21 aprilie, 2010

Veselia

M-am trezit cântând şi dansând
latino.
Acordurile au stăruit
toată ziua...
Nu ştiu de unde veneau,
Dintr-o cută a inimii,
Dintr-un vis,
Sau dintr-o întâmplare
Trăită demult.
Am zâmbit
toată ziua,
Uneori cu gura
Alteori doar în interior,
Cu inima.
A fost o zi veselă.

19 aprilie, 2010

Îndoiala


Îngeri şi demoni,
Speranţă şi teamă,
Vin pe rând
sau la gramadă,
Măcinându-mă ca pe o rufă
Băgată în
purgatoriul maşinii de spălat.
Să merg înainte,
Să dau înapoi?
Nehotărârea-i a mea
Dar dacă nu ar exista,
Probabil că nu aş fi
EU.

18 aprilie, 2010

Pilda nopții

"Fiecare lucrare este în acelaşi timp şi rugăciune. Gândurile ne sunt legate atunci de acea lucrare, şi când lucrăm din inimă, înseamnă că pentru Dumnezeu lucrăm. Dacă ne gândim că lucrăm pentru oameni, atunci greşim."
Părintele Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

12 aprilie, 2010

04 aprilie, 2010

În lumea fără trup



















foto: www.flickr.com

Zburdam în lumea celor
fără de trup.
Levitam.
Și la fel de lipsită
de răbdare
L-am întrebat
pe singurul
cunoscut.
Cum e?
Ai să vezi.
Te obișnuiești
în luni.
Luni?
Câteva luni?
Dar e atât
de ușor
să nu ai carne,
nici oase,
nici foame,
nici dorințe
carnale.
Eu plec chiar acum!
Prea curioasă
Să experimentez
Mersul
fără pași,
Și vederea
fără a fi văzut.
Am luat-o
la goană
prin apartament
Și mi-am întâlnit
mama.
Vie.
Nu m-a văzut.
Așa că m-a strivit.
Am căzut
pe gresia rece.
Și umedă.
Iar sufletul mi-a
revenit
în trup.

03 aprilie, 2010

Ștergarul, de Costache Ioanid












La cina cea de Paște, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a așezat Iisus.
Se revărsa din sfeșnic o galbenă lumină
pe azimile calde, pe mielul…fără vină…
Era plăcut prilejul. Și toate pregătite.
Dar vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Și-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vom ședea la rugă?
Sau cine își va pune ștergarul cel de slugă?

O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Și Duhul îi întreabă, în fiecare zboară:
-N-ai vrea să-ți pui tu, Petre, ștergarul astă seară?
-Chiar eu?…Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
-Dar tu? Tu cel mai tânăr? - Eu stau lângă Stăpân…
-Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
-Chiar eu?…Sunt cel din urmă la Domnul dintre ei?
-Dar tu ce ții doar punga? - Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde și mielul l-am străpuns…
-Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
-Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială…
-Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu…?
Și-n fiecare cuget răspunsul a fost Nu.

Atunci, lăsându-și brâul și haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul Cel coborât din cer
și-nfășurând ștergarul, S-a aplecat ușor
să-și spele ucenicii ca rob al tuturor.

De-atunci pe apa vremii, atâția ani s-au dus.
Și-acum - a câta oară? -Se-așează iar Iisus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
-N-ai vrea să-ți pui tu, Gheorghe, ștergarul astă seară?…
Tu, soră Mărioara? Tu, Radu? Tu, Mihai?…
Frumos va fi odată acolo sus in Rai!

Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie și-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraților tăi rob?

Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi, în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrani fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiți de mângâiere,
sunt prunci rămași acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care așteaptă un salvator semnal.

Se cere osteneală și jertfă uneori.
Și nopți de priveghere și iarăși muncă-n zori.
Nu mânuind Cuvântul, când harul nu ți-e dat,
cât mătura și acul și rufa de spălat,
cât cratița, toporul și roata la fântână,
ciocanu-n tabla casei și-n gard la vreo batrana.

Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi și să mângâi;
să-l scoți apoi la soare și să-i alini amarul.
…Nu vrei cu Mine, frate, să-ți înfășori ștergarul?
-Chiar eu?…Nu șade bine. Eu doar sunt mai bătrân…
-Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
-Chiar eu? - Chiar eu? Același și-același trist răspuns.

Și-atunci lăsând să-I cadă cununa Lui și haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăși taina,
încet - a câta oară? - Se-apleacă iar Iisus
și, plin de-atâtea gânduri, ștergarul iar Și-a pus.

Și-așa cum o mlădiță se-ndoaie lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Iisus din nou se-njugă.
El, Împăratul Vieții, din nou e rob și slugă.
Veniți, leproși ai lumii, murdari de-a ei țărână!
Iisus vă spală iarăși cu propria Sa mână!
Veniți, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Iisus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!…

Voi, frați, goniți mândria, visările și somnul!
Luați cu drag ștergarul, alăturea de Domnul!
Și nu uitați: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ștergarul, acela ia cunună!

P.S Am primit această poezie în dar de la Alexandra. Ea a aflat de existența acestor versuri în timpul unei predici. O public aici, pentru toți cei care vizitează acest blog. Sărbători luminate, tuturor!