24 martie, 2014

Scrisoare către Sofia (VI)


A venit primăvara. Să nu crezi, mami, că nu am văzut toate panseluțele, narcisele, lalelele, care și-au întins mugurii spre soare, într-o sărutare multicoloră.

O așteptam. Mi-era dor de ea. Mi-era dor de soare. Ca și cum, el ar putea să-mi mângâie sufletul. Să-l încălzească și să topească durerile.

Mi-era dor de primăvară. Pentru că mă leagă de tine. Firul ierbii care privește spre cer. Zambilele frumos parfumate. Magnoliile care mi se par dintotdeauna de o delicatețe dureroasă. Dureroasă pentru că e trecătoare, mami. Trecătoare pe pământ. Așa cum ai fost și tu. 

Privesc toată explozia de culoare și mă gândesc doar cum ar arăta această renaștere, la tine pe mormânt. Ceva mă atrage mereu spre cimitir. Construiesc mental proiecte complicate. Amenajez și reamenajez vizual bucata de pământ sub care ți se odihnește trupușorul firav. Orice aș face mi se pare că nu este suficient. În fiecare zi mă gândesc la florile pe care le-aș planta acolo, să fie mereu cu tine.

Am așteptat primăvara. Pentru că mă leagă de tine. Am așteptat-o așa cum voi aștepta și vara. Toate mă leagă de tine, mami. Sunt sigură că nu va fi iarnă, primăvară, vară sau toamnă care să nu mă lege de tine. 

Pentru că fiecare anotimp îmi va aminti de tine. Fiecare renaștere și fiecare moarte. Fie ea, doar a unei flori. Fiecare iarnă îmi va îngropa sufletul în troiene de zăpadă. Fiecare sfârșit de vară îmi va aminti de clipele petrecute împreună. Atât de puține. Atât de stinghere. Niciodată doar pentru noi două. Fiecare toamnă îmi va lăsa sufletul pustiu. Așa cum a fost în zilele despărțirii. Și în zilele de după.

Sunt gânduri și dureri pe care nu le pot spune nimănui. Lumea este ca o pânză de păianjen care se acoperă de griji mărunte. Cine să mai știe ce simte o mamă care a pierdut un copil? Poate doar o mamă care și-a pierdut pruncul, doar o mamă care a rămas cu braţele goale, fără fiică sau fără fiu. 

Am flash-uri. Și acum, am flash-uri. Mă doare privirea rătăcită a fiecărui copil bolnav pe care-l întâlnesc. Mă doare și încerc să citesc dincolo de ea. Mă întreb... Doamne, dacă ești și tu acolo, acolo, în acea privire plină de neputință, lipsită de vlagă? Dacă ești acolo și vrei să-mi spui ceva, ceva ce eu nu pot să înțeleg și să citesc, în clipirile pleoapelor pline de suferință?

Apoi, respir. Și-mi amintesc că tu ești liberă acum. Nimic nu te mai ține prizonieră pe pământ. Poate doar lacrimile mele te mai aduc uneori, înapoi. 

18 martie, 2014

Un copil născut de ziua mea


Sebastian
Sebastian s-a născut de ziua mea. A fost un copil născut la termen. Un copil aşteptat, iubit, dorit. Cunosc toate sensurile acestor cuvinte. Aşa cum cunosc şi sensul altor cuvinte, disperare, teamă, neputinţă. Ştiu ce înseamnă să te încerce toate aceste sentimente, în legătură cu copilul tău. Cunosc sentimentul acela că te-ai duce şi la capătul pământului ca să-i cauţi fericirea, să-i aduci orice este nevoie pentru a fi un copil sănătos. Aşa că, măcar puţin înţeleg prin ce trec părinţii lui Sebastian.

Sebastian nu aude. Nu aude glasul mamei, al tatălui. Nu aude cuvintele lor de iubire şi nici melodia pe care aceştia o ascultau mereu, inclusiv în perioada în care bebeluşul era în pântecele mamei. 

Sebastian are nevoie de implant cohlear la ambele urechi. El a fost diagnosticat cu Hipoacuzie Neurosenzoriala Bilaterală Profundă. Pentru intervenţie, părinţii trebuie să strângă, până în toamnă, 25.000 de euro. O avere.

Cei care doresc să-l ajute pe Sebastian pot face donaţii în conturile:

RON: RO26 RNCB 0083 1406 9600 0001 EURO: RO07 RNCB 0084 1406 9600 0002 USD: RO77 RNCB 0084 1406 9600 0003
  Cod Swift: RNCB ROBU
Titular cont: Sfarti Sebastian-Alexandru

Mai multe detalii puteţi afla de la mama lui Sebastian: Eliza Sfarti 0727 554 505 (contact@helpsebastian.org)

Mai multe detalii despre Sebastian puteţi să citiţi aici:
Vă mulţumesc.