16 noiembrie, 2007

Din nou internetul

Cine a zis că lucrurile mici se realizează cu eforturi mari, nu a glumit.
Să-l ia naiba de internet. Că mă apucă nervii.
Am schimbat firma. Am ales astral. Că alta de cartier nu mai există. Şi nici RDS nu e în zonă. În fine. Am semnat contractul, a venit un agent acasă. Azi aveam programare pentru conectare.
Am lăsat din nou ajutoare acasă. Două ore de aşteptare. Nici un semn de la firmă. Sun la agentul cu care am încheiat contractul. Aceeaşi poveste ca la Estel. "Doamnă, nu aţi vorbit cu mine".În fine. Îmi promite că în jumătate de oră, vin sigur cei de la tehnic. Mai trece o oră. Nimeni. Sun din nou la agent. Nu mai răspunde. Insist. Nimic.
Sun la firmă. Da, spune operatoarea. "Aveţi o întârziere de trei ore. Vă fac o altă programare?"
Simt că sângele îmi pulsează în vene. Mă gândesc să tai răul de la rădăcină. "Nu doamnă, nu vreau o altă programare! Pentru că, după cum ştiţi firma dumneavoastră nu deţine monopol pentru serviciile de internet". Tonul doamnei se nuanţează. Bine, îi trimitem pe cei de la tehnic.
Sunt conectată. Am toată casa plină de cabluri. Cablul de televizor nu a putut fi folosit. Deşi iniţial agentul mi-a spus că e suficient pentru a fi băgat şi netul. În plus, aflu că din cauza bormaşinei s-a stricat "puţin" şi peretele. Cât de puţin, voi vedea când ajung acasă.
Oricum sunt nervoasă. Nu înţeleg de ce nu funcţionează un principiu simplu- acela al cuvântului dat. Adică dacă o firmă face o programare să o şi respecte. Sau să dea un telefon. Pentru că timpul înseamnă bani. Şi nu numai. Mă enervează să plătesc diverse servicii dar să nu fiu respectată.
Acum singurul lucru pe care mi-l doresc este să meargă internetul. Pentru că mi-am devastat casa, trebuie să bag firul într-o baghetă, să dau cu vopsea, să repar peretele şi mă gândesc că ar fi culmea să nu mă pot bucura nici de internet.

6 comentarii:

Amicom spunea...

Stiu ca esti cu nervii-n pioneze si stiu ca n-o sa-ti placa deloc ce ai sa citesti, dar nu.
Adica nu, n-o sa-ti mearga! Cel putin nu asa cum te-ai astepta tu... Eu am o experienta vasta cu furnizorii de net din patria-muma si pot zice ca nu ma mai duc usor cu preshu'... Am avut Astral, am avut RDS, am avut cartier, am avut si furnizori "mai spalati"... e greu. Asa ca, altadata, mai intreab si tu pe la prieteni :-)
Da' o scoatem noi la capat. Iar tu, zambeste! Maine va fi mai rau...

nicoleta tintea spunea...

De abia astept să ajung acasă...Să mă uit la gaură:)

Ştii nu vreau cine ştie ce vitetă. Un mes, câteva pagini de net, să pot deschide paginile ziarelor, ale televiziunilor, si..blogurile ...hi hi hi

Am avut inainte, la fosta mea locuinta o firma de cartier si mergea chiar ok. Adica eram multumita. Asta e...

mitica spunea...

Pot sa dau exemplul invers. Tot de la Astral (UPC). Am facut contractul si cat m-am mai invartit eu prin oras, cand am venit acasa era deja netul instalat. Asta poate pentru ca cea de la net era o prietena din copilarie?

vali spunea...

Deci, ce se intampla... agentul net 007, astral upc... am reusit sa montam internet la don'soara nicoleta si am dori sa intocmim proces verbal de predare primire a lucrarii: asadar... peretele de la sufragerie nu mai era necesar deoarece bloca accesul echipei cu tot cu scara de aluminiu din dotare, prin urmare l-am indepartat si inlocuit cu una bucata ghiveci ficus, pentru efect estetic... cablul tv nu mai era necesar intrucat tv-ul a alunecat subit de pe masa si s-a spart... l-am indepartat si pe acesta iar gaura ramasa in urma indepartarii cablului tv am astupat-o cu guma de mestecat orbit pentru copii, culoare roz deschis, in ton cu pata de pe peretele bucatariei pe care colegu costel a facut-o cu markerul pentru a marca locul pe unde va intra cablul de net... asaaaa... deoarece nu mai aveam cablu pt net, am inlocuit cu o sarma de 0.7 mm si am operat o modificare la computeru' don'soarei nicoleta in sensul ca am rupt capacul de protectie spate si am plasat o mufa modificata special pe care am smuls-o cu mare atentie din combina audio pe care am gasit-o in sufragerie, aperent nefolosita decat de maxim 3 ori... intrucat patentul din dotare s-a rupt, am folosit ciocanu' de snitele al susnumitei don'soare pe care declar pe proprie raspundere ca nu l-am rupt eu ci s-a rupt singur cand am incercat sa indepartez tocul usii pentru a face loc sarmei de net si pt a permite inchiderea usii...

semnat agentu net 007... mesteru' srica-repara de frica...

recomandari finale: atragem atentia clientei ca pc-ul nu are ce cauta pe birou, asdar am spart acest birou si l-am aruncat pe foc, un foc facut ad-hoc in baie. pe acelasi foc ar fi bine sa se arunce si sifonierul care este periculos de aproape de sarma de 0.7 mm ce inlocuieste cablul net, lucru ce poate duce la avarierea invelisului sarmei si deci cauza flama =pericol de foc... apropo de foc, focul arde timp de inca 4 ore timp ca abonata sa ajunga acasa... in acest sens am aruncat pe foc tuburile cu spray si una bucata sticla chanel 5 din dulapul de baie al clientei. in plus am lasat gazele la aragaz deschise pentru a intretine arderea optima a flacarii din baie... suces.

aaaa, PS: sa faceti dvs bon la casierie pt montaj si manopera, 50 ron, plus materiale dupa cum urmeaza: sarma 0.7 13 metri egal 70 ron, una buc pachet orbit 1.2 ron, patent 20 ron si ficus din metro 50ron. plus pt baieti de-o berica... :))

hehehehe

vali spunea...

ps: stiu, sunt nebun dar fac tratament :))

nicoleta tintea spunea...

gata am net...si merge...am si o gaura in perete...dar ce sa fac:) voi repara...macar merge netul...asta ma linisteste:)

sper sa nu fiu dezamagita prea curand....