12 ianuarie, 2014

Floarea memoriei

Când am asociat câmpul de maci, cu Raiul, cu moartea și cu Învierea, cu Sofia, cu durerea și iubirea, cu lacrima și dorul nu știam că macul este numit și "floarea memoriei". Știam doar că macii mă leagă cumva tainic, de Sofia, sau Sofia mă leagă cumva de ei... Am început să port din când în când, în piept, o broșă sub formă de mac (pe care în mod straniu o primisem, cu mult timp în urmă, de la o prietenă) cu gândul la Sofia, fără să știu că sute de oameni au făcut același lucru, pentru cei care au murit ca niște eroi, pe câmpul de luptă. Descoperirea mă face să cred, încă o dată, că anumite lucruri vin de dincolo de noi, de acolo de unde Adevărul este unul singur.

Niciun comentariu: