Despre întâmplări, viață, moarte și speranță

Nicolae

Se făcea că prietena mea, Roxana a scris într-o zi pe facebook despre povestea unui băiețel de opt ani bolnav de leucemie, blond și singur. Nicolae. Un nume care a produs un ecou în sufletul meu, pentru că Sfântul Nicolae este sfântul meu drag, protectorul meu. Doi ochi albaștri triști dintr-o fotografie m-au convins că trebuie să-l ajut cumva pe acest copil. Primul gând a fost cel al omului ocupat - să-i trimit cât mai repede Roxanei niște bănuți să-i cumpere o carte, o ciocolată, ceva. O bucurie cât de mică. Dar Roxana nu avea un cont în care să-i trimit banii.

Se făcea că mă suna într-o seară doamna Vali, soția părintelui Marian Tudor din Glodeanu ca să-mi spună că vrea și ea să-l cunoască pe același băiețel, Nicolae pe care-l văzuse tot pe facebook. Așa că am decis să mergem împreună
să-l cunoaștem. Era pe la sfârșitul lui martie. Nicolae ne-a cucerit pe amândouă cu inteligența lui nativă, cu delicatețea lui, cu... nu știu cum să descriu senzația pe care o ai când cunoști un suflet bun, sensibil și plăpând, ca un fulg. Nicolae a cerut cadou de la iepuraș un banal stilou. Și ne-a povestit că are și câteva   cd-uri cu muzică, primite de Crăciun, la spital pe care nu are unde să le asculte. 

În a doua zi de Paște, Spitalul Fundeni

Se făcea că într-o seară le-am povestit prietenelor mele, Mirela și Mădălina despre cât de mult m-a impresionat Nicolae. Împreună am hotărât să-i facem o bucurie, să mergem la el la spital, în a doua zi de Paște. Să punem mână de la mână să-i luăm un cadou. Doamna Vali ne-a spus că de abia așteaptă să-l revadă. Cercul s-a mărit. Nicolae a plecat însă de sărbători acasă dar gândul de a aduce un strop de bucurie celor care rămân internați în spital, de Paște a rămas. Iar Dumnezeu ne-a trimis multe ajutoare. În numai o săptămână am pregătit 50 de pachete pline cu daruri pe care le-am împărțit în Spitalul Fundeni și în Institutul Oncologic. 20 de prieteni au fost alături de noi, la acea vizită. Și alți prieteni... nu știu să spun câți, dar mulți ne-au ajutat să mergem la spital cu brațele pline. 

Robert și Mirela, 16 aprilie

La spital ni s-a lipit de suflet, Robert Florin. Un adolescent de 16 ani care se lupta cu o leucemie mieloblastică. Un copil singur la părinți care credea în miracole și în faptul că va reuși să învețe să meargă din nou, deși de o lună și jumătate stătea imobilizat într-un pat de spital, sub privirile neputincioase ale celor care i-au dat viață, și care nu 
s-au dezlipit, o clipă de la căpătâiul lui. Robert ne-a impresionat pe toți cu optimismul lui. Iar Mirela, prietena mea nu a mai avut somn. Mi-a spus că trebuie să facem tot posibilul ca să-i bucurăm inima lui Robert. Să facem rost de un laptop pe care să i-l dăruim când vom merge să-l revedem pe Nicolae, pentru că știam că trebuie să se întoarcă după sărbători în spital. Un laptop. Ce înseamnă un laptop pentru un adolescent care nu și-a permis niciodată acest lux? Înseamnă mult. 

Am stabilit să-i vizităm pe Robert și pe Nicolae în weekendul 28 sau 29 aprilie. Teoretic amândoi ar fi trebuit să fie internați pe același etaj, poate chiar în același salon. Joi am aflat că prietena mea, Dana a reușit să facă rost de o fotografie cu actorul preferat al lui Robert, Steven Seagal. O fotografie cu autograf. Vineri am primit vestea cea bună. Un om cu inimă mare (care dorește să-și păstreze anonimatul) ne-a anunțat că-i va trimite lui Robert un laptop, din străinătate. Eram bucuroase. Mai aveam doar o săptămână până la surpriză și de abia așteptam să-l vedem pe Robert fericit. Pentru Nicolae, doamna Vali, soția părintelui din Glodeanu pregătise deja două cutii mari cu pline suprize – trei enciclopedii nouă nouțe, creioane, un dvd player, un stilou, culori, caiete, jucării și multe altele. 

Luni dimineață m-a sunat prietena mea Roxana, de la Asociația Pavel. Mi-a spus că Robert este la terapie intensivă. Că starea lui s-a degradat brusc și că nu se știe dacă mai trăiește până a doua zi. Vestea a căzut ca un trăsnet. Am plâns toată ziua. Am regretat că nu am putut să fac totul mai repede. Mi-am făcut o mie și una de gânduri. Roxana 
l-a mai prins pe Robert conștient. I-a dus laptopul ei ca să-i aducă o brumă de bucurie. Robert a stat cu mâna strânsă pe el. Seara am alergat la spital. Recunosc că nu m-am întâlnit cu moartea, față în față, niciodată. Când am ajuns la spital, Robert se pregătea să plece din lumea asta. Medicii au scos-o pe mama lui pe hol. Mama lui repeta într-una că Robert se duce. L-au scos intubat, din salon, pe o targă și când a trecut pe lângă noi am avut impresia că are o convulsie. Nu știu cum să explic cum se poate crea o legătură atât de puternică într-un timp atât de scurt. Nu-l voi uita niciodată pe acest copil. Și nici pe mama lui. În timp ce-și plângea fiul, pentru o secundă m-a privit în ochi iar privirea i s-a luminat ca atunci când am intrat prima oară în salonul lui Robert. Mi-a spus doar, „ați venit”. Ca și cum trebuia să fiu acolo. Ca și cum ne cunoșteam de-o viață. Nu pot să descriu lucrurile astea. Știu doar că trebuia să fiu acolo în acele momente grele chiar dacă nu au fost inventate până acum cuvinte pentru durerea unei mame care își pierde copilul. 

