În loc de trezire...

Sunt zile în care o știre te poate "resuscita". Te poate trezi pur și simplu, din starea aceea numită "nicicum", în care sufletul stă ascuns după un zid gros de protecție. Și nu, nu este vorba despre o știre cu condamnări la închisoare, vărsări de sânge sau bâte primite pe cocoașă. Ci despre o știre ca aceasta. O știre pe care am scris-o cu bucurie. M-am bucurat de imaginile excepționale filmate de colegul nostru, Flavius Medan. M-am bucurat să cunosc din imagini acești oameni frumoși, oameni care păstrează cu adevărat tradiția Crăciunului. Oameni care postesc în ajun, care merg la biserică și care se gândesc și la sufletele celor adormiți. M-am bucurat să montez cu Cornel Miron, care a scos din tolbă două melodii care s-au potrivit foarte bine cu imaginile. Mulțumesc.

Premiul

Body-ul primit de la prietena mea, Adela Stan.
Acest body a fost licitat până pe 1 ianuarie, când s-au împlinit
4 luni de la nașterea Sofiei

Cel mai frumos cadou a fost revendicat. Popescu Ioana Mihaela a oferit 300 de lei pentru body-ul pe care l-am scos la licitație în cadrul campaniei "Bun venit pe lume", inițiată de organizația "Salvați copiii". Campania este destinată dotării maternităților cu echipamente performante, menite să susțină viața pruncilor născuți prematur.

O rog pe câștigătoare să-mi trimită un mail pe adresa: nicoletatintea@gmail.com cu dovada plății și un număr de contact pentru a stabili cum poate intra în posesia premiului.

Îi mulțumesc mult, mult, mult, pentru că mi-a făcut o mare bucurie licitând acest body. Mă bucur să știu că am ajutat astfel, măcar puțin, la salvarea unor copii care au venit pe lume, la fel ca și Sofia, mai devreme decât era așteptat...

Îi mulțumesc încă o dată, prietenei mele Adela, pentru acest cadou minunat.

Sofia şi prietenul ei cel mai bun, Sfântul Efrem cel Nou

sursa foto: www.doxologia.ro

Azi este o zi de mare sărbătoare pentru sufletul meu. Puteţi citi despre una dintre minunile pe care Sfântul Efrem cel Nou a făcut-o în viaţa noastră pe pagina Asociaţiei "Sfântul Nicolae şi Sfântul Efrem cel Nou".

2014

E pentru prima dată când privesc spre un an nou, cu teamă. Mi-e teamă de 2014. Nu știu de ce. Poate pentru că atunci când durerea te ia pe nepregătite îți amplifică angoasele și fricile. 

Mi-e teamă. Mă rog și mi-e teamă. Îl văd ca pe un an greu, un an apăsător ca o piatră de moară. Din senin mă obsedează ideea unui cutremur de proporții. Mi-e teamă pentru toți cei pe care-i iubesc. Mi-e teamă de o nouă pierdere. Mi-e teamă că nu vom mai avea timp. Știu... se spune că frica vine de la diavol. 

Poate că 2014 îmi va face o surpriză. Mă va lua prin surprindere într-un mod pozitiv. Vă umple paharul reușind să acopere toate prăpăstiile pe care le-a făcut 2013. Poate că-mi va pune în palmă un fluture argintiu și nu va cere nicio jertfă în plus pentru asta. Iar 2015 mă va găsi din nou zâmbind.

Până atunci nu pot decât să mă lupt cu fricile mele. Să mă rog, să sper și să cred...

Doamne ajută!

Dor de Sofia

E atâta dor mami, aici, printre steluțele căzătoare! Atâtea lacrimi și atâta dor! Rătăcesc și caut alinare. Alerg, dar durerea rămâne în inimă. Inima nu o mai repară, mami, nimeni. Orice aș pune acolo, nimic nu umple golul. E acea bucată din suflet care va fi mereu numai a ta. 

Caut, citesc, citesc orice mi-ar putea aduce alinare. Uneori reușesc, alteori, nu. 

Citesc ce au scris alți părinți care au rămas fără copiii lor. 

Am găsit astăzi, salvate în postările blogului, câteva rânduri pe care le-am scris la două zile după ce am aflat că vei veni pe lume.

Le public acum, în memoria ta. 

"VESTEA

Doamne, ce fericită sunt!

În pântecele meu

este viață!

O viață care se mișcă,

respiră, mușcă din întunericul

de necuprins al interiorului meu

Pentru a aduce lumină.

Un copil!

O minune!"

28 martie 2013, 

la două zile după ce am aflat că Sofia crește în burtica mea

"ACUM... DE CRĂCIUN!"

În locul în care este atâta durere și suferință am simțit atingerea îngerilor. Am mai avut sentimentul acesta doar în urmă cu doi ani, când am intrat pentru prima oară într-un salon în care erau copii bolnavi și am cunoscut-o pe Marcela, o tânără care nu vedea și suferea de cancer.

Aseară am cunoscut o lume nouă, o lume în care am văzut chipuri rătăcite, chipuri pierdute sau măcinate de boală, suflete în suferință, dar și ochi blânzi, dureros de lucizi, destine destrămate de oameni sau de neputință, vieți pierdute, mame îndurerate, bătrâne uitate de nepoți sau fii, mame alungate de acasă chiar de cei cărora le-au dat viață...

