Bilanțul în fotografii (pregătirile)

Bilanțul campaniei "De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina" - prima parte.

Ajută-l pe Moș Crăciun să ajungă la copiii bolnavi de cancer

Alina si Pufi, ursulețul ei

Pe scurt aş putea să spun doar că Dumnezeu mi-a scos-o în cale pe Roxana Dumitru, o femeie extraordinară de la Asociaţia Pavel şi că într-o zi de octombrie am fost în vizită la Institutul Oncologic Fundeni, ca să o cunosc pe Marcela, o fată de 17 ani care suferă de cancer. Am scris câteva rânduri la câteva ore după ce m-am întors de la spital dar am ezitat să le public. O fac acum.

"Am fost astăzi la Marcela. Mâine este ziua ei. Marcela nu vede. A pierdut vederea când era mică. Mâine împlinește 17 ani și are cancer. Ultimii doi i-a stat mai mult în spital, la Fundeni.

Marcela e Scorpioancă. La fel ca mine. Are o mânuță mică, moale, de copil. Te "vede" cu atingerea mâinii ei calde. E un copil blând, care nu se deschide în fața oricui. Îi este dor de colegii de la Școala de Nevăzători din Buzău. Marcela visează să fie tipograf. Visează să tipărească în braille cărți pentru cei care nu văd. Cărţile braille nu sunt la îndemâna oricui. Marcela ştie asta cel mai bine.

Mi-a spus că orbii nu sunt înțeleși. Nu sunt acceptați de oameni. Și că ar vrea să-i ajute. Marcela citește în braille cu foarte multă rapiditate. A luat şi premii, în vremea în care mai putea să meargă la şcoală. Ne-a arătat și nouă cât de repede citește și a parcurs câteva rânduri dintr-unul din volumele pe care i le-am dus, cărțile fiind oferite de Asociația Nevăzătorilor din România, cu sprijinul domnului Sergiu Ruba.

Marcela visează să se întoarcă la școală. Să ajungă la Muzeul Antipa. A auzit la televizor că muzeul a fost renovat. Vrea să meargă la teatru. Să cunoască oameni noi și să aibă și ea câteva jocuri pentru nevăzători. Și o planșetă specială care să-i permită să-și învețe colegele de salon, alfabetul braille în pauzele dintre ședințele de radioterapie.

În patul de alături stă Ana. E numai obraji. Are opt ani și o minte ascuțită. Caietele-i sunt scrise cu litere rotunde, perfect caligrafiate. E un copil energic, plin de personalitate. În mod normal, Ana locuiește cu mama ei într-un centru de plasament. Acum, "casa" lor e un salon de spital. I se spune Veverița. Și își merită numele pe deplin. Se foiește, se joacă, ne zâmbește, ne arată desenele ei. Nu vrea să mănânce masa de prânz. Parcă nu vrea să piardă niciun minut din timpul în care în salon sunt vizitatori.

Slăbită, în patul de lângă Ana stă Alina. Cele două s-au legat iremediabil. Fetele-i spun Maimuţica. E în clasa a treia. Zâmbește des și din când în când își lipește căpșorul mic de marginea patului. Zâmbetul îi luminează chipul dar ochii rămân tot triști. Alina stă și ea tot într-un centru de plasament. Fără o mamă, însă. Acum se luptă și cu boala. Am întrebat-o cum e îngerul ei. Mi-a spus că este mic și alb.

La ușă stă "Șoricelul". O fetiță jucăușă care speră că o să plece mai repede acasă. E în clasa a șaptea. Așteaptă rezultatul unei analize și speră să plece cât de curând din spital. Mi-a spus că se plictisesc toate, acolo."

Am ezitat să public aceste rânduri pentru că ştiam că de fapt nu voi putea exprima aproape nimic din ceea ce am simţit la spital. Am simţit că viaţa e ca un fuior care ni se scurge printre degete şi că pe marginea prăpastiei, acolo unde aceşti copii plăpânzi cunosc suferinţa, Dumnezeu le pune pe spatele lor firav, aripi ca să poată să zboare. Să viseze, să se bucure. Şi am mai simţit ceva. Deşi nu le poţi schimba destinul, nici boala, nici durerea care le curge prin vene, totuşi orice poţi să faci pentru ei este mai mult decât nimic. Dacă le oferi măcar două ore din timpul tău, o portocală, o îmbrăţişare, un cântec sau un joc le poţi alina sufletul pentru o clipă.

