O zi

Sunt zile în care timpul curge alene. Nici prea repede, nici prea încet. Sunt zile în care minutele sunt minute şi secundele, secunde. Timpul există dar pare scos din tabloul obişnuit al trecerii. Ca şi cum nu ar fi nici noapte, nici zi, nici început, nici sfârşit, ca şi cum timpul s-ar fi oprit ca să respire puţin. Adică aşa ca...azi. Într-o astfel de zi, clipele coboară din ceasul ţintuit în perete iar sufletul se aşează la loc. Îşi ocupă LOCUL LUI, pentru că timpul nu-i mai e duşman, ci aliat, ca o bijuterie preţioasă şi rară.

Sunt zile în care fugi din viaţa ta ca să poţi să te întorci în ea mai plin, mai bucuros şi liniştit în acelaşi timp. Sunt zile în care coincidenţele vin una după alta, întâlnirile au tâlc iar sufletele se deschid ca şi cum ar fi fost atinse de îngerul cuvintelor care vindecă. Din văzduh, de undeva, cineva nevăzut ne pansează în timp ce ne întâlnim unii cu alţii şi ne odihnim fără să ştim, sprijinindu-ne unele pe altele, sufletele noastre.

Sunt zile în care te identifici cu tot şi cu toate. Cu firul iarbă, cu omul modest dar cinstit, cu pruncul nevinovat şi flămând, cu bătrâna nefericită şi invidioasă, cu mama emoţionată şi iubitoare, cu fetiţa sensibilă şi visătoare, sunt zile în care realizezi că toate sunt UNA şi că fiecare gest pe care îl faci provoacă o prăpastie sau naşte o floare, undeva în Univers. Și că ești ceea ce dai.

Suntem buni şi răi. Tineri şi bătrâni. Săraci sau bogaţi. Fericiţi sau nefericiţi. Singuri sau plini de viaţă. Dar suntem toţi făcuţi din pământ, din ACELAŞI PĂMÂNT şi ne vom întoarce tot acolo, cu o mână de haine. Cu noi nu luăm nimic. Doar amintirile, faptele, bucuriile, tristeţile, dorul, îmbrăţişările, luăm cu noi doar ce am simţit şi am trăit...