02 noiembrie, 2009

Ciudat

Sâmbătă. M-am trezit şi am simţit în casă mirosul bunicii mele, Hermina. Bunica din partea tatălului. Nu mai e de câţiva ani buni printre noi.

Mi-am amintit apoi că e sâmbăta morţilor şi că ea credea mult în sărbătoarea asta. Mi-o amintesc în fiecare an, în noiembrie ţinând în mâini crizanteme pe care le ducea la cimitir.

Cred că pentru câteva clipe a fost aproape de mine. Cu mine. Şi mi-a transmis asta, prin propriul parfum.

Cu ocazia asta am scos de la naftalină o fotografie cu ea. E însoţită de doi bărbaţi. Habar nu am cine sunt. În fotografie, bunica mi se pare fascinantă. Aşa mi se părea şi în viaţa reală. A fost frumoasă şi bogată. Brunetă cu ochi albaştri. Mereu îi admiram un portret din tinereţe, haşurat în creion. Era cu adevărat talentată la desen. Era suficient să-i dau două, trei detalii şi să creioneze pe loc, un întreg peisaj de poveste. Amintirile ei mă cucereau întotdeauna. Pentru că uneori viaţa ei aducea a ficţiune. În tinereţe era curtată de oameni cu funcţii înalte. Iar poveştile de dragoste erau presărate cu serenade în faţa balconului. La bătrâneţe însă nu a rămas cu nimic. Nu ştiu cât a fost de fericită. Nu am întrebat-o niciodată. Dar nici tristă nu am văzut-o. Pentru că nimic nu i-a ştirbit pofta de viaţă. Bucuria de-a trăi. Veselia. De aia am iubit-o. Şi aşa va rămâne în memoria mea.

3 comentarii:

Adela Stan spunea...

Incredibil, tu o visezi mereu pe bunica ta sau ii simti prezenta cumva....Eu nu stiu daca m-as bucura sau m-as speria....

Nicoleta Țintea spunea...

Eu mă bucur. Mai ales că de obicei o visez pe bunica din partea mamei. Pe cea din partea tatălui, rar aproape deloc.

Culmea e că visele cu persoane care au decedat nu mă sperie. Pentru că în vis ele trăiesc.

Adela Stan spunea...

Hmmmmm....am asteptat un post despre marele 30. Nimic. Sa mai am rabdare? Hai ca mai am putin, ca stiu ca esti singura in week-end si deci, ai avea timp. LA MULTI ANI!!!!