Aseară am tras o spaimă straşnică. Ne întorceam de la nişte prieteni, cu o maşină. Aproape de Podul Constanţa, privim îngroziţi cum o maşină, un BMW se strecoară printre trei autoturisme, două veneau dintr-un sens, unul din celălalt. Aproape închid ochii, am impresia că impactul nu poate fi evitat. Maşinile trec razant. BMW-ul nu e lovit. Dăm să înaintăm, dar BMW-ul face mai multe cercuri, halucinant în centrul intersecţiei. Încetinim. Atunci observ că şoferul, aflat la volan stă aplecat. Nu pare să aibă nici o reacţie. Tragem pe dreapta. Panicată, sun la 112. Spun cum mă numesc şi dau numărul maşinii cu probleme.
BMW-ul se oprise. În mijlocul intersecţiei. Mergem la şofer. Nici o reacţie.
Vorbesc precipitat. Îi explic operatoarei de la 112 că bărbatul e în stare de inconştienţă şi că, în urmă cu puţin timp, era cât pe ce să provoace un accident.
Alături, opresc şi alte maşini.
Mă trezesc înconjurată de mai mulţi cetăţeni de etnie romă. Răsăriţi de niciunde. Ce faceţi, mă întreabă ei. Sun la poliţie, le răspund. Mă privesc ameninţător. Nu sunaţi, nu sunaţi, urlă către mine. Simt că sunt în pericol. Privesc spre şoferul aplecat pe volan. E la fel de inert. Mă gândesc că fie îi e rău, fie e băut sau drogat. Are nevoie de ajutor. Nu ştiu ce intenţii aveau cetăţenii care urlau la mine. Nu bune, cu siguranţă. Intru în maşină. Vorbesc în acest timp cu operatoarea de la 112. Îi explic că nu pot zăbovi acolo, spun adresa şi plec.
La nici o sută de metri văd o maşină de poliţie comunitară. Le fac semn şi îi rog să se ducă repede în intersecţia cu pricina. Poliţiştii, trei bărbaţi de vârsta a treia aproape, se mişcă cu încetinitorul. Mă privesc suspicios. În final întorc maşina şi pleacă spre Podul Constanţa.
După douăzeci de minute primesc un telefon cu număr ascuns. O femeie. Unde sunteţi, mă întreabă pe un ton ridicat. Aţi cerut Ambulanţa! Da, îi spun. Eu am plecat pentru că eram în pericol. Şi mai sunteţi şi de la Antena3, mă ceartă operatoarea. Semn că numărul fusese deja verificat. Oricum nu am înţeles relevanţa. Nu am sunat în calitate de ziarist, ci ca simplu cetăţean. Mi-am spus numele, nu şi locul unde lucrez. Doamnă, îi explic din nou, înţelegeţi că nu puteam să rămân acolo.
Mă ceartă din nou. În fine. Sun la poliţie. Aflu că de fapt omului i se făcuse rău şi a fost dus la spital. Maşina era uşor zgâriată, probabil se lovise înainte de incident de vreun parapet.
Pe moment m-am enervat. Mă întreb, data viitoare, dacă voi mai fi
într-o astfel de situaţie să mai sun la 112, sau să mă fac că plouă, că nu am văzut nimic? Eu cred că mi-am făcut datoria....
Voi aţi fi rămas acolo, până sosea Ambulanţa?
7 comentarii:
Pe operatoare n-am inteles-o. Ce astepta: sa moara omul la volan pana capata ea toate detaliile? Cat despre politisti inca nu stiu sa "sara in bocanci" la prima sesizare. Tot mai cred ca noi ii slujim pe ei si nu invers. Ia, sa fii sanctionat ca in raza ta s-a produs un eveniment si tu te-ai miscat abia dupa ce ti-ai facut siesta (vezi modelul american), sa vezi atunci viteza de reactie!...
Operatoarea avea toate datele.
I-am spus numele meu, numărul de telefon de pe care am sunat, unde era localizat incidentul şi numărul maşinii implicate.
Lucrurile astea se verifică în general foarte uşor.
Ea era supărată pentru că EU mi-am permis să plec de la faţa locului şi nu am aşteptat Ambulanţa. EU, reporter Antena 1. Deşi am sunat în calitate de om, nu de ziarist. Şi nici măcar nu am spus unde lucrez. Numai că telefonul figurează pe numele companiei.
