09 februarie, 2011

Cosmin pleacă în Italia

Cosmin Dănilă pornește mâine la drum. Însoțit de părinți pleacă plin de speranță, în Italia. Institutul Giannina Gaslini din Genova le-a dat părinților un răspuns rapid. Un medic specialist îi așteaptă cât mai repede acolo. Medicul vrea să-i facă investigații dar și ultima ședință de chimioterapie, înainte de operație. O fundație care activează în Italia, Asociația Bubulina a intermediat această legătură. Cosmin avea nevoie de această invitație. Pentru că așa cum am mai scris, pentru acest băiețel în vârstă de 9 ani, timpul se măsoară altfel. Fiecare secundă cântărește greu și poate face diferența dintre două lumi. Deși părinții lui intenționau inițial să plece la Viena demersurile pe care le-au făcut acolo nu s-au concretizat într-un răspuns. Iar medicul lui Cosmin de aici le-a explicat că băiatul trebuie să fie operat cât mai repede. Cu timpul nu te joci.

Pentru început, Cosmin va face la clinica din Italia analize amănunțite, tomograf, chimioterapie și operația de înlăturare a tumorii de la splină. Toate acestea costă. De abia după analize, părinții vor afla care vor fi costurile totale ale investigațiilor, pentru că medicii vor stabili un program de recuperare pentru Cosmin, care ar putea dura chiar și un an, un tratament care va include probabil și alte ședințe de chimioterapie.


Din acest motiv este important să-l susținem în continuare pe Cosmin. El are nevoie de sprijinul nostru financiar, pentru ca viața lui să fie salvată. Imediat ce voi avea informații legate de costurile totale ale investigațiilor medicale le voi scrie aici.


Vă rog doar să nu uitați că acest copil are nevoie de noi. Are nevoie să le vorbim celorlalți despre suferința lui, dar mai ales să ne rugăm pentru el, pentru ca boala să dispară, ca prin minune.


Nu o să uit ce mi-a spus în această seară, plină de speranță mama lui Cosmin. "De abia aștept să urlăm de bucurie!". Așa mi-aș dori și eu. Să țipăm toți de fericire că rugăciunile ne-au fost ascultate. Să ne bucurăm pentru că nu am închis un ochi. Pentru că nu ne-am întors pe partea cealaltă cum se spune. Pentru că nu am dat repede un alt click ca să nu vedem suferința, pentru că am avut ochi de văzut și urechi de auzit.



Niciun comentariu: