Pagini
27 septembrie, 2007
Aiurea
17 septembrie, 2007
Prima zi de şcoală
Mi se pare că uniforma mea e cea mai frumoasă rochie din lume. Am guleraşul apretat şi ciorapi tricotaţi, de un alb imaculat. Săndăluţe, tot albe. Şi o cordeluţă de care sunt prinse două flori imense de pânză.
Mor de emoţie. Palmele îmi transpiră. Mă aşez în careu şi aştept să-mi aud numele strigat. Se face repartiţia elevilor. O doamnă învăţătoare trecută de vârsta a doua îşi preia elevii. Îi caut privirea şi mă tem. Mi se pare bătrână şi hâdă. Mă lipesc speriată de mama. "Mamă, eu nu vreau la asta!" Aştept. În transă. Numele sunt citite agale. Gata. Lista e completă. Nu sunt pe listă.
Urmează o altă învăţătoare. Tânără, cu păr bălai şi zâmbet larg. Teama mea se risipeşte ca un fum. Ştiu deja. Ea e învăţătoarea mea. Nu mi-a spus nimeni. Aşa vreau eu. Îi spun mamei că vreau să plec cu ea. Minunea se întâmplă. Învăţătoarea cea tânără mă strigă. Mă aşez mândră, în coloană. Sunt fericită.
Aşa îmi amintesc prima mea zi de şcoală.
Iar moarte
11 septembrie, 2007
Amintiri din vacanţă
Atena m-a şocat. Am văzut vestigiile antice pe care le visam cândva.
M-am plimbat pe lângă Acropole. M-am întors cu gândul în timp. Am admirat oraşul de la înălţime.
Am privit în culisele teatrului antic. I-am văzut cu ochii minţii pe vechii greci jucând scene cu zei în sanctuarul cu o acustică perfectă.Am privit spre cer şi m-am bucurat de lumina ireală. Am admirat proporţiile perfecte ale Cariatidelor.
Mi-am amintit perioada în care stăteam cu nasul în cărţi şi învăţam despre proporţiile de aur ale artei greceşti.
În rest, oraşul m-a surprins. Traficul e de-a dreptul dement. Sute de maşini gonesc pe străduţele cu sens unic. Din stânga, din dreapta, de nicăieri sute de motociclişti te înconjoară.
La greci, şoferul deţine supremaţia. Am văzut o maşină de poliţie care nu dădea prioritate unui pieton - o bătrânică aflată pe zebră. Până şi semafoarele ţin cu şoferii. Pentru pietoni culoarea verde ţine mai puţin de 15 secunde. Practic, trebuie să alergi pe zebră. Oricum, poate fi distractiv.
Marea, aproape. Terase luxoase pe marginea apei. Muzică în surdină, aşa cum îmi place mie. Şi o apă de milioane. Limpede, cât să-i vezi fundul. Peştii arginti te înconjoară. Ai impresia că-i poţi prinde năstruşnic între degete. E doar o impresie, desigur. Plaje diverse. Cu nisip sau golfuri magnifice, între stânci.
Soarele apune în mare. Mingea de foc e înghiţită seară de seară, de apele line.
Sunt multe de spus. Nu voi uita cina cu fructe de mare servită la un restaurant cu specific, în orăşelul Paralia Avlida. Apoi, portul Halkis cu Apele Nebune, cum le numesc localnicii. Acolo, apele din golf sunt mişcate de curenţi şase ore în stânga, şase în dreapta iar o oră sunt ţinute pe loc. Nu e o glumă. Aşa e acolo, iar specialiştii nu au reuşit să explice încă fenomenul.
Cam atât din vacanţă.