Zeci de povești, unele care bat filmul. Am văzut lacrimi și zâmbete, într-un amestec pestriț. Sunt chipuri care nu mai pot parcă nici să plângă. Sunt fețe care s-au înseninat pentru că au primit o floare. Sunt suflete pe care ai putea să le descoperi dacă ai puterea să dai la o parte zidul dur pe care l-au ridicat, după ce și-au pierdut orice fărâmă de încredere în cei din jur. Sunt și suflete bolnave care nu au nevoie de altceva decât de o simplă îmbrățișare. Dar și chipuri senine, pline de lumină. Femei care au pierdut tot, dar nu și sufletul. 

Mai multe despre acțiunea din 21 decembrie puteți să citiți aici, pe blogul Asociației "Sfântul Nicolae și Sfântul Efrem cel Nou". Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin!

Tanti Mioara, îi mulțumește Moșului pentru că darurile de la el le va dărui nepoatelor sale. Tanti Mioara a fost florăreasă. Băiatul său și nora au murit într-un accident. Cele trei nepoate stau acum într-un centru de plasament. Tanti Mioara strânge bani, pentru ca la vară să stea din nou cu ele.

Copiii din Glodeanu, la Antena 3

Prietenii mei, copiii din Glodeanu au apărut la Antena 3. Îi mulţumesc Mariei Coman pentru tot ce a făcut pentru aceşti copii. 

Pe sârmă

- Scrisoare către Sofia, IV -

Draga mea,

Toată liniştea din lume o găsesc la tine în cimitir. Aerul rece și rarefiat îmi alină inima. O curăță de orice amăgire. 

Duminică, o brumă îngheţată se lăsase peste mormântul tău, îmbrăcat în crenguţe de brad. Tu erai acolo, cu noi. 

Vin sărbătorile. Am încercat să fugim de agitaţia din supermarketuri. Mă obosește îngrozitor goana asta nebună. Am încercat să cumpărăm cadourile din timp.

Nu am îmbrăcat nimic în nimic. Avem doar o coroniţă de brad, şi aia primită, pe care am aşezat-o la uşa de la intrare. La geam am pus un şirag mic de globuri roşii, o căsuţă felinar şi o lumânare în formă de brăduţ. Este suficient pentru noi. 

Mi-aș fi dorit să fie primul nostru Crăciun, cu tine. 

Mă gândesc câtă bucurie este acolo, la tine, în Cer! Acolo colindă toate cetele îngereşti. Dacă aici pe pâmânt colindele mă fac să plâng, mă întreb cum se aud acolo sus, glasurile îngereşti?                                             

Mi-e dor de tine. Chiar dacă nu am mai apucat să-ţi scriu.   Mi-e dor şi mă doare fiecare vis de noapte. Am început să urăsc visele, pentru că niciunul nu mi te aduce şi pe tine.

Tot în stare de așteptare sunt. Știu că trecutul nu se mai întoarce, rațional înțeleg că tu ești într-o stare de fericire pe care noi nu ți-am fi putut-o oferi niciodată, dar eu tot mai aștept încă. Te aștept chiar dacă lunile se rostogolesc una după alta, iar viața merge înainte cu bune și rele. Te aștept pe tine și în același timp aștept ceva nedefinit. Aștept să vină la mine cineva într-o zi și să-mi încredințeze un secret. Unul care să aibă puterea unei revelații. 

Mami, mi se pare că nu pot să mă ridic suficient. Limitele  sunt atât de multe, încât binele nu are suficient loc ca să devină copac.

Mă simt vinovată adeseori când râd. Mă simt vinovată deși poate tu chiar așa vrei să mă vezi, râzând. 

Încerc să plâng mai puţin. Să nu mă las pradă durerii. Aproape că mi-e teamă uneori să mă întorc în acel loc. În acel loc din inima mea în care mocneşte durerea aceea sângerie. Mi-e teamă să mă întorc în acel loc al durerii pentru că am clipe în care mi-e frică să nu mă înghită. 

Prefer să rămân la suprafață, pe sârma subţire şi fragilă. Să fac câte-un pas tremurat, apoi încă unul, la fel ca o balerină începătoare, de la circ, care se teme. 

Prefer să mă uit mai mult înainte şi să nu privesc în jos, ca să nu cad. Am clipe în care alunec. Mami, tu ştii exact care sunt clipele mele în care alunec. Tu vezi și când reușesc să-mi păstrez echilibrul și când alunec iar inima mi se zdrobește de pământ. Uneori stau aşa nemişcată, alteori plâng fără cuvinte sau stau chircită, ca un copil neiubit. 

Cele mai triste sunt zilele intermediare. Cele în care am o stare de mâhnire. Nici nu urlu, nici nu-mi vine să râd. Sunt doar mâhnită și nu am chef să vorbesc.      

Mi-am ocupat timpul la refuz. Poate că ăsta este un mod prin care avansez pe sârmă. Iar timpul va trece mai repede, spre o altă stare sau etapă. Sau poate este doar o minciună. Poate că aşa mă mint puţin câte puţin, în fiecare zi şi într-o zi o să cad de pe sârmă fără să mai pot relua exerciţiul de echilibristică, niciodată. Prefer să cred că am alunecat totuşi, de suficiente ori, până acum. Şi întâmplarea nu o să se mai repete. 

Vin sărbătorile, scumpa mea. Și brad nu vom face nici anul acesta. Ar fi fost primul an cu brad, în casa noastră. Primul an cu globuri și cu plânset de copil. Tu acum doar zâmbești. Ne zâmbești nouă și tuturor celor care te pomenesc...