L-am cunoscut azi la biserică pe Alex. Un băiat rotofei care are 12 ani și stă uneori cu mâna întinsă pentru frații pe care-i are acasă. Un copil trist, cu privire matură, de adult. De fapt, cu griji de adult.
L-am întrebat ce-și dorește el cel mai mult. Mi-a spus timid că... NIMIC. Am repetat întrebarea, ca la testele psihologice, după o vreme. Răspunsul a fost același. Eu nu mi-am dorit niciodată nimic pentru mine. Dacă mă credeți, de la șapte ani am avut lopata în mână, mi-a șoptit.
Alex mi-a spus că se gândește doar dacă vor reuși să plătească și luna aceasta chiria (500 ron) pentru camera în care stă cu cei patru frați și cu părinții. Se gândește mereu la surorile lui. Una dintre ele merge în clasa întâi la toamnă. Pentru ea își dorește o uniformă și rechizite. Și pentru cealaltă surioară, care începe clasa a treia, la fel. Ce rechizite, îl întreb... Păi... ce puteți dumneavoastră mi-a spus Alex, adică un caiet, un pix, un creion.
Uff... Alex nu-și dorește nimic pentru el. Și noi ne dorim atâtea pentru noi...
Un comentariu:
buna, este cutremurator ce scrii tu...
apropos de asta si nu numai, indraznesc sa iti aduc la cunostinta o initiativa(inca in fasa) a unui grup de oameni bineintentionati, printre care ma numar si eu :), de a aduna carti, rechizite, diverse lucruri necesare copiilor de scoala/gradinita, din zone defavorizate ale Deltei Dunarii; eu am postat anuntul pe blogul meu si sper sa aiba ecou in cat mai multe zone, daca crezi ca il poti "da mai departe" sau ajuta cu ceva, ti-as fi recunoscatoare;
exista cineva si pe zona Bucuresti care poate aduna/prelua eventuale donatii!
ma gandesc ca il putem ajuta si pe alex in felul acesta, mi-as dori sa putem aduna cat mai multe rechizite, sa beneficieze cat mai multi copii!
iti multumesc pentru atentie si imi cer scuze pentru indrazneala !
o zi frumoasa iti doresc !
Trimiteți un comentariu