Am reușit să-l văd câteva clipe în seara aceea și pe Nicolae. L-am întrebat dacă iepurașul a ajuns la el cât a fost acasă și mi-a spus că nu. L-am întrebat ce să-i spun să-i aducă dacă mă întâlnesc cu el și mi-a spus că un laptop. Am rămas fără grai. Așa a devenit laptopul lui Robert, laptopul lui Nicolae. Pe Robert l-am cunoscut datorită lui Nicolae. Iar laptopul pe care intenționam să i-l dăruim lui îl va ajuta pe Nicolae să suporte mai ușor faptul că va sta închis, câteva zile sau săptămâni, într-o cameră sterilă unde nu poate avea vizitatori. Nicolae trebuie să stea în camera sterilă pentru că va fi supus unui transplant. Știu sigur că Dumnezeu a vrut să-l cunoaștem pe Nicolae și prin el, și pe Robert. Nu știu cum să explic că s-au legat aceste lucruri. Este mai presus de înțelegerea mea. De înțelegerea noastră. Pregătirile pe care le-am făcut pentru vizita lui Robert s-au transformat în suport pentru părinții lui, dar și în ajutor pentru Nicolae, care, am aflat două zile mai târziu, că avea nevoie pentru perioada post-transplant de o listă lungă de lucruri pe care mama lui nu putea să i le cumpere (pijamale noi, medicamente, prosoape, alimente etc). 

Roxana Dumitru, mama lui Nicolae, Mirela și Mădă

Astăzi am fost la spital împreună cu Roxana, Alex, Mirela și Mădă. Așa cum ne-am propus încă de acum două săptămâni, din a doua zi de Paște. I-am dus lui Nicolae darurile de la doamna Vali și de la părintele Marian Tudor, dar și lucrurile de care mai avea nevoie (hârtie, servetele, fructe, apă etc). 

Darurile lui Nicolae

Din bănuții pe care i-am lăsat Roxanei ea va cumpăra la două, trei zile alimente pentru Nicolae. Săptămâna viitoare îi vom duce și laptopul pe care îl vom primi din străinătate. Laptopul lui Robert. Acum al lui Nicolae. Nu am putut să intrăm la Nicolae pentru că el se află deja într-o cameră sterilă, se pregătește de transplant. Dar am vorbit cu el la telefon. Asistentele i-au permis să vină până la geam. 

Nicolae, ne face cu mâna

Nu pot să spun ce fericit era. Ne-a trimis bezele și ne-a făcut cu mâna lui de fluturaș delicat.

Nicolae ne trimite bezele, din spatele a două rânduri de uși

Tare mult am fi vrut să-l găsim într-un salon și Robert. Dar probabil el ne privește de undeva dintr-o lume mult mai bună decât cea pe care a lăsat-o în urmă. Trebuie să recunosc că mi-a fost greu când am trecut pe holul în care acum o săptămână, mama lui Robert stătea prăbușită pe un scaun, plângând. Încă mi-e greu să accept că acest copil luminos s-a dus deși mă rog pentru el și pentru odihna lui. 

Știu că Dumnezeu a vrut să fim prietenii lui Nicolae în această perioadă grea, în care acest copil are nevoie de suport. Moral, dar și financiar. Spre seară l-am sunat pe Nicolae care se uita la desenele animate de pe dvd-urile primite.
Mi-a spus că acum timpul îi va trece mai ușor. 

Dulciurile cumpărate

Pentru copiii din spital am pregătit cu banii adunați din donații de la prieteni și cunoscuți 30 de pachete cu dulciuri (ciocolată albă, fructe, suc, acadele, bomboane asortate, napolitane, croissant etc). 

Am intrat și în salonul în care am fost acum două săptămâni. Chiar în salonul lui Robert. Emanuel era tot acolo, la fel de trist. Mai are încă cinci frați acasă, iar tatăl lui vrea să plece la muncă, în Italia pentru că nu are cu ce să-i întrețină.

Emanuel, un băiețel de 2 ani care stă de la Crăciun în spital

Băiețelul care avea probleme cu trombocitele

Un alt copilaș dormea în patul în care acum două săptămâni, Robert își trăia ultimele zile de viață. Băiețelul are probleme cu trombocitele și este plin de vânătăi. 

Cristina, fetița superbă cu ochi albaștri este și ea în continuare internată în spital. Mă fascinează frumusețea acestui copil.

Cristina, cu mama ei

David

Adrian, băiatul de 19 ani a plecat între timp acasă. 

Adrian, 16 aprilie

Ni s-a rupt sufletul când am intrat în salonul Alecsiei. O bebelușă de 10 luni care se luptă să trăiască. Mama ei, Mihaela are 15 ani și jumătate și mi-a spus că au fost clipe în care a făcut foamea prin spitale. Nu avea nici un ban la ea. Tot ce-și dorea era să-i cumpere micuței un iaurt cu biscuiți ca să-i mai îndulcească suferința. M-a impresionat cât o iubește și cât suferă pentru copilul ei deși este și ea, doar un copil. 

Alecsia și Mihaela

Birsen, fetița abandonată în spital a fost singura care ne-a adus zâmbetul pe buze. Nu am văzut copil mai iubăreț și mai energic. S-a jucat cu Alex și a fost în elementul ei după ce l-a tras de urechi și l-a pupat cu dragoste, jucăușă, pe cei doi obraji. 

Birsen cu Alex

Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această perioadă. Pentru mine a fost una grea. Recunosc. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit financiar.    
S-au strâns din donații 1820 RON. 

Ce am pus astăzi în pungile copiilor

Bănuții i-am împărțit astfel:

• 300 ron – ajutor de înmormântare pentru părinții lui Robert (părinții lui Robert au primit în total 1.000 ron, 500 ron din banii pe care i-am lăsat Roxanei Dumitru în a doua zi de Paște, 200 ron de la Asociația Pavel și 300 ron pe care i-am strâns acum). 
• 750 ron – din acești bani Roxana Dumitru a făcut cumpărături pentru Nicolae, pentru lista cu lucrurile de care avea nevoie în perioada în care va sta în camera sterilă, după transplant. În această camera ar putea sta între o săptămână și o lună iar pe lista dată de spital erau trecute, de la pastă de dinți, periuță, 5 pijamale noi, prosoape noi, termometru, papuci, până la medicamente și alimente). 
• 770 ron – din acești bani am cumpărat dulciuri pentru 30 de pachete pe care le-am împărțit astăzi copiiilor care se aflau în spital.
  
  

  

  Pungile cu dulciuri

MULȚUMESC:

Roxana Dumitru, părintele Marian Tudor și soția, doamna Vali Tudor, Mirela Ghinea, Daniel Stanciu, Mădălina Zlătan, Alex Moraru, Dana și Adrian Conerth, Ghedzira Iris Cozea, Claudia Oprina, Oana Gheorghiu, Roxana Minican, Sorina Vâna, Lavinia Tudoran, Florin Șerban, Iuliana Irimia, Laios Veronica, Irina Sârbu, Mihai Brânzan, Alexandra Nanu, Irina Ilie, Maria Rășcanu, Mihai Răduț, Ana Neamțu, Mădălina Mladin, Bogdan Marian Fireteanu, Laszlo Bodor. 

Fetele împreună cu un băiețel

Îi mulțumim din suflet celui care i-a trimis laptopul, lui Nicolae. Laptopul va ajunge săptămâna viitoare la București.

Dormi în pace, copil drag

Robert, 16 aprilie

Oricât aș încerca să-mi caut cuvintele nu pot să exprim ceea ce simt și am simțit în ultimele două zile. Robert Florin, adolescentul de 16 ani internat la spitalul Fundeni s-a stins astăzi în jurul orei 13.00. L-am vizitat aseară la spital în speranța că-l voi mai putea privi în ochi dar am ajuns mult prea târziu. Târziu a fost și pentru surpriza noastră și pentru toate gândurile pe care i le-am fi împachetat, cu dragoste, alături de cadouri, duminică. Nu pot să spun cât regret că Robert nu a putut primi laptopul visat și fotografia cu autograful actorului său preferat, Steven Segal. I-am lăsat fotografia, mamei sale. Dumnezeu a avut alte planuri pentru Robert. L-a luat la El după mai puțin de două luni de chin. Nu știu care a fost rolul nostru în toată ecuația asta. O bucurie de-o secundă contează oare în ultima săptămână de viață a unui om, a unui adolescent care nu a apucat să se bucure de viață? Poate contează sau poate că e prea puțin. Poate că rolul nostru a fost acela de-a îmbrățișa o mamă sfârșită, în timp ce copilul ei agoniza, la limita dintre două luni. Mai mult nu pot să spun. Decât că-mi pare rău, rău, rău. Sper ca Robert să ajungă cât mai repede în lumea îngerilor, să-i fie trecerea lină. Singurul lucru pe care-l mai putem face este să ne rugăm pentru odihna lui. 

Vă mulțumesc încă o dată tuturor celor care ați fost cu noi lunea trecută la spital sau ați contribuit la realizarea acelei vizite. 

2 euro pentru Vladimir. Cu un sms la 848

Nu pot să spun nimic despre Vladimir. Nu am cuvinte. Am privit imaginile cu inima strânsă și sper că și dumneavoastră veți gândi la fel ca mine, că e prea multă suferință într-un trup atât de firav, de copil. Tot ce vă rog este să vă uitați la acest filmuleț. Apoi să luați telefonul mobil și să trimiteți pentru Vladimir, cel puțin un sms, la 848. Costul unui mesaj este 2 euro. Se pot da mesaje din rețelele Orange, Vodafone, Cosmote. Numărul scurt este valabil în săptămâna 21-27 aprilie. Mulțumesc.

PAȘAPORT PENTRU VIAȚĂ. DONEAZĂ 2 EURO PRIN SMS LA 848 PENTRU COSMIN

Cosmin, la spitalul din Genova

Doar astăzi mai puteți face donații prin sms, pentru prietenul meu Cosmin. E foarte simplu să donezi printr-un sms, la 848. Costul unui apel este de 2 euro. Se pot face donații și prin Romtelecom:
0900 900 301- 10 euro/apel; 0 900 900 303 – 3 euro/apel; 0 900 900 305 – 5 euro/apel.

Lumină pentru copiii grav bolnavi, internați la Fundeni

Nu știu dacă ar putea spune cineva despre o zi în care a văzut un copil în comă, în timp ce trupul i se contorsionează într-o convulsie slabă, sub ochii rătăciți ai mamei care s-ar lua la trântă cu toți medicii din lume și nu numai, că a fost o zi frumoasă?!

Nu. Nu, nu ar putea spune.

Nu știu de fapt ce ar putea spune cineva despre o zi în care zeci de sentimente se ascund într-un dulap cu multe sertare. Fiecare sertar, o poveste. Fiecare privire, o durere. Fiecare îmbrățișare, o bucurie.