Pentru că vine luna decembrie şi pentru că toţi ne gândim la Moş Nicolae, la Moş Crăciun şi la darurile pe care vrem să le pregătim pentru cei dragi, în acest decembrie propun să facem fiecare un pachet în plus, adică să ne gândim şi la copilaşii care vor sta de sărbători în spital.

Aşa că planul este următorul:

Pe 10 decembrie pregătim o surpriză pentru copiii internaţi la Spitalul Fundeni. Sunt în jur de 100 de copii care au leucemie, anemii severe, boli renale sau alte afecţiuni. Avem deja ajutoare de nădejde, magicienii veseliei de la Zurli care vor pregăti un spectacol, special pentru copii.

Ca petrecerea să fie ca la carte ne-am gândit să-i îndulcim pe copii cu prăjituri făcute în casă. Ne dorim să ajungă şi Moş Crăciun la copilaşii internaţi. În acest scop căutăm spiriduşi dispuşi să contribuie la pachetele pe care le vom duce copiilor. Puteţi să dăruiţi bănuţi sau produse (fructe, dulciuri, jucării). Excludem ciocolata, prăjiturile cu creme sau alte dulciuri cu cacao.

Pe 17 decembrie petrecerea se mută în Institutul Oncologic Fundeni. Adică acolo unde sunt internate Marcela, Ana şi Alina. Sunt în jur de 50 de copii care suferă de cancer şi se bucură întotdeauna să primească vizitatori. Veselia va fi asigurată de Teatrul de Păpuşi Paiaţa. În rest planul este la fel ca pe 10 decembrie. Dorim să le ducem prăjituri copiilor, sucuri şi daruri de Moş Crăciun.

Dacă doriţi să fiţi ajutoarele Moşului anul acesta pentru unul sau mai mulţi copilaşi bolnavi (în total sunt 150 de copii pentru ambele acţiuni) vă rog daţi-mi de veste. Primesc orice sugestii sau idei pe adresa nicoletatintea@gmail.com

Dacă puteţi vă rog să le spuneţi şi prietenilor despre această acţiune.

Campania "De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina"

Copiii de la Școala de Nevăzători, în timpul spectacolului

Am fost ieri la Buzău. Și la Glodeanu. Nu a fost în plan chiar de la început să facem două vizite într-o singură zi dar cred că Sfântul Nicolae știe că micuții de la Glodeanu ocupă un loc special în sufletul meu așa că a aranjat totul în așa fel încât bucuria să ajungă și în satul Cârligu Mare, în apropierea sărbătorii care mi-e așa de dragă.

Ieri a fost o zi plină. Rotundă ca o portocală. O zi în care fiecare rotiță a stat la locul ei. S-a așezat singură. Nu a fost nevoie să o tragă nimeni. A fost o zi în care am simțit din nou că iubirea este cea care poate să treacă peste orice barieră. Și că, de fapt numai iubirea contează. Să dăruiești din inima ta, să primești și să dăruiești iar din ce-ai primit.

Alex, Aurelian, George, Dan, Livia, Tache, Alina și Radu au fost oamenii minunați care au vegheat ca darurile să ajungă la destinație.

Dimineața, prima oprire am făcut-o la Mănăstirea Cernica. Părintele Ioachim, de la Centrul Socio-Cultural Sfântul Ierarh Calinic a pregătit cu ajutorul unor oameni cu suflet mare, 110 pungi cu dulciuri pe care le-am luat pentru a le duce copiilor de la Școala de Nevăzători din Buzău.

Următoarea oprire am făcut-o la Glodeanu, la biserică. Părintele Marian Tudor este la fel de energic. Pentru mine a fost o mare bucurie să-i revăd pe copii. Nu știam că vor fi și ei acolo. Așa că surpriza a fost pe măsură. Și pentru mine, și pentru ei. Cel mai emoționant moment a fost cel în care m-am întâlnit cu Loredana, una dintre fetițe. Loredana mi-a sărit în brațe și a început să plângă de fericire că ne revedem. Nu pot să explic legătura dintre noi două. Știu doar că există și că este cu adevărat specială. Dan și Aurelian au împărțit dulciurile copiilor, iar hăinuțele și jucăriile le va împărți părintele. Am cunoscut și copiii care au intrat de curând în familia de la Glodeanu. Au ochii triști, la fel de triști cum îi avea Jeni, la prima noastră întâlnire. Despre nevoile lor voi scrie însă mai pe larg.

