25 septembrie, 2011

Copilărie în beznă

Un reportaj care nu are nevoie de cuvinte. Dar care merită văzut. Adelin este un copil care nu vede. Orb și sărac. Două cruci grele pentru un copil atât de firav și de sensibil. Pentru el, lucrurile nu vor avea niciodată un contur real. Ci numai un contur imaginar.

Adelin adoră să citească. Își dorește să se bucure de cuvinte. De cuvintele la care noi avem așa de ușor acces deschizând orice carte sau calculatorul. Pentru el, singura bucurie ar fi să poată intra oricând în lumea fascinantă a cărților. Pentru asta are nevoie de o mașină care costă 700 de euro.

Adelin are nevoie și de multe alte lucruri care-i lipsesc oricărui copil sărac, haine, rechizite, alimente. El stă la internat, la școala pentru nevăzători din Buzău și din cauza lipsurilor își permite să-și vadă mama, numai în vacanțe.

Un material de Alina Bădălan Turcitu și Alfred Shupler. Montaj: Leo Moga.


20 septembrie, 2011

Jeni, la Observator

Jeni este acel copil timorat, blând, sărac, matur, sclipitor, silitor, inteligent, visător, trist, măcinat de griji, harnic, flămând, un copil fără copilărie. Un copil prea mic, pentru griji prea mari. Un copil care se agață de carte ca de unica barcă de salvare.

Am aflat care sunt câteva dintre greutățile prin care trece Jeni în martie, de la părintele Marian Tudor, din Glodeanu. Jeni m-a impresionat încă de la prima noastră întâlnire prin seriozitatea și imensa tristețe ce-i stăteau parcă în spate. De atunci am revăzut-o pe Jeni de câteva ori. M-am bucurat când în ochii mari a apărut un licăr de lumină, ca o speranță. Am văzut treptat schimbări în bine, Jeni a primit hăinuțe noi și a avut mici bucurii, adică a primit cărți sau mâncare. Și-a făcut și o prietenă la distanță, pe doamna Luiza, care i-a trimis cu dragoste câte un pachet, din când în când.

Și totuși, când am vizionat tot interviul pe care l-a dat Jeni pentru Observator, am plâns pe înfundate la calculator. I-am sorbit cuvintele cântărite, de adult. Și am simțit iar că sunt neputincioasă.

De ce ai nevoie Jeni, a întrebat-o Alina, reporterul care a realizat interviul. De coperți pentru cărți. Știu, costă un leu, a spus Jeni. Nu e mult, a adăugat grav. Dar nu am banii aceștia.

Apoi a cântărit mult și a făcut lista lucrurilor de care are nevoie: lipici, o foarfecă, un caiet de geografie, un bloc de desen și o uniformă. La matematică se descurcă. Mai are jumătate de caiet de anul trecut. Sunt lucruri mărunte care pot face un copil fericit.

Sunt întrebări și răspunsuri care nu au intrat în interviu, din lipsă de spațiu.

Jeni a povestit de exemplu că într-o iarnă a purtat cu schimbul pantofii surorii ei mai mari, Florina. Fetele mergeau la școală în schimburi diferite, așa că aveau timp să poarte cu rândul, încălțările.

Jeni are o mulțime de personaje preferate. Singurul ei refugiu este în lumea cărților. V-ar putea spune oricând povești întregi, pe de rost. O iubește pe Albă ca Zăpada și pe Cenușăreasa.

Vă întrebați care este mâncarea preferată a acestei fetițe? Cartofii prăjiți. Ce mănâncă la micul dejun? Cerealele pe care i le-a trimis doamna Luiza, de la București, în pachet.

Poate cândva veți ajunge la Glodeanu și o veți vizita pe Jeni ca să înțelegeți în ce sărăcie trăiește acest copil. Și că este o minune că mai merge la școală și chiar mai mult decât atât. Jeni învață bine și se străduiește din răsputeri să-și continue studiile în ciuda lipsurilor, a sărăciei și a foamei.

Jeni este un copil care a fost terorizat de tată. Un copil care a trecut prin spaima că-și pierde mama. Un copil care trebuie să fie adult în locul propriului părinte. Mama acestei fetițe a avut un accident de circulație în urma căruia a rămas invalidă și cu pierderi grave de memorie.

Simt că pentru Jeni nu am făcut nimic până acum. Acest copil merită mai mult. Acest copil trăiește cu sora ei, Florina (12 ani) și frățiorul Bogdan (3 ani si jumătate) numai din alocații. Jeni trebuie ajutată pe termen lung. Trebuie susținută material și emoțional pentru ca ea să-și continue visul. Pentru că Jeni vrea să devină doctor. Sau măcar asistentă, cum spune ea.

Mai multe despre Jeni puteți afla de pe blogul copiilor din Glodeanu: http://copiiidinglodeanu.blogspot.com/

14 septembrie, 2011

Copiii de la Mănăstirea Marcuş vin din nou la Bucureşti

Copiii de la Mănăstirea Marcuş vin în weekend la Bucureşti. Este vorba despre fetiţele pe care le creşte Maica Serafima. Copilele au fost abandonate de cei care le-au dat viaţă sau au fost lăsate la mănăstire pentru că părinţii lor nu au putut să le crească.

Le puteţi cunoaşte pe fetiţe sâmbătă, pe 17 septembrie, la Târgul de Produse Ecologice din curtea Facultăţii de Agronomie sau duminică dimineaţă, la biserica Mihai Vodă (zona Izvor). După liturghie fetiţele şi măicuţa Serafima se vor întoarce la târg.

Mai multe detalii despre fetiţe puteţi să găsiţi aici.

P.S. Vă rog dacă puteţi să mediatizaţi venirea fetiţelor la Bucureşti sau blogul copiilor de la Marcuş: http://www.ingeriidelamanastire.blogspot.com/
Dacă doriţi alte informaţii despre fetiţe puteţi să-mi trimiteţi un mail pe nicoletatintea@gmail.com
Mulţumesc!

12 septembrie, 2011

2 ani

Azi am fost fericită toată ziua. Poate pentru că am simțit încă de la prima oră a dimineții că azi e ziua noastră, ziua în care ne-am unit destinele în fața lui Dumnezeu.