Dacă aș putea, aș vorbi despre fiecare poveste pe care am citit-o azi pe buzele livide ale mamelor care trăiesc coșmarul vieții lor: copilul căruia i-au dat viață este lovit de boală. O cruce grea chiar și pentru cei puternici și întăriți în credință. De fapt aș vrea să vorbesc despre fiecare poveste. O simt ca pe o datorie de vreme ce ne-am privit în ochi - nimeni nu mai are dreptul să se poarte ca și cum nu știe, nimeni nu are dreptul să uite.

Înregistrate ca pe o bandă tristă stau în fața inimii mele zeci de priviri. Dar și zâmbete, gesturi, cuvinte calde.

Știu că nimeni nu poate spune despre o zi în care a asistat la un spectacol al suferinței că a fost o zi frumoasă. Și totuși…

Nu știu cum să numesc sau să descriu bucuria faptului că Dumnezeu ne-a îngăduit astăzi să privim niște îngeri, să ne lăsăm îmbrățișați de ei și să plecăm de acolo mai plini, de iubire.

Cred că am mai spus asta. Mă încearcă mereu un sentiment straniu în apropierea copiilor bolnavi. Mă simt ca un fulg și cred că acești copii sunt susținuți cu multă iubire dintr-o lume nevăzută.

Un singur lucru știu. Am ajuns în această lume pentru că Dumnezeu ne-a îngăduit să fim acolo. Ne-a îngăduim să ne legăm unii de alții. Ne-a îngăduit să ne dăm mâna. Să fim uniți, deși nu ne cunoaștem poate. Ne-a deschis inimile și ne-a făcut să dăruim din puținul nostru. De fapt ceea ce am primit noi, astăzi nu se poate exprima în cuvinte.

Să spunem povești? Să vorbim despre Adrian, băiatul de 19 ani care stă de câteva săptămâni în spital și pe care nimeni, dar absolut nimeni nu l-a vizitat de Paște? Nici mama, nici tata, nici sora? Toți sunt rătăciți prin patru zări. Adrian este timid. Îi vine greu să spună cât e de singur. Singur în salon, acasă, pe lume. Vorbește puțin și dacă-l întrebi ce-i lipsește nu-și găsește cuvintele. Dar ochii lui îl trădează. Are o tumoră iar tratamentul îl face somnolent. Simt că i-ar prinde foarte bine niște prieteni. Care să stea pe marginea patului și să-i vorbească. Poate să-i spună vreun banc care să-l facă să râdă cu poftă. Sau măcar să-l sune, din când în când.

Adrian

Sau să vorbim despre Robert? Are 16 ani. E singurul copil la părinți. Genul sportiv, până acum câteva luni, bine făcut. Pasionat de fotbal. Mama și tata nu l-au lăsat o clipă singur în spital, de când un dușman nemilos i-a pătruns în vene. A făcut radioterapie. De două luni nu se poate ridica deloc din pat. Ne-a spus că este ca un bebeluș și că trebuie să învețe din nou să meargă. Pe pereții de lângă patul lui sunt lipite zeci de iconițe. Robert le vede mereu, așa cum stă în pat, mereu sprijinit pe o singură partea corpului. O fereastră spre Dumnezeu. Deasupra capului lui Robert stă chiar o copie a unei icoane făcătoare de minuni pe care bunica lui i-a adus-o ca să-i aline suferințele. Lui Robert îi e cald în salon. Simte că se topește dar suportă totul și visează la ziua în care va putea iar să dea cu piciorul în minge. Visează să aibă un laptop. Și să aibă internet. Ca să-i mai treacă timpul care se scurge uneori la fel de încet, ca o perfuzie.

Prietena mea, Mirela și Robert

Să vorbim despre Emanuel, un băiețel de nici doi ani care suferă de leucemie acută limfoblastică? De Crăciun era tot în spital. Emanuel are mai mulți frați acasă și o situație financiară dificilă. Paula, mama lui Emanuel se uită cu greu în ochii tăi. Lasă mereu capul în jos, iar lacrimile îi curg șiroaie pe obraji.

Emanuel cu mama lui

Să vorbim despre ceilalți vecini de salon? Despre Cristina, o fetiță frumoasă ca o prințesă din poveste sau despre Daniel, băiatul cu ochii fără sclipire, pe care nici măcar darurile de la iepuraș nu-l pot înveseli?

Lipicioasa etajului e desigur, Birsen. Da. Ați citit bine. O fetiță de trei ani și un pic cu ochi oblici, gene tăciune, răsucite de vreo zână bună, bag seamă, pe când era bebeluș, în somn, și cu fălcuțe umflate de la tratament. Pe Birsen mama a adus-o la spital prin noiembrie. De fapt a uitat-o aici, pentru că de atunci nu a mai venit să o vadă. Nu am văzut copil mai iubăreț ca jucăușa Birsen care mi-a arătat că oul roșu, se poate ciocni la nevoie și de capul vreunui șugubăț, aflat prin preajmă, iar coaja chiar se sparge. O fetiță ca ea nu are cum să nu fie iubită, nu are cum să nu primească îmbrățișări și pupicuri, de vreme ce ea le oferă tuturor, cu atâta generozitate.

Prietena mea, Roxana cu Birsen

În Institutul Oncologic am stat mai puțin. Starea copiilor este destul gravă și aproape că ți-e teamă să nu îi deranjezi prea mult, ca nu cumva vreun firicel de aer din lumea de afară să le facă rău.

Primul copil vizitat ne-a făcut să ne înghițim respirația. Un copil în comă. Și o mamă sfârșită de puteri și de întrebările care îi inundă mintea și inima, ca un șarpe rece.

