26 iunie, 2007

Îmi place marea, nu şi litoralul!

Iubesc marea. Apa lină şi valurile mă liniştesc. Litoralul românesc nu îmi place însă.

Nu sunt pretenţioasă. Dar în ultimii ani, niciodată nu am petrecut un sejur la mare fără să fi fost nemulţumită. Fie din cauza condiţiilor, fie din cauza preţurilor.

Weekendul ăsta am stat două zile la mare. La Mamaia. Nimic de zis. Apa caldă şi nisipul fin.

Cazare am avut în Constanţa. Hotel bunicel. Arăta bine. La intrare. Am ajuns sămbătă dimineaţa după 7 ore petrecute într-un tren personal.

Intru în cameră. Căldură mare. Caut aerul condiţionat. Îl găsesc deasupra dulapului. Văd şi telecomanda. Butonez disperată. Nimic.



Sun la recepţie. Îmi răspunde o doamnă. Acră. Îi spun că nu merge aerul condiţionat. Îmi recomandă să aştept vreo jumătate de oră. Dacă nu merge trimite ea pe cineva! Eu am la dispoziţie două ore pentru somn. Nu am timp să aştept jumătate de oră. Sunt frântă. Aşa că renunţ. Dă-o încolo de căldură, zic! După o noapte în curent, ce mai contează două ore de saună. Mă culc. Aţipesc. Sună telefonul. Recepţia! Vă trimit pe cineva pentru aerul condiţionat!

Uff! Mă ridic şi mă îmbrac repede. Până la urmă se rezolvă. Mai prind o oră de somn. Mă trezesc moartă de foame. Mă gândesc - merg repede în restarantul hotelului, mânânc o ciorbă şi am rezolvat. Restaurantul e la etaj. La şase. Urc. Nimeni. Mă uit la ceas. 12.30. Program de prânz. De la 13.00. Asta e. Plec nemâncată.

Mă întorc seara. Aproape de nouă. Mă grăbesc să mă odihnesc puţin. Vreau să mănânc totuşi ceva la restaurant. Urc la şase. Iar linişte. Nimeni, nimeni. Cobor în cameră.

Ultima zi. Dorm ceva mai mult. După o noapte petrecută prin cluburi, la filmare. Ştiu sigur că nu mai pot lua micul dejun. Mă gândesc că la restaurant aş putea comanda o cafea. Nu mai fac drumul până la şase. Sun la recepţie. O doamnă mai amabilă. A, nu v-am spus? Restaurantul e închis. Totuşi există şi oameni buni. Femeii i se face milă de mine şi îmi dă o cană din cafeaua ei. Cobor la recepţie iau cafeaua şi sunt fericită.
Există oameni şi oameni. Rămân totuşi la părerea mea. Iubesc marea, nu şi litoralul!

2 comentarii:

mitica spunea...

Ai nostrii inca n-au invatat ca onor "clintul nostru e stapanul nostru". Pentru cei mai multi clientul e doar o vaca de muls, o mana de care e legat bacsisul. Intru intr-o farmacie sau un spital la noi si fac comparatie cu modul in care esti tratat "dincolo". Intru intr-un magazin si ma cauta in sacosa. Dincolo, numai pentru suspiciunea ca as fi luat ceva, mi-au fost cerute scuze si mi s-a dat un bonus special pentru simplul fapt ca au avut suspiciuni in privinta mea (pentru ca stateam prea mult pe la rafturi, deh!, ca romanul care e curios!). Ai nostri "comersanti" nu stiu, si nici noi nu stim!, cat rau poate face publicitatea negativa. Ceilalti o stiu si se feresc de ea ca de dracu'.
Va mai curge multa apa pe Dunare pana ce ai nostri vor invata aceste lectii simple...

nicoleta tintea spunea...

Imi amintesc că am fost într-o vară în Vama Veche. Am căutat un loc decent, un fel de mini hotel. Ăia luau seara curentul. Mergeam la proprietar şi ne spunea nonşalant că nu e curent în toată staţiunea. Păi cum bre, tu nu vezi vizavi?Toata lumea avea curent.

Dimineaţa ne trezeam cu bubuituri în uşă. Ne întrebau dacă mai stăm sau plecăm. Deşi în mod, normal predarea unei camere se face la prânz.

Am rezistat aşa câteva zile. Apoi ne-am mutat. Într-o o casă mai puţin pretenţioasă dar cu oameni mai simţiţi:)