15 septembrie, 2013

DOR DE SOFIA


Fiecare zi este altfel acum. În fiecare zi mă întreb dacă am visat sau dacă a fost aievea. În fiecare noapte încerc să reconstruiesc la nesfârșit în vis, povestea, ca și cum dacă aș reuși, dimineața m-aș trezi într-o altă realitate. Visele nu mă ajută însă. Povestea se oprește mereu la momentul în care inimioara Sofiei a încetat să bată. Nici măcar în somn nu pot să schimb nimic iar asta mă face să simt din nou neputința, iar și iar... 

Am remușcări și vini chiar dacă știu că Sofia se odihnește acum în lumină. Sau poate chiar aleargă pe un câmp plin cu maci, înconjurată de îngeri sau de Sfinții Arhangheli, cum îmi place mie să cred - că vede fața Sfinților Arhangheli, cei care i-au și vestit venirea pe lume. 

Știu că planul lui Dumnezeu nu-l putem pătrunde cu mintea noastră. Și mai știu că Sofia nu mai vine înapoi. Oricât de mult mi-aș dori să o strâng în brațe. 

Alinarea vine uneori prin oameni. Alteori este doar durere. Durerea de părinte rămâne. Toată viața. Sunt conștientă că trebuie să învăț să trăiesc cu ea. 

Pe Sofia o văd uneori în fiecare copil de pe stradă sau de la biserică. Și-n cei sănătoși, și-n cei bolnavi. Ar fi putut fi oricare dintre ei. Și fetița jucăușă cu nasul în vânt. Și copila cu privirea pierdută sau mersul anevoios. 

Aștept să nasc. Rațional, aștept să nasc. Mintea mea refuză să accepte că nașterea s-a produs deja. Mă trezesc că-mi pun inconștient mâna, pe propriul pântec. Ca și cum aș vrea să protejez viața care s-a născut acolo. Ca și cum Sofia ar fi încă acolo. Apoi realizez că-n pântec nu mai există prunc. 

Aș vrea să adorm și să mă trezesc cu câteva săptămâni înainte. În acea perioadă a bucuriei. Să șterg totul cu buretele și să construiesc o altă poveste în care Sofia rămâne alături de noi, pe pământ. 

Sofia are coșul ei cu amintiri. Jucăria pe care mi-au trimis-o copilașii bolnavi de cancer, un ursuleț care doarme, mă face să mă simt cel mai aproape de ea. 

Merg zilnic la cimitir. Pe vecinii Sofiei nu pare să-i mai viziteze nimeni. Doar astăzi o bătrână curăța printre lacrimi un mormânt năpădit de buruieni. Plângea din când în când șoptind „Frățiorul meu cum ai ajuns! Să te lase copiii tăi așa!”. Mi s-a părut trist. 

Pe mormântul Sofiei florile se ofilesc. Așa realizez și eu că au trecut zilele. Uneori soarele se strecoară printre brațele unui brad din apropiere și parcă ne mângâie. Un vânticel călduț adie printre frunzele copacului care face puțină umbră și mormântului Sofiei. 

Din când în când trecem și pe la mormântul unui prunc care a murit în incendiul de la Giulești. Mormântul lui este foarte aproape de cel al Sofiei. De câte ori îl privesc și văd cât de îngrijit este, simt dragostea nesfârșită a părinților care l-au pierdut. 

Mi-e teamă mereu să nu găsesc cumva candela stinsă la Sofia. Așa că așez în fiecare zi o candelă de rezervă pentru ca Sofia să știe că nu este singură. 

Nu am visat-o până acum deloc. Mi-ar fi plăcut. Poate Dumnezeu îi va îngădui totuși să ne viziteze în timpul somnului. Sau poate este prea devreme. Cine știe?! 

Cineva care nu știa ce s-a întâmplat m-a visat totuși alături de un înger, chiar în ziua în care ne-am despărțit de Sofia. 

Am citit zilele acestea povestea altor mame care au copii în cer. Și am suferit la fiecare cuvânt. Am citit și povestea unor copii care au fost salvați în America deși cântăreau doar jumătate din cât avea Sofia. Pare incredibil nu-i așa? Ca un copil de 240 de grame să aibă o șansă la viață! Iar unul de doar 300 de grame să trăiască fără probleme de sănătate. Are acum 20 de ani. Dar Dumnezeu are tainele lui. 

Regret enorm că la noi medicii te lasă să-ți vezi copilul la terapie intensivă atât de puțin. Doar de două ori pe zi. Realizez că sunt condiții speciale, care țin de imunitatea copiilor dar îmi pare enorm de rău că am stat lângă Sofia atât de puțin. M-am bucurat să aflu că-n alte spitale, cum ar fi la Timișoara li se permite mamelor să-și țină copilul pe burtică, ore în șir, chiar în timp ce bebelușul este conectat la aparate. Sunt sigură că bebelușul simte căldura mamei și mă întreb dacă Sofia nu ar fi fost cumva mai bine dacă ar fi stat în cele cinci zile numai lângă inima mea. Cât mi-aș fi dorit să o fac să simtă mai mult dragostea noastră! 

Când cred că sunt bine sunt rău și invers. Trec de la o stare la alta. Mă întreb cum ar fi fost dacă... dacă aș fi urcat scările cu Sofia în brațe, dacă aș fi legănat-o, dacă aș fi așezat-o în pat, între noi doi, dacă aș fi apucat să-i pictez pe pereți, zânele portocalii în dormitor... 

Dumnezeu știe cât de mult m-am bucurat când am aflat că vom avea o fetiță. Am trăit o bucurie ireală pentru că întotdeauna am avut sentimentul că voi fi mamă de băiat. Pentru mine nu conta că va fi băiețel sau fetiță dar m-am bucurat copilărește la gândul că-i vom face codițe, că vom trăi în împărăția rochițelor și a păpușilor. E ca și cum te-ai întoarce într-un fel înapoi în propria ta copilărie. 

Acum mă gândesc să găsesc o păpușă potrivită pe care să i-o las pe mormânt. 

În Rai nu cred că are nevoie de păpuși. Păpușile sunt doar pentru oameni și pentru alinarea noastră. 

Poate că în Rai copiii se joacă cu globuri de lumină. Sau fac întreceri cu îngerii... ca să vadă cine reușește să zboare mai departe. 

O mamă mi-a povestit zilele acestea ultimele clipe ale copilului ei, care mi-a fost drag. Un copil care a luptat cu cancerul. În ultimele lui clipe a văzut și Raiul și Iadul. Rugăciunea preotului i-a adus iertarea iar copilul a adormit liniștit pentru că și-a redobândit aripile și îngerașul. I-a spus chiar el asta, mamei sale. 

Of, dacă am putea să fim conștienți că viața noastră-i nu-i decât zădărnicie! 

Nu aș putea să explic niciodată câte semne am primit. Nici câtă iubire ne-a trimis Dumnezeu în ultimele două zile ale Sofiei, pe pământ. Și chiar și acum. Nu aș putea să mulțumesc oamenilor pentru compasiunea lor gingașă cu care ne-au înconjurat. Sper să știe că le suntem recunoscători pentru asta. Nu voi putea scrie aici despre botezul îngeresc al Sofiei. Nici despre straniile coincidențe care i-au însoțit viața și adormirea. 

Am ajuns să cred că Sofia este de fapt un nume de înger. Și să tresar de fiecare dată la simpla lui rostire. Un nume ireal de frumos. 

Mi-e teamă uneori că voi uita totul. Că nu voi putea fi suficient de bună pentru Sofia. Că nu voi reuși să duc memoria ei mai departe. Că voi fi iar rea, că voi judeca și că nici măcar ea nu va reuși să mă schimbe pentru totdeauna. De aceea aș vrea să îngrop tot ce este urât în inima mea. Doar așa voi reuși să rămân mama Sofiei și-n veșnicie. Mama acelui suflet minunat care a poposit doar cinci zile pe pământ. Doar cât să ne amintească de Rai.

6 comentarii:

Laura Casuta Laurei spunea...

:(((((( IMi pare tare rau, Dumnezeu sa va dea putere caci micuta Sofia va vegheaza din cer. Multumiti Domnului pentru durere si El va va da intreit inapoi. Poate va consoleaza putin de tot - va recomand un link - http://www.sullengers.com/. Aici e linkul unei familii care au avut o fetita ce s-a inecat la doi anisori. Acum dupa trei ani le-a rasplatit Dumnezeu cu inca trei, un baiat nascut la un an dupa tragedie si de curand sunt fericitii parinti la inca doi gemeni. Nimic n-o poate inlocui pe dulcea Sofia doar ca ea este solul vostru in cer. Dumnezeu sa va dea putere!

Carmen Rascanu spunea...