Apoi l-am văzut pe Dănuț. Mi-l amintesc și pe el, de la Crăciun. Dănuț are dințișori de iepuraș. Și o veselie care te cucerește. O îmbrățișez pe mama lui care îmi șoptește, printre lacrimi că ar fi vrut să plece de Paște, acasă, dar a preferat să stea în spital ca să-și știe puiul în siguranță.

Din salon în salon aflăm alte povești. O găsim pe Alexandra în timp ce-i meșterește unui Scooby Doo de pluș, despre care ne asigură că e leșinat de la tratament, o branulă, lipită cu trei benzi colorate. O branulă care seamănă perfect cu cea pe care micuța o suportă, în mânuța ei fragedă.

Luminița, o femeie simplă ne primește cu lacrimi în ochi. Speră într-o minune de la Dumnezeu și va lupta până la căpăt pentru copiii ei. Dar uneori e mult prea greu. Luminița are doi copii bolnavi. Doi. Nu unul. Amândoi grav. Fetița, Lidia are 12 ani și este internată în Institutul Oncologic, iar băiatul mai mare are handicap și face dializă, in Spitalul Fundeni. Cu fata stă mama, cu băiatul, tata. Cu pruncii de acasă stau cu rândul rudele. Lidia nu mai poate să vorbească. Are o tumoră cerebrală iar medicii i-au spus Luminiței să plece cu ea acasă pentru că tratamentul nu o mai poate ajuta. Luminița mi-a spus că ea vrea să lupte pentru fetița ei care s-a îmbolnăvit subit, în urmă cu câteva luni. Lidia nu vorbește, dar ne zâmbește. Plânge, apoi la plecare ne mai dăruiește un zâmbet superb și ne face cu mâna.

foto sus: Lidia, foto jos: Luminița

Colega ei de salon ne încălzește inimile cu zâmbete largi. Ar vrea să se facă medic când o să fie mare. Să-i ajute pe copiii bolnavi.

Îmi doresc ca fiecare copil din spital să primească alinare. Îmi doresc să-i purtăm în rugăciunile noastre toți cei care am fost astăzi acolo și toți cei care ne-au însoțit cu inima în această vizită. Îmi doresc ca toți cei care citesc acest text să dăruiască cândva din timpul lor unui copil internat în spital. Și părinților săi. O oră, două, mai mult. Orice poți să faci, orice poți să dăruiești, o îmbrățișare, o portocală, un zâmbet, întotdeauna va fi mai mult decât nimic.

Nu i-am numărat pe cei care au contribuit la mica minune de azi. Mi-ar fi imposibil pentru că nu poți să numeri spațiile unui fagure de iubire, în care fiecare strop de miere generează și mai multă dulceață. Un fagure la care au contribuit prietenii și prietenii prietenilor prietenilor. Știu doar că sunt mulți, mulți oameni care au făcut posibil ca într-un timp record, adică numai o săptămână să adunăm daruri pentru copilașii din cele două spitale (Spitalul Fundeni și Institutul Oncologic). În vizită la copii au fost 20 de prieteni (Roxana, Alex, părintele Marian cu soția și fetița, Rely, Alexandra, Mădălina, Mirela, Sandra, Vanina, Camelia, Margareta, Milena, Aureliu, Ioana, Andreea și Seby, domnul Laurențiu și doamna Ana). Oameni calzi și buni ca pâine caldă. Am intrat pe rând în saloane. Ne-am împrietenit, am stat de vorbă cu cei mici, unii la un etaj, alții la celălalt și fiecare a plecat de acolo cu gândul la copiii pe care îi lasă în urmă, în saloane. Să vă mai spun că a fost o minune că numărul de pachete a ajuns “la fix”, pentru toți copii? Numărul estimativ al copiilor internați este greu de estimat. Datele se schimbă de la o oră la alta. Dar Dumnezeu a făcut în așa fel încât am făcut un număr de pachete care a acoperit perfect numărul copiilor internați în spital.

Am încercat să fac un mic bilanț al darurilor care au ajuns prin bunăvoința și generozitatea voastră, la spital. Bilanțul este estimativ pentru că o parte din daruri au sosit direct la spital și nu le-am mai contabilizat (cărticele, fructe, cozonăcel, rechizite) ci le-am pus direct în punguțe.

În total am făcut 50 de pachete (40 de pachete pentru copiii din Spitalul Fundeni și 10 pentru copiii din Institutul Oncologic Fundeni).

40 DE PACHETE PENTRU COPIII DIN SPITALUL FUNDENI:

Fiecare pachet a avut următoarele produse: 1 pungă bomboane sugus, 1 suc teddy, 1 prăjitura casei, 4 pachete de biscuiti, 2 mere, 2 kiwi, 2 banane, 2 portocale, 1 panettone, 1 pungă napolitane, 2 cutii de creioane colorate, 1 sticlă suc granini la 1l, 1 cutie lapte, 1 carte de colorat, 1 caiet de desen, 6, 7 cărţi cu povestioare, rugăciuni pentru copii, 1 cutie de carioci, creioane diverse, pixuri și rechizite, 1 baton mic cu cereale, 1 ciocolată bounty, 1 croissant, 1 iepuras ciocolată albă, 1 pungă drageuri asortate, 1 pungă jeleuri haribo, 1 pungă covrigei, 1 figurină ciocolată albă, acadele.

10 PACHETE PENTRU COPIII DIN INSTITUTUL ONCOLOGIC FUNDENI:

Fiecare pachet a avut următoarele produse: 5 portocale, 2 iepurași ciocolată albă, o figurină ciocolată albă, 3 prăjituri cremă fructe, 1 banană, 1 baton cereale, 2 napolitane, 1 pungă bomboane asortate, 3 cărticele, 4, 5 acadele, bombonele diverse, 2 pachete biscuiti, 1 cutie lapte, 1 cozonac sau 1 pască, 1 pungă biscuiti susan, 1 ciocolată bounty, 3 napolitane diverse.

