16 iunie, 2008

Vremuri rele

Mă simt aşa, nu ştiu, dezrădăcinată. Confuză. Obosită. Îmi vine să plâng. Nu am motiv. Dar îmi vine. Poate de oboseală. Poate de dezamăgire. Îmi pare rău. De foarte multe lucruri. Sunt multe de spus. Dar nu le spune nimeni. Toţi tac. Tac. Aşa suntem noi. Toţi. Laşi.

4 comentarii:

ADELA spunea...

Aoleu, sper sa nu devii "EMO"! Mai glumesc si eu cu tine,sper ca te-am inveselit putin...

nicoleta tintea spunea...

Nu, EMO nu. Nu cred. Norocul meu e că stările astea trec destul de repede.

corry spunea...

Ah, cat de bine recunosc starea asta, brrrr...
Si mie mi se intampla periodic, de obicei dupa ce am luat o decizie mai putin reusita, dar nu neaparat.
Printre solutiile cele mai eficiente (pentru mine) se numara: un weekend "al meu", cu toate chestiutele mici si placute pe care tot vreau sa le fac, dar niciodata nu am suficient timp, pt ca nu sunt prioritare (citit cartea pe care am cumparat-o acum cateva saptamani, filmul ala care mi-a atras atentia, cumparaturi sau doar plimbari prin magazine, etc.). In mod surprinzator curatenia in casa este alta activitate prin care reusesc sa ma deconectez de la starea asta nesuferita. Dar CEA MAI eficienta metoda este intotdeauna o seara petrecuta in bratele persoanei dragi, care nu pune prea multe intrebari, stiind ca am nevoie doar sa il simt alaturi, sa imi inspire siguranta si linistea care m-au parasit. Un efect similar il poate avea o discutie cu o buna prietena, la o ceasca de ceai aromat sau ciocolata calda ;)
Imi cer scuze pentru comentariul lung, sper ca nu te-a deranjat prea tare.
Ai grija de tine!

nicoleta tintea spunea...

Multumesc, Corry, pentru sustinere.

Sincer mi-e dor de un weekend doar al meu. Culmea e, ca in astfel de momente simt nevoia sa fiu singura la un capăt de lume.

În fine. Trec toate. Doar că sunt puţin bulversată. Am impresia că lumea e cu susul în jos.