24 noiembrie, 2007

O zi perfectă

Dorm. Visele mă poartă spre tărâmuri îndepărtate. Visez că zbor. E aşa de frumos să simţi că eşti în aer. Avionul prinde înălţime. Parcă sufletul mi se desprinde o dată cu el. Ceas nu mai există. Timpul nu mai e măsurat. Nimeni nu îmi cere să mă trezesc. Şi bineînţeles, nu trebuie să merg la serviciu.

Nu se aud manele. E linişte. Mă întorc de pe o parte pe alta. Nu mă interesează că e ora prânzului. Că am haine de spălat. Nu, nu mă interesează deloc! Că trebuie să fac curat. Nu! Oricum nu am musafiri. Aşa că...îmi pot face de cap.

Mă trezesc alene. Mă ridic din pat şi îmi fac o cafea tare. Şi două felii de pâine prăjită. Le mănânc în timp ce stau tolănită în vârful patului. Sorb din cafea, cu înghiţituri mici. Telefonul nu sună. Ce bine! Mă uit la televizor la o emisiune care nu îmi solicită neuronii. Termin cafeaua. Mi se face...ce credeaţi? Somn.

Mai dorm o tură. E încă linişte. Mă trezesc şi mă uit la un film. Tot în pat. Citesc câteva pagini dintr-o revistă. Îl sun pe tata. Să-i spun că am ajuns cu bine. Chiar dacă e ceaţă.

Mă gândesc dacă să mai dau sau nu vreun telefon. Mai bine nu! Poate mai târziu. Încerc să nu mă gândesc la ziua de mâine, de poimâine, de răspoimâine. Şterg încet cu buretele ultimele date. Nu simt nevoia să văd pe nimeni. Nici să vorbesc. Închid televizorul şi mă uit pe tavanul portocaliu. Privesc în gol. Închid ochii şi visez. Cu ochii închişi. Nu dorm. Adulmec doar liniştea.

Ce bine e acasă.

3 comentarii:

Garfield spunea...

:)postul asta e in ciuda celui de la mine de duminica:))))))))

Nicoleta Țintea spunea...

Sincer? Aşa ar fi trebuit să arate o zi perfectă....:)În realitate nu a fost aşa....Telefonul a sunat oricum iar eu mai mult m-am întors de pe o parte pe alta.

E drept, l-am sunat pe tata şi mi-am băut cafeaua în pat...am lenevit....Doar somnul a fost alungat de mai mulţi MOŞI ENE...hmmmm

Garfield spunea...

:)) e mai bine asa, credeam ca sunt singurul fara de somn:)