DIVERSE:

- 3 dvd-uri (cumpărate de Aureliu Surulescu și prietenii săi);

- pampers, lapte praf, șervetele umede (pentru copiii din spitalul Fundeni care au până în 2 ani am dus pampers nr.2, două baxuri mari, nr. 3, două baxuri mari, nr. 5, trei baxuri mici, 5 pachete de serveţele umede, 3 cutii de lapte Nan fără lactoză);

- alimente (pentru unul dintre adolescentii care are o situatie financiară precară si stă în spital din luna ianuarie am cumpărat alimente pe care le poate tine în frigiderul din salon - cascaval, brânzeturi de întins pe pâine, o pâine feliată, mezeluri).

BANI:

S-au strâns din donații 3200 RON + 50 DE EURO (din care 1369 RON i-am folosit la cumpărăturile pentru pachete iar 740 RON i-am cheltuit pentru cărtile pe care le-am cumpărat de la Editura Sophia).

Au rămas 1100 RON + 50 EURO. 100 RON i-am dăruit lui Adrian (băiatul de 19 ani). Restul bănuților (1000 RON + 50 EURO) i-am lăsat Roxanei Dumitru, de la Asociația Pavel (Asociația Părinților cu Copii Bolnavi de Cancer, care are sediul în Fundeni) pentru a putea ajuta cât mai multe mămici, care nu-și permit să cumpere anumite medicamente pentru copiii lor. Știu încă de când l-am vizitat pe Nicolae câte mămici i-au bătut la ușă Roxanei, pentru a cere sprijin pentru plata medicamentelor.

SPONSORIZĂRI:

170 de RON, în produse (fructe, biscuiți și covrigei) de la Carrefour România și 20 de cărți de la Editura Iona.

MULȚUMESC:

Roxana Dumitru, Nadia Ulmeanu, Mirela Ghinea, Mădălina Zlătan, părintele Marian Tudor, soţia, doamna Valentina și Mădălina Tudor, Alex Moraru, Roxana Prună şi prietenii, Vlad Popa, Anca Rădulescu, Ioana Banciu, Alice Goidea, Rodica Guzun, Olesea Rusu, Elena şi Mădălin Şerbănescu, Sonia Simionov, Simona Andrei, Simona Gherghe, Ana-Maria Vilcu, Iuliana Irimia, Laura Mirela Ursu, Irina Ilie, Cristina Samson, Florin Goidea, Camelia Cocuz (Şerban), Sorina Vână, Ghedzira Iris Cozea, Codrina şi Cătălin Ioniţă, Ela şi Alex Crăciun, Roxana şi Laur Chirilă, Cristina Adriana Buta, Margareta, Camelia Voicicovschi, Milena Ioana Dulhaz, Cătălin şi Alexandra Grigore şi Editura Iona, Ioana, Andreea şi Sebi Sava, Alexandra Nanu, Mihai Brânzan, Ana Bucuroiu şi Marian Dobre, Rely Vasile, Cristina Demetrescu, Sorina Aioanei, Floarea Iovicin, Cecilia Ciupercă, Ana Creţu şi Laurenţiu Pinter, Mihaela Topliceanu şi Vali Tudor, Emilia Covrig şi Andreea Mihai - Carrefour România, Sandra Radu, Daniela Coman, Valentina Nedelea, Vali Ion, Vanina Ecaterinescu Bogdan Mateciuc, Oana Andreea, Kristof J. Lajos, Aureliu Surulescu, Anne Marie Pârlog, Ramona Boghean, Simona Bianca Totonea, Monica Nicoleta Dinu, Florin Șerban, Florentin Duban.

Mulțumesc tuturor celor care au distribuit pe facebook sau le-au vorbit prietenilor despre acest eveniment. Îmi doresc că tipul acesta de vizite la spital să devină mai dese. Invitația de-a merge acolo rămâne deschisă. Să fie ca un bulgăre care se rostogolește, pentru toți cei care vor să facă o faptă bună. Chiar dacă nu putem merge de fiecare dată la spital cu brațele pline, măcar cu o vorbă bună să mergem la copii. Dacă fiecare ne-am face doi, trei prieteni printre ei, zilele le-ar fi și lor poate, măcar un pic, sau în anumite momente, mai ușoare.

P.S. Vă rog să mă iertați dacă am omis pe cineva de pe listă. Dacă lipsește cineva vă rog să-mi atrageți atenția

printr-un mail aici: nicoletatintea@gmail.com. Vă mulțumesc tuturor.

O scrisoare

foto: Antonio Dumitrescu

De Paște, părintele Marian Tudor v-a scris o scrisoare. O puteți citi aici.

Hristos a Înviat! Vă doresc un Paște fericit, tuturor!

SMS PENTRU VIAȚĂ LA 848. DONAȚI 2 EURO PENTRU COSMIN

Prietenul meu, Cosmin mai are de trecut o cumpănă. Din toamna lui 2010 el este într-o continuă competiție pentru viață. În fiecare zi dă acest examen. La finalul anului trecut boala, cu care se luptă un an și jumătate s-a întors, după două transplanturi și o intervenție chirurgicală. Cosmin suferă de o formă agresivă de cancer. Rară și agresivă. Acum este internat la un alt spital, în Italia. La o clinică din Pavia. Pentru primele două luni de spitalizare părinții trebuie să plătească în jur de 12.500 de euro. La acești bani se adaugă costuri din urmă, de la spitalul din Genova unde Cosmin a stat internat un an. Cosmin are nevoie de un nou transplant și de cel puțin încă un an de spitalizare. Costurile sunt uriașe.