Ne-am despărțit cu greu de copii. Alina Turcitu de la Jurnalul Național a revăzut-o pe Jeni și au schimbat impresii de la ultima întâlnire. Reportajele Alinei (cel pentru Observator si cel din Jurnalul Național) au adus o undă de speranță în viața lui Jeni și a frățiorilor ei.

Am plecat în șir indian. La Școala pentru Nevăzători din Buzău era mare agitație când am ajuns. Copiii repetau în sala de spectacole pentru că ne aștepta o surpriză, o mare surpriză. Copiii au făcut ieri serbarea de Sfântul Nicolae. În timp ce ei repetau noi am pregătit cadourile. Ne-au ajutat doamnele profesoare, diriginta lui Adelin, domnișoara Laura Mirela Ursu, doamna directoare Adriana Leca și personalul care era în școală. Așa că totul a mers foarte repede. La ora 15.00, Moș Nicolae avea toate pachetele pregătite.

Este așa de bun Sfântul Nicolae! Așa de bun!

Am intrat în sala de spectacole. O sală plină de copii. Toți elevii școlii, cu câteva excepții.

Copiii de la grădiniță ne-au cântat. Adelin și colegii lui ne-au spus povestea Sfântului Nicolae iar la final, cei mari ne-au colindat. Nu pot să vă spun ce voci au!

Țin minte că acum câțiva ani prietena mea Carolina, care nu poate merge deloc, în urma unui accident de călărie îmi spunea că atunci când omul pierde ceva fizic se compensează psihic. Ieri mi-am amintit cuvintele ei. Pentru că acești copii au o sensibilitate aparte și o curățenie a spiritului. Poate și pentru faptul că nu văd și nu judecă așa cum o facem noi, de fiecare dată când privim în jur, de fiecare dată când clipim. Sau dacă văd, ori zăresc umbre îi înțeleg cu siguranță mai bine pe cei pentru care formele sunt doar o idee abstractă.

I-am privit pe copii cum se țin de mâini ca să se ajute când urcă pe scenă. Când coboară scările. Pentru mine asta înseamnă iubire. I-am văzut cum se bucură țopăind. I-am văzut cum citesc oamenii. Îi „văd” cu mâinile. Îi ating și le pun milioane de întrebări ca să-și facă o idee despre cel care stă în fața lor.

La finalul spectacolului, părintele Marian Tudor, din Glodeanu le-a vorbit copiilor despre Sfântul Nicolae. Despre cum i-a salvat sfântul pe cei care au crezut în el. Am împărțit darurile copiilor și i-am însoțit apoi în clase. Adelin și colegii lui ne-au pregătit și nouă cadouri. Felicitări și cizmulițe din hârtie colorată.

M-a impresionat un mod special Angelo. Un băiețel care este la grădiniță. M-a întrebat cu ce circulă Moș Nicolae. I-am spus că nu știu, pentru că Moșul nu se arată deci nu cunosc cu ce mijloc de transport se deplasează. I-am spus însă că Moșul îl ascultă dacă vorbește cu el. Așa că Angelo a întors capul într-o parte, ca și cum l-ar fi văzut pe Moș Nicolae și a început să-i vorbească. I-a spus „Moș Nicolae te rog să vorbești cu Moș Crăciun și să-i spui să-mi aducă și mie un ceas”. Sincer, eu cred că Sfântul Nicolae i-a ascultat dorința.

Ar mai fi un milion de lucruri de spus. Un milion. Pentru că nu ne mai săturam să stăm cu copiii. Și ei cu noi.

Fiecare dintre ei are o poveste. Violeta de exemplu a fost abandonată de părinți. Ea și cei doi frați sunt crescuți de o mătușă. Într-o casă săracă. Violeta are deficiențe de vedere iar când era mică a fost surprinsă într-un incendiu în urma căruia a suferit o gravă arsură la picior, care a necesitat mai multe operații. De curând a făcut o criză de epilepsie. Un copil chinuit.

Eu cred că această mică acțiune „De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina” nu se va opri aici. Îmi doresc că Sfântul Nicolae să deschidă inimile și altor oameni. Pentru că a rămas o ușă deschisă pentru toți cei care vor să-i cunoască pe copii. Să-i ajute. Să le ofere afecțiunea și prietenia lor.

Mă înclin în fața tuturor celor care au făcut-o deja. Mă înclin în fața prietenilor, colegilor, amicilor, firmelor, cunoscuților și necunoscuților, susținătorilor de pe facebook care au participat la această campanie. Fără ajutorul celor enumerați, Moș Nicolae nu ar fi ajuns la acești copii. Le mulțumesc sponsorilor și tuturor celor care m-au sprijinit și de această dată. Îi salut pe prietenii noi care s-au prins în horă. Și îi mulțumesc lui Alex, soțul meu.

Și mai concret, MULȚUMESC din inimă:

Aurelian Nebel, Dan și Asociația Resurse Regionale

(http://resurseregionale.ro/copiiibuzaului), Maria Coman, Adelin Petrișor, Simona Irimie, Cristina Patentașu, Anca Bondrea, Cristina Zurini, Roxana și Dan Roșu, Simona Haliga, Oana Dușmănescu, Ada Demirgian, Alina Fekete, Zaira Bamberger, Sorina Vână, Tudor Ciortea și firma Noumax (http://www.noumax.ro), Părintele Ioachim Ceaușu de la Centrul Socio-Cultural Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (http://www.centrulsfcalinic.ro), Stela și Andrei Andronache, E.Finanțe Management Group SRL din București, Bogdan Dumitrașcu și compania Râureni (http://raureni.ro/), Răzvan Stanciu și Editura Corint (http://www.edituracorint.ro), Bogdan Ioachim și Danone România (http://www.danone.ro), Alexandra și Cătălin Grigore și Editura Iona (http://edituraiona.blogspot.com/), Vavian Pharma SRL (http://www.vavianpharma.ro/), Alina și Radu Turcitu, Livia Ștefănescu și Tache, Alina Mierloiu, George Valentin Gâdea, Alina și Cătălin Dobre, Alina, Alin și Luca Mărginean, Alfred Schupler, Andreea Zachia, Răzvan Ciule, Alina Prodan, Mihaela Radu, Ioana Matei, Andreea Gheorghe, Niels Schnecker, părintele Marian Tudor din Glodeanu, Iuliana, Diana și Andrei Cristescu, Roxana și Tudor Toma, Andra Mămularu, Cristi Petru, Simona Andrei și Bogdan Saviuc, Cătălin Vărzaru, Adrian Ivănescu și Theodora Massini, Oscar Stanciu, Andreea Cus, Petruța Codrianu Dumitru, Mihai, Eleonora și Adrian Mermezan, Miruna Ionescu, Alexandra Nadane, și Asociația Ortografitti, (http://asociatiaorthograffiti.wordpress.com), Adrian și Paula Ambrozie, Oana Despa, Roxana Muntean și Roveli Stricescu, Alexandra Nanu, Nadina Câmpean.

Mulțumiri speciale pentru Laura Mirela Ursu, diriginta lui Adelin pentru tot suportul dat pe parcursul campaniei, dar și doamnei Adriana Leca, directorul școlii și profesorilor care au contribuit la pregătirea spectacolului oferit de copii.

La copiii de la Școala de Nevăzători din Buzău au ajuns:

HAINE: 3 saci mari, 11 pungi mari, tip supermarket, 2 genți mari, 1 cutie mare și 1 pungă medie.

ÎNCĂLȚĂMINTE: 2 pungi.

JUCĂRII: 2 pungi.

VITAMINE: 110 cutii Osteocare (calciu pentru copii), oferite de Vavian Pharma.

AUDIOBOOK-URI, CD-URI: 50 de audiobook-uri noi („Greșeala vraciului”, de Joseph Delauney), oferite de Editura Corint, 55 de CD-uri cu povești, romane, 1 DVD cu 36 de povești, 10 CD-uri cu Acatistul Sfântului Nicolae, 15 casete cu povești, 3 CD-uri muzică.

MATERIALE DIDACTICE: 1 laptop nou, oferit de firma Noumax, 1 trusă pentru învățat braille, 1 cubaritm (material didactic pentru calcul matematic).

DIVERSE: 1 radio mic portabil.

Toți cei 110 copii au primit daruri mijlocite de Sfântul Nicolae. Fiecare copil a primit două pungi, pline cu dulciuri și fructe. O parte din dulciuri le-am primit, o parte le-am cumpărat.

Fiecare copil a primit în dar: 1 borcan dulceață, 1 borcan zacuscă, 1 borcan compot, o sticlă de sirop de vișine (toate oferite de Râureni), 3 produse oferite de Danone, o pungă de napolitane, un produs Winder Delice, 2 croissante, o ciocolată Bounty, o ciocolată Poiana, un suc teddy, o sticlă de suc Winny la 2 litri, o ciocolată Novatini, 2 eugenii, 2 pachete de biscuiți, 1 prăjitură tiramisu, 2 banane, 2 portocole, 2 mere, 1 ou kinder, 1 Mos Crăciun de ciocolată Milka, 1 ciocolată Milka, o pungă de bomboane asortate, acadele etc.

BANI DIN DONAȚII:

2.500 RON s-au strâns pentru copii (din bănuți am cumpărat dulciuri și fructe pe care le-am pus în pachetele copiilor).

Domnul Sergiu Ruba, prin Asociația Nevăzătorilor din România a promis că va trimite școlii din Buzău săptămâna viitoare, mai multe cărți braille. Îi mulțumesc pe această cale.

P.S. Dacă în perioada următoare vor mai fi persoane sau sponsori care vor dori să susțină acești copii voi completa lista cu numele acestora dar și cu darurile de care se vor bucura micuții cu deficiențe de vedere.

În aceeași zi, la copiii din Glodeanu (www.copiiidinglodeanu.blogspot.com) au ajuns:

HAINE ȘI ÎNCĂLȚĂMINTE: 8 pungi mari, tip supermarket, 3 pungi medii.

JUCĂRII: 1 cutie mare, 1 pungă.

CĂRȚI DE POVEȘTI ȘI CĂRȚI PENTRU ȘCOALĂ: 1 lădiță.

DIVERSE: 1 cărucior.

ALIMENTE ȘI DULCIURI: oferite de Asociația Resurse Regionale

(http://resurseregionale.ro/copiiibuzaului). Valoarea produselor - 1.600 RON

P.S.

1. În lista de mulțumiri sunt trecuți și cei care au trimis hăinuțe și jucării la copiii din Glodeanu.

2. Voi completa lista pe parcurs pe măsură ce primesc toate numele celor care au făcut donații.

3. Le mulțumesc tuturor celor care au făcut donații direct în contul lui Adelin, băiețelul din reportaj, cont administrat de doamna diriginta Laura Ursu. În urma difuzării reportajului la Antena1, realizat de Alina Turcitu și Alfred Schupler, Adelin a primit o mașină de scris pentru nevăzători, un laptop dar și alte daruri, special adaptate pentru nevoile unui copil cu probleme grave de vedere.

Cei care vor să-i ajute pe copii pot face în continuare donații. Dacă doriți să donați strict pentru nevoile lui Adelin vă rog să specificați la bancă DONAȚIE PENTRU ADELIN, dacă doriți ca bănuții să fie folosiți pentru nevoile tuturor copiilor vă rog să precizați DONAȚIE PENTRU TOȚI COPIII. Pentru mai multe detalii puteți să-i scrieți domnișoarei Laura Ursu laura.ursu@gmail.com

Contul este deschis la BRD.

CONT nr SV37671991000 (Titular: Ursu Laura Mirela)


Cod IBAN: RO22BRDE100SV37671991000

4. Vă rog să mă iertați dacă am uitat cumva să trec pe cineva în lista. Dacă observați că lipsește cineva de pe listă vă rog dați-mi un mail pe adresa nicoletatintea@gmail.com Mulțumesc.

5. Am pus mai multe fotografii de la acțiune pe contul meu de facebook.

5. Aici puteti să vedeți procesul verbal pe care l-am încheiat la Scoala de Nevăzători din Buzău.

Pe fugă

Alerg

Printre bagaje,

Oameni,

Jumătăți de cuvinte

Și multă iubire,

foarte multă iubire.

Îmi pare rău

că nu am timp

de ea.

Să o simt.

Să-i adulmec fiecare răsuflare

Sau urmă de parfum.

Să-i gust aromele

Și să le plimb

În gură

Pentru mult timp

ca pe un vin

Vechi,

Rar și bun.

Nu am timp.

Dar parfumul ei

Va rămâne în inimă

Mult timp.

La prima oră

Doamne, vreau doar să-ţi mulţumesc pentru ziua care începe. Pentru că sunt sănătoasă şi pentru că am lângă mine atâţia oameni care mă iubesc şi-mi poartă de grijă. Pentru că ai deschis inimi şi pentru că
mi-ai scos în cale oameni extraordinari.

