Dialog

"Lasă-mă să închid ferestrele. Să le închid pe toate. Fereastra ochilor, a mâinilor, a atingerii. Ultima să fie cea a inimii. Să nu mai simt nimic, să nu mai văd nimic, să nu mă mai doară nimic.

Lasă-mă să stau ascunsă sub plapumă, bolnavă de oameni. Să-mi dorm minţile, gândurile, cuvintele. Să-mi visez vorbele nespuse şi să rostesc răspicat ceea ce citesc în adâncuri. Mi-e teamă că o să vină o zi în care o să mă trezesc vorbind toate astea cu voce tare. Fără bariere, fără oprelişti. O să spun totul dintr-o singură suflare, o să-mi fac bagajul pe loc şi nu o să mă mai uit înapoi, aşa ca atunci când închei un capitol al unei cărţi pe care n-o s-o mai reciteşti niciodată.

Dar poate că e mai bine să mă trezesc şi să uit. Să uit ce-am visat. Să mă trezesc ca după un somn fără început şi fără sfârşit. Senină. Cu memoria resetată. Ca după un refresh care șterge fișierele virusate de înțepătura demonului."

Gândul zilei

Sunt călită. Dar nu suficient. Mai am și acum clipe când mă mir cum, într-o lume a bunelor intenții, oamenii se împiedică de litere mărunte.

Piloții de teste

Mă doare capul

Mă doare capul!

De fapt pe capul meu

Îl dor

multe.

Țipetele,

Agitația nesfârșită,

Vorbăria lipsită de sens,

Timpul pierdut

Dar...

Dintre toate, măștile dor

Cel mai tare

Mi se așează pe țeastă

Până când interiorul zvâcnește

Devenind greu

Ca piatra.

Pe capul meu îl dor

multe

Și cea mai mare

dezamăgire

E că nu poate fi

Un felinar de lumină

Pentru lucrurile

Care-l dor.

Minunile Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina

Am citit ieri cu multă bucurie despre minunea pe care sfinţii Rafail, Nicolae Irina au săvărşit-o pentru micuţul Siluan. Mi-a tresăltat sufletul pentru că am aflat şi eu de curând povestea vieţii acestor sfinţi cu totul întâmplător.

În urmă cu o lună, când am fost în concediu în Cipru şi am plecat hai-hui la colindat am decis uitându-ne pe hartă să vizităm biserica Sfântul Rafael, deşi nu am găsit informaţii despre aceasta în ghid turistic, adică nu era trecută pe lista must-urilor. Iniţial ne-am gândit că este o mănăstire închinată Sfântului Arhanghel Rafael şi pentru că iubim îngerii am hotărât să ajungem în acel loc. Drumul a fost sinuos dar peisajul ne-a încântat sufletele. La un moment dat urcând la altitudine am avut senzaţia că zărim la orizont marea.

Mă întrebam de unde a apărut apa pentru că potrivit orientării mele în spaţiu ieşirea la mare nu era în acea parte. Am coborât din maşină ca să ne dezmeticim. De fapt, în zare se vedeau norii, pufoşi.

Plafonul era destul de jos iar soarele strălucea. Un peisaj unic.

Imediat ce am ajuns la biserica Sfântul Rafail am ştiut că nu am fost călăuziţi întâmplător spre acel loc. Biserica, destul de nouă ca şi construcţie este extrem de cochetă, cu bucăţi colorate de ceramică pe zidurile exterioare.

În interior am descoperit că biserica este închinată Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina. Nu ştiam absolut nimic despre aceşti sfinţi. Am ştiut însă că ei au săvărşit multe minuni în momentul în care lângă icoana lor, care se afla la intrarea în biserică, în partea dreaptă am zărit mai multe cârje lăsate ca mărturie a vindecărilor miraculoase făcute de aceşti sfinţi care au pătimit extraordinar de mult în timpul vieţii.

Recunosc că imaginea m-a cutremurat iar în gând mi-au venit oameni pe care îi cunosc şi care se află în suferinţă. I-am rugat pe sfinţi să le aline şi lor durerile.

Am plecat de la biserică liniştiţi şi împăcaţi că Dumnezeu ne-a dus în acel loc. După ce m-am întors acasă, de fapt chiar în timp ce aşteptam avionul în aeroport am căutat pe internet mai multe informaţii despre locul pe care l-am vizitat. Am găsit informaţii aici iar aici o mărturie personală a unei doamne care a vizitat şi dânsa această biserică.

Biserica Sfântul Rafail din Cipru

De atunci îi port în suflet pe aceşti sfinţi. După ce am citit mărturia părinţilor micuţului Siluan am simţit că trebuie să împărtăşesc şi eu bucuria pe care am simţit-o când am aflat povestea lor. Poate şi alte suflete care se află în suferinţă vor să le ceară ajutorul. P.S. Am găsit şi acatistul închinat celor trei sfinţi aici.

Ajutați îngerii părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Marcuș, Covasna

Măicuța Serafima cu copiii

Am vorbit în această seară la telefon cu Măicuța Serafima, de la Mănăstirea Marcuș, din Covasna. Am mai scris despre maica Serafima și despre copiii care cresc sub aripa ei protectoare, de mamă. (Mai multe detalii puteți să citiți aici, aici și aici.)

