14 noiembrie, 2008

Frământări

Zilele astea am atitudine de Sisif. Urc întrebările până în vârful dealului, culeg pe drum nervii, supărările, frustrările le încâlcesc pe toate într-un ghem pe care nu îl pot descrie, mă cert cu toţi, dar mai mult în somn, mă rog, plâng, iert, urăsc, iar iert, iar urăsc, simt furia cum îmi tulbură simţirile, apoi neputinţa, mă supăr că sunt slabă de înger, că nu pot fi indiferentă, ajung sus, acolo mă decid să uit, să iert, să rabd, să aştept dar ghemul ajunge din nou la poalele dealului şi căutările, întrebările se reiau iar şi iar, la nesfârşit...

3 comentarii:

ana spunea...

zilele astea si noptil din urma...sunt cam asa cum ai scris...urasc si iert, ma cert si iert, urasc din nou si ma intreb la nesfarsit si inutil, de ce?

o fi luna plina de vina...dar e o scuza lamentabila...sunt "treburi" nerezolvate, care imi chinuie somnul si-mi umplu noptile cu fantasme si scenarii...

solutia? dau un regat( imaginar) pentru ea...

numai bine iti doresc!

Dan Gheorghe spunea...

cel mai greu ne e sa uitam de problemele noastre. uneori mai senzatia ca deja m-am invatat cu ele. ba chiar le-as simti lipsa, daca...

nicoleta tintea spunea...

@ana

Sper ca a trecut si la tine furtuna. La mine a trecut cel putin pentru moment.

Mi-am incarcat bateriile cu cateva zile de concediu.

@dan

Am observat ca omul nu suporta sa fie fericit. Ne cautam uneori zeci si zeci de motive de nemultumire. Cautam si gasim sute de pretexte de neliniste, de nesomn.