Dacă doriți să-l ajutați pe Cosmin, săptămâna aceasta (14-20 aprilie) puteți să dați pentru el un sms sau mai multe la 848. Costul unui sms este de 2 euro.

Se pot face donații și prin Romtelecom:

0 900 900 301- 10 euro/apel

0 900 900 303 – 3 euro/apel

0 900 900 305 – 5 euro/apel

Mai multe informații despre cazul lui Cosmin găsiți aici și aici.

Vă mulțumesc tuturor!

P.S. Vă rămân datoare dacă distribuiți această informație, pentru ca micul Cosmin să primească în dar cât mai multe sms-uri salvatoare.

Să aducem un strop de lumină copiilor grav bolnavi din spitalul Fundeni, în a doua zi de Paşte

Acum două săptămâni am fost la Spitalul Fundeni şi l-am vizitat pe Nicolae. Prietena mea Roxana Dumitru mi-a vorbit despre un băieţel de opt ani, blond şi singur. Un băiat cu ochii albaştri. Unii foarte trişti.

Am fost la Nicolae cu Alex şi cu doamna Vali, soţia părintelui Marian Tudor din Glodeanu. Blând şi cuminte, aşa e acest copil care poartă numele unui sfânt atât de drag mie. Pare mai degrabă un adult, într-un corp firav de copil. Nicolae are o formă avansată de leucemie. În ultimii doi a stat mai mult în spital. A fost doar câteva luni la şcoală, în clasa I. Acum "casa" lui Nicolae este un salon de la etajul şase al Spitalului Fundeni. Am văzut în acest copil genul acela de inteligenţă nativă. Şi o maturitate care te doare. Mi-a vorbit despre trombocite, analize, proceduri medicale ca un om mare. Nicolae a trecut prin mai multe intervenţii. A avut o fractură puternică la un picior iar în urma bolii i-a apărut un nodul la mandibulă. Dar el nu se plânge. Niciodată. Se întreabă doar, liniştit, de ce e câteodată, aşa de apatic încât nu are nici chef de joacă.

De atunci m-am tot gândit la el. Am vorbit de câteva ori la telefon. M-am gândit la Nicolae dar şi la colegii lui de salon. O fetiţă blondă, cu ochii senini, un băieţel desfigurat de o tumoră care-l chinuie, o fetiţă jucăuşă cu privire de veveriţă. Mi-au rămas în cap ochi, priviri, cuvinte. Şi imaginea unor părinţi livizi de durere.

Nicolae va pleca câteva zile acasă, la Focşani. Va primi cadoul de la iepuraş, trimis de doamna Vali când se va întoarce. A fost foarte sigur pe el când l-am întrebat ce-şi doreşte de la iepuraş. Un stilou.

Nicolae a fost cel care m-a făcut să mă tot gândesc zilele acestea la cei care rămân în spital în zi de sărbătoare. Nu le ştiu exact numărul dar mă gândeam că luni, în a doua zi de Paşte sunt liberă şi tare m-aş bucura să ştiu că putem deschide uşa unui salon şi că putem aduce un pic de bucurie, pentru cei care nu au putut pleca de sărbători, acasă. Sunt sigură că nu pleacă cei aflaţi în stare gravă. Copiii cu leucemii sau alte boli grele ce le chinuie copilăria.

Cam asta îmi doresc. Visez să mergem aşa, în vârful degetelor de la picioare, pe holuri, fără să deranjăm pe nimeni şi să ducem mici atenţii copilaşilor care au rămas internaţi în Spitalul Fundeni. Vor veni cu mine prietenele mele, Mirela Ghinea şi Mădălina Zlătan şi dacă va fi posibil şi părintele de la Glodeanu cu soţia, doamna Vali.

Două, trei dulciuri, un fruct, poate o cutie de creioane sau de carioci împachetate cu dragoste. Atât putem. Nu e mult. Dacă vom primi ajutor, vom duce mai mult. Ne-am propus să facem 30-40 de pachete cu dulciuri. Nu este o acţiune de amploare, doar o mică rază de lumină într-un loc cu suferinţă.

M-am gândit că în general chiar în zilele de sărbătoare, vizitele sunt mai rare. Oamenii stau în familie, alături de cei dragi. Sunt sigură că sufleţelele care stau în saloane vor primi cu bucurie vizita noastră. Eu cred că şi o îmbrăţişare contează. Fiecare secundă în care ai iubit, cum spunea un om mare.

Numărul de copii care se vor afla în acel moment în spital este destul de greu de estimat. Probabil spre vineri vom avea cât de cât o estimare. Mă gândeam câte mese întinse facem toţi de Paşte. Câtă alergătură la supermarket să umplem cărucioarele. Sunt sigură că putem să punem un cozonac de-o parte sau un kilogram de fructe şi pentru cei care stau în spital, de sărbători.

Timpul este foarte scurt. Sâmbătă facem cumpărăturile. Dacă doriţi să contribuiţi la aceste pachete, cu dulciuri (fără ciocolată şi cacao) sau în alt mod vă rog daţi-mi de veste: nicoletatintea@gmail.com

În vizită la centrul social Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Giurgiu

Nu știu cum să descriu această zi. Este genul acela de zi în care trăiești cu impresia că tu dăruiești, dar de fapt tu ești cel care primești. Am petrecut o zi superbă la Centrul Social Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Giurgiu. Soția părintelui de la Glodeanu a fost cea care a propus să mergem acolo. Și mă bucur mult că am făcut această vizită. Am văzut la prietenii de la Fundația Arsenie Boca o listă cu nevoile din centru.

E suficient să te uiți pe listă ca să realizezi că aici e mereu nevoie de ajutor. Și că orice dar este binevenit. Un bec, o perdea, o canapea, un dulap, o conservă, un săpun, un șampon, o carte de colorat. Fiecare dar își găsește locul într-o familie extinsă, în care mamele bătute de soți au primit o viață nouă. O șansă pentru ele, dar mai ales pentru copiii lor.

