24 februarie, 2011

Despre genți sau cum să-ți faci viața mai frumoasă

sursa foto: www.dasha.ro
Cu siguranţă aveţi în dulap haine, sacouri, paltoane de culori diferite. Cei mai mofturoşi stilişti ne asigură însă că nu se mai poartă să asortezi geanta cu hainele cu care te îmbraci. Dimpotrivă. Oricum nici nu are sens să-ţi cumperi câte o geantă pentru fiecare costumaţie. Gândiţi-vă numai cât timp v-ar lua în fiecare seară să vă goliţi geanta, de toate nimicurile și să le mutaţi într-alta. Dacă vă întrebaţi în ce ton să fie geanta este suficient să aruncaţi o privire în dulap ca să vedeţi care sunt culorile care predomină în hainele pe care le purtaţi zi de zi.

sursa foto: www.dasha.ro

Poate voi sunteţi mai curajoase din punct de vedere cromatic, dar eu prefer de multe ori non-culorile (tonuri de negru, gri). Pentru cele ca mine o soluţie ar fi genţile în culori vii, chiar trăsnite. În acest fel se rupe un pic monotonia cromatică. Credeţi-mă o geantă ciclam, turcoaz sau albastru electric va atrage întotdeauna privirile.

Dacă dulapul vostru arată mai degrabă ca un papagal intens colorat, atunci poate că nu ar fi rău să investiţi în genți închise la culoare (negre, gri) sau într-un singur ton. Albul merge bine în orice combinaţie.

Aşa…Ce ar mai fi de spus….Păi tot stiliştii ne mai vând câteva ponturi estetice. Pentru fetele mai mici de statură potrivite ar fi genţile mai mici. Genţile cu bretea sau oricum, genţile de dimensiune medie.

Genţile cu mâner pot fi şic, dar nu vreau să mă gândesc ce înseamnă să cari în mână, prin tot oraşul, o zi întreagă o astfel de geantă. După părerea mea cea mai practică soluţie rămâne tot geanta care o pui pe umăr. Mai ales dacă nu vă încadraţi în categoria domnișoarelor cu viaţă uşoară care nu au nevoie să ţină în geantă mai mult de un ruj, telefonul şi cheile de la maşină.

După părerea mea o geantă încăpătoare te salvează în multe situaţii. Ah, câte nu încap într-o astfel de geantă! Pot să vă spun cam ce căram eu în ea în vremea în care făceam teren. Câteva casete, vreo două, trei agende, trei telefoane, două portofele, uneori încărcătorul de la telefon, două fructe, medicamente, şervețele uscate şi umede, trusa de machiaj, un fixativ, dezinfectant pentru mâini şi câte şi mai câte. Poate par multe lucruri dar reuşeam să bag inclusiv microfonul, pentru momentele în care nu vroiam să atrag atenția.

Pentru ieşirile în oraș cu fetele sau pentru zilele “istovitoare” de vacanță în care mergi mult pe jos şi trebuie să ai mâinile libere ca să poți face fotografii, cele mai bune rămân genţile cu bretea lungă, care se poartă atârnând pe lângă corp. În astfel de situații important e să te simți confortabil. Aşa că nu se supără nimeni că nu ai luat cu tine decât actul de identitate, telefonul și eventual un pachet de şerveţele.

Cu siguranță aveţi şi voi o geantă bună la toate, într-o singură culoare, care vă salvează din orice situaţie. Pe asta e bine s-o alegeţi în funcţie de specificul muncii voastre, dar mai ales în ghidându-vă după cât e de practică. Dacă vă deplasaţi mai mult cu maşina şi aveți un spaţiu al vostru la birou unde puteţi să depozitați o mulţime de nimicuri, probabil că nu veţi avea nevoie de o geantă imensă. În schimb, dacă sunteți mereu în mişcare şi ajungeți în locuri în care aveţi mai greu acces la lucruri de care nu vă puteţi lipsi în mod obişnuit o geantă măricică vă va însenina zilele.

3 comentarii:

Ella Maria spunea...

:)gentile,bijuteriile si cremele pentru mine niciodata nu sunt de ajuns cate am. Geanta cu cat este mai mare cu atat este buna ziua,iar seara sunt asa de frumoase gentile aurii sau argintii lucioase.:D

Nicoleta Țintea spunea...

@Ella Maria

Ai dreptate. Eu car un mic dulăpior după mine în fiecare zi :)))

Dar recunosc sunt fascinantă de gențile de ocazie.

Genti spunea...

si mie imi plac gentile , am doar 4 dar incerc sa imi cumpar lucruri de calitate