sursa foto: www.trrrrring.blogspot.com
Îmi trăiesc dezamăgirile uneori cu aceeaşi voluptate cu care îmi trăiesc iubirile. Par mici, dar se coc într-un înveliş pe care nu-l intuiește nimeni.
Apoi dintr-o dată...îmi vine să ţip. Să ţip la oameni, la univers, să fug şi să ţip.
MASCA JOS! Masca jos, oameni buni. Nu mai trădaţi, nu mai jucaţi. Fiţi autentici pe scena vieţii voastre. Autentici. Nici mai mult, nici mai puţin. Nu-l uitaţi pe cel care a fost bun cu voi. Care a fost bun tocmai atunci când nu v-a vrut nimeni. Când toţi fugeau de voi sau preferau să nu vă privească în ochi. Nu dezbinaţi, ci uniţi. Puneţi iubire, acolo unde vedeţi umbră. Puneți înțelegere acolo unde vedeți sămânță de scandal. Recunoașteți când greșiți și nu folosiți agresivitatea ca pe un scut care să vă ascundă nedreptatea.
Învățați din nou cuvinte simple ca "iartă-mă", "îmi pare rău" dar folosiți-le doar atunci când credeți în ele.
Ce frumos scrii! Ma regasesc in gandurile tale, dar mie mi-ar fi imposibil sa le astern atat de frumos si sensibil!
RăspundețiȘtergereMulțumesc. Când sunt tristă scriu mai ușor :)))
RăspundețiȘtergereAșa sunt artiștii! Cică suferința e cea mai bună sursă de inspirație! :)
Da, stiu... Si eu cand sunt trista scriu poezii... Asa ca te inteleg... Dar sper sa nu mai fii trista! Iti doresc o primavara insorita si cu bucurii!
RăspundețiȘtergere@Iuliana
RăspundețiȘtergereEi, trece! Mai avem și stări proaste. Noroc că nu mă țin mult! Mulțumesc! Și tu să ai un anotimp însorit!