Viscolul bătea în geamul mașinii.
În întunericul îngropat
sub nămeți
Totul părea rupt de lume.
Un drum care nu se mai termina.
Și mașini
care alunecau sub ochii ei,
în șanț.
Dar nu-i era teamă.
În cap îi stăruia imaginea pruncului adormit.
În față, doi îngeri înalți
trăgeau mașina
Cu fire nevăzute, din troiene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu