02 februarie, 2009

Agitaţie

Ţara arde. Aşa mi se pare. Ministrul de Interne îşi dă demisia. Un depozit de arme din Ciorogârla e spart aşa, peste noapte. Şi suspectul PRINCIPAL al unui jaf armat, reţinut cu surle şi trâmbiţe, devine secundar, după ce din senin apare un ALIBI, care cel puţin deocamdată stă în picioare.
Apoi mai e valul de demiteri din armată şi sentimentul clar, că unui om i s-a făcut o mare nedreptate. Nu ştiu de ce pot să simt atât de acut nedreptatea. Chiar dacă e a altora. Să o iau personal.
"Povestea Ciorogârla" îmi pare deocamdată, ca o fortăreaţă. Ori e ceva mai grav decât gândim, ori e ceva atât de simplu, încât nici nu ne-a trecut prin cap. Încă aştept ca cineva să vorbească. Poate aşa se vor umple, măcar din loc în loc, căsuţele cu necunoscute.
Parcă unui imens sistem i s-a pus pe gură un imens PLASTURE. Atâţia bărbaţi, şi atât de puţin curaj! Asta nu înţeleg.
Rămân la ideea mea. Cineva va vorbi. Mai devreme sau mai târziu.

2 comentarii:

hoinarnet spunea...

Nu va vorbi nimeni pentru ca nimeni nu mai are curaj in aceasta tara

nicoleta tintea spunea...

Speranta moare ultima :)))