Reminder

UPDATE: Pentru că pe 2 decembrie s-ar putea să fie zi liberă pentru copiii de la Buzău, iar aceștia vor pleca din internat în weekend-ul 3, 4 decembrie am decis ca Moș Nicolae să ajungă la ei mai repede cu o săptămână. Vom merge la Școala de Nevăzători cu darurile, pe 26 noiembrie și nu pe 3 decembrie, cum ne-am propus inițial. Dacă doriți să le trimiteți ceva copiilor vă rog să o faceți cel târziu până pe 24 noiembrie. Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Lipsesc câteva zile. Dacă nu vă este cu supărare nu uitați să-mi lăsați în căsuța poștală (nicoletatintea@gmail.com) vești bune.

Peste două săptămâni (26-27 noiembrie) tragem linie și facem inventarul darurilor care vor ajunge la copiii cu deficiențe de vedere, de la Școala de Nevăzători din Buzău, pe 3 decembrie.

Și tot atunci, în funcție de buget pornim la cumpărături pentru ei. Sfântul Nicolae, pe care eu una îl văd ca pe un bunic generos sunt sigură că ne va ajuta să le aducem zâmbetul pe buze.

P.S. Am uitat să vă spun. Am extins un pic planul și vrem să facem pachete pentru toți elevii școlii. În total sunt 110 copii, începând de la grădi și până la liceu.

Gândul zilei

Sper ca într-o zi să intru pe acea UȘĂ. Mai e până atunci. Încă nu a venit momentul.

De ce nu mai scriu

"Indiferența este mai mult decât păcat, este moarte. "

Maica Siluana

Aproape nu mai pot să scriu. Nu mai am timp. De ale mele, în niciun caz. Respir printre ele. Simt, tot așa. Parcă nu-mi permit să simt tot. Simt doar pe jumătate. Jumătate de bucurie, o frântură de teamă, o felie de milă, un strop de compasiune și în schimb, o vină uriașă că... NU AM TIMP. Nu am timp nici să simt. Probabil că într-un fel ofer tot jumătăți, nu știu. În plus, din cauza vitezei am început să uit.

Aș vrea să fac mai mult, dar nu pot. Aș vrea să simt mai mult, dar nu pot. Și nu pot nici să-mi educ simțurile, care au rămas la fel de nărăvașe ca mine. Sunt cu mine, în mine. Așa că mă enervez la fel de repede. Ca un vulcan sunt. Explodez și apoi... gata, a trecut furtuna.

Recunosc, faptele bune aduc și multe dezamăgiri. Sufăr că nu pot să simplific lucrurile și mai ales deciziile întortocheate ale oamenilor. Eu trăiesc pe diagonală. Sunt ca un uragan. Le-aș lua pe toate în spate și aș alerga cu ele în cocoașă. Le-aș rezolva pe fugă.

Aș vrea să schimb. Multe. Să-i fac pe oameni mai sensibili. Mai receptivi la nevoile altora. Nu închiși ca în gogoașa fluturelui de mătase. Îmi vine să-i scutur uneori când îi văd măcinați de dorințe mult prea mărunte pentru o veșnicie infinită. De fapt... în veșnicia infinită acele dorințe probabil că nici nu ar avea loc. Mă fac că nu văd dar tot îmi vine să țip. Avem o avere uriașă în noi dar refuzăm să o folosim. Refuzăm să ne folosim iubirea. Să o punem în aplicare ca pe un medicament care vindecă. Vindecă suflete, pansează răni și poate schimba destine.

Nu am să înțeleg de ce oamenii aruncă cu noroi mai ales că știu că le-ai întins o mână cu tot dragul și mai mult decât atât, că într-o zi îți vor bate din nou în ușă ca să-ți ceară ajutorul.

E uluitor cum mă deranjează lucruri atât de mărunte.

Oricum, uneori mă blochează reacțiile oamenilor. Mă blochează. Ca și cum totul e ok și dintr-o dată, paf, dai cu nasul de zid. Da! Și nu înțeleg de ce. Ce se schimbă? Sau de ce dintr-o dată s-a închis o ușă?

P.S. Nu. Nu sunt supărată. Chiar nu sunt. Astea sunt doar câteva din resturile pe care le-am ținut însă în mine, în ultimul timp.

Cum trebuie să privim milostenia ne spune Maica Siluana AICI.