Măicuța Serafima e de fapt și mamă și tată pentru cei 11 copii abandonați pe care îi crește cu un profund simț de responsabilitate. Măicuța e administrator și stareță, e contabil și profesor, e supraveghetor de șantier, e mai mult decât am putea fiecare dintre noi să fim.

Acum măicuța nu are somn, nici liniște. Am simțit-o tristă și necăjită în această seară. În primul rând pentru că a început reparațiile la acoperișul clădirii în care stau maicile, care trebuia reparat pentru că ploua în interior. Materialele de construcții, oamenii care lucrează pe șantier, factura enormă de curent, salariile pe care trebuie să le plătească femeilor care au grijă de copii, toate acestea o frământă peste măsură și nu o lasă să închidă un ochi toată noaptea.

Măicuța Serafima are nevoie de ajutor. Are nevoie de bani pe care nu-i va băga la ea în buzunar. Pentru orice cheltuială plătită poate să elibereze facturi. Ajutând-o pe măicuța îi ajutați de fapt pe îngerii părintelui Arsenie Boca, pentru că Sfântul Ardealului a prezis că în poiana de la Marcuș vor cânta îngerii.

Știu că vă e greu. Știu că toți ne uităm în portofel și ne drămuim în vremurile astea fiecare bănuț. Dar mai știu că fiecare bănuț pe care îl dăm îl vom primi înapoi înzecit.

Dacă puteți, dacă vă lasă inima, dacă cunoașteți oameni care pot să ajute, dacă aveți posibilitatea să răspândiți acest mesaj pe bloguri sau pe mail vă rog din tot sufletul să o faceți. Am fost la mănăstire la Marcuș în iarnă. I-am cunoscut pe copii și mi s-au lipit de suflet. Poate de aceea în această seară am simțit aproape fizic durerea și disperarea măicuței Serafima care nu știe la ce ușă să bată pentru a găsi un mic suport.

Vă mulțumesc tuturor!

Dacă doriți să o ajutați pe Măicuță, dacă știți ce înseamnă dragostea și mai ales grijile de mamă, dacă doriți să ajutați acești copii abandonați care și-au găsit un cămin și un drum în viață datorită acestei femei puteți să faceți donații în acest cont:

Maica Stareță Serafima Mariana Comșa

ASOCIATIA DE BINEFACERE "SFANTA IUSTINA"

Cod Fiscal: 14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus Loc. Marcus, jud. Covasna

Cont BCR - Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001

BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (!ultimul caracter este cifra zero)

Telefon Maica Stareță Serafima : 0740.095.480

Mai multe detalii despre Măicuță Serafima și copiii ei găsiți pe site-ul oficial al mănăstirii: http://www.manastirea-marcus.com/

Vizita

Cu Jeni şi Florina

Am scris despre ultima vizită la Glodeanu aici.

O zi

Sunt zile în care timpul curge alene. Nici prea repede, nici prea încet. Sunt zile în care minutele sunt minute şi secundele, secunde. Timpul există dar pare scos din tabloul obişnuit al trecerii. Ca şi cum nu ar fi nici noapte, nici zi, nici început, nici sfârşit, ca şi cum timpul s-ar fi oprit ca să respire puţin. Adică aşa ca...azi. Într-o astfel de zi, clipele coboară din ceasul ţintuit în perete iar sufletul se aşează la loc. Îşi ocupă LOCUL LUI, pentru că timpul nu-i mai e duşman, ci aliat, ca o bijuterie preţioasă şi rară.

Sunt zile în care fugi din viaţa ta ca să poţi să te întorci în ea mai plin, mai bucuros şi liniştit în acelaşi timp. Sunt zile în care coincidenţele vin una după alta, întâlnirile au tâlc iar sufletele se deschid ca şi cum ar fi fost atinse de îngerul cuvintelor care vindecă. Din văzduh, de undeva, cineva nevăzut ne pansează în timp ce ne întâlnim unii cu alţii şi ne odihnim fără să ştim, sprijinindu-ne unele pe altele, sufletele noastre.

Sunt zile în care te identifici cu tot şi cu toate. Cu firul iarbă, cu omul modest dar cinstit, cu pruncul nevinovat şi flămând, cu bătrâna nefericită şi invidioasă, cu mama emoţionată şi iubitoare, cu fetiţa sensibilă şi visătoare, sunt zile în care realizezi că toate sunt UNA şi că fiecare gest pe care îl faci provoacă o prăpastie sau naşte o floare, undeva în Univers. Și că ești ceea ce dai.

Suntem buni şi răi. Tineri şi bătrâni. Săraci sau bogaţi. Fericiţi sau nefericiţi. Singuri sau plini de viaţă. Dar suntem toţi făcuţi din pământ, din ACELAŞI PĂMÂNT şi ne vom întoarce tot acolo, cu o mână de haine. Cu noi nu luăm nimic. Doar amintirile, faptele, bucuriile, tristeţile, dorul, îmbrăţişările, luăm cu noi doar ce am simţit şi am trăit...