Am primit cu bucurie tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână. Fiecare telefon, întâlnire, fiecare dar. Știu sigur că toate au un rost. Într-un timp foarte scurt (o săptămână) s-au prins în horă foarte mulți prieteni. Tuturor vreau să le mulțumesc.

Problemele tehnice cum le spun eu (cele legate de transport, organizare etc) s-au rezolvat repede. Am primit ajutoare, slavă Domnului și totul a mers ca pe roate.

În mica excursie de-o zi au fost cu noi părintele de la Glodeanu cu soția, Carmen, Paul, Sorina, Sabin, Adriana, Leocadia, Nicu și Dan. Si Alex. Bineinteles. :)

Când am ajuns la Giurgiu copiii din centru dormeau. Am descărcat darurile. Si am stat două ore bune, sau poate mai multe, de vorbă cu părintele Valentin. Părintele ne-a primit cu multă dragoste și ne-a mângâiat sufletele cu sfaturile sale duhovnicești. Apoi am vizitat centrul. Doar câțiva dintre copii se treziseră.

Pe hol am întâlnit-o pe Mariana. Are trei copii. Pe cel mai mic îl cheamă Alin. Are doi ani și jumătate. Mariana îl ține în brațe. Copilul, trezit din somn se lasă alene pe umărul mamei în semn de alint. Are ochii mari și un păr blond, ușor cârlionțat. Mariana ne povestește că este de patru luni la părintele. Bărbatul ei a dat-o afară din casă, chiar de Sfântul Nicolae, anul trecut. Când se puneau dulciurile în ghetuțe, adaugă Mariana. A dormit la o rudă iar a doua zi, un om bun a adus-o în centru. Nu o să uite niciodată cât de frumos a fost aici de Crăciun! Și câte au avut pe masă. În viața ei nu au avut atâtea copiii săi, îmi povesteste femeia în timp ce se uită zâmbind într-un punct fix, de parcă retrăiește iar, aievea, fericirea din acele zile. Mariana îmi spune că bărbatul ei era violent. Că o bătea mereu. Pe ea și pe copii. Când Alin avea doar cinci luni a dat-o iar afară din casă. Câteva luni, Mariana a trăit cu cei trei copii într-o mașină părăsită. Din mila oamenilor. Aici, la părintele e fericită.

La discuția cu Mariana ne asistă o fetiță blondă. Are în jur de 9 ani. O întreb unde este mama ei. Îmi răspunde pe nerăsuflate că nu are mamă. Apoi adaugă. Am, dar e plecată în străinătate.

Ziua s-a încheiat cu o vizită la Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul, care se află la doi pași de centrul social. În această mănăstire se găsește o părticică din moaștele Sfântului Ioan Rusul, grabnic ajutător pentru cei care se află în suferință. La fel ca Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Rusul este cunoscut ca vindecător, în special de cancer.

Revenind la vizita din centrul social vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această vizită în zi de sărbătoare. Celor care au contribuit, celor care au venit cu noi, celor care au trimis daruri.

Am făcut un scurt bilant al darurilor.

HAINE SI JUCĂRII: haine şi jucării diverse (6 saci mari, 1 sac mediu), haine adulţi (3 pungi medii), haine copii (1 pungă mare, tip supermarket, 1 pungă medie, 2 pungi mici), încălţăminte copii (1 pungă mică), încăltaminte adult (1 pungă).

ALIMENTE: 36 kg de făină, 2 pungi mari tip supermarket cu alimente neperisabile (orez, paste, fulgi de porumb, ulei, cereale, conserve diverse), 1 pungă mare cu dulciuri (eugenii, ouă mici de ciocolată),

DIVERSE: o maşină de spălat automată second hand, o lustră, medicamente, detergent.

BANI: 300 RON pe care i-am lăsat părintelui cu acatiste.

La lista de mai sus se adaugă foarte multe alimente care au fost cumpărate de Ela Crăciun, sotul ei si de prietenii lor. Alimentele au fost aduse direct cu dubita si nu le-am inventariat dar se pot vedea în fotografii (câtiva saci cu cartofi, ceapă, usturoi, zacuscă, conserve, zahăr, fursecuri, 50 de cozonaci, o cutie cu banane, ulei etc).

MULTUMESC:

părintelui Marian Tudor din Glodeanu şi soţiei sale, Valentina Tudor, Elei si lui Alex Crăciun si prietenilor lor, lui Nicu Păun, lui Dan, Danielei Stroescu şi prietenilor săi, Dianei, lui Andrei şi Iulianei Cristescu, lui Costi Badea, Monicăi Nicoleta Dinu, Sorinei Vână, lui Sabin Chiscan, Adrianei Dumitru, Adelei, lui Ionuţ şi lui David Stan, Alinei şi lui Cătălin Dobre, Danielei Costin, Laurei Anton, Andreei Rusu şi lui Iulian Chitu, Danei Puşcoci, Roxanei Toma, Alexandrei şi lui Cătălin Grigore, Cristinei Demetrescu, lui Carmen Iancu şi lui Paul Coadă, Roxanei Chirilă si sotului său, Leocadiei Tonitza, Adrianei Popescu.

Cei care vor să trimită luna aceasta ceva copiilor din centrul părintelui Valentin pot lua legătura cu Simona Şandru, de la Fundatia Arsenie Boca la telefon 0724 332 389 sau pe e-mail, sandrusimona@yahoo.com. Prietenii de la fundatie vor merge la Giurgiu pe 21 aprilie.

Pentru alte detalii puteti să-l sunati pe părintele Valentin: 0762656077

Vă multumesc tuturor!