Buna Nico,

Nu pot sa cred ceea ce citesc. MI s-au umplut ochii de lacrimi citind durerea prin care ai trecut. As fi vrut sa te sun, dar nu gasesc cuvintele pentru a-ti spune cat de rau imi pare. PE fetita mea o cheama Sofia si in fiecare zi ii multumesc lui Dumnezeu pentru ea si de cate ori vad copii bolnavi sau care mor in accidente groaznice ma gandesc ca ar fi putut fi ea si incep sa curga lacrimile siroaie. POt sa iti spun sa te inarmezi cu credinta si cu speranta ca Dumnezeu iti va da un alt bebelus care iti va alina durerea. Am o prietena care a trecut prin asa ceva iar in prezent are 2 baietei perfect sanatosi, unul de 6 ani si unul de 1 an.
Sper ca Dumnezeu sa iti aline durerea asta nesfarsita cat mai repede si sa te binecuvanteze cu un copilas, atunci cand va considera ca e momentul. E adevarat ca nimic nu o va inlocui pe Sofia, dar poate ca locul ei era langa Dumnezeu, poate ca Dumnezeu avea nevoie de mai multi ingerasi iar fratiorul sau surioara Sofiei care va veni o sa aiba un inger pazitor in cer in persoana ei.

Monica Daniela spunea...

Dumnezeu sa-ti fie alaturi si sa-ti aline suferinta.
Doamne ajuta!

Anonim spunea...

Scrii incredibil de frumos!!! Faci pe cel ce citeste sa fie exact in inima ta, sa simta totul la intensitate maxima...

Te iubesc, Nico! Si, exact ca si tine, simt ca nu ar trebui sa mai fim rai, orgoliosi, incrancenati, osanditori... Pacat ca trebuie sa vina momente ca acestea pentru a ne da seama ca viata e doar o clipa pe care ar trebui sa o traim doar cu IUBIRE!

O sora duhovniceasca spunea...

Scumpa mea,

Muta mana de la burtica la inima si acolo o vei auzi pe Sofia.

Astazi incep scolile. Gandeste-te ca Sofia a urcat la cer pentru ca acolo invatatura este cea mai buna si stiind ca tu iubesti copiii, le poti fi de folos si celor pe care ii vei mai primi dar si altor copii. Dorul de Sofia sa devina Dorul de intelepciune care sa se trezeasca in toate tinerele femei si astfel acestea sa aduca pe lume copii in care sa reintalnesti tot ce crezi ca ai pierdut odata cu adormirea Sofiei.

Dorul de Sofia iti poate aduce multa binecuvantare daca nu il lasi sa te domine si poate mai repede decat te astepti, va veni in viata ta o fetita pe care m-as bucura sa o numesti Amalia. Cu cativa ani in urma, o prietena intalnita pe un forum ortodox, m-a ajutat cu un sfat bun sa nu arunc o craciunita care imi degerase in acea iarna. I-am rupt partile degerate si am udat-o mereu cu apa sfintita.

Anul acesta, in iarna, craciunita mea a fost plina de flori si cu toate ca eu traversam o perioada cumplita, uitandu-ma si la ea, totul a trecut mult mai usor.

Sunt frumoase si papusile dar sunt doar pentru copii, nu sunt de pus pe morminte. Cumpara-ti Proloagele, Vietile Sfintilor pe fiecare luna Patericul Romanesc si Matericul si citeste-i Sofiei in fiecare zi din ele, dupa ce primesti binecuvantare de la parintele duhovnic, pentru a ajunge invatatura mai usor in minte si la inima.

Posteaza scurte fragmente si pe blog ca sa invete si altii odata cu tine si cand dai de pomana pentru Sofia, da adultilor de pomana si cateva cuvinte despre Maica Domnului, despre Sfanta Sofia si fiicele ei, despre Sfantul praznuit in ziua parastasului.

Va imbratisez cu drag pe toti trei.

Anonim spunea...

Sa traiesti Nico;eta,

Dumnezeu sa-ti dea putere si fie voia Lui ca-n inima sa porti dulcea amintire a Sofiei, dar fara durere. Maica Domnului sa-ti linisteasca sufletul, sa oranduiasca nasterea altor puiuti. Mama mea a pierdut unul dintre copii imediat dupa nastere, a suferit enorm, dar acum dupa aproape 50 de ani, amintirea ingerului ei este vie iar durerea este dulce. A mers mai departe, a mai facut un copil, tot baiat, si sufletul i s-a mai alinat. Fii tare si transforma durerea in tot ce-i placut lui Dumnezeu. Harul si Binecuvantarea Sfantului Duh sa fie cu tine!