bine timpul, clipele şi mi-e teamă că noaptea NOASTRĂ ne va aluneca repede printre degete, ca o poveste frumoasă.

Aştept ZIUA dar îmi doresc să am puterea să îmi amintesc fiecare clipă. Fiecare strângere de mână. Fiecare îmbrăţişare. Fiecare dans.

PS. Apropo de dans. Mă doare tot mai rău un picior. Am varice. Am luat totuşi măsuri şi fac tratament şi sper ca pe 12 septembrie să fiu în formă pentru MAREA DĂNŢUIALĂ.

E scris în stele...

Cine mă cunoaşte aşa, măcar puţin ştie că eu sunt omul care crede în stele, coincidenţe, destin. Cred dar nu atât de mult încât să citesc zilnic horoscopul...

Cred că Dumnezeu ne-a lăsat fiecăruia liberul arbitru în ciuda faptului că sunt conştientă că de ce ţi-e frică nu scapi şi că există în viaţă o anumită predestinare şi o fatalitate de care nu te poţi ascunde.

Ştiu sigur că horoscopul nu e o chestie după care să te ghidezi. Poate astrograma personală, influenţele ascendentului personal, vizita anumitor planete în harta ta astrală să contureze eventuale predispoziţii... Asta înseamnă să te plasezi mereu între aceleaşi limite BINE şi RĂU, uneori mai aproape de BINE şi alteori la o aruncătură de băţ de RĂU.

Recunosc că odată cineva a văzut cu acurateţe în acea chestie numită astrogramă că voi avea o casă. Anul acela. Am zâmbit atunci pentru că în acel moment nici nu mă gândeam la asta, mi se părea o dorinţă care nu avea nicio şansă de îndeplinire. Dar câteva luni mai târziu, într-o zi dorinţa aceea a început să mă mistuie şi planetele au făcut parcă un efort să mă ajute pentru ca visul să devină posibil. Nu neg că am avut în preajmă câţiva îngeri păzitori şi poate că ei au contat mai mult decât dansul planetelor de pe harta mea astrală. Nu ştiu.

Printre puţinii astrologi care mi se par credibili se numără şi Urania. Totuşi aşa cum spuneam nu am făcut din astrologie un scop aşa că nu-i urmăresc rubrica de sâmbătă decât accidental.

Ca astăzi.

Sincer mai bine nu mă uitam. Pentru că tocmai mă liniştisem ascunsă în spatele perdelelor portocalii, ferită de ochii lumii şi de energiile diverse care dau buzna peste mine....

Acum Urania spune că e scris în stele. TOTUL. Pentru că ea nu a făcut altceva decât să ilustreze ceea ce simt zilele astea, tot haosul care vine din exterior spre interior. Alternativa ar fi rugăciunea şi izolarea, confesiunile pe care ţi le poţi face doar ţie şi meditaţia.

Urania a prezentat o imagine şi mai accentuată a răsturnărilor de situaţie cu o eclipsă care nu face altceva decât să te arunce şi mai mult într-o lume a îndoielii.

Compensez imaginea pesimistă proiectată de stele cu imagini concrete, liniştitoare ale locurilor unde am promisiunea că voi ajunge în septembrie, în atât de aşteptatul CONCEDIU.

Îmi place că Urania face însă legătura cu divinitatea. Indiferent ce spune îţi proiectează căutările într-o lume a divinului în care totul poate fi privit ca pe o importantă lecţie de viaţă.