Cât despre poliţiştii comunitari, aşa zişii gardieni nu-i voi uita pe paznicii din Parcul Circului. În acel parc doi copii au fost violaţi de un pedofil.
Ce mi-au spus paznicii? Că oricum ei sunt în pericol. Aşadar ce
le-am putea cere, dacă sub ochii lor se pot întâmpla astfel de incidente?
am gasit si eu la un moment dat un copil (14 ani) cazut in strada, in coma alcoolica. atunci am asteptat salvarea cam 40 de minute. daca eram in locul tau in niciun caz nu asteptam. in schimb, i-as fi zis operatoarei de mama, sfinti, cepe si arbagicuri ;)
Dacă era vorba de un copil stăteam acolo. Problema e că i-am trimis oricum pe poliţiştii comunitari în zonă.
Ideea e că am simţit că sunt în pericol şi mi se pare o prostie să aştepţi să-ţi dea unul în cap.
Reacţia operatoarei m-a enervat, e adevărat.Dar nu am reacţionat în nici un fel.
acum, e firesc sa verifice femeia sa vada ce si cum... dar IN PARALEL cu interventia... nu sa stai tu pana afli ceva si sa trimiti salvarea abia pe urma...
am mai spus ca sunt putini politisti in strada, pe teren, ca sunt putine statii de salvare (ar fi normal una in fiecare cartier cel putin).. nu mai spun ca suntem TOTAL needucati ca cetateni si intervenim greu, nu stim sa acordam prim ajutor etc (scoala nu ne invata nimic)... persoane care sunt bolnave si cad pe strada pot fi transportate cu taxiul de cetateni binevoitori... dar de multe ori ne multumim sa telefonam la 112 si gata, ne-am facut treaba... si din nestiinta, de teama sa nu facem mai mult rau.... desi e clar ca nu poate fi rau in cazul asta, doar nu e fractura sua altceva...
ma opresc aiic pt ca iar ma apuca dracii pe tara asta...
@ garfield
Nu spun ca a fost suficient sa sun la 112. Dar cred că dacă stai acolo unde simţi că eşti în pericol, e deja prostie.
Îţi dau un exmplu. O dată, în tren era să fiu jefuită. Era noaptea târziu şi mă aflam într-un accelerat. Aveam o geantă neînsemnată, eram singură în compartiment şi înainte cu 30 de minute de ultima staţie, unde coboram, în compartiment a intrat o "doamnă" cu fuste. Eram în compartimentul de lângă toaletă.
Femeia s-a foit. Nu avea stare. A intrat în vorbă cu mine, unde merg, unde cobor. A tras draperiile de la fereastră. Eu am intrat în panică. Am simţit că ceva nu e în regulă. I-am spus să lase perdelele aşa cum sunt. Apoi m-am întrebat, dacă tot simt că femeia ăsta poate reprezenta un pericol, de ce naiba stau şi aştept să-mi dea în cap?
M-am gândit la instinctul care nu poate da greş. Am ieşit pe hol, cu geantă cu tot. În stânga mea, doi bărbaţi. Starea de panică persista. Într-un final am decis să plec. Din vagon. După ce am trecut de bărbaţi aceştia au intrat în compartiment după femeia cu fuste. Erau împreună. Acţionau împreună.
Aşa că, la sfârşitul unui vagon, singură, noaptea, înconjurată de doi bărbaţi şi o "doamnă" cu fuste ce crezi că aş fi putut să fac? Probabil să sun la 112....
cazul cu trenul e unul, iar subiectul postului e altul... nu am spus sa stai sa ti se dea in cap.. e foarte bine ca ai plecat... daca gaseai un politist era bine sa-l anunti... daca nu, nu...
eu ziceam de altceva... educatia nu ne permite (sau nu ne-a obisnuit) sa fim solidari, sa ajutam... tu ai sunat la 112 si ai plecat pt ca erai in pericol, eu ziceam insa de cei care trec nepasatori pe langa astfel de scene... sau care se multumesc sa se uite sau sa astepte pe altul sa ajute...
Trimiteți un comentariu