15 iunie, 2007

Dreptatea vine uneori prea târziu!

Dreptatea vine uneori prea târziu. Sau atunci când nu mai ai nevoie de ea.

Am crezut întotdeauna despre mine că fac parte din acea categorie de oameni care pot să întoarcă şi al doilea obraz.

Ei bine, nu! Experienţa mi-a dovedit că sunt momente în care nu pot ierta. Am simţit asta încă o dată, chiar în această seară.

Mă lupt de doi ani de zile să iert. O femeie. Nici măcar un bărbat. Se ştie că în dragoste de pildă, accepţi cel mai greu trădarea.

Culmea. Şi trădarea care vine de la prieteni e la fel de puternică. Îţi marchează sufletul. Trădarea acestei femei m-a urmărit.
M-am gândit deseori la ea.
Azi am
reîntâlnit-o. Nu am putut nici măcar s-o privesc în ochi. A venit lângă mine. Mi-a adresat două cuvinte. De abia am răspuns. NU POT SĂ IERT!

Aproape că nu mă recunosc. Dar anumite întâmplări ne marchează. În aceşti doi ani m-am rugat deseori să o iert şi să o uit. Poate ar fi mai simplă iertarea. Sau poate că încă nu a venit momentul. Nu ştiu.

Oricum dreptatea vine uneori prea târziu. Atunci când nu mai ai nevoie de ea.

Sau alteori vine ca o eliberare.

Despre dreptatea care eliberează voi scrie însă altădată.

10 comentarii:

musicsilence spunea...

De ce nu ai putut s-o privesti in ochi ?

nicoleta tintea spunea...

Pentru că am avut o strângere de inimă.Încă de când am zărit-o.

Asta era un semn clar că nu-mi trecuse. Supărarea.

M-am gândit mult la asta. Poate dacă în tot acest timp ar fi venit la mine să-şi ceară iertare aş fi uitat tot. Dar aşa, nu. Şi oricum e cam târziu.

mitica spunea...

Nimic nu e nou sub soare. Ti-aduci aminte replica Vitoriei Lipan din "BAltagul"?
"-Dumnezeu sa te ierte!..."
De ce? Pentru ca ea nu-l va ierta niciodata... Asa suntem noi oamenii. Poate de aceea se spune ca pacatul e omenesc si iertarea e dumnezeiasca.

nicoleta tintea spunea...

Da. As vrea sa iert dar culmea exista anumite bariere.

Ai cunoscut sentimentul acela că ţi se ia de un om. Ciudat spus, dar aşa e.

Aşa cum nu mai suporţi o mâncare, aşa e şi cu omul care te-a dezamăgit. Simpla lui apropiere îţi poate provoca dezgust.

Eu cred că există un moment al iertării. De aceea sper că nu pot ierta pentru că nu a venit clipa şi nu pentru că mi s-a împietrit sufletul:)

Anonim spunea...

Stiu, si eu am trecut prin asta!

Prima reactie (absolut fireasca, dar care poate tine mult) e de durere, ca un strigat al sentimentelor tale ranite!

Apoi, cu timpul, realizezi ca defapt trebuie sa fii multumit ca respectiva fiinta umana si-a aratat adevarata fata! Ca niciodata nu e prea tarziu sa te trezesti!

Si inca ceva: Dumnezeu le vede pe toate, si nu bate cu parul!

Pe mine asta m-a consolat si am putut trece peste!

nicoleta tintea spunea...

Multumesc. Asta asa e. Dar as vrea sa pot ierta mai usor. Asa se zice ca e bine. Sa intorci si celalalt obraz.

E bine sa afli la timp cine iti e prieten si cine nu. Eu nu regret prietenia cu acea persoana. Stiu ca nu am putea relua niciodata legatura. Incidentul ma urmareste insa si as fi vrtu sa iert, ca sa fiu impacata sufleteste.

Anonim spunea...

Ai perfecta dreptate! Asa e crestineste, sa intorci si celalalt obraz! Dar noi, din pacate suntem doar niste bieti muritori!

Eu ce sa mai spun... La tine macar a fost vorba de o prietenie, deci a fost ceva!

La mine a fost o mare dragoste neampartasita, care am crezut (cata naivitate) ca s-ar putea transforma macar intr-o prietenie. Asa am fost amagit!

Dar persoana si-a vazut interesul, s-a folosit de mine cat a putut, apoi...pa si pusi! ,,Dupa noi, potopul!" cum spunea Ludovic al VIV-lea parca... Probabil nu am fost nici prima, nici ultima victima!

Daca pot ierta? Partial am iertat! Si daca voi mai intalni persoana am sa am puterea sa o privesc in ochi!

Sunt convins ca fiecare din noi ne vom plati pacatele candva! Pe lumea asta, sau daca nu pe cealalta!

nicoleta tintea spunea...

Eu nu prea cred între prietenia între bărbaţi şi femei.

Adică sunt de acord că între un bărbat şi o femeie poate fi o prietenie dar numai în măsura în care pe cei doi îi leagă un trecut de genul au fost colegi de liceu, de bloc, de serviciu sau asa mai departe.

Prieteniile astea nascute peste noapte nasc de obicei iubiri. Adica unul din doi se îndragosteste aproape întotdeauna.

Asta spuneam si eu, că in iubire accepti mai greu tradarea. Dupa ce trece furtuna si timpul, treci însă mai usor peste tot. Depinde însă de la situaţie la situaţie.

Anonim spunea...

Cata dreptate ai! De ce nu mi-ai putut spune asta atunci?

Si cat de naiv am putut fi eu! Naivitate incurajata diabolic chiar de ea: ,,stii, nu-i nimic ca nu te pot iubi, vom fi prieteni!"

Accept pana la urma, prin absurd, tradarea, chiar si in iubire! Omul respectiv si-a gasit brusc pasiunea vietii lui. Asta e, eu am fost un experiment nereusit, asa e mai bine pt. amandoi; eu voi suferi putin si-mi va trece!

Dar de ce ipocrizia, minciuna, batjocura la adresa unui om care nu a vrut decat sa se daruiasca fiintei iubite (nu neaparat ca sot, daca nu s-a putut)?

Stii, sunt un mare fan al lui Napoleon. Idolatrizez acest personaj istoric! Napoleon, la randul lui, a fost, candva, idolatrizat de Beethoven, care vazand in el initial un simbol al libertatii popoarelor, a compus pt. el simfonia Eroica, si a vrut sa-i dea numele viitorului imparat.

Dupa incoronarea lui Napoleon, Beethoven nu a mai vrut sa auda de el, si a scris pe manuscrisul simfoniei doar ,,in amintirea unui mare om".

Sigur ca pastrez proportiile, dar pana sa patesc asta, nu puteam intelege cum de a putut Beethoven sa se supere doar de la atat!

Prietenia, dragostea, speranta pusa intr-un om si dezamagita ustura al naibii de rau! Dar tot raul spre bine, vom fi mai atenti pe viitor!

nicoleta tintea spunea...

Nu am inteles de ce ai vorbit la adresa mea?

Poate din greseala.

Oricum toate trec. Si atâta timp cât nu era persoana potrivită nu îţi rămâne decât să îţi aştepţi jumătatea.