24 mai, 2007

M-am trezit cu faţa la pernă!

M-am trezit cu faţa la pernă! Cunoaşteţi cu siguranţă senzaţia.

Am avut impresia, încă de la prima oră că totul e cu susul în jos. Cafeaua era prea slabă şi drumul prea plin cu oameni.

Îmi amintesc că în adolescenţă vorbeam ore întregi la telefon. Naiba ştie ce aveam să le spun prietenelor pe care le vedeam oricum câteva ore pe zi şi la şcoală. Oricum îmi amintesc că aşteptam în fiecare lună cu o strângere de inimă factura de telefon pentru că ai mei ştiau cu siguranţă cine înroşea firul:)

Acum, sună telefonul şi tresar. Am ajuns să fiu nepoliticoasă. Cine eşti şi ce vrei? Bolborosesc ceva, de genul vorbim mai târziu, sau mâine sau săptămâna viitoare, oricum nu acum.

Am ajuns să urăsc telefonul. Îl urăsc mai ales când sună la prima oră, sau când ţârîie târziu în noapte. Nu credeam că voi ajunge la starea asta. Eu care iubeam telefonul şi ţineam cândva receptorul ore în şir lipit de ureche.

Recunosc mai există şi telefoane pe care le dau eu. Asta se întâmplă mai ales în weekend când îmi sun prietenii. Probabil îi incarc uneori cu probleme mele. Alteori însă mi-e suficient să le aud vocea. Ştiu că nu sunt singură şi indiferent cât sărită de pe fix sunt câteodată, ei vor fi alături pe mine.

Atunci mă bucur că există telefon.

2 comentarii:

Anonim spunea...

GtR: GATA, AI OBO?

nicoleta tintea spunea...

Nu. Nu am obosit.Doar ca uneori am zile mai aglomerate si nu am timp sa scriu pe blog:)