28 iunie, 2007

Amestecat

Îmi plesneşte capul de oboseală. Am impresia că am în cap ceva greu, care mă trage în jos ca o piatră de moară.
Mă trezesc în fiecare dimineaţă cu faţa umflată de căldură. Cearcăne imense. Parcă toată apa din corp s-a adunat sub ochi.
În miezul nopţii intru în casă şi îmi vine să înjur. Saună. Îmi vine să scot geamurile din ţâţâni, doar, doar se va răcori puţin. Floarea mea roz, din ghiveciul de aceiaşi culoare a cedat şi ea treptat din cauza căldurii ucigaşe.
Noaptea dorm puţin. Afară lumea stă la taifas, că de, în cutiuţele de chibrituri te sufoci. Mă trezesc râsetele celor tineri. Alteori câte o înjurătură. Sau frânele unei maşini. E un teribilist în zonă care le încearcă noapte, de noapte. Bagă omul viteză, apoi pune frână sub geamurile apartamentului meu. Într-o noapte am vrut să-l filmez. Dar am un copac în faţa geamului ce îmi fură din vizibilitate.
Simt amestecat zilele astea. Nici pe mine nu mă mai suport din cauza căldurii. Cu atât mai puţin pe cei din jurul meu.
Mă gândesc la ultima săptămână. Văd trenul personal, apoi nisip, mare, furtună puternică. Cluburi de fiţe în Mamaia. Live-uri pe banană, în staţiunea fiţoşilor. Drum de noapte spre Bucureşti.
Căldură mare. Giurgiu. Teren mâncat de arşiţă. O baltă devenită deşert. Grâu nesfârşit, ars. Drum spre casă. Tot căldură. Noapte petrecută în beznă. Nu e curent. Stau cuibărită în pat. Poate adorm. Fac un duş. Mă asfixiez. Geamurile se trântesc cu putere. E furtună şi în Bucureşti. Copacul din faţa geamului vâjâie. Prietenii îmi trimit mesaje şi mă anunţă unde sunt tornade. Unul e în Dâmboviţa unde vântul a luat casele pe sus. Curentul tot nu vine. Frigiderul mi se dezgheaţă.
Moţăi trei ore. Sună ceasul. Futui! Mă trezesc şi mă îmbrac repede. Mă întâlnesc cu o doamnă de la Ministerul Apărării care mi-a tocat nervii sistematic în ultimele zile. Mi-a dat trei patru telefoane pe zi şi de fiecare dată, m-a întrebat cine sunt. În fine. Evit conversaţia. Aflu că zece ziarişti au suportat aceiaşi corvoadă. Urc în microbuz. Incomod. Nu pot să dorm.
Adorm totuşi ţintuită într-un scaun. Organizatorii nu ştiu să ne spună ce şi cum. Mă enervez. Mă calmez. Şi mă enervez din nou. Facem un ocol prin Drobeta. Ca să primim o mapă de presă. Un ocol de o oră. În fine. Destinaţie - Porţile de Fier. Exerciţiu îndoielnic. Nu mai contează. Nu am băut nici apă. Repede! În microbuz. Trecem la sârbi. Alergăm după preşedinte. Ajungem la locul conferinţei. E deja full din cauza ziariştilor străini. Nu vreau decât să se termine. Mai repede.
Trecem înapoi. Eu rămân în Drobeta. Acolo a fost furtună. Vine ploaia. În cinci minute mă udă până la piele. Nu am haine de schimb. Ce mai contează, zic. Mă întorc acasă măcar.
Târziu, noapte. Tot cald. Adorm frântă.
Ce urmează?

2 comentarii:

Anonim spunea...

Slow down! Fa tot ce poti si ia-ti concediu; nu e sanatos ... Daca stau bine si ma gandesc acelasi ritm il am si eu (oarecum). Asta e, "Secolul vitezei" ... dar totusi ...

nicoleta tintea spunea...

Nu e tot timpul aşa.
Dar uneori e câte o săptămănă....
Asta e. Ce să facem. Măcar weekendul ăsta sunt liberă:)